Speta Legea 10/2001. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 155/A/2008

Ședința publică din 5 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 95 din 27 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții MUNICIPIUL C-N PRIN PRIMAR și MUNICIPIULUI C - N, având ca obiect plângere la Legea 10/2001.

dezbaterilor și concluziilor orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 29 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 95/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții și, împotriva pârâților Municipiul C-N și Primarul municipiului C-N, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 6006/04.06.2007 și obligarea la emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă despăgubiri pentru suprafața de 2087 mp, ocupată de Liceul de Informatică.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 petenții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2463 mp, situat în C-N, - - nr. 142, înscris în CF 12618, nr. top. 12935, iar prin Dispoziția nr. 3809/28.10.2004 petenților li s-a restituit în natură teren situat în - -, înscris în CF 12618 C, nr. top. 12935, în suprafață de 987 mp și 67 mp, în total 1054 mp, astfel încât, în mod corect prin dispoziția atacată în prezenta cauză s-a propus acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren rămasă, în suprafață de 1409 mp.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului s-a arătat faptul că în mod eronat susține instanța de fond că prin admiterea plângerii s-ar recunoaște pârâților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe mai mari de teren decât cea solicitată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, respectiv 2558 mp + 2087 mp, adică un total de 4645 mp față de 2463 mp cât figurează în notificare, câtă vreme, reclamanții au fost proprietarii tabulari ai unei suprafețe reale de 4645 mp, din care reclamanților li s-a atribuit în natură în urma partajului dispus prin sentința civilă nr. 11544/2005 a Judecătoriei Cluj -N, suprafața de 2558 mp ( 1810 mp + 748 mp), iar pentru diferența de 2087 mp li se cuvin despăgubiri.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Primarul municipiului C-N a solicitat respingerea apelului, în principal datorită incidenței excepției tardivității formulării plângerii, iar în subsidiar ca nefondat, cu motivarea că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului în suprafață de 2463 mp, înscris în CF 12618 C, nr. top. 12935, carte funciară din care, prin decretul de expropriere nr. 194/1974 a fost expropriată suprafața de 3738 mp, printr-o dispoziție anterioară emisă în baza Legii nr. 10/2001 reclamanților restituindu-li-se în natură 1054 mp, iar pentru diferența de 1409 mp s-a propus acordarea de despăgubiri ( 19-21).

Intimatul Municipiul C-N a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea apelului datorită incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 26 alin. 4 din aceeași lege ( 17-18).

Apelul este fondat.

Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Din extrasul CF nr. 12618 C, nr. top. 12935, arător la -, în suprafață de 1 iug. 124 stj.p. (6205 mp), rezultă faptul că asupra acestui imobil era proprietar tabular sub B 1, dreptul său de proprietate fiind întabulat în anul 1938, cu titlu de comasație și transformare ( 73-74 dosar fond).

Ulterior, în anul 1996, în aceeași carte funciară este întabulat certificatul de moștenitor nr. 92/03.02.1958 ( 71 dosar fond), respectiv, se întabulează sub B 2, 3 și 4 succesorii lui, în cotă de 2/8 parte, în cotă de 3/8 parte și, în cotă de 3/8 parte ( 75 dosar fond).

Din actele de stare civilă depuse la 76-79, 64-65 dosar fond și din certificatele de moștenitor nr. 92/03.02.1958 ( 71 dosar fond) și nr. 206/26.03.1998 ( 72 dosar fond), rezultă faptul că proprietarul tabular inițial, a fost căsătorit cu numita, din căsătoria acestora rezultând doi copii, căsătorită, și, căsătorit cu a, din căsătoria acestora din urmă rezultând un copil, respectiv.

Prin urmare, reclamanților nu li se poate contesta calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru acest imobil, calitate conferită prin prisma art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decretul de expropriere nr. 194/25.09.1974, s-a expropriat de la numiții, și (în realitate ), suprafața de 3738 mp teren din - - nr. 142, în vederea construirii unui liceu pentru informatică în municipiul C-N ( 99-104), stabilindu-se cu acea ocazie despăgubiri în sumă de 8.410 lei, expropriere care nu a fost însă operată în cartea funciară ( 62 dosar fond).

Prin notificarea nr. 2350/06.11.2001, expediată prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrată la Primăria municipiului C-N sub nr. 66457/3/07.11.2001, și, prevalându-se de calitatea de moștenitori ai defunctei, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2463 mp, situat în municipiul C-N,-, înscris în CF 12618 C, nr. top. 12935 ( 25 dosar fond).

Printr-o altă notificare cu nr. 2351/06.11.2001, expediată tot prin executor judecătoresc, înregistrată sub nr. 68670/3 la Primăria municipiului C-N, numiții și, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2463 mp, situat în municipiul C-N,-, înscris în CF 12618, nr. top. 12935 ( 26 dosar fond).

Prin dispoziția nr. 3809/28.10.2004, emisă de Primarul municipiului C-N s-a dispus restituirea în natură, în favoarea celor doi petenți, a terenului în suprafață de 987 mp și, respectiv, a terenului în suprafață de 67 mp, acesta din urmă reprezentând cale de acces, terenuri aferente nr. top. 12935 din CF 12618 C, situate în - - nr. 142 ( 5 dosar fond), condiționat de restituirea actualizată a despăgubirii primite la expropriere.

Prin dispoziția nr. 737/30.03.2005, emisă de Primarul municipiului C-N, s-a revocat dispoziția nr. 3809/28.10.2004, stabilindu-se că urmează să li se acorde petenților măsuri reparatorii prin echivalent ( 6 dosar fond), această dispoziție fiind anulată prin sentința civilă nr. 350/09.02.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, rămasă irevocabilă ( 7,8 dosar fond), cu consecința menținerii în vigoare a dispoziției nr. 3809/28.10.2004.

Prin dispoziția nr. 6006/04.06.2007 emisă de Primarul municipiului C-N, s-a luat act de faptul că prin sentința civilă nr. 350/2007 a Tribunalului Cluj, s-a anulat dispoziția nr. 737/30.03.2005 și, în consecință, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru terenul revendicat, nerestituit în natură, în suprafață de 1409 mp, situat în - - nr. 142, în favoarea celor doi petenți ( 4, 16 dosar fond), reținându-se în considerentele acestei dispoziții că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 petenții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2463 mp, din care li s-au restituit în natură suprafețele de 987 mp și 67 mp.

Prin sentința civilă nr. 11544/13.12.2005, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 4866/2005, s-a admis acțiunea precizată și extinsă formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local al municipiului C-N și Municipiul C-N prin Primar și, în consecință, s-a dispus rectificarea suprafeței de teren înscrisă în CF 12618 C-N, nr. top. 12935, ca fiind de 4645 mp, în loc de 6206 mp, s-a constatat că prin dispoziția nr. 3809/28.10.2004 pârâții și au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1054 mp din nr. top. 12935, pârâții fiind obligați să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru suprafața totală de 2558 mp din nr. top. 12935; s-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr. top. 12935 în sensul că nr. top. nou 12935/1 în suprafață de 748 mp și nr. top. nou 12935/3 în suprafață de 1810 mp, s-a atribuit vechilor proprietari și, iar parcela cu nr. top. nou 12935/2 în suprafață de 2087 mp s-a atribuit pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N în administrarea Liceului de Informatică C-N ( 86-88 dosar fond), această hotărâre fiind schimbată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în apel, prin decizia civilă nr. 709/27.10.2006 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, decizie casată apoi, în recurs, de către Curtea de Apel Cluj, în dosar nr-, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 449/R/02.03.2007, cu consecința trimiterii cauzei la același tribunal pentru rejudecare, în rejudecare, prin decizia civilă nr. 334/A/01.06.2007, dosar nr- al Tribunalului Cluj, fiind respins ca nefondat apelul pârâtului municipiul C-N, iar sentința civilă nr. 11544/2005 fiind menținută în totul, împotriva acestei din urmă decizii nemaiexercitându-se calea de atac a recursului.

Această sentință, nr. 11544/2005, a fost întabulată în cartea funciară, respectiv, în CF 12618 C-N, întabulându-se asupra nr. top. 12935/2, în suprafață de 2087 mp Consiliul Local al municipiului C-N, în administrarea Liceului de Informatică ( 6 dosar apel), în CF nou înființată nr. - C-N, asupra nr. top. 12935/3, în suprafață de 1810 mp și în CF nou înființată - C-N, asupra nr. top. 12935/1, în suprafață de 740 mp, s-a întabulat - SRL ( 7-8 dosar apel).

Cu privire la excepția tardivității plângerii.

Dispoziția nr. 6006/04.06.2007 a fost comunicată reclamanților la data de 4 iunie 2007, așa cum rezultă din dovezile aflate la filele 33-34 dosar fond, iar plângerea a fost promovată la data de 2 iulie 2007, deci în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială, devenit art. 26 după republicarea legii.

