Speta Legea 10/2001. Decizia /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - I -
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta - contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 853 din 4.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.853/04.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B, având ca obiect contestație întemeiată pe dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, împotriva dispoziției nr.10365/2008 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.10965/2008 emisă de Primăria Municipiului B prin Primarul General, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantei pentru terenul în suprafață de 2000 p situat în B,-, sector 1.
În motivarea dispoziției s-a arătat că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este în prezent afectat de proprietăți private și este imposibil de restituit.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în bazaLegii nr. 139/1940asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent
Tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății, pârâta nu a contestat în niciun moment dreptul reclamantei la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului solicitat, notificarea fiind de altfel admisă, astfel încât, tribunalul nu va mai face considerații cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, în baza Legii nr.10/2001, necontestând nimeni calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire.
Așadar, tribunalul s-a pronunțat strict cu privire la legalitatea restituirii prin echivalent a suprafeței de teren de 2000 p raportat la criticile aduse de către contestatoare prin acțiune, în limitele principiului disponibilității.
În acest sens, tribunalul a reținut că terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat, prin notificarea inițială formulată de contestatoare nr.388/2002 în suprafață de 2000 p este în prezent afectat în totalitate de proprietăți private, fapt necontestat de către reclamantă (a se vedea planșele foto de la filele 39 și următoarele, situația juridică de la fila 36 și contractele de vânzare-cumpărare existente la filele 104 și următoarele din dosar).
Potrivit art.10 din Legea nr.10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Totodată, potrivit alin.10 din art.10 din Legea nr.10/2001, în situațiile prevăzute la alin.(1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul apreciază că suprapunerea totală a imobilului ce face obiectul notificării peste alte proprietăți private și construcții care nu au aparținut reclamantei constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art.24 și art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, tribunalul apreciază că în mod corect s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Într-adevăr, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilescîn echivalent.
În speța dedusă judecății, pe terenul preluat de la autorul reclamantei s-au edificat noi construcții și amenajări, astfel încât reclamanta nu poate avea dreptul decât la despăgubiri și nu la restituirea în natură a imobilului.
Totodată, susținerile reclamantei în sensul că dispoziția este nelegală pentru că nu i s-a atribuit, prin compensare, un teren în suprafață de 690 p situat în-, sector 1, identificat prin expertiza topografică efectuată de către expert sunt nefondate, întrucât așa cum am arătat pe larg în cele ce preced, reclamanta nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent și care potrivit art.1 pct.2 din Legea nr.10/2001 și art.26 pct.1 din același act normativ, pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Or, prin dispoziția emisă reclamantei i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent al căror cuantum urmează să fie stabilit de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, având în vedere că în prezent unitatea deținătoare nu poate stabili și modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Tribunalul a apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură nici pentru pretinsa suprafață de 690 mp menționată în raportul de expertiză, întrucât imobilele sunt libere în sensul legii dacă nu sunt destinate unei anumite utilități, și numai în această situație se pot restitui integral persoanei îndreptățite; ori, în speță, așa cum rezultă din adresa nr.7683/896/03.06.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară, precum și din planșele foto aferente, pe terenul identificat în expertiză se găsește o parcare amenajată a societății.
Tribunalul a constatat că, în realitate, nici aceasta suprafață de teren nu este liberă în sens juridic, ci face parte dintr-un ansamblu unitar și nu poate forma obiectul restituirii fără a bloca accesul și circulația în zonă; așadar, parcarea și accesul pietonal ocupă funcțional întregul teren afectat, iar în această situație măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Se poate remarca cu ochiul liber din analiza fotografiilor prezentate că pretinsul teren liber este unul înconjurat de construcții în care sunt parcate mașini, fie ale proprietarilor, fie ale societății, astfel încât în mod evident nu poate fi considerat un teren liber în sensul legii.
Dacă s-ar primi punctul de vedere al reclamantei, ar însemna că orice teren pe care nu se află edificată o construcție este liber și că poate fi restituit, după cum ar însemna că orice parcare sau loc de circulație pietonală ar putea fi restituite în natură, însă acest punct de vedere nu a fost primit întrucât, așa cum s-a arătat, imobilul nu este liber în sens juridic, ci este destinat unei anumite utilități, iar restituirea în natură ar însemna blocarea totală a accesului pietonal și auto în zonă și imposibilitatea de a se intra în imobilele situate în vecinătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea căii de atac formulate și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea dispoziției contestate și obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție de restituire în natură prin compensare a terenului situat în B, str.- nr.43, sector 1 și acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de valoare dintre imobilul solicitat în compensare și cel revendicat dar nerestituibil în natură.
Apelanta a criticat sentința atacată pe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, următoarele:
Sentința apelată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea probatoriului administrat, cuprinzând, totodată, motive străine de natura pricinii.
Prima chestiune pusă în discuție privește modalitățile de restituire prevăzute de Legea nr.10/2001 i condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune restituirea într-una din formele prevăzute de acest act normativ.
regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat și modalitățile de restituire și de reparație, Legea nr.10/2001 consacră principiul primordial al reparației în natură, prin restituirea în natură a imobilului preluat abuziv.
Pentru cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, legea stabilește obligația acordării de măsuri reparatorii în echivalent, care pot consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite, respectiv în despăgubiri bănești acordate conform legii.
Deși ordinea nu este consacrată legislativ în mod expres, modalitatea prioritara de reparație prin echivalent o constituie compensarea cu alte bunuri și servicii, iar în susținerea acestei afirmații vin mai multe argumente.
Primul argument este dat de interpretarea sistematică și gramaticală a textelor de lege: art.1 alin.(2) teza a II-a, art.1 alin.(5), art.10 alin.(10), art.11 alin.(2), art.26 alin.(1) și alin.(5) din Legea nr.10/2001, precum și normele metodologice de aplicare a acestei legi menționează în primul rând modalitatea de reparație prin compensare cu alte bunuri sau servicii, modalitate exceptată numai în cazul refuzului persoanei îndreptățite de a primi o atare despăgubire.
Un al doilea argument vizează faptul că însăși noțiunea de despăgubire presupune ca prejudiciul produs să fie reparat integral și într-un mod efectiv, dată fiind valoarea economică certă a bunului imobil preluat în mod abuziv.
Or, reparația stabilită prin dispoziția contestată - măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale - reprezintă o despăgubire iluzorie, fără o valoarea economică certă.
Nu trebuie omis faptul ca Legea nr.10/2001 are prin definiție un caracter reparator și consacră principiul restituirii către persoanele îndreptățite a imobilelor preluate în mod abuziv, în natură sau prin echivalent.
Daca în privința restituirii în natură nu se ivesc probleme, restituirea prin echivalent într-unul din modurile prevăzute de Legea nr.10/2001 trebuie să aibă un caracter total și efectiv.
La aceasta concluzie se ajunge având în vedere atât normele legale interne cuprinse în Constituție, Legea nr.10/2001 i Codul civil, cât și normele cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și în protocoalele la această convenție ratificate de Statul român prin Legea nr.30/1994.
Această discuție prilejuiește și prezentarea celui de-al treilea argument. care vizează prevederile Convenției amintite, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context se face referire la faptul ca Statul Român a fost condamnat în repetate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru modalitatea neefectivă de reparare a prejudiciilor cauzate prin distribuirea de titluri de valoare la un fond Fondul Proprietatea - care nu este operațional.
Exista deja o jurisprudența consolidată la nivelul instanței europene cu privire la necesitatea asigurării unor despăgubiri efective în astfel de situații și la ineficacitatea măsurii de reparație prin acordarea de titluri la Fondul Proprietatea.
Apelanta a mai amintit faptul că, soluționând cazuri similare, Curtea Europeană a reținut încă dintr-un început că "titlurile la Fondul "Proprietatea" nu întrunesc cerințele pentru a putea fi considerate o satisfacere echitabilă a drepturilor reclamantului", iar prin hotărârile pronunțate Statul român a fost obligat fie să restituie în natură imobilul, fie să plătească persoanei păgubite contravaloarea imobilului în cuantum egal cu valoarea de circulație stabilită prin expertize de specialitate.
De asemenea, apelanta a invederat cele mai recente cazuri din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie: împotriva României - Hotărârea din 13.01.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.141/06.03.2009, și împotriva României - Hotărârea din 07.02.2008 publicată în Monitorul Oficial al României, nr.107 din 23.02.2009; împotriva României - Hotărârea din 21.02.2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.677din 02.10.2008, împotriva României (nr.1) - Hotărârea din 14.02.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.819/05.12.2009, continuând aceeași linie jurisprudențială adoptată în cauzele Gabriel contra României, Savulescu contra României etc.
AI patrulea argument vizează însăși practica intimatului în materia compensărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001, care în mod constant a soluționat notificări formulate în temeiul acestui act normativ emițând dispoziții prin care s-a dispus atribuirea unor terenuri în compensare, reținându-se ca temei legal tocmai acele dispoziții din Legea nr.10/2001 care instituie principiul reparării prioritare prin compensare.
În fine, un al cincilea argument vizează practica instanțelor judecătorești în materie, cu precădere cea a Curții de APEL BUCUREȘTI, care au admis în mod constant acțiunile prin care persoanele îndreptățite contestau acordarea de despăgubiri și solicitau să le fie atribuite în compensare alte imobile de aceeași valoare.
aici deciziile pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI în Dosarele nr- și -.
În concluzie, Legea nr.10/2001 nu lăsa la discreția autoritarilor investite cu soluționarea notificărilor să decidă dacă acordă măsuri reparatorii prin compensare sau direct despăgubiri, ci obliga aceste autoritatea să procedeze la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în ordinea cerută de lege: în principal prin compensare cu alte bunuri sau servicii și numai în subsidiar prin despăgubiri.
Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil nu poate fi înlocuit cu titluri de valoare la un fond de investiții inechitabil și oricum neoperațional, deoarece aceste titluri nu pot fi considerate a despăgubi în mod echitabil persoana al cărei drept de proprietate a fost vătămat în mod grav de Statul român.
Tocmai de aceea legiuitorul a dorit să acorde persoanelor îndreptățite o reparație satisfăcătoare, constând în aceea că în locul imobilului preluat în mod abuziv va primi în principal un alt imobil și numai în subsidiar despăgubiri ipotetice și lipsite de valoare economică ce constau în titluri la Fondul "Proprietatea".
Prin prisma celor mai sus-arătate, este evident greșita susținere a instanței de fond în sensul că nu pot solicita restituirea prin compensare cu un alt imobil pe motiv că prin dispoziția contestată i-ar fi fost deja acordate apelantei măsuri reparatorii prin echivalent al căror cuantum urmează să fie stabilit de Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Aceste aspecte teoretice fiind lămurite, apelanta susține că va demonstra în cele ce urmează faptul că imobilul solicitat în compensare este disponibil în sensul Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005.
În primul rând, arată că terenul solicitat în compensare --, sector 1, se afla în proprietate de stat, respectiv în domeniul privat al Municipiului
Proprietarii terenului au fost și, care l-au donat Consiliului Popular al Municipiului B în anul 1971, donația fiind acceptată prin Decizia nr.586/23 aprilie 1971 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B - Anexa 1 la prezentele motive de apel.
Ulterior donației, terenul din-, sector 1 fost înregistrat ca proprietate de stat, fiind inclus în evidențele cadastrale alături de imobilul vecin din-, sector 2, astfel cum reiese din adresa nr.-/8254/19.06.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidența Proprietății - Anexa nr.2.
Începând cu anul 1948 și până în prezent, terenul a fost înregistrat în evidențele oficiale ca fiind la nr.43 pe Str.- -, anterior adresa fiind-, astfel cum reiese din Adresa nr.-/8255/30.06.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul - Anexa nr.3.
Terenul nu formează obiectul vreunei notificări întemeiate pe prevederile Legii nr.10/2001 - adresa nr.24257/09.10.2007 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Juridic, Contencios, Legislație - Serviciul analiza contestații și Evidență dispoziții Legea nr.10/2001- Anexa nr.4.
Terenul nu a fost revendicat și nu formează obiectul vreunului alt dosar aflat pe rolul instanțelor judecătorești, cu excepția prezentei cauze - Adresa nr.8976/09.03.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Juridic, Contencios, Legislație - Serviciul Instanțe Civile și contencios Administrativ - Anexa nr.5.
Terenul nu a fost vândut și nici închiriat - Adresa nr.11700/19.06.2009 emisă de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar - Biroul Contracte Locuințe, Eliberări - Anexa nr.6.
Terenul nu face obiectul vreunei investiții și nu figurează în lista obiectivelor de investiții aprobată prin nr.129/13.04.2009 - Adresa nr.1909/1032/26.06.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Investiții - Anexa nr.7.
Terenul nu figurează ca parcaj și nu a fost închiriat vreun loc de parcare pe acest teren - Adresa nr.12438/03.07.2009 emisă de Primăria Sectorului 1 B - Administrația Domeniului Public - Anexa nr.8.
Terenul nu a fost concesionat - Adresa nr.2130/30.06.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Administrare Patrimoniu - Biroul și Legea 85 - Anexa nr.9.
Toate aceste înscrisuri dovedesc cu prisosința faptul că terenul este disponibil în sensul Legii nr.10/2001 pentru a fi acordat în compensare și atestă totodată interpretarea eronată a primei instanțe în sensul că "terenul nu este liber în sens juridic".
Terenul nu figurează cu carte funciară deschisă - Adresa din data de 19.10.2009 emisă de OCPI - Serviciul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 - Anexa nr.10.
Prima instanță a analizat în mod superficial probele administrate și a desprins concluzii personale nesprijinite de probe, ci bazate numai pe impresii proprii ale instanței.
Nu este permis ca o instanță judecătoreasca să stabilească regimul juridic al unui teren, în adevăratul sens al cuvântului, pe baza unor fotografii și a ceea ce "se poate remarca cu ochiul liber"!
Situația juridică se stabilește în mod legal numai pe baza de înscrisuri doveditoare, iar dacă ar fi dat dovadă de un rol activ și ar fi urmărit să realizeze un act de justiție conform standardele constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului prima instanță fie ar fi pus în discuția părților această chestiune - astfel încât apelanta să aibă posibilitatea de a solicita și obține înscrisurile atașate prezente lor motive de apel, fie ar fi solicitat în mod direct aceste relații de la autoritățile abilitate.
Dacă prima instanța ar fi procedat astfel, ar fi constatat că terenul situat în-, sector 1, nu poate fi ocupat în mod legal de o parcare întrucât autoritățile locale nu au organizat o parcare și nu au autorizat vreo parcare pe teren, iar terenul nu a fost vândut, închiriat sau concesionat.
Nu corespunde adevărului nici împrejurarea că "pe terenul identificat în expertiză se găsește o parcare amenajată a societarii " și iarăși prima instanță ar fi trebuit să pună în discuția părților această chestiune pentru a afla care este situația reală: Societatea a dobândit terenul în suprafață totală de 1.545 mp situat pe-, Sector 1 de la prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4280/22 septembrie 1998 de BNP - Anexa nr.11.
a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de la nr.45 prin moștenire după soția sa, care, la rândul său a dobândit imobilul prin sentința civilă nr.5804/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B, astfel cum se consemnează prin chiar contractul de vânzare-cumpărare amintit.
Schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare menționat indica în mod clar terenul ce face obiectul vânzării, respectiv terenul în suprafață de 1.550,66 mp situat pe-, Sector 1 - Anexa nr.12.
În documentația cadastrală a imobilului de la nr.45, întocmit la data de 23.08,1999, imobilul de la nr.45 este delimitat cu punctele de contur A-B-C-D-E-F-G-H-I, iar imobilul de la nr.43 este indicat cu "proprietar neidentificat" - Anexa nr.13.
În fine, certificatul de adresa poștală emis de Primăria Municipiului B - Serviciul sub nr.27866/7492/20.01.2000 atestă că imobilul la care se referă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr./22.09.1998 poartă numărul 45 pe Str.- -, Sectorul 1 B - Anexa nr.14.
Actualmente, proprietatea de la nr.45 este înscrisă în Cartea funciară cu teren în suprafața de 1.545 mp și cu construcțiile care se regăsesc pe acest teren, proprietar fiind SC SR (care a preluat prin absorbție SC SA), astfel cum reiese din extrasul de carte funciară pentru informare - anexa nr.15.
Cum autoritățile locale au comunicat prin adresele anexate că terenul de la nr.43 este în proprietate de stat, nu a fost vândut, concesionat, închiriat, respectiv că nu a fost amenajat și nici autorizat pentru parcare, reiese faptul că orice amenajare ar exista la fața locului, aceasta a fost realizată de facto, în mod ilegal.
Acest lucru este confirmat de Adresa nr.18/5052/19.10.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul Control Domeniu Public, în care se arata: "inspectorii Serviciului Control Domeniu Public au efectuat verificări, constatând faptul că SC Asigurări să administrează terenul din vecinătatea imobilului situat în-, sector 1, folosindu-l ca parcaj, fără a deține documente care să ateste acest drept"! - Anexa nr.16.
Or, Legea nr.10/2001 prevede în art.10 alin.(3) că se restituie obligatoriu în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Pentru identitate de rațiune aceleași dispoziții legale trebuie aplicate și în ceea ce privește restituirea prin compensare, în practica judiciară fiind acordate în compensare terenuri pe care existau construcții ușoare sau provizorii sau chiar îngrădite în mod ilegal.
În aceste condiții, apelanta sustine ca nu exista motive pentru care nu ar putea fi acordat în compensare un teren pe care este amenajată o eventuală parcare, fără titlu și fără autorizație, cu atât mai mult cu cât pentru realizarea parcării nu s-au efectuat decât lucrări de amenajare a solului, fără a se edifica vreo construcție în adevăratul sens al cuvântului.
Lucrurile sunt și mai clare în ceea ce privește afirmația primei instanțe în sensul că terenul este folosit ca parcare de către locuitorii din zona. O astfel de împrejurare, chiar de-ar fi adevărată, nu ar putea conduce la concluzia că terenul "nu este liber în sens juridic".
În sens juridic parcările nu reprezintă locuri unde staționează în mod regulat autovehicule, ci locurile care au fost amenajate sau autorizate ca atare de autoritățile publice locale abilitate.
publice, cu acces neîngrădit sau de reședință, sunt cele aprobate ca atare de autoritățile locale, or în prezenta speță autoritățile abilitate au comunicat faptul că nu s-a autorizat vreo parcare pe terenul din-, sector 1.
Cu atât mai surprinzătoare este afirmația primei instanțe în sensul că terenul "face parte dintr-un ansamblu unitar și nu poate forma obiectul restituirii fără a bloca accesul și circulația în zonă", respectiv că "parcarea și accesul pietonal ocupă funcțional întregul teren afectat"!
Este inadmisibil ca pe baza unor simple fotografii și în lipsa oricăror probe, o instanță judecătoreasca să desprindă astfel de concluzii, cu atât mai mult cu cât nici pârâta, prin adresa nr.7683/896/03.06.2009, menționată de altfel în considerentele hotărârii apelate, nu a făcut vreo astfel de afirmație.
Apelanta a aratat ca nu se înțelege nici ce înseamnă în opinia primei instanțe ce înseamnă "ansamblu unitar" și nici modul în care atribuirea unui astfel de teren poate "bloca accesul și circulația în zonă", atât timp cât terenul solicitat în compensare respecta aliniamentul părții carosabile și a trotuarului, singurele căi de acces destinate circulației auto și a pietonilor.
Cât privește accesul pietonal care "ocupa funcțional întregul teren afectat", încă o data prima instanță a tras o concluzie uluitoare fără a deține niciun fel de probe, în condițiile în care accesul în zonă se face conform concepției urbanistice inițiale.
Din contră, raportul de expertiză întocmit în cauză atestă că terenul este liber de construcții și că nu este afectat de rețele subterane sau supraterane ori alte detalii de sistematizare, afirmații care nu au fost combătute de pârâtă.
Același raport de expertiză a stabilit și faptul că terenul la restituirea căreia era îndreptățită apelanta nu poate fi restituit în natură, fiind înstrăinat și ocupat de construcții, dar și valorile celor două imobile, care nu au fost contestate de pârâtă.
Prima instanța a înlăturat raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, însă nu în mod expres, ci ignorând pur și simplu concluziile acestui raport, preferând să își prezinte propria opinie bazată pe ceea "ce se poate remarca cu ochiul liber".
Pentru edificarea instanței de apel, anexează prezentelor motive planșe fotografice care ermit să se observe "cu ochiul liber" că împrejurările reținute de prima instanță nu au nicio legătura cu realitatea, demonstrând că accesul auto și pietonal din zonă nu poate fi împiedicat sau blocat prin restituirea acestui teren - Anexa nr.17.
Aceste planșe demonstrează că terenul este delimitat de trotuare și față de stradă, că nu este destinat și că nu este folosit accesului pietonilor, că accesul la clădirile edificate la nr.A5 se face în mod facil atât pietonal, cât și auto, din Str.- - și din Str.-, fără a fi necesară tranzitarea terenului de la nr.43, respectiv că terenul de la nr.43 este demarcat de linia din spate cu un gard înalt de beton care asigură delimitarea față proprietatea vecină din-, fiind exclus orice acces auto sau pietonal prin terenul de la nr.43.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.262 Cod procedură civilă și următoarele din prevederile Legii nr.10/2001.
În completarea probatoriului în apel, reclamanta - apelantă a depus înscrisuri:
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția contestată, Primăria Municipiului Bas tabilit calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, în conformitate cu prevederile art.3, 4 din Legea nr.10/2001 și constatând că imobilul a cărui retrocedare se solicită, este reprezinta în prezent o proprietate privată, nefiind posibilă restituirea în natură, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor ce se vor stabili în condițiile Legii nr.247/2005 Titlul VII.
Prin acțiunea (astfel cum a fost precizată) ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma atribuirii în compensare a unui alt teren, identificat de reclamant ca fiind situat în B,-, actual parte din nr.45 (așa cum a precizat în fața instanței de apel, la solicitarea acesteia).
Sintetizând susținerile apelantei - reclamante în motivarea apelului, Curtea reține faptul că aceasta, în esență, a criticat soluția primei instanțe (de respingere a acțiunii) pentru aplicarea greșită a prevederilor Legii nr.10/2001 și pentru interpretarea eronată a materialului probator administrat în cauză.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză topo existentă în dosarul de fond, imobilul (teren) care a format obiectul notificării formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, nu poate fi restituit în natură, iar imobilul situat în B,-, astfel cum a fost identificat și delimitat de expert, este liber de orice fel de construcții, iar din planurile de rețele rezultă că nu este afectat de rețele subterane sau supraterane sau alte elemente de sistematizare, încadrându-se astfel în categoria celor care sunt susceptibile de restituire în natură.
Susținerile apelantei - reclamante referitoare la modul de interpretare a dispozițiilor Legii nr.10/2001 sunt întemeiate, în sensul că instanța de apel apreciază că în mod corect a învederat faptul că Legea nr.10/2001 reprezintă un act normativ special, cu caracter esențialmente reparator care consacră în prevederile art.1 principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist și numai în subsidiar, în ipoteza în care, restituirea în natură nu este posibilă, legea prevede posibilitatea restituirii prin echivalent.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art.1 alin.2, 3 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în bunuri sau servicii, care se acordă, pe baza acordului persoanei îndreptățite prin dispoziția sau decizia unității deținătoare și despăgubiri care se propun a fi acordate prin dispoziția sau decizia unității învestite cu soluționarea notificării, în condițiile dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005, acordarea lor efectivă urmând a se realiza de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub forma titlurilor de despăgubiri. Potrivit reglementărilor ultimului act normativ menționat, aceste titluri de despăgubiri (care au regim juridic foarte restrictiv) pot fi valorificate prin două modalități: prin conversia lor în acțiuni la Fondul Proprietatea sau prin preschimbarea lor în titluri de plată în condițiile legii.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 18 din titlul VIII al Legii nr. 247/2005 după emiterea titlurilor de despăgubiri, Autoritate Națională pentru Restituirea Proprietăților va emită pe baza acestora și a optiunii titularilor sau titluri de conversii și/sau titluri de plată.
Deși legiuitorul, în enumera modalităților de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (bunuri, servicii sau despăgubiri) nu a impus o ordine de proprietate în stabilirea acestora, Curtea apreciază "că aceste prevederi legale trebuie interpretate în lumina principiului consacrat în alin. 1 al art. 1 din Legea nr. 10/2001. Astfel, stabilind principiul restituirii în natură, ca modalitate principala de repare a abuzurilor săvârșite de statul comunist, Curtea apreciază că trebuie recunoscută prioritatea acordarii măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma - bunurilor date în compensare fata de modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor. Catre o astfel de interpretate și aplicare a prevederilor art. 1 alin. 2 și 3 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 pledează și faptul că modalitatea acordării despăgubirilor nu prezintă eficiență si concretete în condițiile în care Fondul Proprietatea nu funcționează, aspect semnalat de repetate ori și de Curtea Europene a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.
Curtea Europeană a afirmat în repetate rânduri în bogata sa cazuistica legata de problema restituirii proprietăților preluate abuziv în țările est-europeană în perioada regimului comunist, faptul că statului îi este recunoscută o marjă de apreciere suficient de largă în virtutea suveranității sale, în sensul că nu este obligat să reglementeze că măsura reparatorie unică restituirea în natură, putând fi acceptată și modalitatea despăgubirilor cu condiția însă că acest mijloc de reparare (al despăgubirilor) să fie eficient și să conducă la acordarea unei reparații juste.
Faptul că Fondul Proprietatea nu funcționează, precum și faptul că persoanele îndreptățite cărora li s-a propus acordarea de despăgubiri nu le-au putut primi efectiv, au fost apreciate de instanța de contencios european drept o dovadă a lipsei de eficiență a sistemului reparatoriu reglementat de Legea nr. 10/2001 (cauza ), ceea ce a condus la constatarea unei încălcări sistematice a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa cum concluzionează Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată în cauza Katz, procedură instituită de Legea nr. 10/2001 un este una efectivă în ciuda modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 și chiar prin Legea nr. 1/2009, impunându-se a se lua măsuri de ordin legislativ pentru ca acesta să devina coerenta, rapida, accesibila și previzibilă.
Deși nu există o inventariere efectivă a bunurilor disponibile din patrimoniul privat al unității administrativ - teritoriale, apelanta - reclamantă a identificat un teren liber, ce ar putea face obiectul restituirii în natură prin compensare, în condițiile în care regimul juridic al acestuia permite acest lucru. Curtea apreciază că posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în echivalent sub forma acordării unui teren în compensare reprezintă o alternativă față de soluția acordării de despăgubiri propusă prin dispoziția contestată care prezintă avantajul unei reparatii concrete și efective, având în vedere cele arătate anterior.
În ceea ce privește regimul juridic al imobilului solicitat a fi atribuit în compensare cât și posibilitatea acordării efective a acestuia ca măsură reparatorie prin echivalent, Curtea apreciază critica apelantei - reclamante ca fiind întemeiată, deoarece prima instanță a făcut o apreciere greșită a materialului probator.
Coroborând concluziile raportului de expertiză și adresele emise de Primăria Municipiului B rezultă că imobilul situat în- 43 (așa cum este identificat de expert în planul cadastral reprezentând anexa nr. 2 la raportul de expertiză) nu figurează în evidențele Primăriei între cele pentru care s-a formulat cerere de restituire în natură sau de acordare măsuri reparatorii prin echivalent și nici nu figurează în baza de date privind revendicările imobiliare aflate pe rolul instanțelor judecătorești. De asemenea, pentru imobilul solicitate în compensare nu s-au încheiat contracte de vânzare - cumpărare și nici contracte de închiriere, acest teren nefiind totodată cuprins în nici un plan de investiții. Din înscrisurile depuse în fața instanței de apel, pe lângă aspectele anterior reținute mai rezultă că pe terenul în litigiu (str. - nr. 43, în prezent parte din nr. 45) Administrația Domeniului Public Sector 1 B nu a închiriat nici un loc de parcare și de asemenea de certifică de către Primăria Municipiului B faptul că terenul nu figurează concesionat iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 B confirmă faptul că imobilul nu figurează cu Carte funciară deschisă. Faptul că terenul este folosit in fapt, ca loc de precare de către o societate de asigurări (fără a deține contract de închiriere) nu este de natură să ducă la o altă concluzie.
În adresa nr. -/8254 din 19 iunie 2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Dezvoltare Investiții și Planificare se menționează că imobilul solicitat în compensare a făcut obiectul unei decizii civile nr. 438/2001 pronunțată în dosarul nr. 6218/2000 având ca obiect revendicare imobiliară.
Verificând realitatea celor atestate de adeverinta sus-menționata, pe baza înscrisurilor depuse de apelanta - reclamantă în completarea probațiunii în condițiile dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea constată că - a revendicat în contradictoriu cu Municipiul B, imobilul situat în-, B, actiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 285 din 22 martie 2001. așa cum rezultă din motivele de apel formulate de reclamant împotriva acestei sentințe, în realitate, acesta intentiona să revendice imobilul situat în aceeași str. - - însă la nr. 75 și nu la nr. 45 cum din eroare s-a specificat în acțiunea introductivă. Apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 438 din 19 septembrie 2001, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Pentru clarificarea deplină a regimului juridic al imobilului situat în B,- 43, mai trebuie lămurit încă un aspect legat de faptul că prin dispoziția nr. 419 din 22 martie 1995 emisă de Primăria Municipiului B, în baza sentința civilă nr. 5804/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 1, în favoarea lui. Imobilul restituit în suprafață de 1.550 mp. a fost înstrăinat de soțul supraviețuitor către SC SA, care a fost absorbită de către Asigurări Transilvania și care ulterior a devenit Asigurări SA, acesta fiind inscrisă în Carte funciară în calitate de titular al dreptului de proprietate al terenului dobândit prin cumparare.
Așa cum rezultă din fișa bunului mobil, anexa la contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4280 din 22 septembrie 1998, coroborat cu relațiile furnizate de Primăria Municipiului B prin adresa nr. 27866/7942 din 20 ianuarie 2000 și cu planul cadastral anexat la raportul de expertiză depus la dosarul de fond, Curtea constată că nu există identitate între imobilul restituit în natură în baza sentinței civile nr. 5804/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B (marcat cu pe planul cadastral anexat la raportul de expertiză întocmit de expertul - - ) și cel cerut a fi atribuit în compensare care este figurat cu roșu pe planul cadastral la care s-a făcut referire anterior.
Pe cale de consecință, pentru toate argumentele prezentate în cele ce preced Curtea apreciază că imobilul solicitat poate fi acordat în compensare.
Instanța de apel, apreciază justă criticile apelantei în sensul că regimul de drept și de fapt al unui imobil se poate stabili numai pe baza unor documente oficiale emise de autoritatea administrativa care deține imobilul precum și pe baza constatărilor de specialitate făcute de un expert, după analiza prealabilă a planurilor edilitare și cadastrale și confruntarea lor cu situația faptică,concreta de la locul situarii imobilului. Deși expertiza este o probă de specialitate, care prezintă avantajul unui grad ridicat de precizie, grație pregătirii profesionale a expertului, totuși, în sistemul probator adoptat de legiuitor relevanta sa probatorie este egala cu a celorlalte mijloace de probă, fiind lăsată la aprecierea instanței. Neavând o valoare probatorie prestabilită de legiuitor, instanța nu este obligată să pronunțe soluția în concordanță cu cele stabilite de expert, fiind recunoscuta posibilitatea instanței, ca în aprecierea suverană pe care o dă probelor, să înlăture motivat concluziile expertizei.
Pornind de la aceste premise de ordin procedural, Curtea analizând argumentele avute în vedere de prima instanță pentru înlăturarea concluziilor expertizei administrate în cauză, constată că se caracterizează prin subiectivism și nu au la bază o examinarea coroborată a altor mijloace de probă din dosar care să le confere fundament juridic. Practic, prima instanță și-a întemeiat soluția doar pe simple aprecieri făcute asupra unor planse fotografice, pe care instanța de apel le considerat ca insuficiente pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză administrat în cauză.
Cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești în sumă de 59.925 euro (reprezentând diferențe dintre valoarea terenului inițial revendicat situat în B,-, și valoarea în terenului solicitat în compensare) instanța de control judiciar constată că, o astfel de cerere nu a fost formulată în fața primei instanțe, fiind supusă judecății direct în apel cu nerespectarea dispozițiilor art. 294 Cod de procedură civilă (care interzic formularea de cereri noi în această fază procedurală). Așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive, reclamanta a solicitat analizarea dispoziției contestate, restituirea în natură a suprafeței de 500 mp. din totalul de 2.000 mp. al terenului situat în-, sector 1 (reprezentând suprafețe libere de construcții), iar pentru diferența de 1.500 mp. s-a solicitat atribuire unui teren în compensare. La fila 102 din dosarul de fond, reclmanata înțelege să-și precizeze acțiunea sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, arătând că solicită obligarea Primăriei Municipiului B la emiterea unui noi dispoziții de atribuire în compensare a unui alt tren, specificând că restituirea în natură a suprafeței de 500 mp. din totalul de 2.000 mp. nu mai e posibilă.
Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 12 martie 2009, reclamanta, prin apărător, a învederat în susținerea cererii precizatoare, faptul că, solicită și pentru suprafața de 500 mp. din cei 2.000 mp. (situate în B,-, sector 1) măsuri reparatorii prin echivalent deoarece restituirea în natură nu mai este posibilă, precum și faptul că există un alt teren proprietate privată a Municipiului B situat în- (fost 43) ce poate fi restituit în natură prin compensare.
Așa cum se observă din cererea precizatoare și din conținutul încheierii din ședința de la termenul din 12 martie 2009 reclamanta, precizându-și acțiunea a solicitat doar atribuirea în compensare a terenului respectiv, fără să ceară și acordarea de despăgubiri pentru o eventuală diferență de valoare.
Instanța constată că reclamanta s-a rezumat la a cere doar compensarea cu alt teren și cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei care au avut loc în fața primei instanțe, așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate. Față de dispozițiile art. 132 Cod de procedură civilă, trebuie arătat că, chiar dacă reclamanta și-ar fi suplimentat petitul acțiunii cu o cerere în despăgubiri pentru diferența de valoare dintre cele două terenuri la acest moment procesual (al dezbaterilor pe fondul litigiului), instanța de apel apreciază că o astfel de cerere ar fi rămas fără relevanță procedurală, prima instanță oricum nu s-ar fi putut considera învestită cu soluționarea acestuia.
Curtea a apreciat necesar să facă aceste observații pentru a proceda la o analiză completă și detaliata a evoluției procesuale pe care a avut-o litigiul dedus judecății în primă instanță cât și pentru a avea o imagine clară asupra limitelor învestirii instanței de judecată.
Pe cale de consecință, Curtea consideră că, față de prevederile art. 294 Cod de procedură civilă,reclamanta a solicitat pentru prima dată în această etapă procedurală, acordarea de despăgubiri în valoare de 59.925 euro aferentă diferenței de valoare dintre terenul pentru care s-a formulat notificare, nerestituibil în natură și cel solicitat în compensare, constituie o cerere nouă în apel, care intră sub interdicția instituita de dispozițiilor legale sus-menționate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă va admite apelul reclamantei, va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite contestația, va anula dispoziție contestată și va obliga Primăria Municipiului B să emită o nouă dispoziție de restituie în natură prin compensare a terenului în suprafață de 690 mp. situat în B,- 43, actual parte din 45, conform raportului de expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - contestatoare cu domiciliul ales la av. în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 853 din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Municipiului B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează dispoziția nr. 10945 din 05 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului
Obligă pârâtul să emită o nouă dispoziție de restituire în natură prin compensare a terenului în suprafață de 690 mp. situat în B,-, actual parte din nr. 45, așa cum a fost identificat potrivit raportului de expertiză întemeiat de expertul anexa nr. 2 (plan cadastral).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
4ex./02.03.2010
4.-
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu
