Speta Legea 10/2001. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a IX-a CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.176
Ședința publică din data de: 05.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât Primarul General al Municipiului B împotriva sentinței civile nr.803/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul-pârât prin consilier juridic, care depune delegație de reprezentare la dosar și intimata reclamantă prin avocat, care depune împuternicirea avocațială nr.-/2.11.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții că intimata reclamantă a fost citată cu un exemplar al motivelor de apel și că la data de 3.11.2009 intimata-reclamantă a depus întâmpinare în 2 exemplare necomunicată părții adverse.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulată în cauză de către intimata reclamantă către reprezentantul apelantului pârât Primarul General al Municipiului
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantului-pârât Primarul General al Municipiului B solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată solicită a fi cenzurate cheltuielile privind onorariu de avocat.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică cu motivarea că, chiar dacă nu există o sancțiune, unitatea deținătoare a imobilului este obligată să răspundă la notificare. În combaterea apelului invocă decizia 1761/16.02.2006 și decizia dată în interesul legii nr. 20/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată și în acest sens depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, la data de 09.12.2008, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Primarul General al Municipiului B, solicitând instanței obligarea pârâtului să emită dispoziție cu referire la notificarea cu nr.2512/01.08.2001 înaintată prin BEJ și, transmisă de autoarea reclamantei în temeiul Legii 10/2001, prin care s-au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul construcție și teren situat în B,-, sector 5, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctei, proprietar al imobilului situat în B,-, sector 5, conform certificatului de legatar nr. 09/10.03.2008 eliberat de BNP, notar public.
Reclamanta a mai arătat că dovada dreptului de proprietate o reprezintă autorizația de construcție nr.3./1956 din 1.03.1956 pentru o locuință din zidărie de cărămidă, cu parter, etaj și parțial pivnița, amplasata la fata pe alinierea străzii, iar pentru teren certificatul eliberat de Consiliul Popular al Sectorului 4-Circa Financiară cu nr.9097/16.02.1988, din care rezulta ca figurează în- cu imobil in valoare de 42.123 lei și 135. teren.
Dovada trecerii in proprietate a statului o constituie adresa "", ce atesta faptul ca imobilul în discuție, compus din 135. teren și 62. construcție, a fost expropriat prin Decret de expropriere nr.208/1989 pe numele.
Odată cu apariția Legii 10/2001, autoarea sa a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul menționat în prezenta acțiune, îndeplinind procedura administrativă prevăzută de lege, notificând în acest sens Prefectura Municipiului B prin intermediul BEJ Asociați ", și ", cu notificarea nr.2512/01.08.2001; prin adresa nr.13961/22.08.2002, Prefectura Municipiului Bac omunicat autoarei sale ca notificarea a fost transmisă spre competenta soluționare Primăriei Municipiului B, cu adresa nr.2467/04.07.2002.
Conform art.25 alin.1 din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de despăgubiri bănești - deși a depus la dispoziția pârâtei toate actele doveditoare, aceasta nu s-a conformat obligației legale pe care o avea, tergiversând nejustificat soluționarea notificării mai bine de șapte ani (2001-2008).
În drept, au fost invocate prevederile art. 23 și 25 din Legea nr. 10/2001.
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001 rep.
La termenul de judecată din data de 07.01.2009, în ședință publică, reclamanta, prin avocat, a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită soluționarea pe fond a notificării, totodată nu se solicită restituirea în natură a imobilului, ci acordarea de măsuri reparatorii, și anume despăgubiri bănești.
Prin sentința civilă nr.803/27.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii in echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și a respins restul pretențiilor ca inadmisibile, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 2512/1.08.2001 (fila 7 dosar) la BEJ, și și înaintată Prefecturii Municipiului B, notificatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 5, compus din teren în suprafață de 135 mp (învederând demolarea construcției de pe teren și faptul că, în prezent, pe terenul în litigiu sunt edificate blocuri), iar prin adresa nr.13961/22.08.2002, Prefectura Municipiului Bac omunicat ca notificarea a fost transmisa spre competenta soluționare Primăriei Municipiului B, cu adresa nr. 2467/04.07.2002.
Prima instanță a constatat că pârâta nu a soluționat această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republica!ă, astfel încât devin aplicabile dispozițiile Deciziei de recurs în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, s-a reținut că prin actul autentificat de către Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr. 8134 din 10.06 1948 (filele 22-24 dosar), și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, compus din teren în suprafață de 135 mp și o construcție veche din paiantă. Prin autorizația de construcție nr.3./1956 din 1.03.1956 (fila 11 dosar), a fost autorizat să ridice o construcție locuință din zidărie de cărămidă, cu parter, etaj și parțial pivniță, amplasată la față pe alinierea străzii.
Conform certificatului de moștenitor eliberat de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 5 B sub nr. 330/13.06.1972 (fila 25 dosar), de pe urma defunctului a rămas ca unică moștenitoare, în calitate de soției supraviețuitoare.
Imobilul a fost preluat de stat in baza prevederilor Decretului 200/21.08.1989, de la, identificată la poziția 166 din decret, cu plata unor despăgubiri în cuantum de 49.799 lei, conform adresei nr. 568/26.09.2002 emisă de SC SA (fila 35 dosar) și adresei nr.-/2058/27.02.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul Evidență Proprietăți; din aceleași adrese rezultă că imobilul preluat era compus din teren în suprafață de 135. și construcție în suprafață construită de 62. (sau 78,62 mp, conform adresei emise de Primăria Municipiului B - Serviciul Evidență Proprietăți).
Conform certificatului de legatar eliberat de BNP sub nr. 9/10.03.2008 (fila 13 dosar), de pe urma defunctei a rămas ca unică moștenitoare reclamanta.
Raportul de expertiză topometrică întocmit de expert (filele 66 și urm, dosar) a confirmat identitatea terenului în litigiu cu terenul identificat prin actul autentificat de către Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 8134 din 10.06 1948; de asemenea, a concluzionat că întregul teren este afectat în prezent, ca urmare a sistematizării zonei: circulații auto și pietonale (carosabil și trotuar aferent str. - - ) și spațiu aferent blocului 11 din str. - -. Concluziile raportului de expertiză se coroborează și cu adresa nr. 56391/ind DU/5.11.2002 eliberată de Primăria Municipiului B - Serviciul Documentații Urbanism (fila 36 dosar), care comunică faptul că terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcțiunea actuală de teren afectat de circulații auto și pietonale și spațiu aferent blocurilor de locuințe.
În consecință, tribunalul a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită (în sensul art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rep.) la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilu1 situat în B,-, sectorul 4, imobil preluat de la autoarea sa în mod abuziv, în condițiile art. 2 alin. l lit. f din Legea nr. - rep. iar reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 1 și 7 din același act normativ.
În ceea ce privește tipul de măsuri reparatorii care se vor acorda, prima instanță a arătat că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză (prezentat anterior) și nu este contestat de altfel nici de reclamantă, imobilul nu poate fi restituit în natură, ca atare urmând a fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, reclamanta solicitând despăgubiri bănești.
Tribunalul a constatat că măsurile reparatorii prin echivalent constă în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform art. 1 alin. 2 teza a III-a Legea nr. 10/2001 rep. (fără a stabili cuantumul acestor despăgubiri prin prezenta hotărâre, ceea ce va determina admiterea în parte a cererii).
Pe de o parte, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să stabilească modalități diferite de contestare a dispozițiilor/deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, în competența de soluționare a unor organe diferite, în funcție de aspectele contestate, iar pe de altă parte tribunalul nu poate fi competent să soluționeze pe fond decât aceleași aspecte pe care le poate soluționa pe calea contestației. Astfel, conform art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, contestația referitoare la stabilirea calității de persoana îndreptățită și la restituirea în natură a imobilului cade în competență de soluționare a tribunalului. Dimpotrivă, în situația în care contestația vizează valoarea echivalentă în limita căreia urmează a fi acordate măsurile reparatorii, legiuitorul a prevăzut o procedură diferită.
În acest sens, conform art.13, Titlul VII din Legea nr.247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, este competenta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, după procedura cuprinsă în art. 6 din același act normativ, aceasta verificând în primul rând legalitatea respingerii cererii de restituire în natură; ulterior, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, va înainta dosarul evaluatorului/societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, care va stabili cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
, conform art. 19 din același act normativ, deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr.554/2004, competenta de soluționare a acesteia revenind Secției de contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
S-a constatat astfel că legiuitorul a înțeles ca valoarea echivalentă în limita căreia se acordă măsurile reparatorii să fie cenzurată mai întâi de către un organ administrativ fără activitate jurisdicțională (iar nu instanța de judecată - în speța, Tribunalul București ), abia ulterior, în măsura în care notificatorul este nemulțumit de valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit celor arătate anterior, contestația îndreptată împotriva deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie soluționată de Curtea de Apel, urmând a respinge restul pretențiilor vizând acordarea de despăgubiri bănești ca inadmisibile (sub acest aspect urmând a fi parcursă procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul B, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 28.08.2009 sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantei și a constatat că aceasta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, privind imobilul în litigiu, deoarece potrivit art.23 al. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf. art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate".
A susținut apelantul pârât că termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
Au mai fost invocate și dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001, din care rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte", respectiv înscrisuri, prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovada a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art.22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate. pot fi depuse până la data soluționării notificării".
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cererea de apel, scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.282 - 298.pr.civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de critică și în raport de limitele devoluțiunii stabilite art.295 alin.1 Cod Proc.Civ. curtea constată căapelul este nefondat.
Prima critică expusă în motivele de apel privește caracterul de recomandare al termenului de 60 de zile de la depunerea notificării și a înscrisurilor doveditoare, după împlinirea căruia entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată a răspunde titularului acesteia.
Dimpotrivă, în condițiile încălcării de către unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării a dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, titularii notificării au deschisă calea justiției pentru valorificarea dreptului lor la reparație, astfel cum au solicitat, soluția fiind confirmată și de instanța supremă prin decizia nr.XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, stabilindu-se că: "în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate."
Prin urmare, la împlinirea termenului amintit, reclamanta intimată avea la îndemână posibilitatea de a se adresa instanței cu o cerere ca cea de față pentru valorificarea drepturilor izvorâte din formularea notificării.
C de-al doilea motiv de critică privește împrejurarea că termenul de 60 de zile nu a început să curgă în lipsa depunerii de către titularul notificării a tuturor actelor doveditoare ale dreptului său de proprietate.
Din examinarea lucrărilor dosarului primei instanțe curtea constată că apelanta-pârâtă a depus, la solicitarea tribunalului, o copie de pe întreg dosarul administrativ format ca urmare a notificării intimatei reclamante, dosar în care se găseau toate înscrisurile analizate de prima instanță la verificarea calității de persoană îndreptățită, precum și o serie de cereri adresate de reclamantă apelantei pârâte în cursul anilor 2003 și 2005, prin care învedera depunerea unor documente necesare soluționări notificării.
Prin urmare, cel mai târziu în anul 2005 toate aceste documente s-au aflat în evidențele pârâtei apelante, astfel că aceasta nu poate susține că termenul de 60 de zile nu a început să curgă pentru motivul că înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate nu au fost depuse.
De altfel, în ipoteza în care aceste înscrisuri nu erau suficiente pentru soluționarea notificării, apelanta-pârâtă avea posibilitatea de a invita pe intimata reclamantă în scopul acordării de lămuriri sau al depunerii altor documente, ceea ce nu s-a petrecut însă în speță.
În consecință, și această critică este nefondată, motiv pentru care curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței apelate, care în mod corect a statuat în sensul că omisiunea de a soluționa notificarea îi este imputabilă apelantei pârâte, urmând a respinge apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.299 Cod Proc.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI cu sediul în B,-, sector 5,împotriva sentinței civile nr.803/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata reclamantă -, cu domiciliul în B,-,. 80,. 2,. 4,. 27, sector 3, ca nefondat.
Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. /thred.AP, /4 ex.
Secția a IV-a civilă - jud.
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă
