Speta Legea 10/2001. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți, și împotriva sentinței civile nr. 1024/23.09.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 243/2004, în contradictoriu cu intimatul - pârât Serviciul de Informații Externe.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/22.10.2007, aflată la fila 15 din dosar și apelanții - reclamanți și, reprezentați de același avocat, în baza aceleiași împuterniciri avocațiale și intimatul - pârât Serviciul de Informații Externe, prin consilier juridic cu delegație aflată la fila nr. 13 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 04.06.2009 doamna expert a depus cerere prin care solicită predarea la dosar a copiei chitanței de plată reprezentând onorariu restant pentru expertiza în specialitatea construcții, în sumă de 1463 lei. La data de 29.06.2009 domnul expert a depus o cerere prin care învederează instanței că, în conformitate cu Legea nr.178/2009, raportul de expertiză se depune direct la instanță.
Reprezentantul intimatei - pârâte Serviciul de Informații Externe, învederează instanței că având în vedere că expertiza s-a dispus la momentul existenței în vigoare a vechii legi și expertiza s-a depus pentru termenul de judecată din data de 05.05.2009, apreciază că se impune amânarea cauzei pentru a se depune raportul de expertiză în modalitatea prevăzută de acea lege.
Reprezentantul apelanților - reclamanți precizează că instanța urmează să aprecieze asupra modalității depunerii raportului de expertiză în prezenta cauză, față de noile modificări ale OG.nr.2/2000 prin Legea nr.178/2009, dar pentru a nu se invoca în recurs o eventuală nulitate a raportului de expertiză, solicită un nou termen.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare privind vizarea raportului de expertiză având în vedere că norma invocată este una de procedură și este de imediată aplicare astfel încât, la acest moment, nu se impune vizarea raportului de expertiză de către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul București și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La strigarea cauzei la ordine, au răspuns apelanta - reclamantă, personal și asistată de avocat, apelanții - reclamanți și, reprezentați de același avocat și intimatul - pârât Serviciul de Informații Externe, prin consilier juridic.
Curtea acordă cuvântul pe obiecțiunile formulate de intimata-pârâtă Serviciul de Informații Externe la raportul de expertiză topo.
Reprezentantul intimatei - pârâte Serviciul de Informații Externe, susține oral cele patru puncte ale obiecțiunilor formulate și în scris, solicitând admiterea acestora respectiv, prețul de piață luat în calcul de expertul tehnic nu mai corespunde situației actuale din zona unde se află terenul. De asemenea, expertul a omis deschiderea efectivă la stradă de numai 3,95 ml precum și faptul că proprietarul trebuia să asigure un drum de servitute care să permită accesul la construcțiile situate în aceeași C și rămase în proprietatea altor persoane juridice sau fizice, situație în care, din vânzarea unui astfel de teren nu se poate obține mai mult de 1000 Euro/mp.O ultimă obiecție se referă la faptul că, obiectul încuviințat de instanță prin încheierea din 27.10.2008 a fost evaluarea terenului în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr.10/2001, potrivit standardelor. Față de prevederile alin.9 ale textului de lege menționat, expertul a omis că data soluționării notificării, ca element de reper impus de lege, este data de 17.03.2004 și nu 26.02.2009. Totodată, susține că a formulat în scris și precizări cu privire la completarea raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, efectuat de expert, arătând în acest sens că, în opinia sa, raportarea valorii imobilului, din punct de vedere tehnic, trebuia efectuată la planurile imobilului de la data preluării de către stat, din anul 1949, iar nu la fișa mijlocului fix.
Reprezentantul apelanților-reclamanți solicită respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză topo formulată de intimata-pârâtă, arătând că expertul a avut în vedere caracteristicile actuale ale imobilului respectiv, deschiderea actuală, la stradă. Cu privire la drumul de servitute, susține că expertul a refăcut doar o evaluare, iar stabilirea unui drum de servitute, nu a reprezentat un obiectiv al expertizei. Totodată, susține că apelanții se află în cursul soluționării notificării privind valoarea despăgubirilor care s-ar putea acorda pentru imobilul din litigiu. Astfel, apelanții-reclamanți au formulat notificare încă din anul 2001 iar intimata-pârâtă se raportează la Decizia nr.19117 din 17.03.2004.
Reprezentantul intimatei - pârâte Serviciul de Informații Externe,apreciază că evaluarea imobilului trebuia făcută la nivelul anului 2004 sens în care invocă dispozițiile alin.9 din art.10 din Legea nr.10/2001.
Curtea, deliberând, respinge obiecțiunile formulate de către reprezentantul intimatei-pârâte la raportul de expertiză în specialitatea topografie, având în vedere că acestea vizează probleme de fond asupra cărora, instanța se va pronunța la momentul soluționării cauzei. Curtea apreciază că expertul și-a spus părerea în raport de actele și susținerile părților iar, cu privire la dreptul de servitute invocat de intimata-pârâtă, constată că acesta nu era un obiectiv al expertizei. Cu privire la obiecțiunile precizate la punctul 4, urmează ca instanța să aprecieze cu privire la aplicabilitatea în speța de față, a dispozițiilor art. 10 alin.9 din Legea nr.10/2001.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de majorare a onorariului de expert în specialitatea construcții.
Reprezentantul apelanților-reclamanti, pune concluzii de respingere a cererii formulate de expert, arătând că s-a achitat deja suma de 17 milioane lei vechi, sumă pe care o consideră suficientă pentru munca depusă de expert.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de expert specialitatea construcții, considerând că suma achitată până în prezent de apelanții-reclamanți este suficientă pentru munca depusă de expert.
Reprezentantul apelanților-reclamanți, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul intimatei - pârâte Serviciul de Informații Externe, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe apelul declarat.
Reprezentantul apelanților-reclamanți, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, cu cheltuieli de judecată. În susținerea apelului, precizează că sentința este nelegală și netemeinică întrucât instanța ar fi trebuit să analizeze dacă imobilul în litigiu, a intrat sau nu cu titlu în proprietatea statului. De asemenea, susține că instanța trebuia să analizeze dacă prin prisma Legii nr.10/2001 există sau nu vreo normă care împiedică restituirea în natură a imobilului. Precizează că la dosar au fost depuse acte privind configurația imobilului și s-a constatat că unul dintre corpurile de clădire (față-dreapta) nu mai există ci există doar niște șoproane metalice. Mai arată că, în prezent imobilul este liber și degradat. Totodată, invocă dispozițiile art. 16 din Legea nr.10/2001, susținând că este perfect aplicabil în cauza de față. Mai arată că, în subsidiar, a formulat cereri privind restituirea prin echivalent în raport de expertizele efectuate în cauză.
Reprezentantul intimatei - pârâte Serviciul de Informații Externe, pune concluzii de respingere a apelului, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea formulată și depusă în cauză. Astfel, în opinia sa, este irelevant aspectul dacă imobilul a fost sau nu preluat cu titlu de către stat și pentru a putea formula și depune concluzii scrise, solicită amânarea pronunțării.
CURTEA,
Pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 07.07.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți, și împotriva sentinței civile nr. 1024/23.09.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 243/2004, în contradictoriu cu intimatul - pârât Serviciul de Informații Externe.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.137.
Ședința publică de la 07.07. 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți, și împotriva sentinței civile nr. 1024/23.09.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 243/2004, în contradictoriu cu intimatul - pârât Serviciul de Informații Externe.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 30.06.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.07.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a Iv-a civilă sub nr. 243/20.02.2004, reclamanții, și au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații Externe să se constate că imobilul din- este deținut de stat fără titlu valabil, că reclamanții nu au pierdut niciodată calitatea de proprietari asupra imobilului și în principal, să se dispună restituirea în natură a acestuia, iar în subsidiar să fie obligat intimatul să emită decizia de restituire, precum și la cheltuieli de judecată.
Reclamanții au susținut în motivare a cererii că sunt proprietarii imobilului situat în-, sector 1, format din teren în suprafață de 760 mp și construcție, imobil care a rezultat din parcelarea terenului dobândit de bunicul și, respectiv, străbunicul lor, în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 2503/4.02.1919, încheiat la Tribunalul Ilfov.
Fiica lui, a transmis în parte imobilul situat în B-, către fiicele sale, potrivit partajului de ascendent nr. 17833/27.11.1948.
Dreptul său de proprietate s-a transmis către fiicele sale, și, potrivit certificatului de moștenitor nr. 227/1.11.2001, iar după decesul celei de-a doua, dreptul s-a transmis către soțul și fii acesteia, și, respectiv, și, potrivit certificatului de moștenitor nr. 228/1.11.2003.
Imobilul a fost preluat de către stat fără titlu, în anul 1950 au fost evacuați, iar în anul 1951 s-a emis Decretul nr. 10/1951, în. vederea declarării de utilitate publică și exproprierii, însă preluarea s-a făcut pe numele unei alte persoane,.
Decretul nr. 10/1951 era contrar art. 10 din Constituție, iar exproprierea nu s-a făcut prin lege și nu le-a fost acordată vreo despăgubire.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au pierdut niciodată calitatea de proprietari avută la data preluării.
În temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, au notificat Primăria Municipiului B, care a comunicat notificarea unității deținătoare, acesteia revenindu-i obligația de aos oluționa, prin emiterea deciziei sau dispoziției de restituire în natură, fără ca până la data formulării cererii să fi primit vreun răspuns.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm Cod civil, Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pe cale de excepție, intimatul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998, întrucât bunurile constituie proprietate publică de stat și sunt exceptate, fiind inalienabile, imprescriptibile și insesizabile și excepția prematurității acțiunii, având în vedere că imobilul face parte din categoria imobilelor pentru care sunt prevăzute măsuri reparatorii, iar acțiunea a fost formulată înainte de a se răspunde prin decizie sau dispoziție motivată la notificare.
Intimatul a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, invocând dispozițiile art. 12 alin.4,5 din Legea nr. 213/1998, coroborat cu art. 64 Cod procedură civilă și art. 37-40 din Legea nr. 10/2001.
La data de 16.04.2004, reclamanții și-au completat și modificat acțiunea, solicitând să se constate că imobilul este deținut de stat fără titlu, că nu au pierdut niciodată calitatea de proprietari, că imobilul este deținut de intimat fără titlu și să se dispună anularea deciziei nr. 19117/17.03.2004 emisă de către intimat și restituirea în natură, în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului, iar în subsidiar, să se dispună anularea deciziei și să fie obligat pârâtul să emită o decizie care să cuprindă valoarea reală a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a acestei cereri, reclamanții au arătat că prin decizie le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului și s-a stabilit valoarea prin echivalent a acestuia.
Dispoziția este neîntemeiată și nelegală din punctul de vedere al normelor de procedură încălcate, nefiind respectate termenele și etapele legale de emitere a acesteia, fapt de natură să atragă anularea ei, respectiv termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării și neîncunoștiințarea lor, pentru a-și putea susține notificarea.
Intimatul a formulat întâmpinare la această cerere modificatoare, solicitând, în principal, respingerea ei in temeiul art. 132 Cod procedură civilă, fața de data la care a fost formulată, respingerea pe calea excepției de inadmisibilitate și lipsă de obiect, iar în subsidiar, respingerea ca ne fondată, susținând că argumentele reclamanților privind valabilitatea sau nevalabilitatea titlului de preluare în proprietatea statului sunt lipsite de relevanță din perspectiva art. 16 din Legea nr. 10/2001.
La 14.05.2004, printr-o nouă precizare a acțiunii, reclamanții au solicitat, în subsidiar, să se dispună anularea dispoziției și să fie obligat intimatul să facă o ofertă de restituire prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești.
Tribunalul a respins excepția tardivității precizării acțiunii ca neîntemeiată, prin încheierea din 14.05.2004.
Prin sentința civilă nr. 1024/23.09.2005, Tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
Instanța a reținut prin considerentele sentinței, în raport de ultima precizare a acțiunii, că intimatul a emis decizia nr. 19117/17.03.2004, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în-, compus din teren în suprafață de 370 mp si construcție în suprafață de 190 mp, estimat de reclamanți la valoarea de 150.000 USD și a acordat măsuri reparatorii până la concurența sumei de 6.018.678.086 lei, urmând ca în cazul în care aceștia sunt de acord cu cuantumul de despăgubirii, să opteze pentru acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Din raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală întocmit de expertul a rezultat că imobilul de la adresa din fosta-, în suprafață teren de 748,83 mp face corp comun cu imobilul din-, în prezent constituind complexul din--8, cu o valoare de circulație de 11.547.785.308 lei.
Imobilul face parte dintre imobilele evidențiate în art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind exceptat de la restituirea în natură potrivit art. 22 alin. 2, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 366/2002, de aprobare a OUG nr. 154/2001 și completarea Legii nr. 1/1998, privind organizarea și funcționarea serviciului de Informații Externe, care prevede că "terenurile și clădirile unde își desfășoară activitatea Serviciul de Informații Externe sunt bunuri proprietate publică a statului".
Cu privire la titlul statului, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 320/28.03.1995, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în dosarul civil nr. 3633/1994, irevocabilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamanții din prezenta cauză a fost respinsă ca neîntemeiată, tribunalul reținând în considerente că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, prin Decretul nr. 10/1951 pentru cauză de utilitate publică, ceea ce însă nu înlătură caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, atâta timp cât expropriere a fost făcută fără dreaptă și prealabilă despăgubire, deci cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul preluării.
Față de poziția procesuala adoptată de pârât, de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamanților, Tribunalul a apreciat că este lipsită de relevanță reanalizarea valabilității titlului de preluare a imobilului în proprietatea statului, în lumina noilor reglementări legale intervenite după pronunțarea sentinței civile nr. 320/28.03.1995 de către Tribunalul București - Secția a III-a civilă.
S-a apreciat în consecință, că cererea privind anularea deciziei și restituirea în natură a imobilului este neîntemeiată.
În ce privește cererea subsidiară, de acordare a despăgubirilor sub forma echivalentului bănesc, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 25 alin. 1 din Legea 10/2001, precum și cele ale art. 30 alin.1 din același act normativ, potrivit cărora în situația în care părțile nu convin asupra valorii corespunzătoare și asupra modalităților de acordare a măsurilor reparatorii, se încheie un proces verbal de divergență, care poate fi atacat în termen de 6 luni de la data încheierii, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în litigiu, sub sancțiunea pierderii dreptului la măsurile reparatorii prevăzute de lege, astfel încât și această cerere a fost privită ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Se fac precizari cu privire la calea de atac ce poate fi exercitata impotriva acestei hotarari, solicitandu-se instantei sa reclifice cererea.
In acest sens se arata ca cererea de chemare în judecată - astfel cum a fost precizată după emiterea deciziei nr. 19117 din data de 17 martie 2004 de către pârâta Serviciul de Informații Externe - a fost întemeiată de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legii nr. 10/2001, în forma sa nemodificată de Legea nr. 247/2005, iar in forma actuală a Legii nr. 10/2001, renumerotată, dispozițiile care au constituit cadrul juridic în care a fost pronunțată sentința civilă recurata sunt cuprinse prev.art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În lege - nici anterior dar nici în forma sub imperiul căreia a fost pronunțată hotărârea - nu se face vreo precizare ulterioară privind căile de atac care urmează să fie promovate împotriva hotărârii pronunțate.
Or, în atare situație, și astfel cum se și procedează în practica instanțelor judecătorești, calea de atac ce urmează să fie promovată împotriva hotărârii judecătorești este cea a apelului, regula în materia căilor de atac prevăzute de lege.
Dispozițiile art. 282 alin. (1).civ. exprimă clar regula potrivit căreia hotărârile sunt de regulă mai întâi apelabile iar numai apoi recurabile.
Numai în cazul hotărârilor judecătorești, expres exceptate de prevederile legale de la regula de mai sus, calea de atac este cea a recursului iar nu a apelului.
Se mai arata ca in mod gresit s-a retinut de catre instanta de apel ca actiunea priveste decizia nr. 19119/17.03.2004, si nu decizia nr. 19117/2004,astfel cum au aratat contestatorii, iar obiectul cererii il formeaza imobilul din B-,format din teren in suprafata de 748,83 mp si constructie si nu imobil teren de 370 mp si locuinta de 190 mp,asa cum a retinut instanta la fila 6 paragr. 2 din sentinta.
1. Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal - motiv de rec prev de art. 304 pct, 9 Cproc.civ.
Se arata in acest sens ca acțiunea este întemeiata pe dispozițiile anterioare ale art. 24 din Legea nr. 10/2001 - în prezent art. 26 din Legea nr. 10/2001 - privind modul în care a fost soluționată cererea noastră de restituire în natură a imobilului, cerere întemeiată de dispozițiile legii speciale.
Recurentii au formulat contestație intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar instanta, arătând că nu poate fi primită cererea formultaa dat fiind faptul că imobilul este exceptat de la restituire în temeiul art. 22 alin. (2) din Legea nr. 1/1998 - iese din cadrul în care trebuia să judece, al legii speciale, și dă o soluție practic neîntemeiată juridic.
Apreciaza recurentii ca instanța de judecată trebuia să indice care sunt prevederile legale exprese cuprinse în Legea nr. 10/2001 care împiedică restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sectorul 2.
Se arata ca nu există nici o prevedere în cuprinsul Legii nr. 10/2001 în care să se dispună că în cazul în care în vreo lege specială un imobil preluat abuziv a primit o calificarea de imobil aparținând proprietății publice, imobilul respectiv nu poate fi restituit în natură.
2. Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, atunci când a considerat că imobilul nu poate fi restituit în natură, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, civ.
Se apreciaza ca instanța a încălcat prevederile cuprinse în art. 1 alin. (1) și (2),7, și 9 din Legea nr. 10/2001.
Restituirea în natură este regula pe care o introduce Legea nr. 10/2001 în art. 1, 7 și 9 din respectiva lege.
egula restituirii în natură nu poate fi contrazisă decât de dispozițiile legale exprese cuprinse în aceeași lege specială, sau în acte normative la care ar face referire norme de trimitere din cuprinsul ei care prevăd excepțiile de la regula restituirii în natură.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 "In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. "
Or, imobilul a cărui restituire se solicita nu este exclus de la restituire prin normele de exceptare prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Normele prin care este exclusă restituirea sunt exprimate prin sintagme clare potrivit cărora "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent" (art. 18 din Legea nr. 10/2001).
Nici o normă de interpretare logico-juridică nu permite ca, pe calea unei interpretări per a contraria, să fie introduse norme cu caracter de norme de excepție și de restrângere a unor drepturi.
Prin urmare, instanța a încălcat prevederile art. 1 și 7 din legea nr. 10/2001.
Se apreciaza hotararea a fost data si cu incalcarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Dacă prevederile legale arătate mai sus indică regula restituirii în natură în mod general, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 și normele juridice de aplicare cuprinse în normele metodologice, concretizează regula restituirii în natură a uneia dintre categoriile de imobile preluate abuziv, respectiv imobilele preluate fără titlu valabil.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar.
Normele metodologice prin care sunt interpretate cu caracter autentic dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost aprobate prin nr.HG 498/2003 prevăd, la pct. 2.9. că atunci "când unitatea deținătoare implicată, apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse, că imobilul respectiv se încadrează în categoria imobilelor preluate fără titlu valabil, aceasta va proceda IN REGIM DE URGENTA la soluționarea notificării prin emiterea deciziei/dispoziției de restituire în natură".
Prin textul normativ citat este trasă practic o concluzie logică din prevederea potrivit căreia persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil nu au pierdut niciodată calitatea de proprietar.
Este evident, față de acest argument, că instanța de judecată trebuia să analizeze valabilitatea titlului statului, printr-o interpretare sistematică, în lumina reglementărilor la care face trimitere însăși legea nr. 10/2001, în special Legea nr. 213/1998. Fiind în cadrul special al Legii nr. 10/2001, orice apreciere anterioară, din anul 1995,asupra constituirii unui titlu valabil al statului, nu are temei legal. De altfel instanța face în mod greșit trimitere la sentința civilă nr. 320/1995 pronunțată în dosarul nr. 3633/1994 al Tribunalului București - secția a III-a civilă căci această cauza a privit acțiunea în revendicare a unui alt imobil, situat în B,-, sectorul 2, iar nu numărul 6, și a privit invocarea preluării nevalabile a proprietății respective în baza Decretului nr. 10/1951. Or imobilul situat în B- - la data preluării a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951, precum și 440/1949.
Or, în acest cadru s-a arătat prin cererea de chemare în judecată, faptul că titlul statului este lipsit de valabilitate în lumina art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 ce impune analiza titlului în raport de prevederile legale în materie.
Față de cadrul Legii nr. 10/2001 este evident că instanța nu numai că a dat o hotărâre lipsită de temei legal, dar a și aplicat greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 1/1998
Dispoziția citată de instanță, a art. 22 din Legea nr. 1/1998 - și nepusă în nici un moment în discuția părților - nu poate deroga de la Legea nr. 213/1998 care stabilește care sunt imobilele care fac parte din domeniul public al statului.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat."
a contrario, imobilele preluate fără titlu valabil nu fac parte din categoria bunurilor proprietate publică.
În concluzie, instanța a aplicat greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 1/1998 cu modificările ulterioare.
Se mai sustine ca hotararea a fost data cu incalcarea prevederilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 270.civ.
Instanța de judecată respinge argumentul că analiza titlului statului este necesară pe motivul că "poziția procesuală a pârâtului a fost de recunoaștere a dreptului reclamanților la restituire", precum și "de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamanților".
Dar în cazul în care a fost recunoscut dreptul la restituirea imobilului, instanța de judecată ar fi trebuit să ia act de achiesarea la pretențiilor reclamanților pronunțând o hotărâre în acest sens, văzând și prevederile art. 270 proc.civ.
O astfel de soluție este conformă și cu prevederile actuale, în forma modificată, ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la probele din dosar și va putea decide dacă exercită sau nu căile de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, este posibilă, și în temeiul Legii nr. 10/2001, achiesarea la pretențiile reclamanților.
În concluzie, recunoașterea calității de persoană îndreptățită la restituirea acestui imobil trebuia să aibă drept consecință admiterea acțiunii.
Hotararea fost pronuntata cu încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Indiferent dacă imobilul ar fi intrat cu titlu sau fără titlu în proprietatea statului, în orice caz, și instanța este de acord cu privire la acest aspect, imobilul a fost preluat abuziv de stat, fiind dintre imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001.
I se aplică prin urmare prevederile art. 1 și 7 din legea nr. 10/2001, astfel cum am arătat la II a) și, în subsidiar, și art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Este evident că art. 16 din Legea nr. 10/2001 - informa sa actuală nu mai introduce norme de excepție de la restituie, astfel cum erau cuprinse în formularea anterioară a textului ci condițiile în care - și în special aceste condiții sunt legate de momentul intrării în posesie - pentru imobilele care au o anumită destinație - se va realiza intrarea în posesie.
Totodată, legiuitorul a dorit să afirme, prin modificarea art. 16 prin Legea nr. 247/2001, faptul căruia destinația specială a unora dintre imobilele preluate abuziv nu mai este motiv de împiedicare la restituire.
Arată expres art. 16 că imobilele cu anumite destinații se restituie în natură, cu anumite limitări privind intrarea în posesie.
Or, art. 16 din Legea nr. 10/2001 ne este aplicabil căci Serviciul de Informații Externe face parte din categoria instituțiilor enumerate în textul normativ, fiind o autoritate administrativă.
Două articole din Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe sunt relevante:
- art. 1 potrivit căruia "Serviciul de Informații Externe este organul de stat specializat în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională și apărarea României și a intereselor sale."
- art. 5 alin. (1) potrivit căruia "(1) Serviciul de Informații Externe se organizează și funcționează ca autoritate administrativă autonomă."
Concluzia se impune de la sine. Ne aflăm în ipoteza de restituire prevăzută de 16 alin. (1) din lege, imobilul fiind dintre cele ocupate de instituții publice (administrații financiare, trezorerii, ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curți de apel, sedii de poliție și inspectorate județene, sedii vamale, arhive naționale, direcții județene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale și județene, inspectorate școlare).
Se invoca și argumentul că art. 16 din legea nr. 10/2001 ar putea fi interpretat și în lumina acelorași prevederi ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 ca lege generală în raport cu legea specială.
În lumina art. 16 al Legii speciale nr. 10/2001 imobilele ce ar fi susceptibile de a fi calificate în categoria bunurilor aflate în proprietate publică - bunurile prevăzute la art. 16 din Legea nr. 10/2001 fiind susceptibile de o atare calificare - nu o primesc căci legea specială nr. 10/2001 califică preluarea lor ca fiind abuzivă și impune restituirea în natură.
În concluzie, restituirea este permisă și în lumina prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Hotararea pronuntata a fost data si cu incalcarea prevederilor art. 20 din Constituția României.
Astfel, instanța face o invocare în textul hotărârii pronunțate a întemeierii motivației sale și pe dispozițiile art. 1 la Primul protocol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că ar fi fost avute în vedere.
O astfel de invocare este însă contradictorie cu modul în care instanța a interpretat și aplicat toate celelalte texte de lege. Instanța citează din art. 1 din primul protocol: "Nimeni nu poate fi privat de proprietate sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept"
Dar prin modul în care instanța a interpretat și aplicat legea confirmă că:
- dreptul de proprietate al reclamantilor putea să fie preluat abuziv prin dispozițiile unor acte normative care nu au fost de expropriere: Decretul nr. 111/1951 și Decretul nr. 440/1949 și în orice caz, fără nici o contraprestație;
- dreptul de proprietate al reclamantilor, ce nu a fost pierdut niciodată în lumina art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, poate fi încălcat prin Legea nr. 10/2001 ce nu permite restituirea. Concluzia logică a acestor argumente este aceea că Legea nr. 10/2001, este transformată prin interpretarea instanței, într-o veritabilă lege de expropriere.
III. Instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în forma sa anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.
Se arata ca instanta a pronuntat o hotarare cu incalcarea legii, atunci când a respins cererea subsidiară de acordare de despăgubiri, invocând dispozițiile actuale ale art. 26 alin. (1) di 30 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din. Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a apelantului, exceptie pe care a admis-o, retinandu-se ca raportul juridic obligațional se stabilește între unitatea deținătoare a imobilului și persoanele care se consideră îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii și care au efectuat procedura de notificare prevăzută de lege, astfel incat aceleasi sunt si persoanele în drept să conteste decizia emisă de către unitatea deținătoare a imobilului.
Prin DC 143 A/ 29.06.2006 Curtea de Apel a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorului, a admis apelul declarat de apelantii -,., si a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca a respins contestatia formulata de pentru lipsa calitatii procesuale active, a admis contestatia formulata de ceilalti contestatori, aanulat decizia nr. 19117/2003 emisa de intimat si a obligat intimatul sa emita decizie de restituire in natura a imobilului situat in-, compus din teren in suprafta de 748,83 mp,conform raportului de expertiza efectuat in cauza.
Cu privire la criticile aduse sentinței prin motivele de apel, s-a retinut ca acestea sunt întemeiate, astfel:
S-a retinut, ca un prin aspect, că intimatul nu contestă dreptul de proprietate al autorilor apelanților asupra imobilului situat in-, imobil care, potrivit contractului de cumpărare nr. 2503/1919 (fila 200 dosar fond), figura inițial pe- și-.
La momentul efectuarii expertizei de catre expertul și cum a susținut și intimatul, acest imobil face C comună cu terenul din fosta proprietate din-, regăsindu-se la adresa--8.
Apelanții au susținut că terenul a cărui restituire s-a cerut ar avea o suprafață de 760 mp, necontestată nici aceasta în conținutul deciziei nr. 19.117/2004.
Cu toate acestea, suprafața reală a terenului ce a format imobilul a fost stabilită de expert la 748, 83 mp, de asemeni necontestată.
Prin considerentele sentinței apelate, Tribunalul a pornit de la premisa lipsei de relevanță a chestiunii legate de valabilitatea titlului statului asupra imobilului în privința căruia s-au solicitat măsuri reparatorii.
este falsă, Legea nr. 10/2001 făcând distincție între imobilele preluate fără titlu, sau fără titlu valabil, printr-o serie de dispoziții substanțiale, inclusiv sub aspectul naturii măsurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite.
Din această perspectivă, dispozițiile cuprinse în alin. 2 din art. 2 al legii includ o distincție clară în privința regimului juridic al imobilelor preluate de către stat fără titlu valabil, stipulând că "Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
Prin urmare, s-a apreciat ca în speță este esențial a se stabili dacă preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, astfel cum susține intimatul sau, dimpotrivă, fără un asemenea titlu valabil.
S-a apreciat ca existența sentinței civile nr.320/1995, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în cauza având ca obiect revendicarea aceluiași imobil, prin care s-a stabilit că preluarea a avut loc în baza unui titlu valabil nu poate fi considerată ca având autoritate de lucru judecat.
Argumentul unei asemenea interpretări se regăsește în dispozițiile art. 47 din Legea 10/2001, potrivit cărora "Persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi".
Textul citat este, în mod evident, o abdicare venită din partea statului de la principiul autorității de care se bucură hotărâri le judecătorești, o asumare a responsabilității existenței unor hotărâri judecătorești care, în vidul legislativ creat în perioada de până la adoptarea legii în discuție, s-au bazat pe interpretări ale legii și nu pe dispoziții clare, precise, corespunzătoare situațiilor juridice specifice imobilelor cu privire la care purtau litigiile.
Trimiterea la "condițiile prezentei legi" nu poate primi o altă accepțiune decât aceea a aplicării legii în toate dispozițiile pe care le cuprinde, inclusiv în cele unde se regăsesc distincțiile intre preluări cu sau fără titlu valabil.
Prin urmare,s-a apreciat ca instanța de fond era datoare să stabilească legalitatea sau nelegalitatea preluării, chestiune prejudicială de rezolvarea căreia depinde însăși soluția ce se va da în speță.
Valabilitatea titlului statului se analizează în raport de principiile generale ale dreptului, în acord cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care a transpus aceste principii în sintagma "cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării", sintagmă corespunzând unei preluări cu titlu valabil.
S-a mai retinut ca instanța de fond nu a stabilit în concret modalitatea în care imobilul a trecut în proprietatea statului, insa nici dovezile administrate pe parcursul judecării cauzei nu sunt clare sub aspectul acestei chestiuni.
Au existat, în privința a două imobile aparținându-i autoarei apelanților, mai multe acte de preluare, ca și când statul, pentru a-și asigura protecția dreptului de proprietate dobândit, ar fi apelat la toate mijloacele pe care le avea la dispoziție, la vremea respectivă.
Confuzia a rezultat și din faptul că imobilul ce a fost inițial, prin actul de vânzare cumpărare din 1918, identificat în str. - 4, - - 3 (corespunzând poziționării lui la colțul celor două străzi), a fost mai apoi inclus într-un corp de proprietate mai mare, corespunzătoare nr. poștal 8, astfel că a figurat când la acest număr, când la numărul poștal - - nr. 5-7, astfel cum rezultă și din documentele la care face referire intimatul prin întâmpinările formulate în cauză, pct. I, 5.
În ordinea succesiunii actelor de preluare, a existat Decretul nr. 440/1.12.1949 - act considerat de către intimat că reprezintă titlul de preluare a imobilului de către stat, prin care imobilul, identificat la acea dată ca aflându-se pe--7, fost declarat de utilitate publică și expropriat, inclusiv pe numele autoarei apelanților, (filele 229 - 230 dosar fond).
Un alt decret de expropriere a intervenit în anul 1951, de această dată fiind identificat imobilul aflat la nr. 8 pe strada -, expropriere făcută pe numele.
Ulterior, imobilul situat în- figurează în evidențele Sfatului Popular al raionului 1 Mai ca fiind trecut în proprietatea statului în cadrul Decretului nr. 111/1951, confiscat, fără moștenitori sau fără stăpân, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 232-233 (dosar fond), nici unul dintre aceste acte ne cuprinzând vreo mențiune în privința existenței vreunei hotărâri judecătorești, prin care să se constate că imobilul ar fi fost abandonat, astfel cum prevedeau dispozițiile actului normativ.
S-a apreciat ca, în raport de prevederile citate, nici unul dintre aceste acte nu poate constitui un titlu valabil.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Constituția de la 1948, sub imperiul căreia a fost emis decretul de expropriere nr. 440/1949, se puteau face exproprieri "pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".
Decretul de expropriere nu conține nici o dispoziție care să dea satisfacție cerinței constituționale, astfel că actul de preluare a avut natura unei expolieri, contrară principiilor incluse în aceeași Constituție, la art. 8, potrivit cărora "Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate de lege. / Proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucură de o protecție specială".
Prin urmare, aceasta fiind măsura recunoscută de intimat ca fiind cea în baza căreia a fost trecut imobilul în proprietatea statului, ea nu poate reprezenta, astfel cum susține acesta, un act valabil de trecere în proprietatea statului, în înțelesul dat acestuia de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
Nici în raport de actele ce atestă trecerea în proprietatea statului în baza decretului nr. 111/1951, nu poate fi reținută existența unui titlu valabil de preluare.
Caracterul de bun abandonat și confiscarea, pe această bază a imobilului, trebuia a fi stabilite în cadrul unei proceduri judiciare, a cărei nerespectare conducea la nulitatea măsurii, astfel cum s-a prevăzut prin Instrucțiunile Ministerului Finanțelor nr. 1529/2.04.1963, date în aplicarea decretului.
Nici procesul verbal de inventariere și predare a imobilului, nici actele ulterioare acestuia nu menționează existența vreunei sentințe care să fi fost dată în aplicarea actului normativ menționat.
Cu alte cuvinte, dincolo de caracterul neconstituțional al acestui act normativ, prin raportare la aceleași dispoziții anterior citate din Constituția de la 1948, preluarea imobilului, pe baza acestui titlu s-a făcut cu nerespectarea însăși a actului normativ de preluare, ceea ce are semnificația, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 218/1998, unei preluări fără titlu valabil.
În contextul celor anterior expuse, apelanții sunt considerați proprietari, calitate avută de autoarea lor la data preluării, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul în privința căruia poartă litigiul nu poate face parte din domeniul public sau privat al statului, potrivit art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998, câtă vreme a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil.
Declararea imobilului de utilitate publică este lipsită de eficiență juridică, odată ce intrarea în proprietatea statului a avut loc fără titlu valabil.
Constatarea nevalabilității actului de preluare și, pe această bază, a ineficienței actului de declarare a bunului ca făcând parte din proprietatea publică a statului este atributul exclusiv al instanței, potrivit art. 6 alin.3 din Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, bunul nu poate fi considerat, astfel cum a susținut intimata, ca fiind inalienabil, insesizabil, imprescriptibil.
Modalitatea în care intervine urmărirea acestuia este cea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Principiul inclus în dispozițiile Legii nr. 10/2001 este cel al restituirii în natură a imobilelor, indiferent în posesia cui se afla în prezent, principiu înscris în art. 9.
Excepțiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare, în limitele dispozițiilor pe care însăși legea le conține.
Una dintre aceste excepții vizează situația imobilelor care au suferit transformări, intrând sub incidența dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
În raport de această apărare constantă a intimatei, s-a reținut că în accepțiunea pe care normele menționate o lămuresc, transformarea imobilelor înseamnă adăugarea, pe orizontală și /sau verticală, în raport de forma inițială, de noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.
Dispozițiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, în redactarea lor inițială nu au mai fost menținute în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul îndepărtându-se astfel de la concepția inițială, de excludere din rândul imobilelor pentru care se acordă exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, a celor care au fost transformate, astfel încât au devenit imobile noi în raport cu cele preluate.
Intimatul are în mod evident în vedere aceste dispoziții ale legii vechi, considerate ca fiind încă aplicabile, în cadrul unui raționament bazat în mod greșit pe ideea neelaborării încă a unor norme metodologice prin care să poată fi explicate actualele dispoziții ale art. 19 alin. 1.
Este neclar în ce modalitate asemenea norme, inexistente la data pronunțării prezentei decizii, ar putea fi elaborate, chestiunea pusă în discuție fiind una de interpretare a legii, altfel clară prin dispozițiile pe care le conține, norma metodologică neputând avea caracter interpretativ, odată ce interpretarea legii nu poate să revină decât aceluiași legiuitor și nu executivului.
În raport de probele administrate, Curtea a apreciat ca nu sunt suficiente elemente pe baza cărora să poată reține incidența dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, aceasta neputându-se face pe temeiul unei prezumții, astfel cum susține intervenientul, cu referire la vechimea construcției și la necesitățile specifice de dotare a unui imobil care să fie menit să-i servească interesele legate de destinația militară a acesteia.
În favoarea intimatului și în considerarea destinației speciale a imobilului, au fost edictate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care obligă proprietarii ca pentru imobilele ocupate de unități din cele cuprinse în anexa 2 lit. a, între care poate fi considerată că se include și aceasta, la menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă determinată,care în cauză ar urma să fie cea de 3 ani, aspect care ține însă de punerea în executare a unei dispoziții de restituire și nu de dispoziția în sine.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs atat contestatorii cat si intimata
Prin Dc 2386/2007 Inalta C de Casatie si Justitie a admis recursurile declarate si a casat decizia recurata, trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de apel.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca in faza judecării cauzei la instanța de fond s-a efectuat o expertiză topografică cadastrală, reținându-se că imobilul de la adresa din fosta-, în suprafață de 748,83 mp. teren face corp comun cu imobilul din-, în prezent constituind complexul din--8 și are valoarea de circulație de 11.547.785.308 lei, iar printr-o acțiune separată, ce a format obiectul dosarului nr. 242/2004 al Tribunalului București Secția a IV-a civilă, aceiași reclamanți au solicitat restituirea imobilului situat în-, format din teren în suprafață de 370 mp. și construcție, acțiune aflată în curs de judecată.
Referitor la aceste imobile, prin adresa nr. 41204/11904/14.03.2001 emisă de Primăria municipiului B la solicitarea reclamanților, se comunica acestora că imobilul la care se referă actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2503/14.02.1919 este inclus în imobilul ce poartă numărul 6-8 str. -, sector 2, și că în prezent, în evidențele primăriei nu figurează numărul 6 str. -, ci numărul 6-8 str. -.
Față de aceasta situație specifică a imobilului în cauză s-a apreciat ca imperios necesară identificarea și evaluarea construcției pentru care instanța de apel a dispus a fi restituită în natură, ceea ce impunea efectuarea unei expertize tehnico-judiciare în specialitatea construcții.
O asemenea probă se impunea a fi administrată și pentru a se lămuri susținerile intimatului privind afectațiunea specială a imobilului, respectiv că se află într-un obiectiv militar special, și determinarea gradului de transformare a acestuia după preluare, pentru a se putea aprecia asupra incidenței prevederilor art. 16 și 19 din Legea nr. 10/2001.
In apel dupa casare Curtea retine urmatoarele:
Astfel cum rezulta din motivarea Deciziei nr. 19117/17.03.2008 emisa de intimata Serviciul de Informatii Externe in solutionarea notificarii nr. 230/ 21.05.2001 formulata de contestatori, respingerea cererii de restituire a imobilului in natura a fost motivata in sensul ca pe terenul ce face obiectul cererii s-au edificat constructii care au utilitate publica, iar pe de alta parte imobilul este ocupat de o institutie publica, fiind necesar in vederea continuarii activitatilor de interes public si a fost inclus pe lista prezentata spre aprobare Guvernului Romaniei.
Prin urmare, intimata nu a contestat calitatea de persoane indreptatite a contestatorilor, nici dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul notificarii, Curtea apreciind ca reanalizarea acestor aspecte nu este utila cauzei.
Ceea ce se impune insa a fi analizat este verificarea modului in care au fost aplicate de intimata prevederile legii speciale,precum si incidenta acestora in cauza, ceea ce implica verificarea situatiei juridice a bunului, daca acesta face parte din domeniul public sau privat al statului si daca este exclus de la restituirea in natura.
Mai mult, prin decizia de casare pronuntata de instanta de recurs s-a stabilit, cu putere obligatorie, necesitatea lamuririi situatiei imobilului, in sensul identificarii si evaluarii constructiei, de precizarile intimatei in sensul ca bunul are o afectatiune speciala, respectiv se afla intr-un obiectiv militar special si determinarea gradului de transformare a acestuia dupa preluare.
Pentru a se putea insa considera ca imobilul face parte din domeniul public sau privat al statului este necesar a se stabili daca preluarea acestuia a fost facuta cu titlu valabil.
Astfel, la dosar s-au depus mai multe acte de preluare,ce privesc cele doua corpuri de cladire ce au fost proprietatea autoarei contestatorilor, respectiv Decret de expropriere nr. 440/ 1949, Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular raionul 1 Mai nr. 115/1954 emisa in temeiul Decr.111/1951 si procesul - verbal nr. 81/1954, acte ce vor fi analizate raportat la prevederile art. 6 alin 3 din Lg. 213/1998, conform carora instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca asupra valabilitatii trecerii bunurilor in proprietatea statului.
Astfel, Curtea va retine ca preluarea in baza decretului de expropriere a fost una facuta fara titlu valabil, atata vreme cat modalitatea in care s-a luat aceasta masura contravenea normelor legale in vigoare la acea data, precum si prevederilor constitutiei de la 1948, moment la care preluarile se puteau face doar " pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta si prealabila despagubire".
Decretul de expropriere nu indeplineste aceste cerinte constitutionale, fiind de altfel contrar si prevederilor art. 8, prin care se garanta dreptul de proprietate.
Cat priveste actul de preluare amis in baza decr. 111/1951,nici acesta nu poate fi considerat drept titlu valabil pentru stat, atata vreme cat caracterul de bun abandonat putea fi stabilit numai in cadrul unei proceduri judiciare, urmata de emiterea unei hotarari judecatoresti, conditie ce nu a fost dovedita in cauza.
Prin urmare imobilul nu poate fi incadrat ca facand parte din domeniul public sau privat al statului, conform prevederilor art. 6 alin 2 din Lg. 213 /2008, atata vreme cat acesta nu a intrat in proprietatea statului in baza unui titlu valabil.
de cele mai sus retinute, cat priveste nevalabilitatea titlului statului, Curtea apreciaza ca si prevederile Lg. 154/2001 privind organizarea si functionarea serviciului de Informatii Externe, respectiv art. 22 trebuie interpretate si aplicate tot prin prisma prevederilor art. 6 din Lg. 213,in sensul ca includerea sa, prin lege speciala, in categoria bunurilor afectate unui serviciu public este lipsita de eficienta juridica, atata vreme cat statul nu detinea un titlu asupra acestui bun.
Prin urmare, Curtea va retine ca bunul nu poate fi considerat ca fiind inalienabil si insesizabil, astfel cum a sustinut intimata, astfel incat reclamantii sunt in masura sa solicite restituirea acestuia in temeiul prevederilor legii 10/2001,care in cuprinsul disp. art. 2 si art. 9 reglementeaza principiul restituirii in natura a bunurilor preluate in mod abuziv de catre stat, iar pe cale de exceptie de la acesta regula restituirea prin echivalent, numai in situatia cand bunul nu poate fi restituit in natura.
Se va retine ca bunul nu face parte dintre cele prevazute in mod expres in cuprinsul disp. art. 18 din lege, pentru care nu se poate dispune restituirea in natura, iar cat priveste prevederile art 16 coroborat cu preved. Anexei 2 la lege, pct. 1-4, se retine ca intimata nu se numara printre institutiile despre care se face vorbire in cuprinsul acestui text de lege.
De altfel, problema aplicarii prevederilor art 16 din legea speciala tine de etapa punerii in executare a hotararii si nu reprezinta o exceptie de la restituirea in natura a bunului.
Cat priveste prevederile art. 19 din Lg. 10/2001, ce constituie de asemenea o exceptie de la principiul restituirii in natura, acestea nu sunt incidente in cauza, atata vreme cat din cuprinsul raportului de expertiza efectuat in apel, precum si a inscrisurilor depuse de parti nu a rezultat ca imobilul ce face obiectul notificarii ar intruni cerintele prevazute de acest text de lege, in sensul ca i-ar fi fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată sa însumeze peste 100% din aria desfășurată inițial.
Astfel cum rezulta din raportul de expertiza tehnica in constructii, efectuat in cauza de exp., imobilul a fost identificat ca fiind compus din demisol, parter si 2 etaje - suprafata totala construita de 222,76 mp.
Se mentioneaza in cuprinsul acestei lucrari ca imobilul constructie este amplasat pe latura nordica a terenului din--8, fiind identificat conform schitelor anexa la raportul de expertiza si ca acesta corespunde cu cel preluat de catre stat in baza decretului de expropriere, situat initial pe--7 (fost - - nr. 3).
Mai mult, intimata, prin raspunsurile date la interogatoriul luat de catre apelanti arata ca nu poate preciza daca au fost adaugate pe orizontala si pe verticala noi corpuri de constructie si din ce sunt compuse acestea, invederand doar ca imobilul a fost supus bombardamentului,iar cladirea din dreapta a fost distrusa in urma acestuia.
După cum s-a reținut mai sus, contestatorilor li s-a recunoscut în mod retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificarii, constatându-se că bunul a fost preluat de către stat fără titlu legal.
Astfel, se poate reine ca apelantii sunt titularii unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la CEDO, iar atata vreme cat in cauza nu sunt incidente prevederile din legislatia interna prin care bunul ar fi exceptat de la restituirea in natura, acesta masura se impune a fi luata si in vederea respectarii dreptului de proprietate reglementat si garantat prin norma comunitara susmentionata.
Prin urmare Curtea retine ca apelantii au facut dovada calitatii de persoane indreptatite, nu exista temeiuri pentru ca imobilul sa fie considerat ca exceptat de la restituirea in natura, acesta fiind identificat conform cerintelor deciziei de casare, astfel incat pentru aceste motive, in temeiul disp. art. 296.pr.civila va admite apelul declarat de apelantii contestatori si va schimba in tot decizia apelata in sensul ca va admite contestatia, iar in baza disp. art. 1-3 si 9 din Lg.10/2001 va obliga intimata sa restituie in natura contestatorilor, si imobilul situat in B-, compus din teren in suprafata de 748, 76 mp si constructie compusa din demisol, parter si 2 etaje, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza efectuat de expert.
In baza disp. art 274.pr.civila va obliga intimata sa plateasca contestatorilor suma de 3770 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in fond si apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți - domiciliată în B, sector 2, șos. -, nr. 255,. 43,. J,. 5,. 380, domiciliat în B, sector 1, nr. 83-85,. 5,. 38 și domiciliată în B, sector 2, STR.- -, nr. 2,. 2,. B,. 60 B, sector 3 și cu domiciliul ales de aceștia la avocat, în B,-, - 37,. 4,. 6,. 114,sector.3 împotriva sentinței civile nr. 1024/23.09.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 243/2004, în contradictoriu cu intimata- pârâtă SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE, cu sediul în B, Șos.B-P nr.280-284,sector.1.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează decizia nr. 19117/17.03.2004 emisă de intimata.
Obligă intimata să restituie în natură contestatorilor, și, imobilul situat în B-, sector 2, compus din teren în suprafață de 748,83 mp. și construcție compusă din demisol, parter, 2 etaje, în suprafață construită de 222,76 mp. astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat de expertul.
Obligă intimata să plătească apelanților-contestatori suma de 3770 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.red.
6 ex./07.09.2009
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă
Judecător -
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Ileana Ruxandra Dănăilă
