Speta Legea 10/2001. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 192/A/2009
Ședința publică din 09.06. 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș
GREFIER - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanții, - și, împotriva sentinței civile nr. 1282/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 6929/2006, privind și pe pârâtul intimat Primarul Municipiului B M, având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 1 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1282/10.11.2006 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă ca nefondată plângerea petenților, și, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului B
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că notificarea petenților a fost soluționată cu M întârziere, iar, în lipsa unor prevederi legale imperative, nu poate fi cenzurată de către instanță.
Această notificare a fost soluționată în raport de prevederile legale incidente speței, respectiv a art.1 alin.1 și 3, art.2 alin.1 lit.a, art.10 alin.2, art.11 alin.3 și a art.27 din Legea nr.10/2001 republicată.
Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în prezent, este reglementat de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Cum petenții nu au solicitat în condițiile art.30 din lege efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului, cuantumul despăgubirilor se poate stabili doar potrivit procedurii prevăzută de Normele metodologice de aplicare a Titlului VII așa cum au fost ele aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel reclamanții, solicitând, în principal, desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea ei, în sensul admiterii plângerii și acordării măsurilor reparatorii prin echivalent până la concurența sumei ce urmează a fi stabilită printr-un raport de expertiză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului lor, reclamanții învederează că au formulat notificare, solicitând restituirea terenului liber din parcelele cu nr. top 1598/1, 1599/1, 1600 și 1596/8 în suprafață de 18.910 mp, casă și teren de pe- din B M, reprezentând cota de 8/18 parte din imobil, iar, pentru terenul ocupat de construcții, fie compensarea cu alte bunuri, fie acordarea unor despăgubiri bănești.
Reclamanții sunt moștenitorii proprietarei tabulare căsătorită, ce are o cotă de 8/18 parte din imobil, respectiv 8404 mp casă cu teren aferent și încă o suprafață de teren de 489 mp. așa cum se reține în dispoziția contestată nr. 2534/2006 emisă de intimat, acestea fiind preluate de stat contra unor despăgubiri în sumă de 27.770 lei încasate.
Se impune a se stabili prin expertiză dacă există vreo porțiune de teren liberă, ce poate fi restituită în natură.
Fără vreun suport probator, în dispoziția contestată se arată că o suprafață de 5.003 mp, căreia îi corespunde suprafața de 2223 mp aferentă cotei de 8/18 parte a antecesoarei reclamanților este ocupată de Hotelul, aparținând unei societăți comerciale privatizate, motiv pentru care, pentru această suprafață, notificarea trebuie soluționată de AVAS.
Niciun act al dosarului nu confirmă împrejurarea că hotelul ar fi făcut obiectul privatizării și că nu s-ar fi aflat în patrimoniul municipiului BMp entru că AVAS și nu primarul să fie unitatea obligată la soluționarea notificării.
Chiar fără suprafața despre care se susține că ar aparține unei societăți comerciale, valoarea de piață a terenului este de 1.236.200 Euro, conform unei adrese, necontestată de intimat, însă, oricum, instanța avea obligația să pună în discuția părților necesitatea stabilirii valorii reale, prin efectuarea unei expertize, probațiunea putând fi suplinită și în apel.
Intimatul, prin întâmpinare, solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că o porțiune de teren de 2223 mp este ocupată de Complexul, privatizat de AVAS, iar, pe diferența de teren de 6181 mp, sunt edificate blocurile de locuințe nr. 9 și 11 de pe B-dul -, pentru această suprafață propunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, acordarea acestora nefiind atribuția primarului, ci a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere și probele noi administrate în apel, în temeiul art. 292 alin.1 și 295. pr. civ. curtea apreciază că acesta este parțial fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, prin dispoziția nr. 2354 din 21 august 2008 emisă de intimatul Primarul mun. B M, s-a propus acordarea în favoarea reclamanților a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu deducerea despăgubirilor în sumă de 27.770 lei, pentru imobilul în suprafață de 6181 mp din parcelele cu nr. top. 11598/1, 1599/1, 1600 și 1596/8 din CF 552 B M, pe motiv că vechile construcții au fost demolate, terenul fiind ocupat de blocuri (art. 1), iar, pentru terenul de 2223 mp din aceleași parcele, a fost declinată competența de soluționare a notificării în favoarea AVAS, pe motiv că face parte din patrimoniul Complex, integral privatizată (art. 2).
Conform copiei CF 552 B M, parcelele cu nr. top. 1598/1, teren arabil în suprafață de 1489 stjp, 1599/1 grădină în suprafață de 234 stjp, 1600, casă cu curte în suprafață de 81 stjp și 1596/8 teren arabil în suprafață de 2 iugh și 252 stjp au fost proprietatea tabulară în părți egale a lui și a soției acestuia, sub B 3, 4.
a înstrăinat cota de 1/3 din partea sa de din imobil (adică 1/6, respectiv 3/18 parte) lui, care și-a intabulat dreptul sub B9.
Cota de parte a numitei, a trecut cu titlu de donație în favoarea numiților, și, în părți egale (de 1/6, respectiv 3/18 parte fiecare), aceștia intabulându-și dreptul de proprietate sub B 5-7.
a decedat, moștenitorii acestuia fiind cei trei proprietari tabulari de sub B5-7, așa cum rezultă din referatul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, ce a avut în vedere certificatul de calitate de moștenitor nr. 66/2006, care astfel, au mai dobândit câte o cotă de 2/18 parte (2/6 împărțit la 3), asupra căreia nu și-au mai intabulat dreptul în cartea funciară.
Prin urmare, a avut cota tabulară de 3/18 de sub B 6 și cota extratabulară de 2/18 după tatăl ei, deci o cotă totală de 5/18 parte.
Ea s-a căsătorit cu proprietarul tabular, aceștia având, astfel, în total,cota de 8/18 parte, reclamanții fiind moștenitorii lor, în calitate de copii, așa cum rezultă din certificatul de calitate succesorală nr. 41/2003, eliberat de BNP.
În referatul comisiei se mai vorbește de casele edificate de diferite familii pe teren, însă aceste construcții nu au constituit obiect al apelului.
Imobilul a fost preluat de Statul Român prin expropriere, în baza Decretului nr. 26 din 17 februarie 1986, cu plata unor despăgubiri în sumă de 27.770 lei.
Așa cum rezultă din expertiza tehnică judiciară întocmită în apel d e ing. exp., parcelele cu nr. top. 1600, 1598/1, 1599/1 și 1596/8 au o suprafață totală de 18903 mp, iar reclamanților le revine, corespunzător cotei de 8/18 parte a antecesorilor lor, o suprafață de 8410 mp. Din această suprafață, suprafață de 2223 mp este ocupată de Hotelul, restul fiind ocupat de Blocurile nr. 7, 9 și 11 din B-dul - și terenul aferent acestora.
În ceea ce privește terenul ocupat de Hotelul, acest hotel este proprietatea Complex B M, care, așa cum rezultă din adresa AVAS in 12 noiembrie 2007, fost privatizată în proporție de 93,77 % anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în prezent, statul deținând 6,23 % din capitalul social.
Indiferent de valoarea terenului raportat la valoarea acțiunilor deținute de stat la societatea comercială doar parțial privatizată, terenul de 2223 mp nefiind în patrimoniul unității administrativ teritoriale la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor art. 21 alin. 2 și 3 și ale 31 alin. 3 din legea nr. 10/2001 republicată, intimatul nu are calitatea de a soluționa notificarea cu privire la această suprafață de teren, așa că art. 2 din dispoziția contestată privind declinarea competenței către AVAS va fi menținut.
În ceea ce privește diferența de teren în suprafață de 6181 mp, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, publicată în Of. Partea I nr. 140 din 22.02.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, deci obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. ultim Cod proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005". Cu alte cuvinte, pentru dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este și cea obiect al prezentului litigiu, sunt aplicabile disp. art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanța de apel a apreciat că, textele art. 16-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale raportat la art. 16 alin. 1 și 20 alin. 2 din Constituție, întrucât, legea națională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicțională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii, respectiv la încălcarea termenului rezonabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar, în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, Fondul "Proprietatea" nu funcționează de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizație efectivă, ceea ce echivalează cu o absență totală indemnizației, încălcând, astfel, art. 1 din Protocolul 1. În plus, textele invocate ca fiind neconstituționale introduc un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în situații juridice identice, respectiv a celor care au formulat notificări în același termen prevăzut de lege, însă notificarea lor a fost soluționată de organul abilitat de lege în termene diferite, din motive independente de voința persoanelor îndreptățite, ceea ce încalcă art. 1 din Protocolul 12 privind interzicerea generală a discriminării și art. 16 alin. 1 din Constituție, privind egalitatea în fața legii.
Prin decizia nr. 141/5.02.2009, publicată în Of. nr. 295 din 6 mai 2009, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția, apreciind că este o problemă de aplicare a legii.
În aceste condiții, curtea, menținându-și în totalitate opinia privind neconcordanța dintre legislația internă și disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12, apreciază că se impune să statueze pe fondul pretențiilor reclamantelor, conform Deciziei XX/2007, publicată în Of. nr. 764/12.11.2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii prin echivalent, curtea apreciază că, în condițiile neconcordanței dintre legislația internă și pactele ori tratele privind drepturile și libertățile fundamentale, se impune a se acorda prioritate reglementărilor internaționale, ceea ce presupune înlăturarea legislației interne ce nu acordă o despăgubire efectivă și, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, apreciază că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, așa cum rezultă din Cap. VII Despre efectele obligațiilor, din Titlul III Despre contracte și convenții al Cărții a III-a Despre diferitele moduri în care se dobândește proprietatea Codului civil (a se vedea în acest sens, de ex. decizia civilă nr. 385/18.10.2006, pronunțată în dosarul nr-).
În plus, în cursul soluționării apelului, prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 23.02.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit că, în ceea ce privește aceste acțiuni, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale cu excepția situației în care există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, când se acordă prioritate acesteia din urmă, cu condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Este adevărat că decizia se referă la admisibilitatea acțiunilor de drept comun sub imperiul legii speciale, însă considerentele ei sunt relevante în ceea ce privește indemnizarea efectivă a persoanelor îndreptățite, întrucât Înalta Curte analizează concordanța legislației interne cu Convenția sub acest aspect, ajung la concluzia că, în considerarea jurisprudenței CEDO referitoare la cadrul legislativ intern în ceea ce privește indemnizarea efectivă a fostului proprietar sau a moștenitorilor acestuia, măsurile reparatorii prevăzute de legislația națională, respectiv Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, astfel că, în condițiile în care bunul nu mai poate fi restituit în natură, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești.
Potrivit jurisprudenței recente CEDO, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Katz contra României din 20 ianuarie 2009, care vorbește, în cazul coexistenței a două drepturi de proprietate, respectiv al fostului proprietar, chiar recunoscut prin hotărâre irevocabilă (ceea ce nu este cazul în speță) și cel al terțului cumpărător, al cărui titlu nu a fost anulat, fie de restituirea în natură imobilului, fie deindemnizarea rapidă și adecvată prejudiciuluia fostului proprietar prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare corespunzătoare (par. 35).
Conform considerentelor deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, instanțele, constatând neconcordanța legislației interne, respectiv a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu dispozițiile Convenției, pot înlătura dispozițiile legislației interne și, în aplicarea convenției, să stabilească despăgubiri bănești la valoarea de circulație imobilului, ceea ce constituie o indemnizare efectivă persoanei îndreptățite inclusiv în lumina jurisprudenței Curții Europene.
Referitor la o posibilă încălcare a art. 6 alin.1 din Convenție, jurisprudența recentă Curții Europene, respectiv cauza Faimblat contra României, hotărârea din 13 ianuarie 2009, vorbește de absența prelungită a despăgubirii echitabile în cazul imposibilității restituirii în natură, însă remediul îl constituie stabilirea unor despăgubiri bănești, chiar de către instanța civilă sesizată cu o plângere împotriva deciziei sau dispoziției motivate de soluționare a notificării, cu eliminarea dublei proceduri administrative și jurisdicționale instituită prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (par. 36 și 41).
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. curtea va admite în parte apelul reclamantelor, schimbând sentința apelată, în sensul de statua pe fondul pretențiilor și a stabili despăgubiri bănești pentru trenul aflat în patrimoniul unității administrativ teritoriale.
Cu privire la valoarea acestui teren, în cauă au fost efectuate două expertize, prima a fost contestată de intimat, fiind întocmită de ing. exp., fără a justifica diferența dintre valoarea inițial stabilită și cea rezultând în urma răspunsului la obiecțiuni, motiv pentru care a fost înlăturată de instanță, dispunându-se o contraexpertiză, efectuată de ing. exp.. Această expertiză, la rândul ei, a stabilit 3 posibile valori ale unui mp de tern, având în vedere 3 metode diferite de evaluare, a bonității, a comparației directe și a comparației valorilor de piață.
Prima metodă, a bonității, se bazează pe o formulă de calcul rezultând din dispozițiile HG nr. 412/1992, fără a avea în vedere valoarea de circulație a imobilului, motiv pentru care a fost înlăturată de instanță.
comparației directe, se referă la compararea cu prețul imobilului cu alte imobile concrete din zonă, expertul având în vedere două imobile pe care urmează ori sunt deja edificate construcții ce le sporesc valoarea, respectiv și sedii de bănci, cu preț de ofertă de la agenții imobiliare, dar neobținut în concret, motiv pentru care curtea a înlăturat și această metodă de evaluare.
comparării valorilor de piață are în vedere ofertele de vânzare ale terenurilor din zonă, în general, care oscilează între 60 și 650 Euro/mp, astfel că instanța apreciază că valoarea de 250 Euro/mp este de natură să despăgubească reclamanții pentru imobilul imposibil de restituit în natură, expertul neoferind alte elemente decât media valorilor, care este mult prea M față de diferența de aproape 11 ori între valorile indicate ale terenurilor, majoritatea prețurilor situându-se în jurul valorii reținute de instanță.
Fiind căzut în pretenții, în temeiul art. 274 alin. 1. pr.civ. intimatul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 84, întrucât acestea au fost solicitate.
În temeiul art. 296. pr.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de petiționarii, - ȘI împotriva sentinței civile nr. 1282 din 10 noiembrie 2006 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă, în sensul că admite în parte plângerea formulată de petiționarii, - ȘI împotriva dispoziției nr. 2354/21.08.2006 emisă de intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI B M și, în consecință:
Modifică art.1 din dispoziția contestată, în sensul că stabilește dreptul petiționarilor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 6181 mp. din parcelele cu nr. top 1600, 1598/1, 1599/1 și 1596 din CF 552 B M, în sumă de 250 Euro/mp, adică 1.545.250 Euro sau echivalentul în lei la data plății, din care se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor de 27.770 lei, încasate în anul 1986.
Obligă intimatul să le plătească apelanților suma de 1650 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
7 ex/9.07.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș
