Speta Legea 10/2001. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

INSTANȚĂ DE APEL

DECIZIE Nr. 207

Ședința publică de la 10 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Budă președinte secție

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

Grefier: - - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 2 iunie 2008 privind judecarea apelurilor formulate de pârâta SOCIETATEA DE CONSUM C și intervenienta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 831 din 12 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4728/CIV/2003, în urma casării deciziei civile nr. 24 din 16 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- (nr. vechi 2988/CIV/2006), prin decizia nr. 8491 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL DE și intimata intervenientă SC SRL, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 2 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr.4728 din 06 iunie 2003, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local de și de Consum C, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în comuna de, sat u, județul D, compus din și curte în suprafață de 0,50 ha.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii de drept ai autorului comun, fostul proprietar al imobilului mai -menționat, care a fost expropriat în baza Decretului nr.83/1949.

Au mai arătat că au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, însă răspunsul primit nu întrunește condițiile prevăzute de lege, mai exact nu le-a fost restituit imobilul și nici nu s-a justificat refuzul.

La data de 25 iunie 2003, reclamanții au formulat cerere de complinire, prin care au solicitat obligarea celor două pârâte să aducă imobilul la starea inițială, obligație motivată de numeroasele degradări și transformări suferite, în caz contrar, să fie autorizați reclamanții să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtelor.

Prin precizarea depusă la 29 iunie 2005, reclamanții au învederat instanței că, în subsidiar, în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură în totalitate sau în parte, deși opinează pentru restituirea în natură, solicită restituirea prin echivalent, fie pentru tot, fie pentru partea ce nu poate fi restituită.

Cadrul procesual stabilit inițial este extins ca urmare a precizărilor formulate de reclamanți, prin care solicită ca, în contradictoriu cu SC SRL, SC C și SC SRL, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.2548 din 1 iulie 2003, autentificat de BNP și 1266 din 12 august 2003, autentificat de BNP.

Prin sentința civilă nr.831 din 12 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.4728CIV/2003, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local de, de Consum C și intervenienții SC SRL și SC SRL.

S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr.2548/2003 BNP și nr.1266/2003 BNP.

S-a dispus restituirea de către pârâți, către reclamanți, a imobilului situat în comuna de, sat u, județul D, compus din teren în suprafață de 4496., individualizat conform schiței de la raportul de expertiză și a construcțiilor aflate pe acest teren în forma actuală: magazie, restaurant ( bufet + magazin), WC și grădină de vară.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a 400 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada cu actele de filiație că sunt descendenți ai autorului expropriat; că, prin notificările formulate, au îndeplinit condițiile de moștenitori acceptanți.

A apreciat că are efecte juridice numai notificarea înregistrată sub nr.732/N/2001, pentru care s-a emis dispoziția nr.78 din 14 aprilie 2003 de către Primarul Comunei de, ce nu a fost contestată în termenul legal, situație în care aceasta nu a fost supusă cenzurii instanței.

Față de faptul că reclamanții au notificat CONSUM COOP la 14.09.2001 prin notificarea nr.117/N/2001, fără finalitatea emiterii unei dispoziții, instanța de fond a procedat la analiza pe fond a dreptului reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.

Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel pârâta Societatea de Consum C și intervenienta SRL, susținând că este nelegală și netemeinică,

În motivele de apel, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat, interpretare ce a avut următoarele efecte:

- reținerea greșită de către instanța de fond a faptului că imobilul înstrăinat este imobilul vechi ce a aparținut autorului reclamanților la care s-au efectuat amenajări, în realitate fiind vorba de o construcție nouă, edificată pe terenul transmis în folosință prin Decizia Sfatului Popular al Regiunii Oltenia nr.1042/12 septembrie 1964;

- reținerea greșită a dispozițiilor art.20 alin. 41( în prezent 21 alin.5) din lege, referitoare la nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, reținerea greșită a relei credințe a părților contractante;

- omisiunea instanței de a analiza aspectele privind dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr.10/2001, a identității dintre imobilul în litigiu, identificat prin expertiză și cel pretins de reclamanți și dovedit cu actele de proprietate.

Intervenienta SRL a criticat sentința sub următoarele aspecte:

- reținerea greșită a relei credințe a părților contractante, datorită interpretării greșite a probatoriului administrat, respectiv a actelor depuse la dosar, aspect ce a condus la constatarea greșită a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și implicit interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.10/2001.

Prin decizia civilă nr. 24 din 16.01.2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis apelurile declarate de apelanta pârâtă Societatea de Consum C și recurenta intervenientă SC SRL, împotriva sentinței civile nr.832 din 12 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.4728/CIV/2003, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata intervenientă SC SRL, precum și cu intimatul pârât Consiliul Local al comunei de, județul

A fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins acțiunea în restituire teren și construcții, precum și precizarea de acțiune privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, față de pârâtele apelante Societatea de Consum C și SC SRL.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, în ceea ce privește obligarea Consiliului Local de la restituirea terenului și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că, din coroborarea probatoriilor administrate, se poate concluziona în sensul că actualele construcții constituie un imobil nou, în sensul dispoz. art. 18, lit. c, care nu fac obiectul Lg. 10/2001, caz în care vânzările succesive ale acestuia sunt valabile, sens în care a fost schimbată sentința primei instanțe.

Instanța de apel a mai reținut că se impunea însă menținerea obligației stabilite în sarcina pârâtului Consiliul Local de, anume aceea de a restitui terenul în litigiu, motivat de faptul că acest pârât nu a declarat apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, invocând incidența dispoz. art. 304, pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civ. și reclamanții și, invocând incidența dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ.

ICCJ B, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 8491/19.12.2007, a admis recursurile declarate de reclamanți, a casat decizia civilă nr. 24/16.01.2007, a Curții de APEL CRAIOVA și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că dispozitivul hotărârii dată de instanța de apel este echivoc, cuprinzând dispoziții contradictorii date de către instanță cu privire la aceeași cerere dedusă judecății, de către reclamanți.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, sub nr-.

La data de 23.04.2008, intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor formulate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 831/12.07.2006, a Tribunalului Dolj.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința apelată, prin raportare la motivele de apel invocate de către apelantele SOCIETATEA DE CONSUM C și SC SRL, Curtea constată că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Este indiscutabil faptul că reclamanții intimați sunt persoane îndreptățite, în sensul Lg. 10/2001, respectiv al art. 22, alin.1 din această lege, fiind moștenitorii defunctului, autor care a fost proprietarul unui imobil compus din și curte în suprafață de 0,50 ha, situat în comuna de, sat, imobil ce a fost expropriat în baza Decretului 83/1949.

Este, de asemenea, de netăgăduit faptul că reclamanții au dreptul la restituirea în natură sau la despăgubiri în echivalent.

2. Reclamanții intimați au solicitat restituirea în natură a întregului imobil, considerând că actualele construcții de pe terenul respectiv sunt tot cele vechi, care au suferit doar unele modificări și îmbunătățiri.

Din probele administrate în cauză rezultă însă o altă situație de fapt și anume:

Pe terenul a cărei restituire se cere a existat un, compus din 5 camere de locuit (a se vederea pozele de la fila 16- dosar fond), precum și un grajd, șopron, magazie.

După trecerea în proprietatea statului, acestea au fost demolate, iar din materialul rezultat a fost construită o nouă clădire, marcată cu 1 pe planul existent la fila 88 din dosarul de fond.

Acest lucru rezultă din procesul verbal din 26.11.2001, încheiat în ședința Consiliului de Administrației al C, precum și din raportul de expertiză tehnică întocmit de ing.. Tot din acest raport de expertiză rezultă că această clădire, numerotată cu 1, fost construită în anul 1968.

Din raportul de expertiză întocmit de ing. nu rezultă nicio concluzie cu privire la vechimea construcțiilor aflate pe teren și data ridicării lor.

Concluziile primei expertizei sunt susținute și de compararea fotografiilor fostului - pag. 16 dosar fond și a construcției existente - pozele de la fila 44 - dosar -, al ICCJ, de unde se poate observa că nu există nici un fel de asemănare între vechiul și construcția identificată cu nr. 1 în schițele ambilor experți.

Aceeași concluzie se poate trage și din examinarea deciziei nr. 1042/12.09.1964 (fila 11 dosar fond), a Sfatului Popular al Regiunii Oltenia, prin care s-a trecut în folosința Cooperativei de Consum un teren în suprafață de 2500mp, cu obligația ca pe acest teren să construiască un magazin pentru deservirea populației, rezultând astfel că în anul 1964 terenul respectiv era liber, pe el neexistând nicio construcție, construcția numerotată cu 1 fiind edificată în anul 1968.

În ce privește construcțiile identificate cu nr. 2, 3, 4, acestea au fost edificate după anul 1971, fiind construcții cu totul noi față de clădirile existente pe teren la data exproprierii imobilului.

Această stare de lucru rezultă din analizarea cuprinsului autorizației pentru executarea de lucrări nr. 58/15.03.1971 (fila 7 - dosar nr. 2988/civ/2006, al Curții de APEL CRAIOVA ), din memoriul general întocmit cu această ocazie (filele 9 și 10 din același dosar), din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de ing., precum și din răspunsurile acestuia la obiecțiunile formulate de părți.

De menționat că, din raportul de expertiză întocmit de ing., nu se poate concluziona cu privire la vechimea acestor construcții.

Mai mult, comparând fotografiile fostei construcții (fila 16 - dosar fond) cu fotografiile noii construcții ( fila 44 - dosar -, al ICCJ), rezultă fără nici un fel de dubiu că, cel puțin construcțiile notate cu nr. 2 și 3, pe schițele ce însoțesc rapoartele de expertiză, sunt în mod evident adăugate ulterior la construcția nr. 1 și mai noi decât aceasta.

Prin urmare, singura concluzie care se poate desprinde este aceea că aceste construcții, respectiv nr. 2, 3 și 4, au fost edificate după anul 1971, de către de Consum (în forma de organizare de la acea dată).

3. Având în vedere cele de mai, instanța constată că, în ce privește construcțiile, ne aflăm în situația prev. de art. 18, lit. b din Lg. 10/2001 și anume, construcțiile ce au fost expropriate prin Decretul 83/1949 nu mai există la data intrării în vigoare a legii, astfel că nu mai pot fi restituite în natură, noile construcții fiind edificate ulterior și înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce urmează a fi tratat ulterior.

Cu privire la acest aspect, instanța concluzionează că în nici un caz nu pot fi reținute concluziile expertului, de la fila 188 - dosar fond, în sensul că noile construcții notate cu 2, 3, 4, 5 și 6 pe planul de situație, sunt demontabile, deoarece chiar acesta arată că sunt realizate din cărămidă, șarpantă și tâmplărie, mai ales că în ce privește construcțiile notate cu 5 și 6 pe planul de situație, acestea aparțin SC SRL, societate care nu a fost chemată în judecată, nefiind parte în proces.

4. În ce privește terenul solicitat a fi restituit în natură, din raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni întocmit de expert, precum și din schița aferentă acestuia, aflată la fila 273 - dosar fond, rezultă că suprafața totală de teren rezultată din măsurători este de 4808mp, iar terenul efectiv liber este în suprafață de 2934mp și este marcat pe schița indicată, restul suprafeței de teren fiind ocupat de unele construcții și respectiv este aferent acestora, după cum urmează:

- SC SRL - 1227mp, aferent construcțiilor numerotate 2, 3 și 4;

- SOCIETATEA DE CONSUM C - 335mp, aferent construcției nr. 1;

- SC SRL - 312mp, aferent construcțiilor numerotate cu 5 și 6.

Curtea constată că, dată fiind starea de fapt, nu mai este posibilă restituirea în natură a întregii suprafețe de teren, terenul respectiv nefiind în totalitate liber.

5. În ce privește capătul de cerere în restituire teren, acesta nu poate fi opus decât pârâtei Comuna de (și nu Consiliului Local de, așa cum au solicitat reclamanții), dar cum ambele sunt reprezentate în justiție de către primar, Curtea consideră că procedura este completă cu această unitate deținătoare.

Prin dispoziția nr. 78 din 14.04.2002, emisă de primarul comunei de, a fost respinsă notificarea formulată de aceștia, cu privire la imobilul în cauză, cum însă aceasta nu a fost comunicată reclamanților, Curtea apreciază că prin cererea introductivă la instanța de fond, reclamanții au fost în termen să o conteste.

Cum din cuprinsul rapoartelor de expertiză, al actelor depuse la dosar rezultă că pe vechiul amplasament există teren liber în suprafață de 2934mp, Curtea va anula dispoziția nr. 78/14.04.2002, emisă de primarul comunei de, jud. D, ca fiind nelegală și netemeinică, iar în baza art. l, alin.1 din Lg. 10/2001, va admite în parte capătul de cerere în restituire imobil, față de pârâta comuna de (Consiliul Local de ), reprezentată prin primar și va dispune restituirea de către această pârâtă, către reclamanți, a terenului în suprafață de 2934mp, situat în intravilanul comunei de, sat, individualizat în schița aflată la fila 273 din dosarul nr. 4728/civ/2003- suprafață delimitată prin punctele: 1, 2, 8, 7, 12, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 și 21.

6. În ce privește diferența de teren, în suprafață totală de 1874mp, Curtea constată că aceasta nu poate fi restituită în natură, deoarece nu este liberă, fiind ocupată de construcții, proprietatea unor persoane juridice, respectiv 1227mp este ocupată de SC SRL, fiind aferentă construcțiilor 2, 3 și 4; suprafață de 335mp este ocupată de SOCIETATEA DE CONSUM C, fiind aferentă construcției nr. 1, iar suprafața de 312mp este ocupată de SC SRL, fiind aferentă construcțiilor 5 și 6, astfel că pentru această diferență de teren, în baza art. 1, alin.2 din Lg. 10/2001, reclamanții intimați au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

De menționat că SC SRL nici nu este parte în proces, iar SC SRL a concesionat suprafața de 1227mp teren de la Consiliul Local de, așa după cum rezultă din adresa nr. 3082/30.08.2004, aflată la fila 22 dosar nr. 2988/civ/2006, al Tribunalului Dolj.

Relativ la construcții, așa cum s-a arătat mai, acestea sunt construcții noi edificate ulterior exproprierii din anul 1949, construcția și anexele aferente fiind demolate în perioada următoarei exproprieri, astfel că și pentru aceste construcții, în temeiul art. 1, alin2. din Lg. 10/2001, reclamanții intimați au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Având în vedere cele de mai, Curtea va constata că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren în suprafață de 1874mp și pentru construcția conacului demolat.

7. Având în vedere faptul că pârâta SOCIETATEA DE CONSUM C nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat în anul 1949 (tot terenul fiind în domeniul public al comunei de, această pârâtă folosind doar suprafața de 335mp) și că, așa cum s-a arătat mai, construcția notată cu nr. 1 nu este una și aceeași cu conacul expropriat, fiind o construcție nouă, Curtea va respinge capătul de cerere în restituire pentru teren și construcții, față de această pârâtă.

8. În ce privește capătul de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 2548/2003, de BNP și respectiv nr. 1266/2003 de BNP, formulate de reclamanți împotriva pârâtei Societatea de Consum C și intervenienților SC SRL C și SC SRL de, sat, Curtea constată că acesta este nefondat și îl va respinge, având în vedere cele arătate mai și anume, faptul că respectivele construcții nu sunt cele preluate prin expropriere în anul 1949, fiind construcții noi, ce au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, fiind incidente dispoz. art. 18, lit. b și c din Lg. 10/2001.

Acest fapt face de prisos cercetarea bunei sau relei credințe a părților, deși, chiar dacă s-ar cerceta și acest aspect, concluzia este aceea că, cel puțin intervenienta SC SRL a fost de bună credință, aceasta cumpărând imobilul după ce a fost publicat în ziar, anunțul fiind publicat în de, în zilele de 4,5,6,7,8 și 9 - august 2003 ( filele 24 și 25 dosar nr. 2988/civ/2006).

În baza art. 274 Cod pr. civ. pârâta comuna de (Consiliul Local de ) va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată, către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat.

Se va lua act că apelanta intervenientă SC SRL nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de pârâta SOCIETATEA DE CONSUM C, cu sediul în C,- și intervenienta SC SRL, cu sediul în comuna de, sat, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 831 din 12 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 4728/CIV/2003, în urma casării deciziei civile nr. 24 din 16 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- (nr. vechi 2988/CIV/2006), prin decizia nr. 8491 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți domiciliată în C, str. -,. 18,. 1,.8, jud. D, domiciliată în C, domiciliată în,-, jud., ,-, domiciliată în B, sect. 2, str. -. -, nr. 27,. 6, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL DE, cu sediul în de, jud. D și intimata intervenientă SC SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 108,. 20,.1,. 2, jud.

Schimbă sentința civilă nr. 831 din 12 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 4728/CIV/2003.

Admite în parte capătul de cerere în restituire imobil față de pârâta comuna de (Consiliul Local de ), reprezentată prin primar.

Anulează dispoziția nr. 78/14.04.2002, emisă de Primarul comunei de.

Dispune restituirea de către această pârâtă, către reclamanți, a terenului în suprafață de 2934mp din intravilanul comunei, individualizat în schița aflată la fila 273 din dosarul nr. 4728/civ/2003- suprafață delimitată prin punctele: 1, 2, 8, 7, 12, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 și 21.

Constată îndreptățirea reclamanților la despăgubiri în echivalent pentru diferența de teren în suprafață de 1874mp și pentru construcția conacului demolat.

Respinge capătul de cerere în restituire pentru teren și construcții față de pârâta SOCIETATEA DE CONSUM

Respinge capătul de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 2548/2003, de BNP și respectiv nr. 1266/2003 de BNP, formulate de reclamanți împotriva pârâtei Societatea de Consum C și intervenienților SC SRL C și SC SRL de, sat.

Obligă pe pârâta comuna de (Consiliul Local de ), prin primar, către reclamanți, la 400 lei cheltuieli de judecată.

Ia act că apelanta intervenientă nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

10 ex./17.06.2008

Președinte:Marian Budă
Judecători:Marian Budă, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Craiova