Speta Legea 10/2001. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 207/A/2009

Ședința publică din 1 iulie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

--- -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 112 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantele și, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 iunie 2009, reclamantele-intimate au depus la dosar, prin fax, iar la data de 30 iunie 2009 prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată precum și judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Se constată că pârâtul-apelant prin memoriu de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă (fila 15 din dosar).

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.112 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâților Primăria municipiului C-N prin Primar, Consiliul local al municipiului C-N și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a admis acțiunea intentată de reclamanta și continuată de succesoarele ei și, împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și în consecință, s-a anulat dispoziția nr.323/01.02.2006 emisă de Primarul municipiului C-

S-a stabilit dreptul reclamantelor la despăgubiri pentru imobilul teren siutat în C-N,-, înscris în CF nr.20.000 C, nr.top 21429, în sumă de 711.551,96 RON, conform expertizei -, ce face parte integrantă din sentință.

S-a stabilit dreptul acelorași reclamante la despăgubiri pentru construcția demolată, înscrisă în CF, în limita sumei de 135.000 RON, conform expertizei efectuate de expertul -.

A fost obligat pârâtul Primarul municipiului C-N la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 3.315 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Primăria municipiului C-N prin Primar, Consiliul local al municipiului C-N și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu au calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin notificarea din data de 22.05.2001, reclamanta inițială, a solicitat unității deținătoare a imobilului situat în C-N,-, înscris în CF nr.20000 C, nr.top 21429, acordarea de măsuri reparatorii.

Prin dispoziția nr.323 din 1.02.2006 emisă de Primarul municipiului C-N, s-a respins notificarea în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, deoarece acesta a fost validat în anexa nr.39, în temeiul Legii nr.18/1991, teren ce nu face obiectul Legii nr.10/2001; cu privire la construcția demolată, s-au acordat despăgubiri în condițiile legii speciale, ținând cont de despăgubirile primite la expropriere.

Reclamanta inițială, a decedat la data de 15.09.2006, iar moștenitoarele acesteia sunt și.

Imobilul înscris în CF nr.20000 C-N, nr.top 21429, casă în suprafață de 61,08 mp și teren în suprafață de 860 mp, a fost expropriat prin Decretul nr.66/1979.

Pârâtul nu a depus la dossar anexa nr.39, întocmită în temeiul Legii nr.18/1991 și nici dovada certă privind acordarea despăgubirilor la care se referă art.2 din dispoziția atacată.

Așa fiind, prima instanță apreciat că reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul expropriat, compus din casă și teren în suprafață de 860 mp, din care construcția a fost evaluată de expertul - la suma de 135.000 lei, iar terenul a fost evaluat de expertul -, la suma de 711.551,96 lei.

Practica CEDO este constantă în sensul că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 și de Legea nr.247/2005 sunt neviabile, din cauza necotării la Bursă a Fondului "Proprietatea", iar privarea de bun în absența oricărei despăgubiri, constituie o încălcare a Protocolului nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Primarul municipiului C-N la data de 1 aprilie 2009, motivat la data de 2 iunie 2009, prin care a solicitat schimbarea ei în totalitate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

În motivarea apelului, pârâtul a susținut că decizia apelată este netemeinică și nelegală, deoarece în ceea ce privește primul petit al acțiunii introductive, instanța de fond și-a argumentat soluția pe considerentul că la dosarul cauzei nu s-a depus anexa nr.39 și dovada încasării acestor sume.

Or, Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de despăgubiri pentru teren, prin validarea ei pe anexa nr.39, terenul fiind situat în extravilan la data exproprierii, întrucât a făcut obiectul Legii nr.18/1991.

Privitor la capătul de cerere referitor la stabilirea modalității și a cuantumului despăgubirilor, acesta nu intră în sfera atribuțiilor Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, ci a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor este reglementat de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Măsurile reparatorii se acordă pe baza evaluărilor potrivit standardelor internaționale de evaluare, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care reclamanta și-a extins acțiunea, dar prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală pasivă.

Hotărârea apelată încalcă dispozițiile art.11 din Legea nr.10/2001, deoarece a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul construcție și teren, fără a avea în vedere despăgubirile primite de reclamantă la expropriere, actualizate.

Intimatele și prin întâmpinare depusă la dosar 19-22, au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, fără să facă dovada ocazionării și a cuantumului lor.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

realității că antecesorii reclamantelor, defuncții și soția, de la care s-a expropriat prin Decretul nr.66/1979, imobilul înscris în CF nr.20000 C-N, nr.top 21429, casă și loc de casă în suprafață de 239 stjp, au beneficiat de despăgubiri în sumă de 15.000 lei, așa cum rezultă din declarația reclamantelor autentificată sub nr.669/18.06.2009, 24 și 29 dos.apel.

Cu toate acestea, prima instanță a admis acțiunea și a stabilit dreptul reclamantelor la despăgubiri, fără să rețină în sarcina lor obligația de restituire la valoarea actualizată, a despăgubirilor primite de antecesorii acestora cu ocazia exproprierii imobilului. Sub acest unic aspect, apelul pârâtului este fondat.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru casă precum și neîndreptățirea reclamantelor la dspăgubiri pentru teren și la cuantumul acestora, apelul nu este fondat.

Este adevărat că prin hotărârea nr.86 din 22 august 2001 emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, 9 s-au validat propunerile Comisiei municipale C-N, cuprinse în tabelele nominale anexa nr.39, anexă ce nu a fost depusă la prima instanță și nici în apel, pentru a se putea verifica poziția și cuantumul despăgubirilor pretins stabilite.

O altă afirmație nesusținută de nicio probă, făcută de apelant, este aceea că terenul în litigiu s-ar fi aflat în extravilanul localității la data exproprierii lui și prin urmare nu face obiectul Legii nr.10/2001, conform prevederilor art.8 din acest act normativ.

Prin Decretul nr.66/1979 și poziția 64 din anexa la decret, s-a expropriat de la și, suprafața de 860 mp teren, din care construcții în suprafață de 61,08 mp, în vederea construirii unui număr de 11 blocuri de locuințe cu 939 apartamente, în cartierul " -Academiei", din municipiul C-N, 86 și 88 dos.tribunal.

Cu toate că imobilul casă și teren situat în C-N,-, s-a aflat în municipiul C-N la data exproprierii lui, dar și în prezent, acolo fiind o zonă sistematizată, organul administrativ își permite să susțină fără dovezi că terenul în litigiu s-a aflat în extravilan. Fiind situată în municipiul C-N, str.- -, inclusiv zona în care s-a aflat imobilul în litigiu, avea "rețele de apă, gaz, electricitate", așa cum rezultă din planul de situație 12 dos.tribunal.

Așadar, terenul în litigiu nu intră sub incidența dispozițiilor art.8 din Legea nr.10/2001, tocmai pentru că era situat în zona construită din intravilanul municipiului C-N, la data exproprierii, astfel că face obiectul Legii nr.10/2001. Este vorba de un teren situat în intravilan, cu privire la care nu s-au acordat niciun fel de măsuri reparatorii.

Pretinsele despăgubiri stabilite prin hotărârea nr.86/22.08.2001 a Comisiei județene C, sunt pur iluzorii, fiindcă nu s-a intenționat ca ele să fie și acordate efectiv, ci numai formal, câtă vreme după opt ani de la stabilire, acestea nu s-au mai plătit și nici nu există vreo speranță că se vor plăti vreodată.

Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 711.551 lei (echivalentul a 194.360 euro) pentru terenul în suprafață de 860 mp, de către expertul - 316 dos.tribunal, pe baza standardelor internaționale de evaluare, conform metodologiei și la suma de 135.000 lei (echivalentul a 37.000 euro) pentru casa demolată, de expertul -, 248 același dosar.

Este adevărat că evaluarea măsurilor reparatorii în echivalent se face pe baza standardelor internaționale, conform procedurii prevăzute de art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, dar instanța căreia i se solicită evaluarea imobilului construcție și teren pe baza standardelor internaționale de către experți, nu poate respinge administrarea unor asemenea probe. Totodată, Fondul "Proprietatea" nu este funcțional, așa cum s-a pronunțat prin decizia civilă nr.8066 din 12 decembrie 2008.

Prima instanță a procedat legal admițând și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât aceasta are calitate procesuală pasivă în acțiunile introduse în primă instanță la secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul Titlului nr.VII din Legea nr.247/2005, pe când în speță este vorba de o acțiune împotriva dispoziției primarului, întemeiată pe dispozițiile art.26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, de competența în primă instanță a secției civile a tribunalului. Aceasta pentru că în apel, pârâtului i se pare "surprinzător faptul că deși reclamanta și-a extins acțiunea și față de Comisia Centrală, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.".

Pentru aceste considerente, în baza art.296 pr.civ. curtea va admite în parte apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului C-N împotriva sentinței civile nr.112/25.02.2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va schimba în parte, în sensul că va dispune obligarea reclamantelor la restituirea sumei de 15.000 lei încasată de antecesorii lor cu ocazia exproprierii imobilului prin Decretul nr.66/1979, actualizată la data încasării despăgubirilor stabilite în favoarea lor prin sentința tribunalului, în temeiul Legii nr.10/2001.

Deși intimatele au solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, acestea nu au făcut dovada ocazionării lor și nu au indicat nici măcar cuantumul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr.112 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că dispune obligarea reclamantelor la restituirea sumei de 15.000 lei primită cu titlu de despăgubiri, la exproprierea prin Decretul nr.66/1979, actualizată la data încasării despăgubirilor stabilite în favoarea lor prin sentința tribunalului.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

--- - - - - -

Red.DT:3.07.2009

Dact.CA: 6.07.2009 - 5 ex.

Jud.fond.

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Cluj