Speta Legea 10/2001. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 153/

Ședința publică din 27 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Radu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanții, P, str.-, -.A,.5, județul A, și - prin procurator C, împotriva sentinței civile nr.281 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în data de 20.06.2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.6436/1.06.2006, reclamanții și C au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr.1836/22.05.2006 emisă de Municipiul P - prin Primar și restituirea unui teren echivalent în schimbul suprafeței de 265 teren și despăgubiri bănești potrivit valorii de piață pentru construcția în suprafață de 200,05 În subsidiar, dacă nu există posibilitatea acordării terenului în natură se solicită și pentru suprafața de 265 teren, despăgubiri bănești, calculate la valoarea de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În motivarea cererii se arată că, prin Decretul nr.120/1978, construcția compusă din 7 camere, baie, bucătărie, spălătorie, amplasată pe terenul de 570, din care reclamanților le-a revenit prin sentința civilă nr.1094/1972 a Judecătoriei Pitești cota de, au fost expropriate, iar construcția a fost demolată.

După evenimentele din decembrie 1989, proiectul de sistematizare existent pentru zona respectivă nu a mai putut fi pus în aplicare din lipsă de fonduri, dar pentru că terenul era liber de construcții, în anul 1996 s-a edificat pe acesta sediul

Pentru aceste motive se solicită atribuirea în natură a unui teren echivalent pe raza municipiului P, iar în ipoteza în care acest lucru nu este posibil, se solicită despăgubiri bănești, în echivalent, atât pentru teren, cât și pentru construcție la valoarea de piață la momentul actual potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.281 din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea aflată la fila 5, reclamanții, în temeiul Legii nr.10/2001 au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul teren în suprafață de 265 și casa amplasată pe acest teren, situat în-, P, imobile ce au fost expropriate prin Decretul nr.120/1978.

Prin dispoziția nr.1836/2006, prin care s-a soluționat notificarea, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru terenul în suprafață de 265 și construcții în suprafață de 200,05, cu motivarea că terenul este afectat integral de construcții autorizate, iar construcțiile preluate sunt în prezent demolate și nu au fost identificate în municipiul P, bunuri sau servicii care pot fi oferite în compensare notificatorului.

Din cuprinsul raportului de expertiză topo întocmit de expert și construcții întocmit de expert, rezultă că terenul în suprafață de 265 solicitat este ocupat de construcția A și detalii de sistematizare, iar construcțiile sunt demolate.

De asemenea, nu există teren liber pentru a se atribui reclamanților în echivalent, pe un alt amplasament.

În consecință, a apreciat tribunalul că sunt incidente în speță dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, când restituirea în natură nu este posibilă și nici acordarea de măsuri prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, textul de lege menționând doar despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și nu despăgubiri bănești, așa cum în mod corect s-a propus și de entitatea investită cu soluționarea notificării reclamanților prin dispoziția contestată.

S-a conchis astfel că decizia contestată este legală și temeinică, sens în care, în temeiul art.26 alin.4 din Legea nr.10/2001 s-a dispus respingerea cererii ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal reclamantele C, și -, ultimele două în calitate de moștenitoare legale ale reclamantului, în timpul soluționării cauzei în primă instanță, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea apelului, se susține că instanța era obligată să ceară Primarului Municipiului P să depună la dosar situația terenurilor libere ce ar fi putut să le fie atribuite prin echivalent.

Precizează reclamantele că, după judecarea pricinii în fond, prin eforturi proprii, au identificat un teren situat la mică distanță de terenul ce le-a fost preluat și care ar fi putut să le fie atribuit în natură, sens în care solicită completarea raportului de expertiză cu obiectivul de a identifica acest teren și de a cerceta în evidențele în evidențele Primăriei P dacă acesta este liber în momentul actual.

Printr-un al doilea motiv de apel se arată că hotărârea este nelegală și pentru faptul că instanța nu a instituit obligarea pârâtului să le plătească suma de bani ce reprezintă contravaloarea construcției demolate, așa cum a fost stabilită de expertul desemnat.

Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond anularea dispoziției nr.1836/2006 și obligarea primarului să le restituie în natură terenul ce va fi identificat de expertul desemnat și să le plătească despăgubiri bănești pentru construcția demolată și diferența de teren față de cel atribuit în natură, în cuantumul stabilit de expertizele efectuate în cauză.

Față de criticile invocate, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului, Curtea de APEL PITEȘTI, în ședința publică din data de 15 februarie 2008 a dispus completarea raportului de expertiză tehnică efectuat la fond de expertul topo, în sensul de a stabili dacă mai există teren liber în apropierea terenului fostă proprietate a reclamanților, expertul urmând să verifice evidențele Primăriei P, iar în caz afirmativ să identifice terenul și să-l transpună într-o schiță anexă la expertiză.

În raport de actele de la dosar și probele noi administrate în apel, se constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

În speța dedusă judecății, restituirea în natură a terenului nu este posibilă, dat fiind faptul că acesta este ocupat de construcția A și detalii de sistematizare, așa încât sunt aplicabile prevederile sus enunțate, în raport de probele noi administrate în apel.

Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit de expert, ulterior completat, rezultă că un teren în suprafață de 111 cu vecinătățile: N - Liber, E - Romtelecom, S - drum servitute și V - servitute + + ia este liber în strada - din P (filele 155 și 156 dosar), teren identificat în schița anexă la expertiză cu culoarea portocalie.

De asemenea, în imediata apropiere a acestui teren, există o suprafață de 122, care reprezintă drum acces și asigură accesul la strada - în partea de vest (fila 160 și 161 dosar), drum marcat cu culoarea maro în schița anexă la completarea raportului de expertiză.

În legătură cu terenul în suprafață de 111, intimatul a susținut că nu poate fi restituit în natură, întrucât pentru acesta s-a formulat o notificare, nesoluționată până în prezent.

Într-adevăr, s-a depus la dosar notificarea din data de 7.08.2001 (fila 164), însă prin aceasta numitul nu solicită restituirea în natură a terenului situat în-, ci despăgubiri bănești.

Cât privește actele depuse la dosar de către apelante, legate de susținerea acestora, în sensul că notificarea s-a soluționat irevocabil, prin aceea că numitul G nu a fost repus în termen pentru exercitarea dreptului la acțiune, se constată că această cerere de repunere în termen nu vizează și notificarea în baza Legii nr.10/2001 pentru a solicita deci restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri, ci repunerea în termenul de prescripție prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru anularea unei donații (162), acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr.751/2004 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr.1707/A din 2 septembrie 2004 a Curții de APEL PITEȘTI (169-175 dosar).

Având în vedere că terenul în suprafață de 111 este liber și că nu s-a solicitat până în prezent restituirea în natură a acestuia potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, poate fi dat în echivalent apelantelor pentru terenul fosta lor proprietate, nerestituibil în prezent.

La acest teren, urmează a se adăuga și terenul în suprafață de 122, de asemenea liber, ce are destinația de cale de acces și care asigură accesul la strada - în partea de vest, teren ce nu constituie domeniu public, însă reclamantele urmează, în ceea ce privește acest teren să-i respecte destinația sa specială de drum de acces.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001 republicată, se va admite apelul și se va schimba în parte sentința, în sensul că se va admite acțiunea și se va anula în parte dispoziția nr.1836 din 22.05.2006 emisă de Municipiul P, prin Primar, dispunându-se în consecință restituirea în natură către apelante a terenului în suprafață totală de 233 (111 + 122 ), identificat conform expertizei efectuată în apel ulterior completată de către expertul.

Urmează a se menține prevederile sentinței pentru restul de teren, de 32 până la suprafața de 265 și pentru despăgubirile stabilite prin dispoziție pentru construcțiile în suprafață de 200,05

Al doilea motiv de apel nu va mai fi analizat, întrucât la termenul de judecată din data de 20.06.2008, apelantele au precizat că nu mai susțin această critică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantele, domiciliată în P str.-, -.A,.5, județul A, domiciliată în B,-, - 47,.A, etaj 8,.49, sector 6 și, domiciliată în Regatul, str.- 233 C, 0467, împotriva sentinței civile nr.281 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Schimbă în parte sentința, în sensul că admite acțiunea, anulează în parte dispoziția nr.1836 din 22 mai 2006 emisă de Municipiul P - prin Primar și dispune restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 233 (111 + 122 ), identificat conform expertizei întocmite în apel, completată ulterior de către expertul topo (filele 156 și 161 dosar).

Menține în rest sentința cu privire pentru restul de 32 teren, până la suprafața de 265 și pentru despăgubirile stabilite prin dispoziție pentru construcțiile în suprafață de 200,05

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.6/02.07.2008.

Jud.fond:.

Președinte:Florina Andrei
Judecători:Florina Andrei, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Pitesti