Este irelevant faptul că prin plângerea inițială reclamanții au chemat în judecată doar Municipiul C-N prin primar, iar nu și pe emitentul dispoziției, Primarul municipiului C-N, câtă vreme plângerea se exercită împotriva unei dispoziții, iar nu a emitentului acesteia, obiectul plângerii constituindu-l dispoziția ca atare, iar nu persoana fizică ori juridică care a fost emitentul respectivei plângeri.

În consecință, Curtea constată că excepția tardivității plângerii este nefondată, urmând să fie respinsă ca atare.

Cu privire la excepție lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul C-N prin primar.

Chiar dacă prin prisma dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 în redactarea inițială, devenit art. 26 după republicarea legii, calitate procesuală pasivă în cadrul unei plângeri la Legea nr. 10/2001, ar avea emitentul dispoziției atacate prin respectiva plângere, împrejurare raportat la care în cauză calitate procesuală pasivă justifică doar Primarul municipiului C-N, iar nu și Municipiul C-N prin primar, totuși, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât este lipsită de obiect, întrucât la termenul de judecată din data de 19.09.2007, în fața instanței de fond, reclamanții au arătat că renunță la judecată față de Municipiul C-N, și înțeleg să-și extindă acțiunea față de Primarul municipiului C-N, sens în care a și fost depusă la dosar, la același termen de judecată, o precizare și o extindere de acțiune ( 81-82 dosar fond).

Cu privire la caracterul fondat al apelului reclamanților.

Inițial suprafața terenului înscris în CF nr. 12618 C-N, nr. top. 12935 era de 6205 mp ( 1 iug. = 5755 mp, 125 stj.p. = 450 mp).

Ca urmare a rectificării suprafeței de teren din cartea funciară, dispusă prin sentința 11544/13.12.2005 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă definitivă și irevocabilă, suprafața faptică din această carte funciară a rămas de 4645 mp.

Este discutabil dacă prin cele două notificări, cu conținut identic, s-a solicitat o singură suprafață de teren, de 2463 mp, sau dacă, dimpotrivă, prin cele două notificări, chiar dacă cu conținut absolut identic, s-au formulat două pretenții distincte, pentru câte două suprafețe de teren, de câte 2463 mp fiecare.

În prima ipoteză, dacă s-a cerut doar terenul de 2463 mp, rămas la vechii proprietari în urma exproprierii, atunci apelul reclamanților apare ca nefondat, având în vedere că reclamanților li s-a restituit deja în natură terenul de 105 mp, astfel încât în mod corect pentru diferența de 1409 mp, li s-au stabilit despăgubiri. Desigur această ipoteză se verifică doar în situația în care se ia în calcul suprafața inițială de teren înscrisă în CF, aceea de 6205 mp, din care scăzându-se suprafața expropriată, de 3738 mp, rezultă o diferență de 2467 mp, suprafață apropiată de cea solicitată prin notificare, de 2463 mp. Aceasta s-ar putea să fie ipoteza exactă, dacă se apreciază că reclamanții au fost în eroare atunci când au formulat notificare în temeiul acestei legi, solicitând în baza Legii nr. 10/2001, nu terenul expropriat, ci terenul rămas neexpropriat, în proprietatea vechilor proprietari tabulari și ulterior exproprierii, întrucât, scăzându-se din suprafața de teren înscrisă inițial în cartea funciară, de 6205 mp, suprafața de teren expropriată, de 3738 mp, rezultă diferența de 2467 mp, suprafață aproximativ egală cu cea pretinsă de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001.

Dacă se ia în calcul suprafața de teren rămasă în urma rectificării cărții funciare, de 4645 mp, scăzându-se suprafața expropriată, de 3738 mp, rezultă o diferență de 907 mp teren, ipoteză în care s-ar părea că suprafața totală de 1054 mp ce le-a fost deja restituită în natură reclamanților prin dispoziția nr. 3809/2004 ar afecta și parte din terenul rămas la Consiliul Local al municipiului C-N și în administrarea Liceului de Informatică C, într-o atare ipoteză, reclamanții mai fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 2087 mp, întrucât, din suprafața faptică existentă în teren, de 4645 mp, se scade suprafața de 2558 mp (compusă din 1054 mp teren cât reclamanților li s-a restituit deja în natură în baza Legii nr. 10/2001, la care se adaugă diferența de 1504 mp rămasă în proprietatea acestora în urma exproprierii) cât s-a stabilit în sentința civilă nr. 11544/2005 a Judecătoriei Cluj -

În cea de-a doua ipoteză, dacă se apreciază că prin cele două notificări, chiar dacă acestea au avut conținut absolut identic, dat fiind că au fost înregistrate distinct, sub numere diferite, reclamanții au solicitat de două ori câte o suprafață de 2463 mp, suprafața totală pretinsă de aceștia în baza Legii nr. 10/2001, ar fi de 4926 mp, din care scăzându-se suprafața de 1054 mp, care deja le-a fost restituită reclamanților în natură, la care se adaugă diferența de 1504 mp până la suprafața totală de 2558 mp, prevăzută în sentința civilă nr. 11544/2005, și care în urma sistării stării de indiviziune a fost atribuită reclamanților și mai apoi lui - SRL, ar rezulta o diferență de teren de 2368 mp, cu privire la care reclamanții ar fi îndreptățiți la despăgubiri.

Însă, în ambele ipoteze trebuie luat în considerare faptul că prin sentința civilă nr. 11544/2005, reclamanților li s-a atribuit deja în natură suprafața totală de 2558 mp, aferentă nr. top. 12935, în suprafață afirmativ reală de 4645 mp.

Este adevărat că această suprafață de teren a fost atribuită Consiliului Local C-N prin sentința de partaj, dar nu este mai puțin adevărat că această suprafață de 2087 mp, împreună cu suprafața de 2558 mp, atribuită reclamanților prin aceeași hotărâre, însumează un total de 4645 mp, adică exact atât cât s-a stabilit prin respectiva hotărâre că ar mai exista faptic.

În realitate, Curtea constată că în momentul pronunțării sentinței de partaj s-a strecurat o gravă eroare cu privire la identificarea faptică a terenului, respectiv, suprafața reală de teren trebuie să fi fost de 6205 mp, din care, scăzându-se suprafața expropriată, de 3738 mp, rezultă o diferență de 2467 mp rămași neexpropriați, suprafață apropiată de cea pretinsă de reclamanți prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, de 2463 mp.

Dacă din această suprafață de 2463 mp se scade suprafața de 1054 mp cât li s-a restituit deja reclamanților în natură, rezultă o suprafață de 1409 mp, cu privire la care în mod corect reclamanților li s-a stabilit dreptul la despăgubiri, însă această ipoteză se verifică doar dacă se consideră că prin cele două notificări distincte, cu nr. de înregistrare diferite, reclamanții au cerut doar suprafața de 2463 mp teren.

Dacă însă, se ia în calcul ipoteza că prin cele două notificări diferite, cu nr. de înregistrare diferite, chiar dacă cu conținut identic, reclamanții au cerut distinct, de două ori, câte o suprafață de 2463 mp teren, deci un total de 4926 mp teren, atunci apelul reclamanților apare ca fondat, întrucât, din suprafața de 4926 mp se scade suprafața de 2558 mp (compusă din terenul de 1054 mp, restituit deja reclamanților în baza Legii nr. 10/2001, și din terenul de 1504 mp, rămas în urma exproprierii în favoarea vechilor proprietari, conform celor statuate prin sentința civilă nr. 11544/2005 a Judecătoriei Cluj -N) rezultă o diferență de 2368 mp teren, pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată.

Însă, față de rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 11544/2005, Curtea urmează să ia în considerare suprafața de 4645 mp teren, cât s-a stabilit că ar exista faptic, din care scăzându-se suprafața de 2558 mp teren (compusă din terenul de 1054 mp, restituit deja reclamanților în baza Legii nr. 10/2001, și din terenul de 1504 mp, rămas în urma exproprierii în favoarea vechilor proprietari, conform celor statuate prin sentința civilă nr. 11544/2005 a Judecătoriei Cluj -N) rezultă o diferență de 2087 mp teren, cu privire la care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, respectiv în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Chiar dacă reclamanții au pretins obligarea pârâtului să emită dispoziție pentru acordarea de despăgubiri, Curtea constată că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale, dat fiind că dispoziția atacată în prezenta cauză a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar decizia în interesul Legii nr. LII/2007 stipulează că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 296.pr.civ. constatând că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică Curtea, urmează să admită apelul, conform dispozitivului prezentei decizii.

Reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 95/27.02.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în tot, astfel:

Admite plângerea precizată și extinsă, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N și, în consecință:

Anulează Dispoziția nr. 6006/04.06.2007 emisă de Primarul municipiului C-

Obligă Primarul municipiului C-N să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea în favoarea reclamanților de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 2087 mp, aferent nr. top. 12935/2, din CF nr. 12618 C-N, teren ocupat de Liceul de Informatică C-

Constată renunțarea reclamanților la judecată față de pârâtul Municipiului C-N, prin Primar.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red./dact.

7 ex./05.06.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Alina Rodina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Cluj