Speta Legea 10/2001. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 192A
Ședința publică de la 17 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 118/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante C și .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, reprezentat de consilier juridic, care depune în ședință publică delegație și intimatele - reclamante C și, reprezentate de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/16.11.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente prin reprezentanți învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 118/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă, astfel cum a fost formulat.
De asemenea, arată că în mod greșit a fost reținută obligația de plată a cheltuielilor de judecată, atâta timp cât nu s-a făcut dovada propriei culpe procesuale, fiind nepotrivit de mari față de valoarea pricinii.
Reprezentantul intimatelor - reclamante C și solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 118/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția III-a Civilă și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Continuând, arată că apelanta - pârâtă își invocă propria culpă, în sensul că aceasta era obligată să răspundă la notificare.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv cheltuielile de judecată, arată că suma acordată în mod corect de instanța de fond, reprezentând cheltuieli de judecată constituie contravaloarea expertizelor dispuse și efectuate în cauză. Depune note scrise. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantele C și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General și Prefectura Municipiului B, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la soluționarea notificării înregistrată la Municipiul B sub nr. 527/21.06.2001 și la Prefectura Municipiului B sub nr.7702/22.06.2002, având ca obiect imobilul situat în B, str. - cu nr. 8, sector 5, în condițiile Legii nr.10/2001 republicată și modificată ulterior, a Legii nr. 247/2005 (inclusiv făcând aplicarea pct. 8 din art. I, Titlul 1) și a tuturor dispozițiilor legale aplicabile în materie prin reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra imobilului; lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului din B, str. - cu nr. 8, sector 5; obligarea pârâților la încheierea procesului verbal de punere în posesie; obligarea pârâților să nu înceapă lucrări de sistematizare pe terenul în litigiu; în situația în care dispozițiile legale nu permit restituirea în natură, în baza Legii nr. 247/2005 au solicitat ca în baza Legii nr. 247/2005 să se dispună obligarea pârâților la achitarea unor despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a terenului; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost dobândit, prin cumpărare, de autorii reclamanților - și conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 17897/18.07.1924 încheiat la Tribunalul Ilfov și că prin notificarea nr. 7702/26.02.2002 înregistrată la Prefectura Municipiului B, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 400 mp situat în B, str. - cu nr. 8, sector 5. Ulterior, Prefectura Municipiului Bat rimis notificarea spre soluționare Primăriei Municipiului B, fiind înregistrată sub nr. 527/2001 (dosar nr. 28691/2002) și nesoluționată până la data promovării acțiunii.
La data de 6.03.2008 pârâta Primăria Municipiului Bad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire are două date de referință, respectiv data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare, iar în speță reclamanții nu au indicat data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței declarației exprese că nu mai au alte dovezi de prezentat unității deținătoare conform punctelor 28.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
La data de 10.03.2008, pârâta Prefectura Municipiului Bad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că notificarea reclamanților a fost transmisă pârâtei Primăria Municipiului B, căreia îi revine competența de soluționare conform dispozițiilor Legii nr.10/2001 republicată.
La solicitarea reclamanților, tribunalul a încuviințat efectuarea a două expertize tehnice, respectiv o expertiză construcții - raport depus la dosar la 9.06.2008 și o expertiză topografică - raport depus la dosar la 18.08.2008.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura Municipiului B, tribunalul a reținut că potrivit art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul imobilelor deținute de unități administrativ teritoriale restituite în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului B și că în speță, terenul în litigiu constituie domeniu public conform Legii nr. 213/1998, situație în care conform art. 12 alin. 5 din același act normativ, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, unitatea administrativ teritorială este reprezentata de Consiliul General al Municipiului B care dă mandat primarului, astfel că, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă are pârâtul Municipiul B prin Primarul General, în timp ce pârâta Prefectura Municipiului B nu are calitatea procesuală în prezenta cauză.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura Municipiului B și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Examinând fondul cauzei în raport de materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire, iar în cazul tăcerii unității deținătoare investite cu soluționarea notificării, instanța de judecată va soluționa litigiul pe fond, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, stabilind prin Decizia nr. XX/19.03.2007 că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Așadar, lipsa răspunsului la notificare poate fi considerată ca fiind un refuz de restituire, fapt care îndreptățește instanța de judecată să se substituie unității competente să soluționeze notificarea și să răspundă ea însăși notificării, stabilind cu plenitudine de competența măsurilor reparatorii care se impun a fi acordate.
Asupra cererii de restituire ce formează obiectul notificării nr. 527/21.06.2001, tribunalul a reținut că restituirea bunului preluat abuziv este condiționată de dovada calității de proprietar la momentul deposedării abuzive, dovada ce revine celui ce pretinde dreptul, conform principiului actori incumbit probatio.
Asupra imobilului în litigiu, s-a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanților și în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17897/18.07.1924 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, imobil compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție formată din parter și etaj (autorizație de construcție nr. 72P /7.04.1945), iar după decesul soților și au rămas ca moștenitori descendenții acestora, respectiv, și, conform certificatului de moștenitor nr. 1342/1973 și nr. 1553/1973.
După decesul lui au rămas ca moștenitori C și (certificat de moștenitor nr. 837/27.05.1991), iar de pe urma defunctului a rămas ca moștenitor (certificat de moștenitor nr. 8/16.04.2007 eliberat de BNP ).
Din adeverința nr. -/15439/9.10.2008 eliberată de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că imobilul în litigiu a făcut obiectul Decretului CS nr. 134/9.05.1985, iar în prezent terenul în litigiu constituie domeniul public al statului.
Din raportul de expertiză tehnică construcții efectuat de inginer rezultă că imobilul construcție în suprafață de 208,50 mp a fost demolat, fiind preluat cu procesul-verbal din data de 23.06.1984.
Din raportul de expertiză topografică efectuat de expert inginer rezultă că terenul în litigiu este afectat de rețeaua stradală în urma sistematizării zonei, respectiv B- - Unite cu trotuarul aferent și Parcul sector 5.
Tribunalul a considerat că nefiind posibilă restituirea în natură, în baza art. 10 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii ce se cuvin reclamanților în calitate de persoane îndreptățite se vor stabili numai în echivalent, iar referitor la cuantumul despăgubirilor, în temeiul deciziei nr. 52 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, acesta urmează a fi stabilit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr.247/2005, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor în echivalent, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, se face după parcurgerea procedurii reglementată de Titlul VII din acest act normativ de către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel, tribunalul, în baza art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 a admis în parte cererea și a obligat pârâtul Municipiul B să propună reclamanților acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B, str. - cu nr. 8, sector 5 compus din teren în suprafață de 355, mp identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert inginer și construcție demolată compusă din parter și etaj cu o suprafață construită desfășurată de 208,50 mp, al căror cuantum va fi stabilit conform art. 16 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În baza art. 274.pr.civ. a fost obligat pârâtul Municipiul B la plata cheltuielilor în cuantum de 2000 lei către reclamanți.
La data de 1.06.2009 Municipiul B reprezentat legal prin Primarul General a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 118/28.01.2009 pronunțată de către Tribunalul Municipiului B Secția a III-a Civilă, considerând sentința netemeinică și nelegală, susținând, în esență, următoarele:
Analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauză și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 21-25 din legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, instanța de fond a obligat să emită o dispoziție, prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în B, str. - cu nr. 8, sector 5.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din legea nr. 10/2001 ca unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia generalibus derogant".
Notificarea reclamantelor urma a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire în natură.
Apelantul a susținut că instanța de judecată se putea pronunța numai în condițiile art. 21-23 din legea nr. 10/2001, în sensul de a obliga pârâta la a emite o dispoziție ca urmare a notificării cu care au fost sesizate și nu a soluționa notificarea în sensul voit de parte.
În plus, apelantul a arătat că termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin. I din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 este un termen de recomandare, norma legală sus-menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Pe de altă parte apelantul consideră că în mod greșit a fost reținută obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sarcina sa, atâta timp cât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acesteia în condițiile textului de lege prev. de art. 274 Cod procedură civilă. Mai mult instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 274 alin 3.Pr. Civ., aceste cheltuieli fiind nepotrivit de mari față de valoare pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Intimatele nu au formulat întâmpinare la motivele de apel, însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând materialul probator al cauzei, constatând dispozițiile legale incidente în speță și verificând aplicarea lor de instanța de fond, Curtea constată sentința apelată temeinică și legală, pentru cele se vor arăta.
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanților și în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17897/18.07.1924 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, imobil compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție formată din parter și etaj (autorizație de construcție nr. 72P/7.04.1945).
După decesul soților și au rămas ca moștenitori descendenții acestora, respectiv, și, conform certificatului de moștenitor nr. 1342/1973 și nr. 1553/1973.
După decesul lui au rămas ca moștenitori C și (certificat de moștenitor nr. 837/27.05.1991), iar de pe urma defunctului a rămas ca moștenitor (certificat de moștenitor nr. 8/16.04.2007 eliberat de BNP ).
La 21.06.2001 reclamantele au solicitat Prefectului Municipiului B măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 400 mp teren și construcție ce a fost demolată, situat în B, str. - cu, nr. 8, sector 5, notificarea a fost transmisă ulterior spre soluționarea Primăriei Municipiului B, unde a fost înregistrat sub nr. 28691/6.09.2002.
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire.
Este nefondată susținerea apelantului în sensul că instanța de judecată se putea pronunța numai în sensul de a obliga pârâtul să emită o dispoziție ca urmare a notificării cu care a fost sesizată și nu să soluționeze notificarea în sensul voit de parte.
Aceasta deoarece instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește măsurile reparatorii care se impun a fi acordate, substituindu-se unității competente să soluționeze notificarea, și să răspundă ea însăși acesteia, de vreme ce constată lipsa răspunsului ce poate fi apreciată ca un refuz de restituire.
În mod corect prima instanță a concluzionat că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu a fost respectat de apelant, care de altfel nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamantelor, astfel că se impune obligarea sa la executarea acestei îndatoriri, în temeiul art. 1073 Cod civil.
Apelantul a contestat și natura acestui termen, susținând că este un termen de recomandare însă această teză nu poate fi primită, întrucât caracterul imperativ al termenului de soluționare a notificării, rezultă în mod neîndoielnic din chiar modul de redactare a normei care îl reglementează: " în termenul de 60 de zile - unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe -".
A admite că termenul de soluționare a notificării este un termen de recomandare ar însemna ca persoanelor îndreptățite la restituire să le fie afectate grav interesele în situația în care prin atitudinea culpabilă a unității deținătoare, nu ar fi soluționate cu celeritate cererile de restituire ce intră sub incidența legii nr. 10/2001, aceasta fiind intenția legiuitorului atunci când a stabilit termenul de soluționare a notificării
Nefondată este și critica apelantului în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, pe de o parte, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, fiind dovedită culpa procesuală a apelantului pârât, așa cum s-a argumentat anterior, iar pe de altă parte, suma de 2000 lei la care a fost obligat cu titlu de cheltuieli de judecată nu constituie contravaloarea onorariului de avocat, pe care apelantul îl consideră "nepotrivit de mare", ci contravaloarea onorariilor, pentru întocmirea celor două rapoarte de expertiză dispuse în cauză de prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul pârâtului, constatând că nu este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - pârâtMUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERALcu sediul în B, sector 5,- împotriva sentinței civile nr. 118/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și ambele cu domiciliul ales în B, sector 1, str. -. -, nr. 4-6,. 3,. 47, ca nefondat.
Obligă apelantul la 595 lei cheltuieli de judecată către intimate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red./Tehnored./ 5 ex.
Jud Fond Secția a III-a Civilă:
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu
