Speta Legea 10/2001. Decizia 182/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1444/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 182
Ședința publică din 23.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul contestator al României, împotriva sentinței civile nr. 1586 din 18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata Administrația Protocolului de Stat.
Cauza are ca obiect contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă avocatul pentru apelantul contestator al României, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberată de Baroul București și consilierul juridic - pentru intimata Administrația Protocolului de Stat, în baza delegației aflată la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul apelantului contestator solicită administrarea de probe, utile pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Curtea pune în discuție cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instituția intimată, urmând ca, în raport de modul de soluționare a acesteia să fie discutate probele pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției, apreciind că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în perioada 1945 - 1989, întrucât imobilul în litigiu a fost expropriat anterior, prin Legea nr. 263/1941.
De asemenea, nu s-a făcut dovada originii evreiești a autoarei contestatorului, situație în care nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 254/1941 și ale Legii nr. 641/1944.
Avocatul apelantului contestator solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, care a fost invocată în raport de data preluării bunului.
Susține că, astfel cum a arătat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar, imobilul în litigiu a făcut obiectul a două preluări de către stat, odată în baza Legii nr. 263/28.03.1941 - dată în aplicarea Legii nr. 254/27.03.1941, aplicabilă, care avea origine evreiască; ulterior, prin Legea nr. 641/1944 au fost abrogate măsurile legislative antievreiești, iar, ca efect firesc, toate bunurile au revenit în patrimoniul foștilor proprietari. A doua oară, în anul 1948 imobilul a fost din nou preluat de stat prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1081/14.07.1948, prin care i s-a retras cetățenia română, dispunându-se totodată confiscarea averii.
La solicitarea instanței, arată că nu poate preciza în ce mod anume imobilul a revenit în patrimoniul autoarei contestatorului, în anul 1944. Apreciază, însă, că prin abrogarea actelor normative de confiscare a averii evreilor, bunurile au revenit în proprietatea acestora ca efect direct al acestei măsuri.
Subliniază că nu există dovezi cu privire la modalitatea concretă în care s-a făcut preluarea imobilului în litigiu în anii 1941, 1944 și nici în anul 1948.
Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii.
CURTEA
La 3.11.2005 reclamantul AL ROMÂNIEI a formulat în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR DE STAT - (RA - APPS) contestație împotriva deciziei nr.394 din 24.10.2005 emisă de intimată în soluționarea notificării înregistrate inițial la Primăria Municipiului B sub nr.22780/5.02.2002 și trimisă spre soluționare la RA - APPS, unde a fost înregistrată cu nr.9639/ 25.10.2002.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificare a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sectorul 1, iar prin decizia sus menționată notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu a fost dovedită.
S-a mai arătat că motivarea unității deținătoare s-a întemeiat pe faptul că nu s-ar fi depus toate actele legalizate notarial la dosarul administrativ, aspect care se putea remedia în condițiile în care ar fi fost convocat conform art.23 din Legea nr.10/2001.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin sentința civilă nr.1586/18.12.2007 a respins contestația ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia nr.394/24.10.2005, emisă de s-a respins notificarea reclamantului privind restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sectorul 1, ca nedovedită.
În examinarea legalității și temeiniciei acestei decizii, în cadrul procesual al contestației reglementate de art.26 din Legea nr.10/2001 republicată, tribunalul a examinat, pe baza probatoriului administrat, atât modul de aplicare a dispozițiilor legale de către intimată, cât și îndeplinirea de către contestator a condițiilor pentru admiterea cererii sale de restituire în natură a imobilului în litigiu.
Sub acest din urmă aspect, s-a constatat, din actele depuse de contestator, inclusiv în cursul judecății, că reclamantul invocă dreptul de proprietate al autoarei -, pretinzându-se persoană îndreptățită la reparații în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, încheiat cu numita, legatar universal al numitei -.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1489/2.08.2001, tribunalul a reținut că acesta este încheiat încă înainte de emiterea chiar a certificatului de calitate de moștenitor nr.8/21.10.2002 și că abia în cuprinsul său se face declarație de acceptare a succesiunii numitei -, decedată în 29.06.1977.
În plus, dreptul moștenitoarei - de a formula notificare nu se numără între drepturile ce făceau parte din patrimoniul defunctei, pentru a-I putea considera transmis prin contractul de vânzare-cumpărare, calitatea de persoană îndreptățită fiind clar circumscrisă de art.3 alin.1.a și art.4 alin.2, 3 din Legea nr.10/2001, prevăzându-se dreptul la reparații exclusiv pentru fostul proprietar sau moștenitorii acestuia (prin moștenitor înțelegându-se doar persoanele ce puteau veni la moștenire, nu și dobânditorii de drepturi prin acte juridice între vii).
Chiar acceptând ca fiind valabil făcută dovada succesiunii testamentare de la - la legatara universală și că aceasta ar fi putut transmite valabil către contestator, prin contract de vânzare-cumpărare, nu numai drepturile sale succesorale, ci și dreptul de a formula notificare în baza Legii nr.10/2001 (contestatorul, și nu legatara, fiind singurul care a depus notificarea nr.354/4. 02. 2002 - dosar nr.22780 al Primăriei Municipiului B - transmisă ulterior RA APPS), tribunalul a observat că, deși contestatorul a beneficiat de numeroase termene de judecată pentru ași proba pretențiile, el nu a făcut dovada că autoarea - ar fi avut vreun drept de proprietate asupra imobilului din-.
Astfel, tribunalul a reținut că prin Legea nr.263/1941 au fost expropriate, fără nici o indemnizație, proprietățile imobiliare ale, între care nu se numără și imobilul din-.
În plus, contestatorul nu a depus nici un act de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că nu s-a putut reține ca dovedită nici transmiterea de la autor la succesor, pe calea moștenirii, a unui drept de proprietate asupra acestui imobil, potrivit principiuluinemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.
De altfel, această dovadă nu a fost făcută de contestator nici în cadrul procedurii administrative, nici în cursul procesului vizând contestația, în condițiile art.23 (actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege.) sau art.24 (în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate. este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar) din Legea nr.10/2001 republicată.
Tribunalul a mai constatat că, prin nr.HG265/2005, imobilul revendicat de reclamant, compus din două corpuri de clădire și teren în suprafață de 21.119 mp, a fost trecut din domeniul privat în domeniul public al statului și în administrarea
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul AL ROMÂNIEI.
În motivele de apel s-a arătat că imobilul a fost preluat abuziv din patrimoniul, iar apelantul - reclamant are calitatea de succesor al persoanei din patrimoniul căreia a fost preluat imobilul, calitate în care a inițiat procedurile legale de restituire.
Se susține că imobilul s-a aflat în patrimoniul autoarei -, iar potrivit art.24 din Legea nr.10/2001 această împrejurare se prezumă întrucât preluarea imobilului de către statul român s-a făcut din patrimoniul, în baza Decretului nr.263/28.03.1941.
Dată fiind prevederea legală menționată, prezumția de proprietate funcționează în favoarea, persoana din patrimoniul căruia s-a preluat imobilul.
Apelantul - reclamant are calitatea de succesor al fostului proprietar.
- a decedat la 29.06.1977 lăsând ca succesoare universală pe, în baza testamentului din data de 24.10.1966.
Pe numele lui s-a emis certificatul de moștenitor nr.8/21.10.2002 eliberat de Biroul Notarului Public.
Prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr.1489/2.08.2001 a înstrăinat către al ROMÂNIEI toate drepturile sale succesorale de pe urma, cu privire la bunurile ce au aparținut acesteia și aflate pe teritoriul Statului Român.
Contestatorul - apelant a devenit astfel persoană îndreptățită conform Legii nr.10/2001.
În acest sens, s-a arătat că nu există nici o dispoziție legală care să lipsească de efecte o vânzare de drepturi succesorale.
Interpretarea instanței referitor la calitatea de persoană îndreptățită a apelantului nu este justificată și încalcă art.6 din Legea nr.213/1998, întrucât apelantul are calitatea de succesor al fostului proprietar.
Acțiunea în restituire aparține dobânditorului universalității succesorale, fiind de fapt succesorul în drepturi al defunctei și reprezintă dreptul acestuia de a readuce bunul în patrimoniul succesiunii dobândite.
O interpretare restrictivă a legii în sensul că numai moștenitorii legali și testamentari ar putea beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, nu și dobânditorii de drepturi succesorale ar reprezenta o încălcare a dreptului constituțional a liberului acces la justiție, a egalității în fața legii și a protecției dreptului de proprietate.
Apelantul mai arată că instanța de judecată se poate substitui în drepturile unității deținătoare pentru a dispune, în baza probelor administrate, restituirea imobilului în natură. În acest sens se invocă decizia în interesul legii a Înaltei Curți de Justiție și Casație.
RA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că reclamantul nu a depus nici un act prin care să dovedească nici calitatea de persoană îndreptățită și nici dreptul de proprietate al autorului său.
Curtea a încuviințat probe, apelantul depunând la dosar Decretul de expropriere nr.263/28.03.1941, testamentul defunctei -, certificatul de moștenitor nr.8 din 21.10.2002, contractul de vânzare - cumpărare a drepturilor succesorale, autentificat sub nr.1489/2001, Decretul - Lege pentru trecerea proprietăților urbane evreești în patrimoniul statului și pentru oprirea evreilor de a dobândi proprietăți imobiliare urbane sau anumite drepturi reale asupra acestor imobile din 28.03.1941, Legea nr.641/19.12.1944, Monitorul Oficial partea I B, din 14.07.1948.
Față de înscrisurile noi depuse în apel, intimata - pârâtă APPS RA a invocat excepția inadmisibilității motivat de faptul că imobilul a fost expropriat prin Legea nr.263/1941 și prin urmare nu intră în sfera de aplicare a Legii nr.10/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a formula notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001, criticile apelantului sunt fondate în raport cu cele reținute de tribunal.
Astfel, potrivit art.3 din Legea nr.10/2001 (1) Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.
(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.
Art.4 din același act normativ prevede că (1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
(3) care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută lacap.IIIprofită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Contractul de vânzare - cumpărare a drepturilor succesorale autentificat sub nr.1489/2.08.2001 îi conferă apelantului - reclamant calitatea de persoană îndreptățită, întrucât prin acest act intervine o subrogație reală cu titlu universal, potrivit art.1399 - 1401 Cod civil.
În această situație vânzarea are ca obiect moștenirea dobândită de vânzător, respectiv dreptul asupra unei universalități, aceasta cuprinzând atât activul cât și pasivul moștenirii.
Întrucât nici o normă din legea specială, Legea nr.10/2001 și nici din dreptul comun, nu prevăd limitări ale exercițiului dreptului de formula notificare de către subdobânditorii unor drepturi succesorale, Curtea consideră că motivarea instanței de fond cu privire la acest aspect este greșită.
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate în patrimoniul autorului, art.24 din Legea nr.10/2001 prevede că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin.(1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Prin art.1 din Decretul nr.263/28.03.1941 - pentru exproprierea unor proprietăți se expropriază fără nici o indemnitate și trec în proprietatea statului pe temeiul și la data prezentului decret mai multe proprietăți imobiliare ale, printre care terenul și clădirile situate în Parcul,- loturile 11, 12, 13, 14 și 15 din fosta proprietate, cumpărate de la cu actul autentificat la nr.5189/27.02.1934 de Tribunalul Ilfov.
Ca atare, în lipsa unor probe contrare autoarea reclamantului - este presupusă că a deținut imobilul sub nume de proprietar, la momentul anului 1941.
Curtea a admis excepția inadmisibilității acțiunii, cu consecința schimbării hotărârii instanței de fond, având în vedere următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Apărarea apelantului potrivit căreia, bunurile preluate prin Legea nr.263/1941 ar fi fost restituite în patrimoniul autoarei urmare a Legii nr.641/1944 privind abrogarea măsurilor anti - evreești ce au făcut obiectul Decretului - Lege nr.254/28.03.1941, iar ulterior, ar fi fost din confiscate prin deciziunea Consiliului de Miniștri din 9.07.1948 - Monitorul Oficial Partea I B, nu poate fi primită.
Prin Decretul - Lege nr.254/28.03.1941 imobilele urbane care sunt proprietatea evreilor, persoane fizice sau societăților evreești, intră de plin drept în patrimoniul statului, de la data publicării decretului - lege de față.
Legea nr.263/ 28.03.1941 a privit însă numai pe -, fiind un act normativ cu caracter personal, deoarece se referă numai la persoana și numai la bunurile sale.
Nu există nici un element în cele două acte normative, anterior citate, din care să se poate deduce că Legea nr.263/1941 a fost edictată pentru punerea în aplicare a Decretului - Lege nr.254/1941 sau ca urmare a acestuia.
Astfel, nu se dovedește că exproprierea dispusă prin Legea nr.263/1941 a fost determinată de originea evrească a.
De asemenea, nu s-a făcut nici o dovadă că în temeiul Legii nr.641/19.12.1944 - ar fi fost repusă, în fapt și în drept, în posesia imobilelor ce făcuseră obiectul Legii nr.263/1941, sarcina probațiunii revenind apelantului conform art.1169 Cod civil.
Prin urmare, Curtea nu va primi susținerea potrivit căreia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin deciziunea Consiliului de Miniștri din 9.07.1948, când i s-a retras cetățenia română și i s-a confiscat toată averea mobilă și imobilă, existând posibilitatea ca autoarea reclamantului să fi avut în patrimoniu la acea dată alte bunuri mobile, decât imobilele menționate în Legea nr.263/1941.
Astfel, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1941, anterior perioadei de referință a Legii nr.10/2001, respectiv 6.03.1945 - 22.12.1989, apelantul nu are deschisă calea Legii nr.10/2001.
Împrejurarea că dreptul dedus judecății nu se poate realiza în temeiul Legii nr.10/2001 nu împiedică liberul acces la justiție și nici protecția dreptului de proprietate al apelantului, deoarece acest drept poate fi valorificat prin alte modalități legale.
Astfel fiind, în temeiul art.296 Cod procedură civilă Curtea va admite excepția inadmisibilității acțiunii, va admite apelul și va schimba în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Admite apelul formulat de apelantul - contestator AL ROMÂNIEI, domiciliat în B,-, sector 1 și cu domiciliul ales la, în B, șos.- - nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1586 din 18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B, str.Molire nr.6-8, sector 1.
Schimbă, în parte, sentința în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
5 ex./29.04.2009
TB-5 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
