Speta Legea 10/2001. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 162 /A/2008
Ședința publică din 23 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Pop Anca Adriana
JUDECĂTOR 2: Pușcașiu Eugenia
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului C- împotriva sentinței civile nr. 208 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat asistat de av. în substituirea av., ambele cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul apelant Primarul municipiului C-
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care curtea constată că apelul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat cu toate părțile și este scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Prin motivele de apel, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct. 2.proc.civ.
Curtea constată că la data de 10 iunie 2008, pârâtul apelant Primarul municipiului C-N a depus o cerere de renunțare la judecată, solicitând instanței ca în temeiul art. 246.proc.civ. să ia act de această cerere.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului intimat av. învederează că este de acord cu cererea de renunțare la judecată, și nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 208/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis plângerea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N și, în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 711/28.01.2008 emisă de Primarul municipiului C-
S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la stabilirea de măsuri reparatorii în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul înscris în CF nr. 6340 C, nr. top. 12809.
A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție în favoarea reclamantului în acest sens.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din certificatele de stare civilă și din arborele genealogic depuse în probațiune la doar, a rezultat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul art. 4 alin. 2 din legea menționată.
Potrivit CF nr. 6340 C, proprietari tabulari asupra terenului înscris în această carte funciară au fost în cotă de 1/8 parte, în cotă de 3/8 parte și în cotă de 1/8 parte.
Cei patru proprietari tabulari sunt frați, toți fiind succesorii defunctului, căsătorit cu, așa cum rezultă din certificatele eliberate de Arhivele Naționale.
Reclamantul este descendentul, în linie directă al proprietarei tabulare, bunica sa, potrivit certificatelor de moștenitor depuse în probațiune și în linie colaterală a celorlalți proprietari tabulari.
Nu s-a dovedit în cauză că proprietarii tabulari au formulat notificare prin care să solicite stabilirea măsurilor reparatorii, cu excepția notificării reclamantului.
Reținând această împrejurare, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au formulat notificare profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire.
În consecință, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la stabilirea de măsuri reparatorii pentru întregul imobil.
Ținând cont de faptul că terenul este atribuit în proprietate privată unor persoane fizice, așa cum rezultă din referatul întocmit de comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local C-N, măsurile reparatorii nu mai pot consta în restituirea în natură ci doar în echivalent, în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247 /2005.
Pentru motivele arătate, în baza art. 26 alin. 3, art. 4 alin 2 și 4 din Legea nr. 10/2001, instanța a anulat dispoziția atacată și a constatat că reclamantul este îndreptățit la stabilirea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul înscris în CF nr. 63 40 C, top. 12809.
În temeiul art. 274.pr.civ. instanța a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii pârâtul Primarul municipiului C-N a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii în sensul respingerii petitului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că deși instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei nu a fost depusă întâmpinare, această împrejurare nu corespunde realității,m deoarece întâmpinarea pârâtului a fost înregistrată prin registratura instanței, anterior primului termen de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la fond, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii acțiunii reclamantului, astfel încât instanța trebuia să facă aplicarea art. 275.pr.civ. deoarece pretențiile deduse judecății au fost recunoscute la prima zi de înfățișare.
În probațiune pârâtul apelant a depus întâmpinarea înregistrată în dosarul nr-, la data de 14.04.2008 ( 4-6).
La data de 10 iunie 2008 pârâtul apelant Primarul municipiului C-N a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata apelului, solicitând instanței ca în temeiul art. 246.pr.civ. să ia act de renunțarea la judecată ( 10).
În ședința publică din 23 iunie 2008, la întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului intimat a învederat că este de acord cu cererea de renunțare la judecata apelului și nu solicită cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 246 alin. 1.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea scrisă, formulată de pârâtul apelant Primarul municipiului C-N, prin care acesta a arătat că înțelege să renunțe la judecarea prezentului apel, Curtea în temeiul art. 296.pr.civ. coroborat cu art. 246 alin. 1.pr.civ. va constata că pârâtul Primarul municipiului C-N a renunțat la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 208/2008 a Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată că pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C- a renunțat la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 208 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red./dact.
4 ex./24.06.2008
Președinte:Pop Anca AdrianaJudecători:Pop Anca Adriana, Pușcașiu Eugenia