Speta Legea 10/2001. Decizia 1593/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1593/R/2009
Ședința publică din 22 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Tania Antoaneta Nistor
-
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul STATUL R PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 189/A din 27 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați și, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta reclamanților intimați și de reprezentanta pârâtului recurent, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 15 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 12709/19.11.2008, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 147.000 RON, reprezentând sporul de valoare adus imobilului situat în C-N, B-dul 21 decembrie 2. nr. 26 apartament 1, prin îmbunătățirile aduse de reclamanți și suma de 1870 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că în anii 1994, reclamanții au devenit chiriași în apartamentul litigios, apartament care, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, se găsea într-o stare avansată de degradare, situație în care reclamanții au fost nevoiți să efectueze o serie de îmbunătățiri constând din refacerea pardoselilor, montare de gresie și parchet, schimbarea vasului de wc. placări cu faianță și lambriuri de lemn, montarea unei instalații de încălzire (centrală termică și radiatoare din aluminiu), înlocuirea instalației electrice, lucrări de hidroizolație, înlocuirea ușii de acces, placaj ceramic al soclului în vederea limitărilor efectelor igrasiei. Ulterior, în anul 1996, reclamanții au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, acest apartament, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30710/31.10.1996, contract desființat ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă, și tot prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat preluarea fără titlu de către Statul Român a imobilului în litigiu. Imobilul fiind preluat fără titlu, potrivit art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză au Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sau unitatea deținătoare, art. 49.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevăzând că opțiunea între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire. Prin prisma art. 49.1 din aceleași Norme Metodologice coroborat cu art. 48 alin. 5 și 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin îmbunătățiri necesare și utile se înțeleg acele dotări încorporate sau aduse unității locative ori spațiilor comune prin care s-a sporit valoarea fondului locativ și care au fost suportate exclusiv de chiriaș (introducerea sau schimbarea instalației de apă, gaz, canalizare, electricitate, încălzire, lucrări noi, parchetare, gresie sau faianță, geamuri termopan, uși și altele asemenea).
Pentru toate acest motive, în temeiul art. 48 alin. 1, 4 și 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, avându-se în vedere și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert, acțiunea a fost admisă, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că, în consecință, se impune respingerea acțiunii reclamanților.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 189/A/27.03.2009, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul pârâtului, cu motivarea că investițiile în apartament au fost efectuate de reclamanți anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, neexistând nicio dovadă în sensul că Statul Român și-ar fi dat acordul la efectuarea lucrărilor de reparații la locuința închiriată, situație în care, potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 republicată, și art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, coroborat cu art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, acțiunea reclamanților apare ca fiind pe deplin întemeiată, impunându-se respingerea apelului pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9. proc. civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii reclamanților, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
În motivarea recursului s-a arătat că, în speță, are calitate procesuală pasivă unitatea deținătoare, Consiliul Local al municipiului C-N, care, își exercită prerogativele asupra bunului, respectiv, tot în numele statului și care, până la momentul de față a reprezentat statul în toate problemele legate de situația juridică a imobilului în litigiu.
Astfel, acesta a încheiat în numele statului contractul de închiriere, iar mai apoi, contractul de vânzare-cumpărare, prin mandatarul său, SC SA, și tot el a reprezentat statul în litigiu care a avut ca obiect constatarea nulității trecerii la stat, cu titlu de naționalizare, a imobilului în litigiu.
Prin urmare, plata eventualelor despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului trebuie dispusă tot în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului C-N, mai ales că, în calitate de vânzător, acesta răspunde și pentru evicțiune, în condițiile art. 1344-1346.civ.
S-a mai arătat în motivarea recursului că sporul de valoare a fost greșit calculat, ca urmare a aplicării unui coeficient de 1,75%, aplicat la valoarea tehnică actualizată, care nu se justifică nici în fapt și nici în drept.
În plus, toate lucrările de îmbunătățire au fost efectuate în anul 1995, anul încheierii contractului de închiriere, situație în care reclamanții nu mai au un drept de opțiune, obligația de restituire a despăgubirilor revenind Consiliului Local al municipiului C-
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului, invocând în motivarea întâmpinării dispozițiile art. 48 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 48.3 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Curtea, cu majoritate de voturi, constată că recursul este nefondat.
Problema esențială care se impune a fi tratată cu prioritate în cauză, este aceea de a se stabili dacă pârâtul recurent justifică sau nu, în cauză, calitate procesuală pasivă, respectiv, dacă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus de reclamanți imobilului în litigiu, prin îmbunătățirile pe care le-au făcut.
Starea de fapt reținută de primele două instanțe, și care nu mai poate fi schimbată în instanța de recurs, întrucât la un atare demers se opune tocmai abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. - texte legale care permitea instanței de recurs să analizeze hotărârea recurată și sub aspectul netemeiniciei sale -, relevă faptul că reclamanții au efectuat îmbunătățiri necesare și utile la apartamentul în litigiu, care au avut drept consecință creșterea sporului de valoare a acestuia, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 30710/31.10.1996, în baza Legii nr. 112/1995, respectiv, în perioada în care aveau calitatea de locatari ai acestui apartament.
Legea nr. 10/2001 republicată, în redactarea în vigoare la data promovării cererii introductive de instanță, respectiv, la data soluționării fondului cauzei, prevedea în art. 48 alin. 1 că, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile.
2 al aceluiași art. 48 prevedea ca, în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. 1 revine persoanei îndreptățite.
Potrivit alin. 3 al aceluiași art. 48, în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revinestatului sau unității deținătoare.
HG nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2000, prevedea în art. 48.2 că dacă imobilul a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire către chiriași revine statului sau unității deținătoare, opțiunea între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire, iar dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului, debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare.
Prin sentința civilă nr. 11957/01.10.1997 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosar nr. 6780/1997, s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului în litigiu de către Statul Român, această sentință rămânând definitivă prin decizia nr. 483/A/26.03.1998 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 605/1998 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1878/17.12.1998, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr. 3157/1998 ( 8-13 dosar fond).
Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român fără titlu valabil, împrejurare raportat la care,prin prisma art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată, și art. 48.3 din HG nr. 250/2007, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare, opțiunea între cele două categorii alternative de debitori aparținând exclusiv creditorului obligației de despăgubire.
Art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 prevede că, în litigiile în care Statul Român participă în nume propriu - cum este cazul și în situația de față, acesta este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pe cale de consecință, din momentul în care creditorul obligației de despăgubire a optat față de unul din cei doi debitori alternativi menționați în textul legii, respectiv, față de Statul Român, este evident că acesta va fi reprezentat în proces de Ministerul Finanțelor Publice.
Unitatea deținătoare, respectiv, Municipiul C-N reprezentat prin Consiliul Local al municipiului C-N, ar fi justificat o calitate procesuală pasivă în cauză în două situații: o primă situație este cea reglementată de art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, coroborat cu art. 48.3 teza I din HG nr. 250/2007, respectiv, atunci când creditorul obligației de despăgubire ar fi optat pentru acest debitor alternativ, Consiliul Local al municipiului C-N, ca reprezentant al municipiului C-N; oad oua situație este cea reglementată de art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, coroborat cu art. 48.3 teza II din HG nr. 250/2007, respectiv, atunci când îmbunătățirile necesare și utile ar fi fost făcute la cererea expresă a locatorului sau cu acordul expres al locatorului.
În speță, nu a existat nicio cerere expresă a locatorului Consiliul Local al municipiului C-N, prin care să se pretindă efectuarea acestor lucrări de îmbunătățiri necesare și utile, și nici un acord expres al locatorului Consiliul Local al municipiului C-N la efectuarea acestor lucrări, însuși municipiul C-N prin Direcția Tehnică - Serviciul reabilitare imobile din cadrul Consiliul Local C-N, atestând prin adresa nr. 50880/3/447/20.03.2009, că în evidențele sale nu există nici un act care să reprezinte acordul Statului Român, având ca obiect efectuarea lucrărilor de reparații la imobilul în litigiu, după încheierea contractului de închiriere, și nicio cerere expresă a locatorului în sensul efectuării acestor lucrări ( 17 dosar apel).
În consecință, Curtea constată, prin prisma argumentației anterior expuse, că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice justifică, în cauză, calitate procesuală pasivă.
Este nefondată susținerea recurentului, conform căreia, în celelalte litigii situația juridică a imobilului în litigiu s-a disputat, în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului C-N și că, pentru identitate de rațiune, aceasta ar fi trebuit să figureze ca pârât și în prezentul litigiu, având în vedere că o atare susținere ar putea să fie acreditată cu succes doar în ipoteza în care legiuitorul nu ar fi reglementat în niciun fel soarta acestor despăgubiri, respectiv, persoana ținută de plata acestora.
Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să reglementeze expres calitatea procesuală pasivă a debitorului ținut de plata acestor despăgubiri, orice interpretare care excede cadrului legal este neavenită și nu poate fi luată în considerare, nici măcar pentru identitate de rațiune, cum nefondat susține recurentul.
Nefondată este și susținerea recurentului, conform căreia obligația de despăgubire i-ar reveni Consiliului Local al municipiului C-N, pe motiv că acesta este obligat la garanția pentru evicțiune, știut fiind că obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului sau succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia în condițiile art. 1336-1337.civ. și următoarele, dacă sunt întrunite mai multe cerințe, respectiv să existe o tulburare de drept provenind de la un terț, această tulburare să aibă o cauză anterioară vânzării, iar tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.
Dacă sunt întrunite aceste condiții și evicțiunea s-a produs, iar cumpărătorul a pierdut în întregime proprietatea bunului cumpărat, acesta are dreptul la restituirea integrală a prețului, la contraechivalentului fructelor pe care a trebuit să le restituie evingătorului, la cheltuielile de judecată ocazionate de evicțiune, la daune interese și la cheltuielile vânzării.
Or, în speță, nu este vorba despre o acțiune în răspundere pentru evicțiune, ci o acțiune specială, fundamentată pe un text de lege special, respectiv pe art. 48 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată și art. 48.3 din HG nr. 250/2007, dispoziții speciale care nu au nimic comun și care nu trebuie confundate cu sediul legal care reglementează garanția pentru evicțiune.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se contestă modul în care au fost stabilite despăgubirile reprezentând sporul de valoare, Curtea constată că acesta este nefondat, întrucât această obiecțiune la raportul de expertiză întocmit de expert nu a fost invocată în termenul procedural prevăzut de art. 212 alin. 2. proc. civ.
Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert a fost depus la dosarul instanței de fond pentru termenul de judecată din 17.09.2008 ( 185-192), i-a fost comunicat pârâtului odată cu citația, la 30.09.2008 ( 193), iar la următorul termen de judecată acordat în cauză - primul termen de judecată ulterior comunicării expertizei cu părțile -, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la expertiză ( 196).
Mai mult decât atât, la termenul de judecată din 12.11.2008, instanța le-a pus în vedere părților prezente - prezenți în instanță fiind avocatul reclamanților și reprezentanta pârâtului, cons. juridic -, că au posibilitatea și dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, părțile declarând că nu mai au de formulat niciun fel de alte cereri ( 204 dosar fond).
Deși s-a invocat de către recurent, ca motiv de recurs, textul art. 304 pct. 8. proc. civ. Curtea constată că acesta nu este incident în cauză, câtă vreme nu a fost supus analizei și cenzurii instanței nici un act juridic care să fi fost greșit interpretat ori în privința căruia instanța să-i fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea, cu majoritate de voturi, urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva deciziei civile nr. 189/A din 27 martie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- -
Red.op.maj.
dact.MM/2ex.
23.06.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
Cu opinie separată a d-nei judecător, în sensul admiterii recursului, modificării deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.
În abordarea problemei despăgubirilor cuvenite reclamanților, pentru sporul de valoare adus de aceștia, apartamentului ocupat în calitate de chiriași și restituit ulterior fostei proprietare, trebuie pornit de la dispozițiile legale în materie, respectiv art.48 din Legea nr.10/2001, în forma existentă la data intentării acțiunii introductive de instanță, 10.2007.
Conform acestor dispoziții legale, chiriașii au dreptul la despăgubiri, pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, prin îmbunătățirile necesare și utile, legiuitorul desemnând în mod diferențiat debitorul obligației de despăgubire, în funcție de modalitatea preluării imobilului respectiv, în proprietatea statului.
Astfel, potrivit art.48 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, în cazul preluării imobilului cu titlu valabil, obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite, iar în cazul preluării imobilului fără titlu valabil, text aplicabil în speță, aceeași obligație revine alternativ, în sarcina statului, sau unității deținătoare.
Ca atare, instanța de judecată urmează să stabilească în fiecare caz în parte, în funcție de particularitățile fiecărei pricini, prin prisma elementelor circumscrise de legiuitor prin dispozițiile art.48 alin.1-3 din Legea nr.10/2001, căruia dintre debitorii alternativi, îi revine în concret obligația de despăgubire, pentru sporul de valoare.
În cauza dedusă judecății, este de observat că toate hotărârile judecătorești anterioare, prin care s-au clarificat raporturile juridice existente între părți, tranșându-se situația juridică a imobilului în discuție, s-au pronunțat în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, care în calitate de autoritate deliberativă a Municipiului C-N, ca unitate administrativ teritorială, a închiriat reclamanților apartamentul la care s-au adus îmbunătățiri și apoi a dispus de el, înstrăinându- acelorași reclamanți, prin mandatara SC SA.
Astfel, procesul finalizat prin sentința civilă nr.11.957/1.1997 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă irevocabilă, prin care s-a cenzurat valabilitatea titlului statului, constatându-se lipsa unui titlu valabil și s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF, prin radierea dreptului de proprietate al statului și întabularea aceluiași drept, în favoarea fostei proprietare, s-a purtat în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N (filele 8-13 dosar fond).
Același pârât, Statul Român prin Consiliul Local al mun. C-N, a figurat ca parte și în procesul finalizat prin sentința civilă nr.168/24.III.2000 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de acesta, cu reclamanții, prin mandatara SC SA.
Ca atare, raportat la împrejurarea că preluarea fără titlu valabil a imobilului în litigiu, s-a statuat în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al mun. C-N, la faptul că reclamanții din prezentul proces, au avut calitatea de chiriași ai acestuia și că sporul de valoare adus prin îmbunătățirile necesare și utile, efectuate în cursul anului 1995, profitat la acel moment, unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul C-N, în patrimoniul căreia se găsea apartamentul, concluzia ce se impune este aceea că obligația de despăgubire, incumbă acesteia.
Chiar dacă Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, adoptate prin HG nr.498/2003, conferă prin art.49.3. chiriașilor, opțiunea între cele două categorii alternative de debitori, condiționând răspunderea unității deținătoare pentru sporul de valoare, de acordul acesteia la executarea îmbunătățirilor respective, (inexistent în speță), aceste prevederi adaugă la legea cadru nr.10/2001, creând situația în care chiriașii își pot invoca propria culpă, executând lucrări fără acordul expres al locatorului, pentru a obține despăgubiri de la Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Or, din întreaga economie a Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, rezultă cu claritate faptul că atunci când legiuitorul a intenționat să instituie vreo obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, a prevăzut în mod expres acest lucru, așa cum a procedat prin dispozițiile art.50 alin.3, vizând restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii a căror contracte de vânzare-cumpărare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile.
În concluzie, față de considerentele expuse mai sus, reținând lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, apreciez că recursul pârâtului trebuia admis în temeiul art.312 alin.1-3.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ. și modificată decizia atacată, în sensul admiterii apelului aceluiași pârât, cu consecința schimbării sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii introductive, ca fiind intentată de reclamanți, împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
JUDECĂTOR 2: Tania Antoaneta Nistor
-
Red.N/Dact.
2 ex./25.06.2009
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Tania Antoaneta Nistor
