Speta Legea 10/2001. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 186/
Ședința publică din 06 iulie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediile în Sud,-, județul C - declarat împotriva sentinței civile nr. 731/30.03.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 4762/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă ACADEMIA ROMÂNĂ B, cu sediul în B, sector 1, nr. 125, având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 260(1) Cod procedură civilă - întrucât nu a putut hotărî de îndată -, a apreciat că se impune amânarea pronunțării pentru data de 06 iulie 2009, dată până la care și intimata reclamantă are obligația să facă dovada achitării suplimentului de onorariu pentru expert, în sumă de 1.000 lei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta Academia Română a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Orașului și Consiliul Local obligarea pârâților să modifice dispoziția nr. 455 din 24 octombrie 2006, în sensul constatării că reclamanta este persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării nr. 15805 din 15 octombrie 2005, iar în acest context pârâții erau obligați să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Nord, lotul nr. 977 în suprafață de 484 teren.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că se încadrează în categoria persoanelor juridice îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele ce i-au fost preluate în mod abuziv în perioada 1945 - 22 decembrie 1989, iar după apariția Legii nr. 564/2004 de completare și modificare a Legii nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, deși a făcut precizări cu privire la calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pârâtul Primarul Orașului a dispus prin Decizia nr. 455 din 23 octombrie 2006, în mod nelegal, respingerea notificării, motivat de faptul că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 3 alin.(2) din legea nr. 10/2001, republicată.
Referitor la dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 484 situat în Nord, județul C, reclamanta a suținut că a fost dobândit prin testamentul olograf din 22 decembrie 1929 al defunctului, fost proprietar al terenului.
Terenul a fost preluat în mod abuziv din proprietatea Academiei Române, prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1486/1948 s-a dispus transmiterea imobilului la Ministerul Afacerilor Interne.
Prin sentința civilă nr. 731 din 30 martie 2007, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei și anulat dispoziția nr. 455 din 23 octombrie 2006 emisă de Primarul Orașului.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantei, în natură, lotul de teren de 977, în suprafață de 484 situat în Nord, județul
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a dobândit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru bunurile preluate abuziv de stat, conform Legii nr. 564/2004 pentru completarea Legii nr. 752/2001, iar în condițiile în care măsura preluării terenului în suprafață de 484 situată în Nord a fost abuzivă, se impune repararea prejudiciului suferit de reclamantă prin restituirea în natură a acestui teren.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâții Primarul Orașului și Consiliul Local care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1.Instanța de fond a depășit cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Prima instanță a fost investită cu o acțiune în anularea/modificarea dispoziției nr. 455 din 23 octombrie 2006 emisă de Primarul Orașului în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere ce viza exclusiv reglementarea statutului reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art.3 din Legea nr. 10/2001, iar nu și cu soluționarea pe fond a notificării ce viza restituirea în natură a terenului în suprafață de 484 reprezentând lotul 977 din Nord.
2.Reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului. Decizia Consiliului de Miniștri din anul 1948 nu constituie un act de preluare abuzivă, ci un mod de transmitere a dreptului de folosință asupra terenului reprezentând lotul nr. 977 către Ministerul Internelor.
3.Instanța de fond a greșit atunci când a dispus obligarea la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 484 reprezentând lotul nr. 977, acest teren fiind afectat de lucrările de sistematizare și modernizare traseului de cale ferată executată de-a lungul timpului în localitatea.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile pârâților se rețin următoarele:
1.Critica apelanților pârâți ce vizează depășirea de către instanță a limitelor investirii se reține a fi vădit nefondată și urmează a fi respinsă.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de către stat.
modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape de proceduri de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă.
Prin dispoziția nr. 455 din 23 octombrie 2006 emisă de Primarul Orașului a fost finalizată faza administrativă reglementată de legea reparatorie, iar reclamanta, nemulțumită de soluția adoptată de pârât - prin care a fost exclusă din categoria persoanelor beneficiare ale măsurilor reparatorii reglementate de lege - a înțeles să supună controlului judiciar legalitatea modalității de soluționare a notificării nr. 477 din 09 noiembrie 2001 depusă la BEJ, prin care solicitase restituirea în natură a lotului nr. 977 îîn suprafață de 484, conform art. 26 din Legea nr.10/2001.
Împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea/modificarea Dispoziției nr. 455 din 23 octombrie 2006, emisă de pârâtul Orașul, în sensul stabilirii calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea terenului notificat conform art.3 din Legea nr. 10/2001, fără a solicita în mod expres și obligarea pârâtelor să îi restituie în natură bunul notificat nu are relevanță în soluționarea cererii, câtă vreme prin notificarea depusă în termen legal reclamanta a solicitat restituirea acestui teren, iar notificarea are caracterul unui act de declanșare a procedurilor de restituire administrative și judiciare.
cu o contestație împotriva dispoziției emisă de unitatea deținătoare, instanța analizează practic această notificare, verificând atât calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și modalitatea în care se impune a se realiza repararea prejudiciului, conform principiilor ce guvernează această procedură de restituire.
Pe de altă parte, este cert că instanța de judecată, în cadrul procedurii judiciare având competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare, are ea însăși competența de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării potrivit regulii qui potest plus potest minus, sens în care s-a pronunțat și prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
De altfel, în ipoteza în care instanța de fond s-ar fi limitat numai la anularea Deciziei nr. 455 din 23 octombrie 2006 emisă de Primarul Orașului cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 564/2004 și ar fi dispus obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție motivată, s-ar fi adus o gravă încălcare dreptului reclamantei la un proces caracterizat prin celeritate, iar dreptul său de proprietate ar fi suferit o atingere în substanța sa, în condițiile în care după aproximativ opt ani de la data notificării, reclamanta s-ar fi aflat în aceeași situație ca la momentul adoptării Legii nr. 10/2001, dreptul său de proprietate nefiind realizat.
În concluzie, nu se poate reține depășirea de către instanța de fond a limitelor investirii și nici încălcarea competențelor prevăzute de lege pentru unitatea deținătoare.
2.Instanța de fond a dezlegat în mod judicios problema calității reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, cât și problema caracterului abuziv al măsurii de preluare a terenului de către stat.
Reclamanta s-a legitimat ca proprietară a terenului în suprafață de 484 situat în orașul, în baza testamentului olograf din 22 decembrie 1929 al numitului, prin care se stabilește că se instituie în favoarea Academiei Române legatul universal al întregii averi, alături de Decretul din 1929, publicat în Monitorul Oficial nr. 282 din 08 decembrie 1929, prin care Academia Română este autorizată să accepte donația făcută de (filele 27-40 dosar fond).
Prin adresa nr. 1535/1991 din 10 iunie 1993, Orașul confirmă faptul că lotul nr. 977 a figurat înscris în evidențele Circumscripției Fiscale Oraș, în tabelul cu proprietarii de terenuri din Nord în proprietatea Academiei Române până în anul 1937, ulterior nefiind declarat și înscris (fila 37 dosar apel).
Prin Legea nr. 564/2004 s-a dispus completarea art.4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, statuându-se că "restituirea altor imobile (altele decât terenurile agricole) care au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile art.3 alin.(2) din lege.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită să beneficieze la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren în suprafață de 484 situat în intravilanul orașului.
Referitor la caracterul abuziv al preluării bunului de către stat din proprietatea reclamantei, se reține că soluția primei instanțe este temeinică și legală, Decizia Consiliului de Miniștri din 08 noiembrie 1948, nefiind un titlu valabil, conform art.6 din Legea nr. 213/1998 pentru deținerea bunului de către stat și transmiterea lui în folosința Ministerului d e Interne (fila 36 dosar apel).
Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea lui în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
În cauză, se reține că privarea reclamantului de proprietate, fără nici o indemnizare echitabilă și transmiterea acestui teren în folosința Ministerului d e Interne este o măsură contrară dispoziției Constituției din 1948 și dispozițiilor art. 480 Cod civil, iar imobilul notificat se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv conform art.2 lit.(1) din Legea nr. 10/2001.
Deși apelanții pârâți au susținut că statul deține un titlu legal cu privire la terenul în litigiu, iar Decizia Consiliului de Miniștri din anul 1948 nu constituie un act de preluare abuzivă, ci numai un mod de transmitere a dreptului de folosință asupra imobilului, apelanții nu au dovedit existența unui titlu valabil pentru deținerea bunului.
Inexistența unui act formal de preluare a terenului din proprietatea Academiei Române și deținerea lui în prezent de către unitatea administrativ-teritorială constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a bunului, prezumție ce nu a fost răsturnată de pârâți prin înscrisuri care să ateste temeiul legal al preluării bunului din proprietatea Academiei Române.
3.Critica ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a întregului teren ce a constituit lotul nr. 977 proprietatea reclamantei se reține a fi fondată.
Din expertiza efectuată în cauză de inginer se reține că lotul nr. 977 în suprafață de 484 a fost identificat la ieșirea din localitatea Nord înspre Sud, la est de intersecția și este parțial afectat de carosabilul drumului național DN 39 (E 87) - suprafața de 42, acostamentul drumului național DN 39 (E 87) - 76, gard de protecție a drumului național - 12 și spațiu aflat în proprietatea Orașului - 354
Conform dispozițiilor art.10 alin.(4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificări, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv - persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc prin echivalent.
Se reține a fi fondată susținerea apelanților pârâți, în sensul că terenul nu poate fi restituit integral în natură, în condițile în care din constatările din teren și din înscrisurile existente la dosar rezultă că actuala destinație a unei suprafețe de 130 din teren intră în aria de cuprindere a sintagmei amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale, astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Sintagma amenajări de utilitate publică de localități urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, în cazul în speță căi de comunicație, respectiv carosabilul drumului național și suprafața de teren necesară exploatării normale a drumului - conform dispozițiilor nr.OG 43/1997.
Situația accesului la drumul public al proprietarului terenului restituibil în natură, cât și regimul construcțiilor în zona de protecție a drumului public, conform nr.OG 43/1997 nu fac obiectul prezentului litigiu, ele urmând a fi soluționate, conform legislației în vigoare, după restituirea către reclamantă a terenului în suprafață de 354 din lotul nr. 977 - teren liber în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Față de considerebtele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul pârâților și se va schimba în parte sentința apelată în sensul că vor fi obligați pârâții să restituie reclamantei terenul în suprafață de 354 din lotul nr. 977, identificat ca fiind parcela 1 în schița anexă la expertiza, expertiză efectuată la data de 01 aprilie 2009, după anularea primului raport de expertiză întocmit de același expert, la 19 noiembrie 2008, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la convocarea părților la efectuarea măsurătorilor și a constatărilor din teren (filele 136 - 140 dosar apel).
Curtea și-a însușit concluziile raportului de expertiză (refăcut) la data de 01 aprilie 2009 de expertul, avându-se în vedere că pentru identificarea vechiului amplasament al lotului nr. 977 expertul a avut la dispoziție Copia Planului General al Moșiei, întocmit la scara 1: 2500, care conține lotul 977, înscris ce nu a fost avut în vedere la momentul realizării primei expertize anulată de C pentru încălcarea dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă (filele 182, 183 și 209 din dosar apel).
Referitor la suprafața de 130 teren ce nu poate fi restituită în natură, întrucât este afectată de amenajări de utilitate publică, instanța va dispune obligarea pârâtelor să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Întrucât în apel s-a realizat și un supliment la raportul de expertiză, iar onorariul în valoare de 1.000 lei nu a fost achitat până la încheierea dezbaterilor, în raport de acordul intimatei reclamante de suporta onorariul suplimentului la expertiză, va obliga intimata Academia Română să plătească 1.000 lei cu titlu de supliment onorariu expertiză.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, Curtea va compensa cheltuielile de judecată efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediile în Sud,-, județul C - declarat împotriva sentinței civile nr. 731/30.03.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 4762/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă ACADEMIA ROMÂNĂ B, cu sediul în B, sector 1, nr. 125, având ca obiectcontestație în temeiul Legii 10/2001.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pârâții să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 354 din lotul nr. 977 identificat ca fiind parcela 1 în schița anexă la expertiza.
Obligă pârâții să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, suprafața de teren de 130 (parcela 2,3 și 4 din schița anexă la expertiza, ce nu poate fi restituit în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata Academia Română să plătească 1.000 lei reprezentând supliment onorariu expert.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel /07.07.2009
gref.AB/7 ex./10.07.2009
Emis 3 com. azi, 10.07.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
