Speta Legea 10/2001. Decizia 203/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 203
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul, cu domiciliul în com., sat, jud. G, și pârâții PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant, asistat de avocat, lipsind apelanții pârâți PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelanții pârâți au solicitat judecarea în lipsă.
Avocat, pentru apelantul reclamant, a depus împuternicire avocațială și chitanțe fiscale.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelantul reclamant, a arătat că în mod greșit instanța a dispus emiterea unei noi dispoziții către reclamant, instanța trebuind să dispună chiar prin hotărârea atacată acordarea de despăgubiri, iar hotărârea să fie comunicată Fondului Proprietatea. Totodată, instanța avea obligația să îi acorde reclamantului cheltuielile de judecată. A pus concluzii de admitere a apelului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin contestația înregistrată sub nr. 9462/03.10.2006, pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea dispoziției nr. 105/18.08.2006, emisă de Primarul comunei.
In motivarea contestației, reclamantul a arătat că în fapt, prin dispoziția sus menționată i-a fost respinsă notificarea prin care a solicitat conform Legii 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren și construcții demolate de autoritățile locale. Cu privire la terenul preluat odată cu construcțiile și pentru care a solicitat despăgubiri prin aceeași notificare, dispoziția nu face nici o referire.
In dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei prin expertiză, numindu-se ca expert.
La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat.
In ședința publică din 26 martie 2007, cauza a fost transpusă la Secția civilă a Tribunalului Mehedinți, competentă cu soluționarea acțiunilor întemeiate pe Legea 10/2001.
La această secție, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Instanța, din oficiu, a solicitat relații de la Primăria comunei, cu privire la situația juridică a imobilelor construcții și teren situate în intravilanul localității și care au făcut obiectul notificării formulate de reclamant.
Pârâta a comunicat că terenul pentru care reclamanta a formulat notificarea aparține Primăriei și a fost preluat prin confiscare de la în anul 1960, astfel că acesta din urmă nu putea ulterior să transmită mamei reclamantului proprietatea privind terenul( adresele nr.2265/17 mai 2007 și 4589/08.10.2007).
Cu privire la imobilele construcții, pârâta a comunicat că în anul 1977, la cererea reclamantului, Consiliul popular a aprobat demolarea, materialele fiind recuperate de acesta și transportate în satul,comuna (adresa nr.5213/01.11.2007).
Ulterior, cu adresa nr. 6007/14.12.2007, pârâta a comunicat că, în perioada 1975 - 1980, unele gospodării din centrul civic al comunei au fost strămutate pentru realizarea de obiective sociale, comerciale și de învățământ, terenurile trecând în domeniul privat al comunei. In privința proprietății reclamantului, în anul 1977 acesta a solicitat aprobarea demolării construcțiilor, iar terenul acestuia a rămas liber trecând în domeniul privat al comunei iar ulterior, pe teren a fost construit un bloc de locuințe cu spații comerciale la parter.
Referitor la confiscarea terenului de la, pârâta a depus procesul verbal de confiscare încheiat la 04.11.1960 însă, cu privire la apartenența ulterioară a terenului la domeniul privat al comunei nu a adus nici un fel de dovezi.
In raport de apărările făcute de pârâtă, instanța a apreciat că se impune întocmirea unui supliment la raportul de expertiză fiind desemnat expertul.
S-a stabilit ca obiectiv al suplimentului de expertiză, identificarea casei și terenului din procesul verbal de confiscare încheiat la 04.11.1960 în raport de care, să se constate dacă acestea sunt aceleași cu imobilele construcții și teren ce au făcut obiectul convenției sub semnătură privată încheiată în anul 1971 între - autoarea reclamantului și, imobile identificate prin expertiza întocmită de expertul.
La dosarul cauzei s-a depus suplimentul raportului de expertiză în care, după ce s-a identificat din nou prin suprafață, dimensiuni și învecinări terenul ce a făcut obiectul convenției încheiate în anul 1971, s-a concluzionat că această suprafață de teren nu este cuprinsă în procesul verbal de confiscare din 04.11.1960.
Prin sentința nr.54 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă privind pe reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul G și pe pârâții Primăria și Primarul Comunei.
S-a anulat dispoziția nr.105/18.08.2006 emisă de Primarul comunei.
S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII al Legii 247/2005 pentru imobilul situat în comuna compus din următoarele:
- teren în suprafață de 991 mp, cu vecini: N-, E- C, S- cămin cultural, V-drum județean și construcții casă de locuit, magazie, bucătărie și pătul așa cum au fost identificate de experții (pentru teren) și (pentru construcții). S-a dispus emiterea unei noi dispoziții conform prezentei sentințe.
A fost obligată pârâta Primăria să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 550 lei.
S-a reținut că, prin notificarea adresată Primăriei, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul dobândit de mama sa la 1 august 1972 prin cumpărare de la numitul, conform înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți.
Vânzarea cumpărarea bunului s-a făcut legal, actele normative în vigoare la acea dată permițând transmiterea proprietății imobiliare în formă consensuală, iar pe de altă parte, actul sub semnătură privată s-a întocmit în prezența reprezentanților fostului Consiliu popular al comunei care, erau în măsură să-și precizeze punctul de vedere în situația în care imobilul nu s-ar fi aflat în patrimoniul vânzătorului, ca efect al confiscării.
Instanța a apreciat că, deși înscrisul constatator al convenției este parțial distrus, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate, chiar dacă în lipsa părții din act referitoare la suprafață, aceasta nu a putut fi identificată prin expertiză.
Proprietatea dobândită legal de mama reclamantului a fost preluată abuziv de stat în 1977, astfel încât reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită, conform art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, să solicite măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art.10 din lege, dat fiind că terenul este ocupat de blocul de locuințe, iar construcțiile au fost demolate.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamantul și Pârâta Primăria comunei.
Reclamantul a susținut că în mod greșit instanța a dispus emiterea unei noi dispoziții privind măsuri reparatorii, în condițiile în care trebuia să acorde despăgubirile în cuantumul reținut prin raportul de expertiză.
O altă critică privește neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, contravaloarea transportului și a zilelor când partea a fost prezentă în instanță.
În apelul Primăriei s-a arătat că instanța și-a întemeiat constatarea îndreptățirii reclamantului la măsuri reparatorii, pe supoziții și prezumții care nu sunt de natură să demonstreze dreptul de proprietate asupra imobilului.
Actul sub semnătură privată invocat de reclamant nu dovedește proprietatea, atâta timp cât din cuprinsul lui nu rezultă numele părților, obiectul și data încheierii convenției.
Chiar instanța, în considerentele hotărârii, reține că din act lipsește partea referitoare la întinderea suprafeței de teren, astfel că identificarea în raport de învecinări nu s-a putut face.
Constatarea privind amplasamentul terenului, ocupat în prezent de blocul de locuințe cu magazine la parter, nu are la bază elemente de natură a face dovada dreptului de proprietate.
O altă critică se referă la partea din dispozitivul hotărârii prin care pârâta a fost obligată la emiterea unei noi dispoziții, conform sentinței, deși față de modificările aduse art.24 din Legea nr.10/2001, singura posibilitate legală era ca hotărârea să fie înaintată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru evaluare și acordarea despăgubirilor.
S-a mai pretins că acordarea cheltuielilor de judecată s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, pârâta nefiind în culpă procesuală.
Față de criticile invocate, se constată fondat apelul pârâtei și nefondat apelul reclamantului, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a și art.23 din Legea nr.10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Noțiunea de "acte doveditoare" la care face referire art.23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr.250/2007, în art.23.1 lit.a-h, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită ( acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcția - dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declarații notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptățită, orice alte înscrisuri de care înțelege să se servească persoana îndreptățită).
Cu înscrisurile depuse de reclamant nu s-a făcut dovada calității autoarei acestuia de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Înscrisul sub semnătură privată care se pretinde că a fost încheiat la 1 august 1972, invocat drept titlu de reclamant, a fost parțial distrus, iar din partea conservată (depusă în copie la fila 23 din dosarul nr.4462/2006) nu rezultă numele părților între care s-a încheiat convenția, data întocmirii acesteia, iar obiectul este parțial determinabil ( casă, magazie, beci și șopron), dar nu este individualizat decât în parte, prin indicarea vecinătăților pe laturile de vest, sud și nord.
Față de elementele părții din înscris prezentată, nu se poate identifica dacă înțelegerea a fost în sensul transmiterii dreptului de proprietate, ci numai prezuma că s-a tranzacționat în această modalitate, întrucât s-a făcut mențiunea primirii unei sume de 20.000 lei, fără însă a se putea stabili identitatea părților contractante și obiectul convenției.
Pe de altă parte, procesul verbal încheiat la 4 noiembrie 1960 de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul M în dosarul nr.392/1960 E (fila 21-22 din dosar -), rezultă că în baza deciziei nr.3706/1960 a Tribunalului Regional C, s-a procedat la confiscarea totală a averii numitului - pretinsul vânzător al imobilului, indicându-se imobilul compus din teren și construcții, situat în comuna ( în prezent ), dar care are alte învecinări decât cele din înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, în situația în care bunul a aparținut lui, acesta nu-l mai putea înstrăina în anul 1972, întrucât făcuse obiectul confiscării în anul 1960.
Primăria, prin adresa nr.4589/8.10.2007(fila 43 dosar nr-), a precizat însă că nu a deținut în proprietate imobilul în litigiu, nefiind înregistrat la poziția lui de rol, și bunul nu a fost preluat de la - mama reclamantului.
Mai mult, prin adresa nr.5213/ 1 noiembrie 2007, Primăria a făcut cunoscut instanței că terenul în litigiu s-a aflat numai în posesia Consiliului local.
Din examinarea probelor administrate rezultă că reclamantul nu a depus înscrisuri care să dovedească proprietatea asupra imobilului pentru care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, sau acte juridice care să ateste deținerea bunului de persoana îndreptățită ori ascendentul acesteia ( rol fiscal, proces verbal de preluare, orice act emanând de la o autoritate în perioada respectivă), conform prevederilor art.23.1 lit.d din HG nr.250/2007.
Nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, acțiunea reclamantului se privește ca neîntemeiată, astfel că în baza art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul pârâtei, se va schimba sentința, în sensul respingerii contestației împotriva dispoziției nr.105/18.08.2006 emisă de Primarul comunei jud.
Pe cale de consecință, apelul reclamantului urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul în com., sat, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Admite apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.5 ex
12.06.2008
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
