Speta Legea 10/2001. Decizia 197/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 197/A/2009
Ședința publică din 12 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean vicepreședinte al Curții
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare- apelul declarat de către pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N PRIN PRIMAR și MUNICIPIUL C-N, împotriva Sentinței civile nr.427 din 4 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații, ȘI, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La data de 11 iunie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 5 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 2009.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.427 din 4 sept. 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. C-N și Municipiul C-N și în consecință s-a constatat că reclamanții sunt moștenitori legali ai defunctului, decedat la 10.02.1993 în - Ungaria și ca atare sunt persoane îndreptățite la restituirea cotei de 16,66 % din vechiul imobil casă și teren înscris în CF 4162 C cu nr.top. 5836 preluat de stat conform Decretului nr.223/1974.
Pârâtul Primarul mun. C-N a fost obligat să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul înscris în CF 4162 C-N, cu nr.top.5836/2 constând în casă de locuit și teren de 48,5 mp. și teren de 158 mp. Totodată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a Municipiului C-
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții, prin mandatar, au formulat notificarea 1396 din 9.08.2001 prin BEJ solicitând restituirea casei și terenului aferent în natură, imobil aflat în C-N,-, înscris în CF 4162 cu nt.top.5836, cota de 2/12 parte, fostă proprietate a lui, preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974.
S-a reținut că potrivit extrasului de CF, imobilul înscris în CF 4162 C-N sub cu nr.top.5836, casă din cărămidă, pe fundație de beton, acoperită cu țiglă, cu 2 camere, bucătărie, de alimente și verandă; casă din paiantă, pe fundații din piatră, acoperită cu țiglă, cu 2 camere; casă din cărămidă pe fundație din piatră, acoperită cu țiglă, cu 6 camere, bucătărie, două antree și de alimente, amplasate pe terenul în suprafață de267 stjp, aflat în- a fost în proprietatea lui, asupra cotei de 8/48 parte; iar pe cota de 8/48 parte a fost proprietatea lui această cotă trecând în proprietatea Statului Român prin Încheierea 2274/1974, în baza Decretului nr.223/1974, în proprietatea lui și, ca bun comun, pe cota de 20/48 a parte în cota de 9/48 parte, ca bun propriu a lui cu Încheierea 8936/1997 și în cotă de 3/48 parte în proprietatea lui și soția cu titlu de drept cumpărare ca bun comun cu încheierea nr.10941/1998.
Tribunalul a reținut că, potrivit actelor de stare civilă, reclamanții sunt copiii lui, decedat la data de 10.02.1993 la în Ungaria și au mandatat pe pentru a efectua formalitățile legate de restituirea imobilului în natură.
În baza Deciziei civile 152/2001 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dos. 5451/2000, imobilul a fost partajat, parcela cu nr.top. 5836/1 compusă din: 3 corpuri de clădire, în suprafață de 803 mp. fiind atribuită lui și, iar parcela cu nr.top.nou 5836/2 casă din cărămidă pe fundație de piatră, acoperită cu țiglă, având o cameră, o bucătărie, un antreu, latrină, cu supraf.158 mp. având înscris în favoarea sa un drept de servitute de trecere pe terenul cu nr.top.5836/1 din CF 4162 C-N a fost atribuit Statului Român.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică ce a identificat imobilul din litigiu și a stabilit valoarea de circulație la suma de 94.400 lei, cota preluată de la defunctul din vechiul imobil fiind corespunzătoare imobilului cu nr.top.5836/2.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că imobilul poate face obiectul restituirii, astfel că, în conformitate cu art.650 civ. a constatat că reclamanții sunt moștenitori legali ai defunctului, decedat la 10.02.1993 în - Ungaria, și ca atare sunt persoane îndreptățite la restituirea cotei de 16,66 % din vechiul imobil casă și teren înscris în CF 4162 C cu nr.top. 5836, preluat de stat conform Decretului nr.223/1974.
În conformitate cu prevederile art.3 și 25 din Legea nr.10/2001, tribunalul a obligat pârâtul Primarul mun. C-N să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul înscris în CF 4162 C-N, cu nr.top.5836/2, constând în casă de locuit și teren de 48,5 mp. și teren de 158 mp.
În sfârșit, deoarece personalitatea juridică și patrimoniul precum și bugetul aparțin Municipiului C-N, Primarul fiind doar autoritatea executivă cu atribuții în emiterea dispozițiilor de restituire, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a Municipiului C-
Pârâții au fost obligați la plata sumei de 3.155 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C-N și Municipiul C-
Pârâții au solicitat admiterea apelului și în consecință modificarea sentinței în sensul ca restituirea în natură a imobilului în litigiu să fie condiționată de restituirea sumei primite de către reclamanți, precum și exonerarea pârâților de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a criticat hotărârea instanței de fond în primul rând, în ceea ce privește restituirea în natură a cotei de 16,66% din vechiul imobil, casă și teren, înscris în CF 4162 C cu nr.top.5836, arătându-se că aceasta trebuia să fie condiționată de restituirea sumei primite de către defunctul, la preluarea imobilului de către Statul Român. S-a susținut că imobilul a fost preluat de către Statul Român prin Decizia nr.244 din 16 august 1980, cu plată și, prin urmare, potrivit Hotărârii nr.250/2007 pct.1.4 lit.B, reclamanții au obligația rambursării despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut la art.1 alin.1 al titlului II din nr.OUG184/2002.
În al doilea rând consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut în sarcina pârâților obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.155 lei, având în vedere că pârâții nu s-au opus admiterii acțiunii reclamanților.
În sfârșit, s-a arătat că motivul nesoluționării notificării reclamanților se datorează volumului mare de dosare de revendicare (peste 4000 dosare), toate acestea fiind verificate de către Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001, fapt ce a încetinit emiterea dispoziției.
Prin întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosar ( 20-21,43 ), intimații au solicitat respingerea apelului.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază că apelurile declarate de pârâți sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Este necontestat în cauză faptul că imobilul ce a făcut obiectul notificării nr.1396 din 09.08.2001, formulată de reclamanți, imobil situat în C-N,-, înscris în CF 4162 cu nr.top.5836, respectiv cota de 2/12 parte, ce a format proprietatea antecesorului reclamanților, a fost preluat abuziv de Statul Român în baza Decretului nr.223/1974.
De asemenea, nu s-a contestat nici calitatea reclamanților, de persoane îndreptățite la restituirea cotei de proprietate din imobil ce a aparținut antecesorului lor, în calitate de fii ai lui, decedat la data de 10.02.1993 și nici stabilirea măsurii reparatorii prin restituire în natură a imobilului, astfel cum a fost identificat prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, prin care s-a stabilit că, referitor la cota preluată de la, din vechiul imobil, acesta corespunde imobilului cu nr.top. 5836.
Așa cum s-a arătat în redarea motivelor de apel, apelanții au solicitat doar modificarea sentinței în sensul ca restituirea în natură a imobilului în litigiu să fie condiționată de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri de către antecesorul reclamanților, precum și exonerarea pârâților de la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la prima critică, instanța reține că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și actualizată, imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Totodată, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd următoarele:( 11.2.) în cazul în care persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.
De asemenea, (11.3.) imobilele expropriate (construcții nedemolate și teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau care nu au fost înstrăinate legal) se vor restitui integral persoanei îndreptățite. Sintagma despăgubiri primite vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat. În cazul în care despăgubirile nu au fost încasate, existând dovezi în acest sens, sau în cazul în care persoana îndreptățită prezintă o declarație autentificată prin care aceasta declară pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul respectiv și își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri,restituirea în natură sau acordarea de alte măsuri reparatorii nu se condiționează de rambursarea ori de deducerea despăgubirii.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale citate, condiționarea restituirii în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite poate fi dispusă doar în condițiile în care se face dovada încasării efective a despăgubirilor stabilite în favoarea proprietarului imobilului preluat, respectiv de antecesorul reclamanților.
În speță, o asemenea dovadă nu a fost făcută, iar reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai proprietarului imobilului au prezentat o declarații autentificate prin care aceștia declară pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul în litigiu ( 37-41, apel ).
Așa fiind, criticile aduse hotărârii sub acest aspect sunt nefondate.
Referitor la cea de-a doua critică adusă hotărârii primei instanțe, cu privire la stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, pârâții invocând faptul că nu s-au opus admiterii acțiunii, fiind de bună-credință, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
În art. 275.proc.civ. este reglementată ipoteza în care partea căzută în pretenții va fi exonerată de obligația de plată a cheltuielilor de judecată, atunci când pârâtul a recunoscut, la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului. De la acest principiu se prevede și o excepție, în sensul că recunoașterea expresă a pretențiilor reclamantului nu înlătură posibilitatea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea sa în judecată.
În cauză, pârâții apelanți sunt părți căzute în pretenții, în sensul legii de procedură, și, existând cererea expresă a reclamanților, de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanță i-a obligat la plata acestor cheltuieli.
Astfel, corespunde realității faptul că în fața primei instanțe, prin întâmpinarea depusă la dosar ( 106-107 ), pârâtul Primarul mun. C - N nu s-a opus admiterii acțiunii, însă dispozițiile art. 275.proc.civ. nu sunt aplicabile speței întrucât litigiul nu este unul susceptibil de procedura punerii în întârziere, pârâtul aflându-se de drept în întârziere la data introducerii acțiunii, în baza art. 1079 alin. 2 pct. 1 Cod civ. atâta timp cât prin dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, este reglementat termenul înăuntrul căruia pârâtul avea obligația legală de soluționare a notificării.
Această obligație legală nu a fost îndeplinită de pârât în mod culpabil și de aceea corect prima instanță a dispus obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 296.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate apelurile pârâților.
Totodată, aplicând dispozițiile art. 298, raportat la art. 274 alin. 1.proc.civ. Curtea va obliga apelanții să plătească intimaților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, justificate cu împuternicirea avocațială și prin chitanța de plată a onorariului avocațial depuse la dosar ( 28, 44 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, precum și apelul declarat de MUNICIPIUL C-N împotriva sentinței civile nr. 427 din 4 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul apelant să plătească intimaților, și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact. Sz./5ex.
26.06.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Alina Rodina
