Speta Legea 10/2001. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar Nr-

DECIZIA CIVILĂ 193/A/2009

Ședința publică din 9 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Ionescu

JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș

GREFIER - -

S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta și pârâții Primarul Orașului N și Orașul N prin Primar împotriva sentinței civile nr. 100/F/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, având ca obiect plângere în baza Legii 10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 1 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.100/F/2009 a Tribunalului Bistrița -, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva dispoziției nr. 1050/23.09.2008 emisă de Primarul orașului N, în contradictoriul cu pârâții Primarul orașului N și Orașul N, prin primar și, în consecință, tribunalul:

- a anulat în parte dispoziția atacată numai în ceea ce privește art. 1;

- a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a cotei de părți din imobilul teren înscris în cartea funciară nr. 101 N în suprafață totală de 877. din topograficul 796 și de 131. din topograficul 798/1, adică suprafața de 438,5. ( din 877. din topograficul 796) și suprafața de 65,6. ( din suprafața totală de 131. din topograficul 798/1).

- a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare pentru cota de părți din imobilele construcții (casă și anexe gospodărești) și pentru cota de părți din imobilul teren în suprafață totală de 463. (144. din topograficul 797/1 și 797/2 și de 319. din topograficul 798/1 - 60. 137. și 122.), adică pentru suprafața de 231,5. care nu pot fi restituite în natură.

A fost respinsă cererea de restituire a cotei de părți din imobilul teren înscris în cartea funciară nr. 101 N în suprafață totală de 877. din topograficul 796 și de 131. din topograficul 798/1, adică suprafața de 438,5. ( din 877. din topograficul 796) și suprafața de 65,6. ( din suprafața totală de 131. din topograficul 798/1), pentru lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei.

A fost respinsă cererea de restituire a cotei de părți din imobilele construcții (casă și anexe gospodărești) și a cotei de părți din terenul în suprafață totală de 463. (144. din topograficul 797/1 și 797/2 și de 319. din topograficul 798/1 - 60. 137. și 122.), adică suprafața de 231,5. pentru lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei.

A fost menținută soluția de respingere a cererii de restituire în favoarea reclamantei a imobilelor din cartea funciară nr. 895 N cuprinsă în art. 2 al dispoziției atacate, pentru nesolicitarea acestui imobil în termenul prevăzut de lege.

Au fost obligați pârâții să-i plătească, reclamantei, în solidar, suma de 939,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxa de comunicare a notificării achitată executorului judecătoresc de 20 lei și cota parte de din onorariul de avocat, reprezentând suma de 919,87 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, rin p. dispoziția nr. 1050 din 23.09.2008 emisă de Primarul orașului N s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor din cartea funciară nr. 101 N topografic 796, 797 și 798/1 în suprafață totală de 1472. motivat p. de faptul că notificarea s-a formulat de o persoană care nu face dovada că a fost mandatată în acest sens printr-un mandat încheiat în formă autentică. Prin aceeași dispoziție s-a respins și cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor din cartea funciară nr. 895 N topografic 833, 834, 843/b, 836/1/2, deoarece cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv cele privitoare la termenul de depunere a notificării și a formei cerute de lege.

Dispoziția s-a comunicat la domiciliul ales al reclamantei, fiind primită la data de 16.10.2008, conform ștampilei aplicată pe plicul poștal de expediție.

Raportat la data primirii dispoziției, acțiunea adresată instanței la data de 10.11.2008 s-a promovat în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește imobilul din cartea funciară nr. 101 N, tribunalul a reținut faptul căcererea reclamantei de restituire s-a formulat la data de 11 februarie 2002, fiind înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 37/N/2002.

Așa cum rezultă din cuprinsul său, cererea s-a formulatîn numele reclamanteide numitul, persoană care achită și taxele aferente comunicării notificării, potrivit chitanței nr. 28/11.02.2002 depusă la dosar.

În principiu, mandatul este un act consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință al părților, el putând fi dat în formă scrisă sau chiar verbală.

Forma autentică a mandatului este necesară numai atunci când actul la care urmează să participe mandatarul în numele mandantului intră în categoria celor pentru care legea impune forma autentică, pe considerentul că cele două acte formează un tot indivizibil.

În cauză, însă, nu suntem în prezența unui asemenea act, întrucât reclamanta, în calitate de succesor al proprietarilor deposedați, l-a mandatat pe numitul să formuleze și depună în numele său la executorul judecătoresc cererea de restituire a imobilului preluat abuziv împreună cu toate actele doveditoare, în scopul de a obține restituirea bunurilor preluate.

Ca atare, împuternicirea s-a dat pentru formularea cererii de restituire, pentru depunerea acesteia împreună cu actele doveditoare, astfel că nu suntem în prezența unui mandat dat pentru încheierea unui act în formă autentică.

Pe de altă parte, cererea de acordare a măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent) formulată de succesorul proprietarului imobilului preluat abuziv reprezintă un act de conservare și nu de dispoziție, care nu implică cerința formei autentice a împuternicirii.

La data de 4.11.2005, mandatarul, în numele reclamantei, încheie un contract de asistență juridică, în temeiul căruia apărătorul este împuternicit să o reprezinte pe reclamantă în fața Primăriei N în susținerea notificării depuse, apărătorul legitimându-se cu împuternicirea avocațială nr. 316 din 4.11.2005.

Din acest moment, toate demersurile în numele și pe seama reclamantei sunt realizate de apărătorul ales.

Prin declarația dată la 17 iunie 2008, dată în fața unui notar izraelian, reclamanta confirmă mandatul verbal dat numitului, precum și mandatul dat ulterior apărătorului ales. În același timp, reclamanta declară expres faptul că ratifică toate actele și cererile efectuate în numele și pe seama reclamantei, învederând că acestea s-au efectuat în baza mandatului acordat.

În consecință, tribunalul a apreciat că în mod greșit s-a respins cererea de restituire a imobilului din cartea funciară nr. 101 N pe temeiul lipsei unui mandat autentic de reprezentare, cererea de restituire formulată impunându-se a fi soluționată pe fondul dreptului pretins.

Prin notificarea adresată prin executorul judecătoresc, reclamanta a solicitat restituirea imobilului înscris în cartea funciară nr. 101 N topografic 796, 797, 798/1 în suprafață totală de 1471.

Din copia certificatului de căsătorie, rezultă că reclamanta, căsătorită cu numitul la data de 5 ianuarie 1975, s-a născut la data de 26 noiembrie 1949 în N, din părinții și HG, purtând ca nume de familie acela de "".

Tatăl reclamantei, numitul, a decedat la data de 8.01.1997 în, conform actului de deces depus în copie la dosar, urmașii defunctului fiind soția supraviețuitoare și reclamanta, conform ordinului de succesiune - modificat eliberat de statul Israel la data de 13.02.2005.

Mama reclamantei, numita căsătorită HG, a decedat la data de 13.03.2004 în, potrivit actului de deces depus în copie la dosar, unica moștenitoare fiind reclamanta, conform ordinului de succesiune - modificat eliberat la data de 23.06.2004 de statul Israel.

Din copia colii evolutive de carte funciară nr. 101 N, rezultă că imobilele înscrise în topograficii 796, 797, 798/1 au constituit proprietateaîn părți egalea părinților reclamantei și născută înscrisă sub B9-10, de la care imobilele au fost preluate la stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 și a sentinței civile nr. 1280 din 6 octombrie 1970 Judecătoriei Năsăud, proprietatea statului fiind înscrisă în evidențele de carte funciară sub.

Fiind vorba de un bun preluat în temeiul unei sentințe judecătorești pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951, imobilele construcții și teren înscrise în cartea funciară nr. 101 N sunt imobile preluate abuziv în sensul art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că preluarea bunului s-a realizat de la părinții reclamantei, aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire,nu ca proprietar deposedat, ci ca moștenitor al proprietarului deposedat, conform art. 4 alin. 2 și alin. 4 din legea specială reparatorienumai în ceea ce privește cota de părți care a aparținut tatălui decedat în anul 1997.

În ceea ce privește cota mamei de părți din imobile, în favoarea reclamantei nu se poate reține calitate de persoană îndreptățită în sensul art. 3 sau 4 din legea specială reparatorie, întrucât, așa cum rezultă din certificatul de deces, mama reclamantei a decedat la data de 13.03.2004, astfel că, la momentul intrării în vigoare a legii speciale reparatorii, respectiv la data formulării notificării - 11.02.2002, mama reclamantei era în viață, astfel că îndreptățirea la restituire aparținea acesteia în baza art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, republicată.

O asemenea cerere nu s-a formulat de către mamă, ca proprietar deposedat, astfel că reclamanta nu poate beneficia de cota de care a constituit proprietatea mamei.

Cererea de restituire s-a formulat de reclamantă, în nume propriu și nu și în calitate de mandatar al mamei, așa cum rezultă din conținutul notificării depuse.

De altfel, formularea cereriiîn numele și pe seama reclamanteirezultă și din declarația autentică dată de reclamantă la data de 17 iunie 2008, în cuprinsul căreia se precizează că s-a acordat mandat pentru a se solicita restituirea bunurilorîn numele și pe seama reclamantei, adică în nume personal.

A recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al măsurilor reparatorii și pentru cota mamei de părți (pe considerentul că este unica moștenitoare a defunctei) ar însemna încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 3 și 4 din legea specială reparatorie, care condiționează restituirea de dovada calității de persoană îndreptățită. Or, așa cum s-a subliniat, la data formulării notificării - 11.02.2002 - reclamanta nu era nici proprietar deposedat și nici moștenitor al proprietarului deposedat, la acest moment calitatea de beneficiar având-o mama reclamantei.

Soluția recunoașterii calității reclamantei de beneficiar al măsurilor reparatorii și pentru cota mamei ar însemna nesocotirea caracterului de termen de decădere a termenului de 1 an de formulare a notificării, caracter care împiedică repunerea în termen.

Potrivit extrasului de carte funciară nr. 101 în topograficul 796 se identifica terenul în suprafață de 877. pe topograficul 797 se afla casa de la nr. 353 situată pe terenul în suprafață de 144. iar în topograficul 798/1 se identifica imobilul curte și anexe gospodărești ce ocupă o suprafață de 450.

În baza adeverinței nr. 10.743 din 8 septembrie 2003, emisă de Primăria orașului N, s-a schimbat natura imobilului casă de la nr. 353 identificată în topograficul 797 în apartament cu 4 încăperi, cu o suprafață utilă de 108,47. imobil care s-a înstrăinat cumpărătoarei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 33 din 2.06.2003 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate al cumpărătoarei fiind înscris în evidențele de carte funciară la data de 1 septembrie 2003 sub.

În baza sentinței civile nr. 1192/2007, pronunțată la data de 31.10.2007 de Judecătoria Năsăud în dosarul nr-, irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al SRL N asupra suprafeței de 63. din topograficul 797.

Cu toate că s-a apreciat utilă efectuarea unei expertize de identificare a imobilului din cartea funciară nr. 101 N, o asemenea probă nu s-a putut administra în condițiile în care apărătorul ales al reclamantei a învederat instanței la termenul de judecată din data de 11 februarie 2009 că nu înțelege să solicite efectuarea expertizei, deoarece comunică greu cu clienta, iar lucrarea presupune plata onorariului aferent.

În lipsa achitării contravalorii lucrării de expertiză, instanța a fost în imposibilitatea de a dispune administrarea probei din oficiu. În același timp, raportat la celelalte acte și probe existente în dosar, prin neefectuarea lucrării nu se poate reține împiedicarea bunei desfășurări a activității de judecată de către reclamantă pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 1551.proc.civ. soluția putând fi adoptată pe baza actelor existente la dosar.

Din cuprinsul adresei nr. 1538 din 5 februarie 2009 Primăriei orașului N, rezultă că terenul din topograficul 796 în suprafață de 877. înscris în cartea funciară nr. 101 N este liber, neocupat de construcții și neafectat de servituți legale ori alte amenajări de utilitate publică.

Totodată, este liber în sensul legii speciale reparatorii și terenul de 131. din topograficul 798/1.

În schimb, imobilul casă din topograficul 797 este înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 și ocupă suprafața de 141. astfel: 81. din topograficul 797/2 rămas în urma dezmembrării din dosarul nr- a Judecătoriei Năsăud și 60. din topograficul 798/1.

De asemenea, este ocupat și terenul de 63. din topograficul 797/1 de SRL N, în baza sentinței civile nr. 1192/2007 pronunțată în dosarul nr-.

În ceea ce privește terenul din topograficul 798/1, acesta este ocupat astfel: 60. de imobilul casă înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, 137. de anexele gospodărești constând în bucătărie și grup sanitar și 122. de calea de acces la imobil.

Legea specială reparatorie instituie prin art. 7 alin. 1, art. 9, art. 10 principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, dacă acestea sunt libere, adică neocupate de construcții, neafectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 7 alin. 5 și art. 18.

Conform art. 7 alin. 11și alin. 5 nou introduse prin Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, nu se restituire în natură, ci doar prin echivalent imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 cu respectarea condițiilor cerute de lege, precum și terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

De asemenea, potrivit art. 18 lit. c, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Ca atare, pornind de la aceste dispoziții legale se poate dispune restituirea în natură a cotei de părți, cât a constituit proprietatea tatălui reclamantei, din terenul liber, neocupat de construcții și alte amenajări de utilitate publică în suprafață totală de 877. din topograficul 796 și de 131. din topograficul 798/1, adică suprafața de 438,5. ( din 877. din topograficul 796) și suprafața de 65,6. ( din suprafața totală de 131. din topograficul 798/1).

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 33/2003 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și a schiței anexă la contract, rezultă că imobilele construcții casă și anexe gospodărești din cartea funciară nr. 101 N topografic 797 și 798/1 sunt înstrăinate, printr-un act a cărui valabilitate nu s-a contestat, persoanei care ocupa imobilul în calitate de chiriaș, astfel că aceste imobile, fiind ocupate, restituirea în natură nu mai poate opera.

Întrucât părinții reclamantei, în viață la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, nu au solicitat restituirea imobilelor în condițiile art. 14 ale actului normativ (în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii), imobilul a fost legal înstrăinat chiriașului, în baza art. 9 alin. 1 din Legea nr. 12/1995, legalitatea vânzării nefiind contestată de reclamantă.

Totodată, în baza art. 7 alin. 5, nou introdus prin Legea nr. 1/2009, nu se poate restitui în natură nici terenul aferent construcțiilor vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin nr.HG 20/1996, republicată, rezultă că, în virtutea legii, cumpărătorii construcțiilor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 devin și proprietarii terenurilor aferente acestora, terenul aferent reprezentând "ceea ce ține de respectiva construcție", adică terenurile situate la aceeași adresă poștală cu clădirea de locuit, delimitate prin împrejmuiri.

Raportat la schița imobilului vândut în baza Legii nr. 112/1995 și la adresa nr. 1538/2009 a Primăriei orașului N, constituie teren aferent construcțiilor suprafețele de 81. din topograficul 797/2 și de 60. din topograficul 798/1 pe care se află casa; de 137. din topograficul 798/1 pe care se află anexele gospodărești - bucătărie și grup sanitar -; de 122. din topograficul 798/1 ce reprezintă calea de acces la imobilele înstrăinate, absolut necesară pentru buna funcționare și exploatare a construcțiilor.

Pentru cota de părți (care a aparținut tatălui reclamantei) din imobilele construcții (casă și anexe gospodărești) și din terenul în suprafață totală de 463. (144. din topograficul 797/1 și 797/2 și de 319. din topograficul 798/1 - 60. 137. și 122.), adică pentru suprafața de 231,5. care nu pot fi restituite în natură, restituirea se impune a se realiza prin echivalent, conform art. 1 alin. 1 din legea specială reparatorie în forma modificată prin Legea nr. 1/2009 și art. 1 alin. 2 al legii speciale.

Ținând seama de ierarhia măsurilor reparatorii prin echivalent instituită de art. 26 alin. 1 și având în vedere faptul că măsura compensării cu alte bunuri sau servicii nu s-a solicitat și, de altfel, nici nu este posibilă, întrucât este o măsură care rămâne la latitudinea unității deținătoare, fiind o aplicație particulară a dării în plată, restituirea prin echivalent se impune a se realiza sub forma propunerii de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare, valoare care se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura entitate ce dispune de evaluatori specializați în calculul conform standardelor internaționale de evaluare.

Referitor la cererea reclamantei de restituire a imobilelor din cartea funciară nr. 895, desigur, tot în privința cotei de părți ce a aparținut tatălui, tribunalul a reținut faptul că aceasta nu este întemeiată, deoarece aceste imobile nu au fost solicitate în termenul stabilit de legea specială reparatorie, aspect corect reținut prin dispoziția atacată.

Faptul că restituirea nu s-a solicitat prin executorul judecătoresc, ci printr-o adresă comunicată direct unității deținătoare, nu poate fi reținută pentru adoptarea soluției de respingere, deoarece, așa cum a statuat literatura de specialitate și instanța supremă, neîndeplinirea cerinței formale de a trimite cererea de restituire prin intermediul unui executor judecătoresc nu este sancționată de lege. Ar fi cu totul exagerată și de un formalism excesiv teza potrivit căreia notificarea expediată direct ar fi nulă, ceea ce ar avea drept consecință pierderea de către persoana îndreptățită a posibilității de a mai acționa pentru valorificarea vocației conferită de legea specială reparatorie.

Împrejurarea solicitării restituirii imobilului din cartea funciară nr. 895 N printr-o adresă comunicată direct unității deținătoare la data de 28.11.2005 nu poate însemna decât că la acest moment pretenția reclamantei la restituirea imobilului a fost adusă la cunoștința efectivă a entității cu atribuții în domeniu, neputându-se considera că lipsa condiției de formă, aceea a comunicării cererii prin executorul judecătoresc, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța lui.

Sub acest aspect dispoziția atacată este nelegală.

Soluția respingerii cererii de restituire se justifică însă pe un alt considerent reținut în cuprinsul actului atacat, anume acela al neformulării cererii în cadrul termenului limită prevăzut de lege.

Din cuprinsul notificării formulate rezultă fără niciun dubiu faptul că la data de 11.02.2002 s-a solicitat de reclamantă restituirea în natură a imobilului situat în N înscris în cartea funciară nr. 101 N topografic 796, 797, 798/1 în suprafață totală de 1471. În cuprinsul cererii de restituire s-a făcut menține expresă cu privire la depunerea extrasului de carte funciară nr. 101 N cuprinzând topograficii mai sus menționați.

Nu există în conținutul cererii de restituire nicio trimitere la imobilele înscrise în cartea funciară nr. 895

Conform art. 22 alin. 1 din legea specială reparatorie, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Termenul pentru înregistrarea notificării se calculează începând cu data de 14 februarie 2001, expirând la data de 14 februarie 2002. În raport de art. 22 alin. 5 care prevede că nerespectarea termenului atrage "pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent", rezultă că termenul este unul de decădere, sancțiunea nesolicitării unui imobil până la data de 14 februarie 2002 fiind pierderea posibilității de valorificare a dreptului de către cel îndreptățit.

Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, imobilele înscrise în cartea funciară nr. 895 N au fost solicitate numai la data de 28.11.2005, cu mult după expirarea termenului legal.

Solicitarea restituirii acestor imobile s-a realizat doar după angajarea apărătorului ales și nu prin notificarea inițială, depusă la data de 11.02.2002, aspect recunoscut și de reclamantă prin acțiunea obiect al prezentului dosar.

Faptul că imobilele din cartea funciară nr. 895 N nu s-au solicitat prin notificarea inițială rezultă și din aceea că, în corespondența purtată de unitatea deținătoare cu mandatarul, nu se face trimitere la coala funciară 895

Nesolicitarea restituirii și imobilelor din cartea funciară nr. 895 N de către mandatarul împuternicit de reclamantă, chiar dacă prin declarația dată la data de 17.06.2008 de reclamantă, aceasta invocă mandatarea și pentru restituirea imobilelor din cartea funciară 895 N, nu poate înlătura sancțiunea nedepunerii cererii de restituire pentru acest imobil până la data de 14 februarie 2002, ci, eventual, poate antrena o răspundere pentru neîndeplinirea corespunzătoare a mandatului acordat.

Nimic nu a împiedicat mandatarul ca, în baza mandatului conferit, să contactezeîn termenul de 1 an de depunere a notificărilorun apărător care să identifice în termen toate imobilele antecesorilor reclamantei ori să identifice mandatarul însuși în termenul legal toate imobilele.

Ca atare, culpa mandatarului pentru neexecutarea corespunzătoare a mandatului nu poate avea drept consecință acordarea în favoarea reclamantei a beneficiului măsurilor reparatorii, operând o repunere în termen, inadmisibilă în condițiile caracterului de termen de decădere a termenului de 1 an.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 1 din legea specială reparatorie, dacă se solicită mai multe imobile se face o notificare pentru fiecare imobil, iar conform art. 22 alin. 2 din aceeași lege, notificarea formulată în termenul legal trebuie obligatoriu să cuprinsă printre altele și elementele de identificare ale bunului solicitat.

În cuprinsul notificării formulate la data de 11.02.2002, nu se identifică decât imobilele din cartea funciară nr. 101

Chiar dacă s-a formulat o singură notificare, în cuprinsul său trebuiau indicate toate imobilele a căror restituire se solicită prin menționarea anumitor elemente minime cu ajutorul cărora să se poate identifica imobilele solicitate. De altfel, este greu de crezut că reclamanta, născută în N, nu a cunoscut faptul că părinții săi au avut2 imobile distincte, atâta timp cât tatăl a trăit până în anul 1997, iar mama până în anul 2004, fiind în viață la momentul intrării în vigoare a legii speciale reparatorii și la data depunerii cererii de restituire.

Față de formularea clară din cuprinsul notificării,exactă, lipsită de orice generalitate, "solicităm restituirea în natură pentru imobilul . înscris în cartea funciară nr. 101 N nr. top 796, 797, 798/1 în suprafață totală de 1471." nu se poate reține apărarea reclamantei, din cuprinsul acțiunii obiect al prezentului dosar, în sensul că a declarat că înțelege să solicite toate imobilele fostă proprietate a antecesorilor săi, o asemenea mențiune neregăsindu-se în cuprinsul notificării.

Art. 22 din legea specială reparatorie condiționează restituirea bunului de formularea unei cereri,în termenul legal, cu privire la fiecare imobil, ce trebuie individualizat prin anumite elemente de identificate.

Dat fiind faptul că reclamanta a solicitat în cuprinsul notificării depuse în termen, cu exactitate și fără niciun dubiu de interpretate, numai imobilele din cartea funciară nr. 101 N, ținând seama de împrejurarea că în cauză este vorba de 2 imobile distincte (unul înscris 101 N și altul în 895 N), astfel că nu poate fi vorba de o greșeală de identificare, în mod corect s-a respins cererea de restituire a imobilelor din cartea funciară nr. 895 N ca fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Nu poate fi împărtășită soluția solicitată în cuprinsul concluziilor scrise, aceea de admitere a plângerii cu consecința trimiterii cauzei organului emitent pentru emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură pentru imobilele libere, respectiv despăgubiri pentru cele ocupate.

Art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 dă în competența tribunalului soluționarea contestației formulate de persoana care se consideră îndreptățită împotriva dispoziției prin care entitatea învestită cu soluționarea notificării respinge cererea de restituire în natură.

Or, din moment ce s-a reglementat că dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar, în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 10/2001, se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.

O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă. Retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire, cu incidente directe asupra termenului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană.

Ca urmare, așa cum s-a reținut prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de instanța supremă în interesul legii, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa contestația împotriva dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.

Raportat la dispozițiile exprese cuprinse în art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd expres competența instanței de a soluționa contestația împotriva dispoziției emisă în faza administrativă, nu se poate invoca cu succes și reține principiul disponibilității părților.

Un asemenea principiu nu poate contraveni reglementărilor legale cuprinse în art. 26 alin. 3 al legii speciale reparatorii, care instituie competența instanței de a se pronunța pe fondul dreptului pretins atunci când este sesizată cu anularea actului prin care se pune capăt fazei administrative de soluționare a notificării.

Este interesantă solicitarea de retrimitere a cauzei organului emitent pentru identificarea părții libere a imobilelor a căror restituire se solicită, în condițiile în care în fața instanței s-a refuzat administrarea unei asemenea probe, datorită neavansării onorariului de expert, instanța fiind pusă în imposibilitatea de a dispune din oficiu o asemenea identificare.

În temeiul art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a pârâților, interesul lor comun și văzând limitele în care s-a admis acțiunea, tribunalul va obliga pârâții Primarul orașului N -emitent al dispoziției atacateși Orașul N -unitate deținătoare în patrimoniul căreia se află imobilul- să plătească în solidar reclamantei suma de 939,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxa de comunicare a notificării achitată executorului judecătoresc (de 20 lei justificată cu chitanța nr. 28 din 11.02.2002 - 10) și cota parte de din onorariul de avocat. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere faptul că prin dispoziție s-a soluționat cererea de restituire în privința a 2 imobile distincte: imobilul din 101 N și imobilul din 895 N, dispoziția fiind anulată de instanță numai în parte, în privința imobilului din 101 N, menținându-se soluția cuprinsă în art. 2 al actului atacat.

Raportat la faptul că s-a reținut că notificarea privește numai imobilul din 101 N, taxa aferentă comunicării notificării se impune a fi pusă în întregime în sarcina pârâților, dat fiind că art. 1 al dispoziției atacată s-a modificat în întregime.

În privința onorariului de avocat, numai cota de părți poate fi pusă în sarcina pârâților având în vedere că acțiunea s-a admis numai în privința imobilului din 101 N, nu și a celui din cf. 895 N, iar apărarea a privit cererea de restituire a ambelor imobile.

Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel, atât reclamanta, cât și pârâții.

Reclamanta a solicitat schimbarea sentinței, în sensul admiterii în întregime a plângerii, anulării în întregime a dispoziției atacate și, în principal, obligarea intimatului Primarul orașului N la emiterea unei noi dispoziții prin care să dispună restituirea în natură a părților libere din imobilele înscrise în Cf 101 și 895 N și să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru partea ce nu poate fi restituită în natură, în subsidiar, restituirea în natură, respectiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei și pentru cota de parte din imobilul înscris în CF 101 N, ce a fost proprietatea mamei sale, precum și restituirea în natură, respectiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul din Cf 895 N, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului ei, reclamanta învederează că, în ceea ce privește imobilul din Cf 101 N, greșit a reținut prima instanță lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru cota mamei sale, deoarece aceasta era în viață la data formulării notificării, câtă vreme la data soluționării cererii, aceasta deja decedase, reclamanta fiind unica ei moștenitoare, deci având la acel moment calitatea de persoană îndreptățită.

Referitor la imobilul din Cf 895 N, reclamanta formulat în termen legal notificare prin mandatar, neidentificarea imobilului cu date de carte funciară neputând-o lipsi de drepturile stabilite prin lege, în condițiile în care, potrivit art. 23 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare pot fi depuse până la soluționarea notificării, or reclamanta a depus copia cărții funciare 895 în interiorul acestui termen. Acceptarea succesiunii fiind indivizibilă, și cererea de restituire imobilelor aparținând antecesorilor ei este indivizibilă.

Deși nu contestă atributul instanței de judecată de a se pronunța asupra fondului cererii, aceasta reprezintă o facultate și nu o obligație instanței, ceea ce înseamnă că soluția trebuie adoptată în funcție de specificul fiecărei cauze. În prezenta cauză, notificarea nu a fost soluționată pe fond, de aceea instanța trebuia să trimită dosarul entității investită și să oblige aceasta la emiterea unei alte dispoziții, aceste obligații rezultând din disp. art. 25 din Legea nr.10/2001, coroborate cu disp. art. 16 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În practică, Comisia centrală solicită oricum o nouă dispoziție cu propunere de stabilire măsurilor reparatorii prin echivalent. În plus, acordând ceea ce părțile nu au cerut, instanța încălcat principiul disponibilității.

Pârâții, prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat, pe motiv că ea a solicitat instanței să dispună restituirea în natură a părții libere din imobil și nu obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții, ea nemaiputându-și modifica cererea în apel. Oricum, primarul nu poate propune măsuri reparatorii prin echivalent fără identificarea corespunzătoare imobilului construcție, or reclamanta nu a depus acte doveditoare în acest sens.

Prima instanță corect a statuat asupra lipsei calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru cota mamei sale din imobilul înscris în CF 101 N, în condițiile în care aceasta era în viață la data formulării notificării. În ceea ce privește, însă, cota tatălui, aceasta nu este de (6/12 parte), ci, așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare, de numai 5/12.

Cererea reclamantei a fost corect respinsă pentru imobilul din CF 895 N, în condițiile în care ea nu solicitat acest imobil prin notificarea depusă în anul 2002, ci abia prin cererea înregistrată în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care nu cuprins vreo dispoziție de repunere în termen.

În apelul lor, pârâții au solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii și menținerii dispoziției atacate ca fiind legală și temeinică, cu exonerarea lor de la plata cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, pârâții învederează că greșit a fost admisă în parte acțiunea, în condițiile în care notificarea a fost formulată printr-un mandatar ce nici măcar nu o cunoștea pe reclamantă, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, în care se folosește sintagma "în numele domnului ". În plus, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților comunicat primăriilor necesitatea mandatului autentic, care rezultă și din disp. art. 25 alin. 4 din Legea nr.10/2001, conform cărora dispoziția de restituire în natură are forța probantă a unui înscris autentic, prin urmare și procura dată în vederea obținerii acesteia trebuie să îmbrace forma autentică.

Reclamanta fiind cetățean străin, nu poate dobândi în proprietate terenuri în România, ci doar un drept special de folosință, în condițiile OUG nr. 184/2002.

Prima instanță corect a statuat asupra lipsei calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru cota mamei sale din imobilul înscris în CF 101 N, în condițiile în care aceasta era în viață la data formulării notificării. În ceea ce privește, însă, cota tatălui, aceasta nu este de (6/12 parte), ci, așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare, de numai 5/12.

Taxa de comunicare notificării achitată executorului judecătoresc, în sumă de 20 lei la nivelul anului 2002 nu poate face obiectul cheltuielilor de judecată, pârâții fiind obligați în mod nelegal la achitarea ei.

Primarul nu poate fi obligat în solidar cu orașul la plata cheltuielilor de judecată, acestea urmând să fie achitate din bugetul local, conform art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.

Reclamanta, prin întâmpinare, solicitat respingerea apelului pârâților, pe motiv că mandatul este un contract consensual și trebuie să îmbrace forma autentică doar în măsura în care actul pe care trebuie să-l încheie mandatarul trebuie să îmbrace această formă, nefiind cazul notificării.

Referitor la dreptul special de folosință asupra terenului, pârâții nu au solicitat o astfel de opțiune din partea reclamantei, însă, oricum, în cel mai rău caz se poate acorda mai puțin, adică un drept de folosință în locul celui de proprietate și nicidecum nimic.

Modul de stabilire cotelor de proprietate din Cf 101 Naf ost corect făcut de prima instanță, iar, referitor la cheltuielile de judecată, este normal ca pârâții să fie obligați în solidar, altminteri ar însemna că primarul căzut în prezenții să nu poată fi obligat niciodată la plata lor.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc.civ. curtea apreciază că apelul reclamantei este nefondat, iar cel al pârâților parțial fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, în ceea ce privește cota tatălui reclamantei din CF 101 N, din cuprinsul acestei cărți ( 88 - 90 dosar tribunal), rezultă că aceasta este de numai 5/12 și nu de (6/12), cum greșit a reținut prima instanță. Aceasta, deoarece, imobilul a fost proprietatea moștenitorilor lui (B2), respectiv a numiților, cota de 1/6 parte (B5), HG căsătorită, cota de 1/6 parte (B6), cota de 2/6 parte (B7) și, cota de 2/6 parte (B8). Părinții reclamantei au cumpărat cotele proprietarilor tabulari de sub B 5, 7 și 8, adică cota de 5/6 parte din imobil, intabulându-și dreptul de proprietate asupra acestei cote în părți egale, sub B 9, 10, fiecare având, deci, o cotă de 5/12 din imobil. Sub acest aspect, apelul pârâților va fi admis și, cu privire la cota tatălui reclamantei din imobilul din CF 101 N, sentința apelată va fi schimbată, în temeiul art. 296 Cod proc.civ. cu luarea în considerare a acestei cote în loc de cea de, conform dispozitivului.

Referitor la cota mamei reclamantei din imobilul înscris în CF 101 N, în mod corect reținut prima instanță că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la stabilirea măsurilor reparatorii în temeiul legii speciale, câtă vreme mama ei era în viață la data formulării notificării și nu solicitat acest lucru, pentru ca reclamanta, în calitate de moștenitoare legală, să poată beneficia de drepturile ei prin dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001. La data formulării notificării, reclamanta nu avea niciun drept asupra patrimoniului părintelui în viață.

Cu privire la imobilul înscris în Cf 895 N, reclamanta nu a formulat în termen notificare, nefăcând nicio referire la acesta în cuprinsul notificării, simpla depunere ulterioară a actelor doveditoare a dreptului de proprietate, respectiv a copiei cărții funciare, neechivalând cu o repunere în termen sau cu vreo confirmare retroactivă unei intenții nedovedite de solicitare a acestuia.

Caracterul indivizibil al acceptării succesiunii nu are nicio legătură cu notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, întrucât, așa cum rezultă din disp. art. 4 din lege, pot beneficia de dispozițiile ei inclusiv renunțătorii, iar cei care nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de opțiune numai pentru imobilele obiect al legii speciale, iar, pe de altă parte, așa cum rezultă din dispozițiile aceleiași legi, rămâne la latitudinea persoanelor îndreptățite dacă vor să solicite toate imobilele ce le-au aparținut sau numai o parte din acestea, mai mult decât atât, de cota moștenitorilor care nu au formulat notificare, beneficiază ceilalți moștenitori.

Mandatul, așa cum corect susținut reclamanta, este un contract consensual, așa cum rezultă din disp. art. 1532 și 1533. civ. excepție făcând situația în care este acordat în vederea încheierii unui act autentic, când, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, trebuie să îmbrace aceeași formăad validitatem.Mandatul a fost acordat de reclamantă în vederea depunerii notificării, astfel că acesta nu trebuie să îmbrace forma autentică. De altfel, mandatul în vederea solicitării emiterii unui act administrativ ce are valoare de act autentic nu trebuie să îmbrace forma autentică, întrucât nu este vorba de încheierea unui contract între mandatar, în numele mandantului, și autoritatea administrativă, pentru a se aplica principiul simetriei actelor juridice.

Chiar dacă inițial ar fi acționat în temeiul gestiunii de afaceri,conform art. 987-981. civ. fiind vorba de un act de conservare, în condițiile în care notificarea trebuia depusă într-un termen relativ scurt prevăzut de lege, gestiunea ratificată de cel gerat devine retroactiv mandat, cu toate consecințele juridice ce derivă din această împrejurare. Prin urmare, nu prezintă importanță împrejurarea dacă gerantul nu-l cunoștea pe gerat la data depunerii notificării și acționat fără cunoștința acestuia.

Referitor la dreptul special de folosință asupra terenurilor în cazul cetățenilor străini, este adevărat că, potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și a OUG nr. 94/2000, "cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție".

Conform alin. 3 al aceluiași articol, acest drept de folosință se convertește în drept de proprietate în cazul transmiterii sale în favoarea unui cetățean român sau a unei persoane juridice române.

De remarcat, însă, că ordonanța de urgență fost emisă sub imperiul Constituției din anul 1991 nerevizuită, ce nu permitea dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini sau apatrizi.

Această Constituție, însă, a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003.

Potrivit Constituției revizuite, respectiv art. 44 alin. 2 Teza a II-a, "cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale din care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală".

Așadar, Constituția revizuită după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență permite dobândirea dreptului de proprietate prin moștenire, reclamanta fiind moștenitoarea legală a foștilor proprietari tabulari, respectiv a tatălui ei.

Potrivit disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercita după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".

Întrucât imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu de la părinții reclamantei, conform disp. art. 2 alin. 1 lit. i raportat la disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, aceștia nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului.

Dreptul de proprietate asupra terenului putând fi dobândit în prezent prin moștenire și de către cetățenii străini și apatrizi, reclamanta având calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cetățenia sa nu prezintă nicio relevanță, ea fiind repusă în termenul de acceptare a moștenirii prin notificarea adresată pârâtului, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Pronunțarea instanței pe fondul pretențiilor nu încalcă principiul disponibilității, reclamanta solicitând acest lucru prin cererea de chemare în judecată. Mai mult, ea nu justifica vreun interes în a solicita obligarea primarului la emiterea unei dispoziții ulterioare, în locul unei hotărâri executorii, practica invocată a organului administrativ central nefiind dovedită și, oricum, neprezentând relevanță, întrucât, în măsura în care este nelegală poate fi atacată în justiție.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, taxa de notificare nu cade, într-adevăr, în sarcina unității investite cu soluționarea notificării, neexistând vreo scutire prevăzută de legea specială și ea nu constituie cheltuieli de judecată, câtă vreme este o formalitate obligatorie prevăzută de lege în vederea obținerii unei dispoziții motivate de soluționare notificării.

Referitor, însă, restul cheltuielilor de judecată, acestea trebuie recalculate raportat la cota acordată reclamantei din imobilul din CF 101 N, iar solidaritatea pârâților căzuți în pretenții se justifică în temeiul art. 277 Cod proc.civ. primarul fiind cel care emis dispoziția contestată și are calitate procesuală pasivă în plângerea împotriva acesteia, deci este căzut în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. iar unitatea administrativ-teritorială fiind cea din patrimoniul căreia se restituie imobilul în natură și în bugetul căreia trebuie cuprinse cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI N și cel declarat de ORAȘUL prin Primar împotriva sentinței civile nr. 100/F/2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă parțial, în sensul că:

Dispune restituirea în natură a cotei de 5/12 părți din imobilul teren înscris în CF 101 N, adică a cotei reale de 365/877 (877 mp x 5/12) din parcela cu nr. top. 796 și a cotei reale de 55/131 (131 mp x 5/12) din parcela cu nr. top 798/1.

Propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 5/12 parte din imobilele construcții (casă și anexe gospodărești) și pentru cota de 5/12 parte din terenul aferent acestora, ce nu pot fi restituite în natură, adică pentru suprafața de 193 mp. ( 463 mp x 5/12).

Obligă pârâții în solidar să-i plătească reclamantei suma de 919,87 lei cheltuieli de judecată parțiale pentru prima instanță.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

6 ex/8.07.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Ana Ionescu
Judecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

    Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Cluj