Speta Legea 10/2001. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.173
Ședința publică din data de: 05.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER -- -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotrivasentinței civile nr. 380/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilăîn contradictoriu cu intimații reclamanți, G,.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General prin consilier juridic care depune împuternicire avocațială la dosar și intimații reclamanți, G, prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/28.08.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că la data de 30.09.2009 apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General a depus motivele de apel în 2 exemplare care au fost comunicate intimaților reclamanți G și
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantului pârât Municipiul B prin Primarul General solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată solicită a se avea în vedere că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere întrucât la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției.
Reprezentantul intimaților reclamanți, G, solicită respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că este dovedită culpa instituției pentru întârziere. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată și în acest sens depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.380/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți, G,.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București -secția a IV a Civilă sub nr-, reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B reprezentat prin Primarul General în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 au solicitat a se dispune obligarea pârâtului să soluționeze notificarea nr. 1174 din 02.05.2001, prin care au solicitat: stabilirea și plata despăgubirilor legale pentru imobilul-teren și construcție, demolat în baza 266/ 22 august 1980, situat în municipiul B,-, sector 4 în termenul maxim prevăzut de lege.
Precizează că-deși s-au întocmit toate formele legale pentru stabilirea și plata despăgubirilor legale-pentru construcția demolată-acestea nu s-au plătit nici până în prezent, iar pentru teren nici nu au fost acordate despăgubiri.
Se mai arată că la apariția Legii nr. 10/2001, au formulat notificarea nr. 1174/2001, pe baza ei întocmindu-se dosarul nr. 27619 al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Imobilul solicitat a fost cumpărat de autoarea lor, G prin actul autentificat sub nr. 30424/ 10.07.1926 și sub nr. 8858/1926 transcris la Tribunalul Ilfov -Secția notariat.
Imobilul a purtat anterior alte numere, fiind înscris în evidențele fiscale. Întreg imobilul a fost expropriat cu Decretul CS nr. 266/1980, poziția nr. 9 și s-a construit actualul imobil "Casa Copilului". La timpul respectiv, au fost întocmite documentele necesare stabilirii și plății despăgubirilor pentru demolarea construcției, dar până în prezent, nici pentru construcția demolată și nici pentru terenul de 1060 mp (astfel cum este reținut în fișa imobilului pentru despăgubiri la demolare) sau de 915 mp (conform evidențelor proprietății), nu s-a plătit nicio sumă de bani.
Pentru toate aceste considerente, se solicită obligarea pârâtei, pe calea unei hotărâri judecătorești, să soluționeze în termenul maxim de 60 de zile această notificare, stabilindu-se pe cale judecătorească contravaloarea despăgubirilor ce se cuvin pentru acest imobil expropriat.
Prinsentința civilă nr. 380 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, a fost admisă cererea și s-a dispus ca pârâtul să soluționeze notificarea nr. 1174/2.05.2001, în sensul de a emite o dispoziție motivată în baza Legii nr. 10/2001, prin care să acorde despăgubiri pentru imobilul situat în-, compus din teren în suprafață de 915 mp și construcția demolată în suprafață de 32,74 mp.
În motivarea sentinței, se arată că, din probatoriul administrat în dosar, rezultă că reclamanții au făcut dovada că la data preluării imobilului de către stat, autoarea lor deținea imobilul și astfel, tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la dobândirea de măsuri reparatorii.
Tribunalul a apreciat că reclamanții au depus acte doveditoare care atestă deținerea dreptului de proprietate, actele de stare civilă, au dovedit descendența din titularul dreptului de proprietate, situație juridică, istoric de rol fiscal, titlu de proprietate, dovada schimbării numărului poștal, acestea fiind suficiente pentru soluționarea notificării.
Întrucât imobilul în cauză nu mai există în starea în care a fost deținut cu titlu de proprietate de autoarea reclamanților, fiind afectat în întregime de elemente de sistematizare, neputând fi restituit în natură, tribunalul a considerat că trebuie acordate măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 29.04.2009 pârâtul MUNICIPIUL B prin Primar General, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, se arată că în mod greșit instanța a admis acțiunea, deoarece potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În altă ordine de idei, se arată că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, respectiv cu înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, art. 22 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Cu privire la cheltuielile de judecată, se arată că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției. Mai mult, în speță nu sunt aplicabile disp. art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
În drept, au fost invocate prev. art. 282-298 din Codul d e procedură civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părții.
Intimații, G și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, se arată că apelanta nu le-a comunicat până la data introducerii cererii de chemare în judecată dacă mai este necesară completarea dosarului administrativ cu alte înscrisuri, iar la solicitarea instanței de a comunica stadiul soluționării notificării arată că dosarul este complet și urmează a fi soluționat.
În mod corect apelanta a fost obligată la soluționarea notificării, întrucât termenul de 60 de zile pentru soluționare nu a fost respectat din culpa exclusivă a acesteia, iar refuzul de a răspunde la solicitările intimaților este unul nejustificat față de înscrisurile existente la dosarul cauzei.
În mod corect instanța a obligat apelanta la emiterea dispoziției privind acordarea despăgubirilor pentru imobil, făcând aplicarea dispozițiilor obligatorii cuprinse în Decizia nr. XX/2007 a ICCJ.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, a apărărilor formulate de intimați și a probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
În fapt, reclamanții au înaintat notificarea nr. 1174/ 25.04.2001, solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 915 mp situat în B,-, sector 4, aceasta nefiind soluționată nici până în prezent.
Imobilul în cauză compus din teren și construcție a fost dobândit de către G în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov -Secția Notariat sub nr. 20424/ 10.07.1926, transcris sub nr. 11062/ 1921.
La data încheierii operațiunii de vânzare-cumpărare, imobilul se afla situat pe-, ulterior imobilul având numărul poștal nr. 27, iar după anul 1948, imobilul a avut numărul poștal 31, acest aspect rezultând din adresele nr. 27567/ 6802/ 17.07.2002 și nr. 15683/ 17.10.2008 emise de.
Conform situației juridice depuse la dosar, dreptul de proprietate asupra imobilului a trecut în proprietatea statului în baza decretului 266 /22.08.1980, fiind preluat de la, poziția 9, cu teren expropriat în suprafață de 814 mp, iar în prezent pe teren se află instituția Casa Copiilor.
Reclamanții au făcut dovada și a existenței construcțiilor ce au fost demolate, depunând în acest sens fișa imobilului, construcțiile având o suprafață de 32,74 mp.
Pe parcursul dosarului, reclamanții au făcut dovada calității procesuale active, tribunalul observând din certificatul de moștenitor nr. 1064/ 1974 că în urma decesului lui ear ămas ca moștenitor G, iar conform certificatului de moștenitor nr. 201/1979 în urma decesului lui G au rămas ca moștenitori cei trei reclamanți.
Potrivit declarației autentificate sub nr. 8193/ 28.10.1974 dată de numiții și G, numita, decedată la 09.05.1974 a fost cunoscută și cu numele de și e.
Din expertiza extrajudiciară efectuată de exp., rezultă că imobilul era compus din teren în suprafață de 915 mp și construcție de 32,74 mp, cu aceste dimensiuni fiind de acord și pârâtul în raportul întocmit în dosarul administrativ nr. 27619, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
Conform notei de reconstituire, imobilul în cauză este afectat de elemente de sistematizare-construcție de tip A (P + 1), trotuar de protecție, trotuar pietonal, spațiu, parcaj, carosabil.
În ceea ce privește primul motiv de apel se susține că termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză. Se mai arată că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte", respectiv înscrisuri, prin care se înțeleg orice fel de înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține că deși pârâtului îi revenea obligația de a răspunde solicitării reclamantului într-un termen de 60 de zile, potrivit art. 25 al. 1 și 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, acesta nu s-a conformat obligației.
Astfel, se reține existența unui prejudiciu creat reclamanților, prin însuși faptul nesoluționării cererii de restituire într-un termen rezonabil, prejudiciu care poate fi acoperit prin angajarea răspunderii pârâtului fie prin repararea în natură (obligarea la emiterea unei decizii de soluționare), fie prin repararea prin echivalent ( acordarea și de despăgubiri, dacă au fost cerute).
Curtea reține și faptul că, în ceea ce privește executarea obligațiilor de a face, reclamanților le revine numai sarcina de a dovedi existența obligației (fapt ce rezultă din dispozițiile menționate, obligația având ca izvor însăși legea), căzând în sarcina pârâtului să facă dovada executării obligației sau a imposibilității executării acesteia.
Este adevărat că termenul de 60 de zile se poate calcula începând cu două date de referință, în funcție de specificul fiecărui caz în parte: data depunerii notificării (atunci când toate înscrisurile necesare soluționării notificării au fost depuse de petent) sau data depunerii tuturor actelor doveditoare, termenul fiind prorogat prin acordul tacit al părților, însă, în acest ultim caz, numai dacă se comunică părții interesate că documentația depusă nu este suficientă.
Modificarea adusă disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 ("actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării") nu este aplicabil în speță, deoarece la data depunerii notificării acest text legal nu era modificat, astfel că obligația corelativă a pârâtului de a răspunde notificării reclamanților s-a născut sub incidența legii vechi, fiind supusă dispozițiilor acesteia.
Mai mult chiar, această modificare nu trebuie interpretată în sensul că unitatea deținătoare a imobilului poate soluționa notificarea ce i s-a adresat oricând, iar nu în interiorul termenului de 60 de zile, pentru că altfel ar însemna ca dispozițiile art. 25 al. 1 să rămână fără efect, ceea ce este inadmisibil. Posibilitatea depunerii înscrisurilor doveditoare până la soluționarea notificării este reglementată în favoarea titularului notificării, fiind o normă de favoare pentru el. Pârâtul rămâne obligat a soluționa notificarea în termenul prescris prin lege, neputând invoca pentru întârzierea răspunsului, nedepunerea actelor doveditoare de către petent.
Oricum, indiferent de data de la care se calculează termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare trebuia să răspundă notificării, acesta a fost depășit.
Chiar calculat de la data depunerii ultimelor înscrisuri solicitate reclamanților, cum, potrivit Legii nr. 289/2003, aceste înscrisuri puteau fi depuse până la termenul limită de 1.07.2003, acest termen a fost depășit, nemaiputându-se reține că pârâtul ar mai fi în așteptarea unor înscrisuri solicitate reclamanților, întrucât termenul în care puteau fi primite aceste înscrisuri a expirat.
Cu atât mai mult, cu cât apelanta nu le-a comunicat reclamanților, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, dacă mai este necesară completarea dosarului administrativ cu alte înscrisuri, iar la solicitarea instanței de a comunica stadiul soluționării notificării a aratat că dosarul este complet și urmează a fi soluționat.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, ele neavând caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Ca urmare, prin lipsa răspunsului la notificarea adresată, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantei și a lipsit-o de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce a îndreptățit-o să se adreseze instanței, prin acțiunea de față, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziției motivate.
Se mai au în vedere și dispozițiile deciziei nr. 20/ 2007 ICCJ în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit în mod expres că instanța este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Astfel, acest motiv de apel este nefondat, apelantul necriticând soluția primei instanțe și sub aspectul soluției de restituire în sine.
Cu privire la motivul de apel legat de obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, se susține de către apelant că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției. Se arată că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Curtea reține că nu există niciun temei legal pentru a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, iar în cauza de față se reține culpa procesuală a pârâtului, prin faptul nesoluționării cererii în termenul legal și prin faptul că pârâtul a căzut în pretenții, neexistând nicio prevedere specială care să exonereze pârâtul de angajarea răspunderii sale conform normelor de drept comun.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimați a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 129/ 28.08.2009 emise de CA și Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelantul-pârât MUNICIPIUL B prin Primar General, cu sediul în B, sector 5,- împotrivasentinței civile nr. 380 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, cu domiciliul în B,-, -. 1,. 3,. 15, sector 4, cu domiciliul în B,-,. 24A,. B,. 138, sector 3 și, cu domiciliul în B,-, -. 1,. 3,. 15, sector 4, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimați a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. Jud. AV
6 ex./
Judecător fond - Secția a IV-a Civilă-
Sentința civilă nr. 380 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă
