Speta Legea 10/2001. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 17/
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de apelanții reclamanți și, ambii cu domiciliul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 840, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 03 iulie 2008, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în, județul C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimatul pârât Primarul Orașului, avocat G, în baza delegației de reprezentare nr. 24182 din 18.11.2008, depusă la dosar, lipsind apelanții reclamanți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că apelurile sunt declarate în termen, nemotivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform disp. art. 51 din Legea nr. 10/2001.
După referatul grefierului;
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea apelurilor ca nemotivate, întrucât aceștia au depus la dosar numai cererea declarativă, fără însă a le motiva.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor declarate de reclamanții și.
CURTEA
Asupra cererii de apel:
Reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu Primarul orașului obligarea acestuia să restituie reclamanților imobilul proprietatea lor situat în orașul,-.
În motivare se arată că reclamanții au cumpărat în anul 1969 un teren în suprafață de 600. de la numiții, și B, teren în indiviziune cu cel al vânzătorilor.
Pe acest teren reclamanții au edificat o locuință din 4 camere și dependințe, ulterior înainte de revoluție acest imobil a fost demolat împreună cu alte imobile din zonă.
Întrucât reclamanții dețineau ca act de proprietate doar un act sub semnătură privată, au promovat împotriva vânzătorilor o acțiune în constatare, admisă fiind obligați vânzătorii să le remită reclamanților prețul pe care îl vor primi pe construcția acestora evaluată la suma de 40 mii lei la acel moment.
La intrarea în vigoare a Legii 10/2001 reclamanții au formulat notificare prin care au solicitat restituirea imobilului teren prin echivalent cu alt teren și despăgubiri pentru construcția demolată, însă nu au primit răspuns; după intrarea în vigoare a Legii 247/2005 reclamanții au formulat din nou notificare către Primarul orașului, dar nu au primit răspuns.
Din probatoriile administrate rezultă că terenul este situat în orașul,a fost identificat de expert și evaluat, dar din evidențele fiscale pentru anii 1971-1980, rezultă o altă persoană ca deținător -, nu reclamanții.
își întemeiază cererea pe înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1969 și pe sentința civilă nr.3575/1986; din acestea rezultă însă că reclamanții sunt beneficiarii unui drept de creanță, stabilit pe cale judecătorească, pentru suma ce reprezenta c/val. despăgubirilor ce urma să fie încasate de persoanele fizice promitente ale vânzării, ulterior demolării construcției ce era iminentă.
Înscrisul sub semnătură privată nu îndeplinește condiția unui titlu valabil asupra terenului fiind doar o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare neurmată de o formă autentică obligatorie în cazul terenurilor și nici sentința civilă nu are acest caracter de titlu valabil deoarece nu consacră pentru reclamanți un titlu de proprietate, ci doar un drept de creanță.
În aceste împrejurări cerința referitoare la calitatea de persoane îndreptățite să solicite restituirea imobilului nu este îndeplinită în cauză, întrucât reclamanții nu au reușit să dovedească faptul că au calitate de proprietari ai terenului și că au pierdut posesia acestuia prin preluarea de către stat.
Prin sentința civilă nr. 840/C din 03.iulie.2008, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Primarul Orașului.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu Primarul orașului.
Împotriva sentinței civile a tribunalului au declarat apela reclamanții și, fără a-și motiva cererea. Cerere este semnată numai de, deși cererea este făcută și în numele lui.
Față de această situație, instanța pentru apelul declarativ semnat de va analiza cererea în limita investirii și probelor din dosar, iar cererea de apel față de care nu a semnat, va fi nulă văzând disp. art. 287 al. 2.Pr.Civilă, potrivit cărora cerințele prevăzute de art. 287 al. 1 pct. 2 și 5 - reprezentând semnătura - sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Drept urmare, din probatoriile administrate în dosarul cauzei, instanța reține că bunul - respectiv teren și construcție, pretins a fi restituit de persoana deținătoare ca efect al exproprierii, nu s-a dovedit a fi proprietatea reclamanților. Înscrisul sub semnătură privată nu îndeplinește condiția unui titlu valabil asupra terenurilor, fiind doar o promisiune de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecință, reclamanții nu și-au dovedit calitatea de proprietari ai terenului și prin urmare nu au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, republicată.
Urmează ca în baza art. 296.Pr.Civilă, instanța să respingă ca nefondat apelul reclamantului și în baza art. 287 al. 2.Pr.Civilă va constata nul apelul declarativ al reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul, domiciliat în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 840, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 03 iulie 2008, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în, județul
Constată nul apelul declarat de apelanta, domiciliată în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 840, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 03 iulie 2008, în dosarul civil nr- în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 Ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud. /10.03.2009
Tehnored.gref./
5 ex./11.03.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu