Speta Legea 10/2001. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 213/A/2008
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.283/F din 28 mai 2008 a Tribunalului Bistrița -, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, G și, având ca obiectplângere în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, se prezintă reprezentanta apelantului pârât, cons. jur., care depune delegație la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 25 august 2008, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimaților reclamanți, prin care se solicită respingerea apelului.
Reprezentanta apelantului pârât declară că nu are cereri în probațiune de formulat, împrejurare față de care instanța, în urma deliberării, în temeiul art.150 proc. civ. închide faza probatorie, constată prezentul apel în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestuia.
Reprezentanta apelantului pârât susține apelul așa cum este formulat, solicită admiterea lui, schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, cu consecința respingerii cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru construcțiile preluate și demolate, constând din 3 case și anexe, sub forma compensării cu imobilele magazii și gater, amplasate pe terenul în suprafață de 3095 mp, descrise și materializate de expert în lucrarea de expertiză aflată la dosar și admiterea cererii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent sub forma titlurilor de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.245/2005. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 283/28 mai 2008 Tribunalului Bistrița -N, fost admisă în parte plângerea formulată de reclamanții, G, împotriva dispoziției nr. 685/05.04.2007 emisă de Primarul municipiului B, constatându-se că imobilele construcții și teren din cartea funciară nr. 2/1, parcelele cu nr. top 25/2/1/a/2, 25/3/1/a, 25/4/1/a, 25/5/b/6/1/a au fost preluate abuziv; că, prin Ordinul nr. 1167/2006 al Autorității Naționale pentru Tineret, s-au restituit doar imobilele castel și teren în suprafață de 19.618. din cartea funciară nr. 2/1; dispunându-se anularea dispoziției nr. 685/05.04.2007 a Primarului municipiului B ca fiind nelegală și restituirea în natură a terenului în suprafață de 3095. din cartea funciară nr. 2/1 nr. top 25/2/1/a/2, 25/3/1/a, 25/4/1/a, 25/5/b/6/1/a, materializat de expert pe schița de la fila 529 și 545, precum și a construcției grânar amplasată pe acest teren, materializată de expert cu culoare galbenă pe schița de la fila 545, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile preluate și demolate constând în 3 case și anexe: coșar, 2 grajduri și garaj, sub forma compensării cu imobilele magazii și gater, amplasate pe terenul în suprafață de 3095. mai sus identificat, descrise și materializate de expert în lucrarea de expertiză și schița de la filele 544, 545 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale (titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru imobilul teren în suprafață totală de 14.587. din cartea funciară nr. 2/1 topografici 25/2/1/a/2, 25/3/1/a, 25/4/1/a, 25/5/b/6/1/
Au fost respinse cererile de constatare a nesoluționării notificării în faza administrativă în baza actelor depuse la dosar și de constatare a tergiversării fără motiv a soluționării notificării.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, prin dispoziția nr. 685 din 5 aprilie 2007, fost respinsă cererea de restituire formulată de numiții G și, însușită de reclamanți, pe considerentul că imobilele solicitate au fost restituite în natură prin Ordinul nr. 1167/2006.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 15.195 din 28 iunie 2001, numiții G și au solicitat restituirea în natură a imobilelor case, anexe, teren aferent situate în B, cartier, înscrise în cartea funciară nr. 2/1 topografici 25/2/1/a/2, 25/3/1/a, 25/4/1/a, 25/5/b/6/1/a, proprietate a numitei ().
Așa cum rezultă din extrasul din procesul-verbal asupra dezbaterii de moștenire din dosarul nr. 17/1930, încheiat la data de 26 iulie 1930, imobilele obiect al notificării au revenit cu titlu de moștenire testamentară numitei, soția lui, acestea constituind proprietatea defunctei Irma.
Numita () a decedat la data de 1 iulie 1944, unica sa moștenitoare fiind sora, decedată la data de 3 iulie 1980.
Defuncta a fost mama titularilor notificării, G și, așa cum rezultă din actele de stare civilă și din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 293/24 septembrie 1980.
Numita a decedat la data de 12 martie 2005, având ca unic moștenitor pe fratele său G, conform certificatului de moștenitor nr. 21/27 iunie 2005.
La data de 26 iunie 2006 decedat și numitul G, urmașii acestuia fiind reclamanții din prezenta cauză, conform certificatului de legatar nr. 13 din 24 august 2006.
Imobilele obiect al notificării, înscrise în cartea funciară nr. 2/1, constând în 4 case, curte și grădină în suprafață totală de 3 ha 7300. au fost preluate de la proprietara de carte funciară Irma, decedată la 1 februarie 1929 (a cărei masă succesorală a revenit prin testament defunctei în anul 1930, deci anterior preluării bunurilor), fiind trecute în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 111/1951 și a sentinței civile nr. 389 din 1963.
Așa cum rezultă din procesul-verbal de dezbatere a moștenirii din 26 iulie 1930, bunurile obiect al notificării au trecut prin moștenire din proprietatea defunctei Irma (văduva contelui ), decedată la 1.02.1929 în proprietatea soției lui, numita (), fiica adoptivă a defunctei, aceasta dobândind bunurile de la momentul deschiderii succesiunii - 1.02.1929.
Ca atare, la momentul preluării bunurilor în proprietatea statului - 14 martie 1963, imobilele constituiau deja proprietatea defunctei (), transmisă prin moștenire surorii sale.
În aceste condiții, titularii notificării, G și, au calitate de persoane îndreptățite la restituire, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Urmare a decesului notificatorilor, în anul 2005, respectiv 2006, anterior soluționării notificării, calitatea de persoană îndreptățită s-a transmis reclamanților, conform certificatului de legatar nr. 13/2006, astfel că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituire în sensul legii speciale reparatorii, aspect reținut și în faza administrativă de soluționare a notificării în chiar cuprinsul dispoziției atacate.
Preluarea bunului în temeiul sentinței civile nr. 389/1963, pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951, a avut un caracter abuziv, așa cum rezultă din chiar dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001, republicată.
Aceasta, întrucât actul normativ contravenea Constituției din 1948, care, prin art. 8, recunoștea și garanta proprietatea particulară. Or, preluarea unui imobil numai în baza faptului că timp de 1 an titularul, direct sau indirect (prin soț, copii, mandatar) nu a efectuat vreun act de administrare, contravenea caracterului perpetuu al proprietății, consacrat constituțional.
În condițiile unei preluării abuzive, persoana îndreptățită are deschisă calea prevăzută de legea specială reparatorie, aceea a notificării entității deținătoare în vederea restituirii proprietății sale.
Prin notificarea formulată, s-a precizat expres obiectul restituirii și anume: imobilele case, anexe, teren aferent situate în B, cartier, înscrise în cartea funciară nr. 2/1 topografice 25/2/1/a/2, 25/3/1/a, 25/4/1/a, 25/5/b/6/1/a, adică tot ceea ce apare înscris în extrasul de carte funciară nr. 2/1, precum și imobilele construcții și teren în suprafață de 1 ha 9618. înscrise în cartea funciară nr. 612 topografice 25/2/1/a/2/1, 25/3/1/a/1, 25/4/1/a/1, 25/5/b/6/1/a/1.
Din cuprinsul procesului verbal de predare primire nr. 830 din 19.09.2007, coroborat cu poziția Autorității Naționale pentru Tineret B, cu conținutul adreselor nr. 1644/2003, nr. 699/2002, nr. 187/2002, nr. 2283/2006, nr. 663/2006, cu raportul de evaluare întocmit de expert, rezultă că, prin Ordinul nr. 1167/2006, s-au restituit în favoarea persoanelor îndreptățite numai imobilele aflate în administrarea Școlare, înscrise în cartea funciară nr. 612 reprezentând vechiul castel, magazia de lemne (lemnăria ce include și grupul sanitar din lemn) și terenul aferent în suprafață de 19.618. Din ansamblul construcțiilor restituite în temeiul ordinului menționat, numai castelul a constituit proprietatea antecesoarei reclamanților, restul construcțiilor fiind realizate în anii 1976, 1985, 1997 și 1998, ulterior preluării, așa cum relevă expertul constructor.
Ca atare, în mod greșit s-a respins cererea de restituire privitoare la imobilele înscrise în cartea funciară nr. 2/1, care nu au fost niciodată în administrarea școlare.
Obiectul cererii de restituire fiind determinat cu exactitate, notificarea se analizează în limitele stabilite de solicitant. Ca atare, ceea ce trebuie verificat în prezenta cauză este posibilitatea restituirii în natură au prin echivalent a imobilelor indicate în cuprinsul notificării și anume: case, anexe, teren, rămase în urma restituirii realizate prin Ordinul nr. 1167/2006.
Astfel, se poate observa faptul că, din toate imobilele înscrise în cartea funciară nr. 2/1, și anume: 4 case, curte și grădină în suprafață totală de 3 ha și 7300. prin Ordinul nr. 1167/2006 s-a restituit o construcție (vechiul castel propriu-zis) și suprafața de teren de 19.618. astfel că în coala funciară nr. 2/1, au rămas 3 case și terenul în suprafață de 17.682. conform mențiunii de sub B6.
Din cuprinsul lucrării de expertiză depusă la dosar, ale cărei concluzii au fost însușite de toate părțile, rezultă că, din totalul suprafeței rămase nerestituite, de 17.682, este liberă o suprafață de 3.095. materializată de expert pe schița de la fila 529, existența acestei suprafețe libere rezultând și din extrasul de pe planul parcelar al Municipiului
Având în vedere faptul că această suprafață este liberă în sensul legii speciale reparatorii și ținând cont de poziția, tribunalul apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea acestei suprafețe în natură, pentru diferența dintre suprafața solicitată prin notificare de 3 ha 7300. cea restituită prin Ordinul nr. 1167/2006 de 19.618. și cea restituită în natură de 3095. de 14.587. reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, conform opțiunii acestora.
Raportat la conținutul notificării, al cărei obiect este determinat și privește doar parcelele cu nr. topografic în care se identifică suprafața totală de 37.300. nu se pot acorda măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru suprafața nerestituită în natură calculată conform propunerii expertului ca diferență între suprafața totală de 41.581. și suprafața restituită în natură de 19.618. și de 3095.
Cererea de restituire s-a formulat numai pentru suprafața totală de 37.300. astfel că de la această suprafață se impune a se porni în soluționarea cererii de restituire și nu de la cea de 41.581.
Faptul că notificatorii au solicitat expres suprafața de numai 37.300. rezultă și din împrejurarea că au anexat notificării exact extrasele de carte funciară în care se identifică suprafața totală de 3 ha 7300. adică extrasul de carte funciară nr. 2/1, eliberat la data de 31.01.1996, deci care reflecta starea tabulară la momentul eliberării, din care s-a desprins suprafața de 19.618. aflată în administrarea taberelor școlare, transcrisă în cartea funciară nr. 612 la data de 1.07.1996, conform mențiunii de sub B5 din coala funciară nr. 2/1. Ceea ce s-a preluat în baza sentinței civile nr. 389/1963 au fost imobilele din cartea funciară nr. 2 topografici 25/1, 25/2, 25/3, 25/4, 25/5/ de sub, conform mențiunii de sub din coala funciară nr. 2, adică imobilele construcții descrise în coala funciară 2/1 la.
Pe lângă aceste construcții identificate în cartea funciară, s-au preluat la stat și anexe: grânar, coșar de porumb (magazie de depozitare a porumbului), 2 grajduri și un garaj, aspect ce rezultă din depozițiile martorilor audiați, coroborate cu conținutul inventarului din anul 1945.
Coroborând coala de carte funciară nr. 2/1, care atestă preluarea în proprietatea statului a unui număr de 4 case, cu probatoriul testimonial administrat și cu cuprinsul inventarului din anul 1945, rezultă că antecesoarea reclamanților a avut în proprietate 4 case și anume: castelul propriu-zis (construcția 1 de la pct. II din inventar); casa nr. 2 (în care martorul audiat în cauză afirmă că au locuit titularii notificării G și până la moarte); fosta casă pentru muncitori (în care martorul a subliniat că locuia un medic, servitor al grofilor, iar martora a subliniat că locuia administratorul și casa.
Ca atare, în afara acestor construcții, a căror preluare s-a dovedit cu extrasul de carte funciară, reclamanții au dovedit și preluarea construcției grânar, și a anexelor: magazie de porumb (coșar), garaj, 2 grajduri, nelocalizate în cartea funciară. Preluarea acestor construcții s-a realizat abuziv, fără niciun titlu, fiind vorba de o preluare în fapt, care intră sub incidența art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce privește construcțiile preluate abuziv, respectiv cele 4 case menționate inițial în coala de carte funciară nr. 2/1 și în extrasul de carte funciară cu același număr, anexat notificării, tribunalul a constatat că o construcție, reprezentând vechiul castel propriu zis, a fost restituită prin Ordinul nr. 1167/2006, construcția fiind transcrisă în cartea funciară nr. 612 la data de 1 iulie 1996, de la această dată în coala funciară nr. 2/1 figurând doar 3 construcții, conform mențiunilor de sub și B5.
Din cele 3 construcții rămase în cartea funciară nr. 2/1, în prezent, la momentul soluționării notificării, nu mai există nici una, aspect care rezultă din depozițiile martorilor audiați.
Construcția grânar, materializată în fotografia depusă la dosar, numerotată cu cifra 3, indicată de expert cu culoare galbenă pe schița de la fila 545 și recunoscută de pârât prin reprezentant nu este localizată în cartea funciară însă preluarea acesteia s-a dovedit fără niciun dubiu în cauză.
Această construcție este deținută de Municipiul B, al cărui reprezentant legal este pârâtul, fiind închiriată succesiv în favoarea Focus, administrată de reclamantul, conform contractului de închiriere nr. 2209/28.02.1996 și apoi în favoarea SRL, administrată de numitul, conform contractului de închiriere nr. 12104/925/E din 25 mai 2001, aspect rezultat și din cuprinsul adresei Direcției Administrare Fond Imobiliar nr. 10.083 din 20.05.2008.
În prezent, conform depozițiilor martorilor audiați, imobilul grânar este folosit de inginerul. Raportat la cuprinsul adresei nr. 10.083/20.05.2008 a Direcției Administrare Fond Imobiliar, din care a rezultat că după rezilierea contractului de închiriere nr. 12104/925/E din 25 mai 2001, imobilul nu a mai constituit obiect al vreunui contract de închiriere încheiat de deținătorul bunului, se constată că în prezent imobilul este folosit fără niciun titlu de numitul.
Întrucât această construcție a fost preluată de la antecesorii reclamanților, există în prezent în aceeași formă, aceasta poate fi restituită în natură conform art. 9 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce privește celelalte trei construcții (4 case din cartea funciară minus vechiul castel restituit prin Ordinul nr. 1167/2006), precum și anexele nelocalizate în cartea funciară (coșar porumb, 2 grajduri, garaj), a căror preluare abuzivă, fără titlu, s-a dovedit în cauză, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, acestea au fost demolate, actualele construcții existente - magazii și gater, cu excepția grânarului, fiind edificate de fostul CAP.
În aceste condiții, restituirea construcțiilor preluate abuziv, fostă proprietate a antecesorilor reclamanților nu se mai poate dispune în natură, ci numai prin echivalent.
În legătură cu modalitatea de restituire prin echivalent, tribunalul a reținut faptul că, în pofida poziției pârâtului de negare a vreunui drept al municipiului B asupra construcțiilor construite de fostul CAP - magazii și gater - descrise de expert în lucrarea de expertiză, amplasate pe terenul în suprafață de 3095. dintre care unele - magazie și gater (cele colorate cu culoare portocalie și albastră) sunt provizorii, iar altele - magazii - au caracter definitiv (cele colorate cu ), acestea sunt proprietatea municipiului, dobândităope legis.
Potrivit art. 29 alin. 7 din Legea nr. 18/1991, republicată, construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, care nu s-au vândut în termen de 1 an de la data desființării cooperativei agricole de producție, au trecutîn proprietatea privatăa municipiului unde acestea sunt situate, fără nicio despăgubire și în administrarea primăriilor.
Ca atare, în temeiul acestui text legal, municipiul Bad evenitope legisproprietarul construcțiilor descrise mai sus, situate în cartierul, ce ține de localitatea B, imobile nevândute în termenul stabilit de comisia de lichidare constituită prin ordin al prefectului, în baza prevederilor art. 27 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Textul art. 29 alin. 1 al Legii nr. 18/1991, republicată, nu conține o enumerare limitativă, ci una enunțiativă, referindu-se practic la orice mijloace fixe de natura celor enumerate. Or, construcțiile în litigiu, care au constituit fostul sediul al CAP se încadrează indubitabil în textul legal amintit, deoarece ele deserveau practic activitățile agrozootehnice, indiferent dacă acestea erau magazii, grajduri, birou administrativ.
Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede două modalități de restituire prin echivalent a bunurilor preluate și demolate, care nu pot forma obiect al restituirii în natură și anume: compensarea cu alte bunuri sau servicii și despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din economia dispozițiilor art. 26 alin. 1 al legii speciale reparatorii rezultă faptul că prioritară este măsura compensării cu alte bunuri sau servicii și numai în situația în care aceasta nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, restituirea prin echivalent îmbracă forma despăgubirilor.
Ținând seama de faptul că bunurile care se solicită a fi acordate în compensare nu sunt necesare municipiului B, care, în fapt, a negat orice drept de proprietate asupra acestora, tribunalul apreciază că măsura reparatorie prin echivalent sub forma compensării, acceptată de reclamanți, primează față de măsura propunerii de despăgubiri, fiind mult mai avantajoasă chiar și pentru stat, care nu mai trebuie să suporte echivalentul bănesc al unor despăgubiri în condițiile în care bunurile acordate în compensare nu sunt necesare municipiului, nu au fost și nu sunt folosite de acesta.
dreptului la compensare cu un bun pe care proprietarul nu îl folosește, asupra căruia nu a exercitat și nici nu exercită vreun drept, dovedind astfel că nu îi este util, nu are nicio justificare legală.
În virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, instanța, cenzurând dispoziția de respingere a cererii de restituire și constatând că aceasta nu corespunde cerințelor legii, a anulat-o, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil, fără a fi necesară obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții conform hotărârii judecătorești.
Cuantumul final al despăgubirilor este de competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura entitate care dispune de evaluatori specializați în stabilirea de despăgubiri conform standardelor internaționale de evaluare.
Persoana nemulțumită de cuantumul stabilit poate contesta ecizia Comisiei Centrale, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
În baza considerentelor exprimate și făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1, 2, 3, art. 2 alin. 1 lit. e și i, art. 4 alin. 2, art. 7 alin. 1 și 2, art. 9, art. 10 alin. 1, art. 18 lit. b, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel pârâtul Primarul mun. B, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul respingerii cererii de acordare măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcțiile preluate și demolate, constând în 3 case și anexe, sub forma compensării cu imobilele magazii și gater, amplasate pe terenul în suprafață de 3095 mp, descrise și materializate de expert în lucrarea de expertiză și schițele de la 544 și 545 și admiterii cererii de acordare măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În motivarea apelului său, pârâtul învederează că este proprietarul imobilelor acordate în compensare și că, chiar dacă acestea nu fac în prezent obiectul unor contracte de închiriere, nu sunt disponibile în sensul art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, instanța dispunând de bunurile proprietatea unității administrativ-teritoriale fără ca aceasta să fie parte în proces și să-și poată formula apărarea, încălcând, astfel, disp. art.121 alin.1 din Legea nr. 215/2001 republicată și art.85 Cod proc.civ.
Greșit a fost respinsă cererea pârâtului de completare raportului de expertiză în sensul determinării suprafețelor necesare și utile construcțiilor în litigiu materializate în schițele efectuate de expert de la 544 și 545, această probă fiind necesară în aplicarea disp. art.10.5 din Normele de aplicare unitară a Legea nr.10/2001 aprobate prin HG nr.250/2007.
În plus, inițiativa acordării măsurilor reparatorii sub forma compensării cu alte bunuri aparține exclusiv unității deținătoare și nu persoanei îndreptățite, așa cum rezultă din disp. art.1 alin.2 și art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.104/2004). De altfel, bunurilor din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale le sunt aplicabile prevederile de drept comun, iar atribuții de dispoziție cu privire la acestea au doar consiliile locale, în temeiul art.36 din Legea nr. 215/2001, aceasta fiind și optica Curții Constituționale, care, prin decizia nr.871/2007, statuat că "prin înlăturarea posibilității autorităților publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în sensul de opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităților administrativ-teritoriale de exercitare prerogativei dispoziției, ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate".
Prin compensarea dispusă de instanță se realizează, în fapt, o expropriere împotriva unității deținătoare, care demarat proceduri și a efectuat investiții serioase, în condițiile în care terenul nu era revendicat, fără a-i conferi acestei unități dreptul de a alege dacă mai înțelege să dispună de bunul său propriu sau se poate desesiza de el, cu atât mai mult cu cât Legea nr.10/2001 oferă alte alternative pentru despăgubirea fostului proprietar, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Analizând apelul formulat prin prima motivelor invocate, raportat la disp. art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1. pr. civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, apelul vizează măsura compensării aplicată de instanță, pârâtul susținând două motive de nelegalitate, pe de o parte, (a) depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, iar, pe de altă parte, (b) cadrul procesual inadecvat, prin neintroducerea în cauză a unității administrativ teritoriale.
a) Referitor la primul motiv, acceptarea sa ar însemna încălcarea accesului la justiție prev. de art. 21 din Constituție, întrucât, de fapt, pârâtul susține că, în aplicarea art. 1 alin. 5 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, poate, după bunul său plac, să includă anumite bunuri pe lista bunurilor oferite spre compensare sau, dimpotrivă, să nu includă niciun bun, iar această decizie nu poate fi cenzurată de instanță, fiind atributul exclusiv al unității administrativ teritoriale, derivând, de fapt, din atributul de dispoziție ca element component dreptului de proprietate, sens în care și invocă o decizie a Curții constituționale. În realitate, orice decizie a unui organ administrativ poate fi atacată în instanță, cu excepția celor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, decizia Curții Constituționale invocată referindu-se la posibilitatea de înstrăinare a bunurilor din domeniul privat al unității administrativ teritoriale și nu la executarea unei obligații legale ca cea în speță.
În ceea ce privește acțiunea de care poate uza reclamantul pentru a ataca un refuz abuziv al primarului de a oferi un bun în compensare, fiind vorba de o obligație legală rezultând din dispozițiile legii speciale de restituire, constituie un capăt de cerere accesoriu plângerii împotriva dispoziției administrative dată în aplicarea aceleiași legi. De altfel, o altă interpretare, în sensul îndrumării reclamantului la instanța de contencios administrativ și suspendării soluționării plângerii formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 până la soluționarea acțiunii în contencios, conform art. 244 alin. 1 pct. 1. pr. civ. ar echivala cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, cel puțin sub aspectul termenului rezonabil, reclamantul mai având, oricum, de parcurs, până la despăgubirea sa totală, încă o procedură administrativă, posibil urmată de una jurisdicțională, în aplicarea Titlului VII din legea nr. 247/2005, așa cum a reținut și prima instanță.
b) Cu privire la chemarea în judecată a unității administrativ teritoriale, aceasta nu se impunea, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care prevăd în sarcina primarului obligația de a afișa lunar lista cu bunurile oferite în compensare și art. 26 alin. 1din aceeași lege, potrivit cărora deținătorul bunului sau entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să propună acordarea în compensare de bunuri sau servicii persoanei îndreptățite, or, în cazul nostru, entitatea investită cu soluționarea notificării este primarul.
De altfel, în măsura în care pârâtul aprecia că unitatea administrativ teritorială are această atribuție, în calitate de proprietar, putea formula o cerere de chemare în judecată a altei persoane în fața primei instanțe, în temeiul art. 57-59. pr. civ. sau de arătare a titularului dreptului, în temeiul art. 64-66. pr. civ.
În temeiul art. 296.pr.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.283/F din 28 mai 2008 Tribunalului Bistrița -, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
5 ex/26.09.2008
Jud. primă instanță:
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu
