Speta Legea 10/2001. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.16.
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât Primăria Municipiului B împotriva sentinței civile nr.1093 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-pârât Primăria Municipiului B prin consilier juridic ce depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare și intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. 6172 din 11.01.2010 depusă la fila 7 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 15.01.2010, intimata-reclamantă a depus întâmpinare în două exemplare care, nu a fost comunicată și părții adverse.
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căruia solicită emiterea unei adrese către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 pentru a comunica dacă pentru imobilul în litigiu au fost sau nu încasate despăgubiri.
Reprezentantul intimatei-reclamante precizează că în opinia sa, proba solicitată de reprezentantul apelantului-pârât nu este relevantă pentru soluționarea cauzei de față. De asemenea, precizează că pentru intimata-reclamantă nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, deliberând, respinge cererea de probe solicitată de reprezentantul legal al apelantului-pârât, privind emiterea unei adrese pentru a se comunica dacă au fost sau nu încasate despăgubiri pentru imobilul în litigiu, față de limitele devoluțiunii stabilite conform art.295 Cod Proc.Civ. deoarece prin motivele de apel formulate nu există nici o critică legată de neîndeplinirea acestei cerințe de către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001.
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelantului-pârât Primăria Municipiului B solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul intimatei-reclamante pune concluzii de respingere a apelului formulat de apelantul-pârât ca nefundat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
Curtea reține apelul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față:
Princerereaînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 22.10.2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B, Primarul General al Municipiului B, Comisia pentru Punerea în Aplicare a Legii nr. 10/2001, solicitând ca în baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Primarul general să pronunțe o dispoziție motivată asupra notificării formulate prin acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent calculat la valoarea de circulație pentru terenul în suprafață de 396 mp situat în B,-, sector 2.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31484/1932, autorii săi și au dobândit imobilul situat în B,- bis, actualmente nr.77, compus din teren în suprafață de 396 mp și construcție. Imobilul a fost expropriat în anul 1989, fiind trecut astfel în mod abuziv în proprietatea statului.
Reclamanta a învederat că după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare a autorilor săi a formulat notificarea nr.2377, prin care a solicitat despăgubiri, notificare ce nu a fost soluționată până în prezent, deși Primăria Municipiului Baf ost obligată să emită o dispoziție motivată ca răspuns la notificarea formulată.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
Pârâtul Municipiul B prin Primar General a depusîntâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii, învederând că atributul exclusiv în stabilirea despăgubirilor pentru imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001 revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această instituție fiind singura în măsură să se pronunțe prin decizie motivată asupra despăgubirilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118.pr.civ.
La data de 18.11.2008, reclamanta a depuscerere precizatoareprin care a indicat pârâții ca fiind Municipiul B și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, stabilind astfel cadrul procesual.
La termenul din data de 13.01.2009, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prinsentința civilă nr.1093/13.10.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilăa admis cererea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri reclamantei pentru imobilul situat în B,- (fost 67bis), compus din teren în suprafață de 396 mp și construcție demolată conform art. 11, pct. 4,5 și 7 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin legea nr. 1/2009.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în baza actului său de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31484/19.11.1932 autorii reclamantei și au dobândit imobilul litigios.
Conform certificatelor de moștenitor nr.259/1965, respectiv nr.230/1975, reclamanta este singura moștenitoare a autorilor săi făcând astfel dovada conform art. 4 alin. 2 din legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea 1/2009.
Din situația juridică depusă la dosarul cauzei ( 45), rezultă că imobilul a fost expropriat pe numele reclamantei în baza Decretului nr.112/1989, act ce nu reprezintă un titlu valabil pentru stat, deoarece venea în contradicție cu dispozițiile constituționale valabile la momentul exproprierii, a tratatelor la care România era parte, precum și a dispozițiilor art. 480 Cod Civil. În consecință, tribunalul a apreciat că statul nu are titlu valabil asupra imobilului litigios fiind incidente dispozițiile art. 2 lit.i din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
La data de 28.09.2001, reclamanta a depus prin executorul judecătoresc notificarea nr.2377, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul litigios, notificare ce nu a fost soluționată până în prezent deși prin sentința civilă nr.1539/2007, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, pârâtul a fost obligat să răspundă la notificare. Pârâtul avea obligația conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009 să soluționeze notificarea, lipsa răspunsului echivalând cu refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea.
În această situație instanța este competentă de a soluționa pe fond notificarea formulată de persoana îndreptățită aspect ce rezultă de fapt și din jurisprudența unificată prin Decizia nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că terenul litigios este ocupat de un bloc de locuințe și ca urmare nu poate fi restituit în natură, situație în care reclamanta beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri ce urmează a fi stabilite conform art.11 pct.4,5 și 7 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009.
Fată de considerentele menționate, tribunalul a admis cererea precizată și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri pentru imobilul litigios compus din teren în suprafață de 396 mp și construcție demolată.
Împotriva acestei sentințe a declaratapelpârâta Primăria Municipiului B, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 14.12.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de critică, apelantul-pârât a arătat că, analizând probatoriul administrat în cauză și dispozițiile art.25 alin 1 din Legea nr. 10/2001 republicată consideră că în mod greșit prima instanță a obligat pârâta să acorde despăgubiri reclamantei pentru imobilul situat în B,- (fost 67 bis), compus din teren în suprafața de 396 și construcție demolată conform art. 11, pct. 4,5, 7 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 ca unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii. Aceasta deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Unitatea deținătoare nu poate însă să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art.21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. l0/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia generalibus derogant".
Notificarea reclamantei urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire în natură.
În termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Însă termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005). În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care o dată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Așa cum rezultă însă, din adresa Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, reclamanții nu au înțeles să-și completeze dosarul administrativ, context în care, nici nu se poate vorbi de o culpă a instituției apelante în nesoluționarea notificării formulate.
Mai mult, termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționata cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existentei unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit in cauza.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Cererea de apel, scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod Proc.Civ.
Intimata-reclamantă a formulatîntâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința apelată prin raportare la prevederile art.295 și art.296 Cod Proc.Civ. în limitele fixate prin motivele de critică mai sus expuse, curtea constată căapelul este nefondat.
Din partea de început a expunerii motivelor de apel rezultă indirect că apelantul pârât a criticat prima instanță pentru greșita aplicare a legii la momentul la care a soluționat notificarea reclamantei-intimate, deoarece acesta este atributul exclusiv al unității deținătoare.
Or, o asemenea susținere nu poate fi primită la acest moment, față de evoluția jurisprudenței, dar și față de Decizia nr.XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii de instanța supremă, prin care s-a stabilit că: "în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate."
Prin urmare, la împlinirea termenului amintit, reclamanta intimată avea la îndemână posibilitatea de a se adresa instanței cu o cerere ca cea de față pentru valorificarea drepturilor izvorâte din formularea notificării.
Pentru de altă parte, cu privire la critica în sensul caracterului de recomandare al termenului de 60 de zile de la depunerea notificării și a înscrisurilor doveditoare, după împlinirea căruia entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată a răspunde titularului acesteia, curtea reține că, din aceeași decizie în interesul legii invocată, rezultă caracterulimperatival acestui termen, în sensul că, în condițiile încălcării de către unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării a dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, titularii notificării au deschisă calea justiției pentru valorificarea dreptului lor la reparație,
Un alt motiv de critică privește împrejurarea că termenul de 60 de zile nu a început să curgă în lipsa depunerii de către titularul notificării a tuturor actelor doveditoare ale dreptului său de proprietate.
Din examinarea lucrărilor dosarului primei instanțe curtea constată că apelantul-pârât a depus, la solicitarea tribunalului, o copie de pe întreg dosarul administrativ format ca urmare a notificării intimatei reclamante (filele 39-69), dosar în care se găseau toate înscrisurile analizate de prima instanță la verificarea calității de persoană îndreptățită, iar solicitarea de completare a probatoriului adresată de apelantul-pârât intimatei-reclamante la data de 14.07.2006 (fila 59) a fost îndeplinită de aceasta din urmă prin raportare la conținutul înscrisurilor aflate la dosar.
De altfel, în ipoteza în care aceste înscrisuri nu erau suficiente pentru soluționarea notificării, apelantul-pârât avea obligația de a soluționa notificarea pe baza înscrisurilor depuse, obligație neîndeplinită.
În consecință, aceste critici sunt nefondate, motiv pentru care curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței apelate, urmând a respinge apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.299 și ale art.377 alin.1 pct. 3 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, nr.291-293, sectorul 6,împotriva sentinței civile nr.1093 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,cu domiciliul ales la. Av.în B, sector 3,--19,.4,.412, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. AP,
4 ex.
Secția a III-a civilă - Jud.
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru
