Speta Legea 10/2001. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 214A
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 934 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, reprezentat de consilier juridic, care depune delegație la dosar și intimata-reclamantă prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 12.10.2009, aflată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata - reclamantă a depus la data de 20.11.2009 întâmpinare, care a fost comunicată.
Reprezentantul intimatei - reclamante depune informații referitoare la existența dosarului nr- precizând că se referă la un alt imobil, dar are aceleași părți și același obiect, respectiv extras din sistemul Ecris, arătând că reprezintă practică judiciară.
Reprezentantul apelantului - pârât se opune încuviințării probei cu acest înscris.
Curtea primește la dosar înscrisul depus de intimata - reclamantă, reținând că este depus cu titlu de practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantului - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 934 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția IV-a Civilă, schimbarea hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 934 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția IV-a Civilă, ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică.
De asemenea, arată că obligațiile prevăzute de dispozițiile art.23 alin.1 și art.24 alin.1 din Legea nr. 10/2001 nu au fost aduse la îndeplinire. Precizează că atitudinea omisivă a persoanei juridice deținătoare în forma lipsei unui răspuns concretizat și tergiversând timp îndelungat soluționarea notificării atrage competența instanței, care este în măsură să cenzureze dispoziția sau decizia emisă. Totodată, invocă aplicarea în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Precizează că intimata - reclamantă a depus toate actele doveditoare necesare soluționării notificării. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civila sub nr. 46821/3/ 09.12.2008, reclamanta, a chemat în judecată pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate față de notificarea nr. 2511/08.08.2001 BEJ Asociați, și, transmisă de reclamantă în temeiul Legii 10/2001, notificare prin care a solicitat despăgubiri bănești pentru apartamentele nr. 1 demisol și nr. 2 parter, situate în imobilul din-, sector 3 precum și pentru terenul aferent în suprafață de 214.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta are calitatea de moștenitor al autorilor săi, G și, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 339 din 21.02.1991 și certificatul de moștenitor nr.12 din 12.02.2001.
Autorii reclamantei au dobândit apartamentul nr. 1 situat la demisol compus din două camere, baie, bucătărie, pivnița, vestibul, oficiu, precum și apartamentul nr. 2 situat la parter compus din doua camere, baie, bucătărie, oficiu, vestibul, precum și cota indiviză aferentă de teren de 214. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9204 din 26.06.1971 notariatul de Stat al Sectorului 4 B, actul a fost transcris sub nr. 13089 din aceiași dată.
Apartamentul nr. 1 fost trecut cu plata în proprietatea statului, în baza deciziei nr. 1847 din 17.11.1977 a Consiliului Primăriei Municipiului B, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea nr. 4/1973, art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 și art. 19 din M nr.880/1973, așa cum rezultă din adresa nr. 2296/24.06.2002 provenită de la Direcția Venituri - Impozite și Taxe locale a Primăriei Sectorului 3
Din aceiași adresă mai sus menționată rezultă că nu se regăsesc documente de evidență fiscală ulterioare anului 1979 privind apartamentul nr.2 situat la aceiași adresă.
Odată cu apariția Legii 10/2081 reclamanta a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilele-apartamente menționate în prezenta acțiune, îndeplinind procedura administrativă prevăzută de lege, notificând în acest sens Prefectura Municipiului B prin intermediul BEJ Asociați, și, cu notificarea nr. 2511/2.08.2001.
Prin adresa nr. 13961/22.08.2002, i s-a comunicat că notificarea a fost transmisă spre competenta soluționare Primăriei Municipiului B cu adresa nr. 2467/04.07.2002 iar prin adresa nr. 7473/25.02.2008 i s-a comunicat că dosarul cu nr. 30017 este nesoluționat.
Reclamanta a mai arătat că, deși a depus la dispoziția pârâtei toate actele doveditoare, aceasta nu s-a conformat obligației legale pe care o avea, tergiversând nejustificat soluționarea notificării mai bine de șapte ani.
A mai arătat de asemenea că practica este în sprijinul celor solicitate în acțiune, statuând în sensul că, "cei îndreptățiți se pot adresa instanțelor judecătorești competente, pentru ca unitatea deținătoare să fie obligată să emită răspuns prin decizie sau dispoziție motivată deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativă, jurisdicțională prealabilă, instituită în mod operativ".
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 și 25 din Legea nr. 10/2001. Reclamanta a depus, la data de 17.02.2009, cerere precizatoare prin care a arătat că în raport de Decizia nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicită instanței soluționarea pe fond a acțiunii în cazul refuzului nejustificat al Primăriei Municipiului B de a răspunde la notificare.
Prin sentința civilă nr. 934/23.06.2009, a fost admisă acțiunea astfel precizată, dispunându-se obligarea pârâtului de a propune, în beneficiul reclamantei, măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor în condițiile Titlului Vii din Legea 247/2005, pentru imobilul situat în B,-, sector 3, compus din: apartamentul nr. 1-demisol, apartamentul nr. 2-parter și cota indiviză aferentă de teren de 214.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Reclamanta a formulat, în temeiul Legii 10/2001, notificarea nr. 2511/02.08.2001 adresată Prefecturii Municipiului B, prin care a solicitat despăgubirea în natură pentru imobilul situat în B, str. -. -, nr. 35, sector 3, compus din teren în suprafață de 214 mp și construcție, care a fost demolată în anul 1989, menționându-se că în prezent pe teren se află construite blocuri.
De asemenea, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru apartamentul nr. 1, situat la aceeași adresă, care a fost confiscat abuziv în anul 1987, și pentru care nu i-a fost acordată nici o despăgubire până în prezent.
Notificarea a fost transmisă Primăriei Municipiului B (conform adresei nr. 13961/SG/22.08.2002- fila 14 din dosar) și a fost înregistrată la această instituție sub nr. 3007/2007, nefiind soluționată până în prezent, după cum rezultă din adresa nr. 46821/05.01.2009 emisă de pârâtă.
Potrivit art. 25 alin 1 din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Articolul 26 alin 3 din lege prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin decizia nr. XX /19.03.2007 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 12.11.2007, obligatorie potrivit art. 329.pr.civ, s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Cererea dedusă judecății se circumscrie situației arătate, întrucât notificarea reclamantei nu a fost soluționată, astfel că titularul notificării are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea dreptului său la reparație. În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, s-a reținut că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9204/26.06.1971, autorii reclamantei - și G - au cumpărat apartamentul nr. 2 de la parter, compus din două camere, baie, bucătărie, oficiu, vestibul, precum și apartamentul nr. 1, situat la demisol, compus din două camere, baie, bucătărie, pivniță, vestibul, oficiu, cu cota indiviza aferenta de teren de 214 mp, din suprafața totală de 322 mp, imobile situate în B-, sector 4, precum și cota parte indiviză din părțile comune ale imobilului.
Apartamentul nr. 1, situat la demisolul imobilului aparținând numiților si G au fost trecut în proprietatea statului, cu plata, în baza deciziei nr. 1847/17.11.1977 a Consiliului Primăriei Municipiului B, în conformitate cu prevederile art. 56 din Legea 4/1973, art. 30 alin 2 din Legea 58/1974 și art. 19 din nr. 880/1973, astfel cum rezultă din adresa nr. 2296/24.06.2002 emisă de Primăria sectorului 3 Direcția Venituri, Impozite și taxe locale.
În adresa nr. 3366/26.03.2009 emisă de Municipiul B Consiliul Local sector 3 - Direcția Impozite și taxe locale se menționează că din decizia nr. 1847/17.11.1977 a reiese că reîncepând cu data de 01.04.1974 (modificată ulterior cu data de 17.11.1977, conform deciziei 1847/1977) s-a trecut, cu plată, în proprietatea statului locuința situată la demisol imobilului din-. și cota parte indiviză de 101,48 mp din terenul în suprafață de 307,53 mp.
Din adresa nr. 4167/30.07.2002 emisa de SC - SA rezultă că imobilul situat în-, sector 3, fost demolat conform Decretului de expropriere nr. 98/1989. În aceeași adresă se menționează că pentru imobil s-au încasat, de către G și, despăgubiri în valoare de 39.749 lei, conform procesului verbal nr. 799/27.10.1989 și nu s-au încasat despăgubiri pentru suprafața de teren de 107 mp.
Aceeași situație juridică a fost evidențiată și în adresa nr. -/20.05.2009 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidență Proprietății.
Întrucât deposedarea a fost făcută pe de o parte în baza Lg.4/1973, în privința apartamentului 1 și a cotei indivize de teren aferente acestuia, și pe de altă parte prin expropriere, în temeiul Decretului de expropriere nr. 98/1989, a apreciat instanța că preluarea a fost abuzivă, fiind incidente disp. art. 2 alin 1 lit. i și art. 11 din Legea 10/2001, precum și art. 1 pct. 1.3 lit. a și pct. 1.4 din Normele metodologice de aplicare a Legea 10/2001.
Prin urmare, imobilul intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001.
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind moștenitoarea numiților G și, proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv, astfel:
La data de 14.10.1990 a decedat G, de pe urma acestuia rămânând în calitate de moștenitori, soție, și reclamanta, în calitate de fii, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1421/26.08.1992 emis de Notariatul de stat al sectorului 3,
La data de 09.12.2000 a decedat și, moștenitorii acesteia fiind și reclamanta, în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 12/12.02.2001 emis de BNP.
Numai reclamanta a formulat cerere de restituire, în temeiul Legii 10/2001, având calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 3 alin 1 lit. a și art. 4 alin 2 și 4 din Lg. 10/2001.
Cu privire la măsura reparatorie concretă ce urmează a fi luată în cauză, a reținut instanța că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafață de teren în litigiu este imposibil de restituit în natură, fiind ocupată în totalitate de domeniu public, bloc, alei și spații verzi.
Față de această împrejurare și având în vedere că și construcția de pe teren a fost demolată, în aplicarea dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea 10/2001, măsurile reparatorii vor fi acordate prin echivalent în forma despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Lg. nr. 247/2005, pentru terenul ce nu se poate restitui în natură, precum și pentru construcția demolată, în compunerea din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9204/26.06.1971 de fostul Notariat de stat al sectorului IV B, condiționat de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.
În motivarea apelului se arată în esență că:
În mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat instituția apelantă să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii privitor la imobilul în litigiu, în condițiile Legii nr.247/2005, Titlul VII, pentru următoarele argumente:
Potrivit art.23 al.1 și 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf. art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate". Termenul de 60 de zile de soluționarea cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
Mai arată apelanta că, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, respectiv orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca, și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 se prevede că "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate. pot fi depuse până la data soluționării notificării"
În drept, se invocă prevederile art.282 - 298.pr.civ.
Apel scutit de taxa de timbru.
Intimata a formulat întâmpinare, prin aceasta reluând argumentele din cererea de chemare în judecată relativ la pasivitatea pârâtei-apelante în soluționarea notificării formulate în condițiile Legii 10/2001.
Precizează intimata că, deși legea 10/2001 nu prevede sancțiuni pentru nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 și art. 24 alin. 1, fiind vorba de o lege specială nu este nevoie ca debitorul obligației de executat să mai fie pus în întârziere după trecerea menționatului termen, legea stabilind imperativ această obligație. Faptul că legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea atacării în instanță a lipsei de răspuns - prin decizie sau dispoziție motivată - din partea entității notificate nu înseamnă că o asemenea atitudine a acesteia din urmă nu poate fi supusă controlului judecătoresc, cu atât mai mult cu cât există o obligație fixată de lege în sarcina acesteia.
Se mai arată că trebuie înlăturat argumentul apelantei relativ la incidența prevederilor art. 22 din Legea 10/2001 pentru că intimata-reclamantă a depus toate actele doveditoare, nemaifiindu-i solicitate alte documente de către entitatea notificată. Mai mult, actele pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită pot fi depuse până la momentul soluționării notificării, deci și în faza judiciară.
A solicitat intimata obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1.pr.civ, Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Afirmația apelantului în sensul că termenul de 60 de zile reglementat prin art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001 ar avea natura juridică a unui termen de recomandare este lipsită de fundament, și în vădită contradicție cu conținutul acestei norme juridice care pune în legătură necesară acest termen cu obligația entității notificate de a soluționa notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.
Interpretarea prevederilor art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001 în sensul susținut de apelantă (că termenul de 60 de zile ar fi unul de recomandare) este contrară chiar spiritului legii speciale, care este acela al asigurării acordării cu celeritate, de către entitățile notificate, de măsuri reparatorii persoanelor îndreptățite, pentru o serie de abuzuri produse de către stat în timpul regimului comunist. În măsura în care numai s-ar recomanda entităților notificate ca activitatea de soluționare a notificărilor să se finalizeze în cadrul unui termen de 60 de zile, dreptul persoanelor îndreptățite de a obține măsurile reparatorii recunoscute prin legea specială ar fi unul expus arbitrariului, pentru că realizarea lui ar fi supusă unui element aleatoriu reprezentat de voința/disponibilitatea entității notificate de a emite decizia sau dispoziția motivată la care se face referire în același text de lege.
Cât privește argumentul expus de către apelant cu referire la necesitatea dovedirii prin acte a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, potrivit cu art. 22 din Legea 10/2001, Curtea constată că apelantul nu relevă o legătură concretă între această argumentare și situația de fapt concret dedusă judecății.
Prima instanță, constatând depășirea considerabilă a termenului legal, a analizat în fond cererea/notificarea de acordare a măsurilor reparatorii formulată de către reclamantă, corespunzător competențelor conferite prin art. 26 alin. 3 raportat la art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată și prevederilor Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului în interesul legii.
În analiza astfel efectuată a avut în vedere ansamblul actelor administrate de către reclamantă, conformându-se astfel prevederilor art. 22 din Legea 10/2001, stabilind în raport de aceste probe atât faptul că imobilul pentru care s-a făcut notificarea a fost preluat de către stat de la autorii reclamantei, cât și împrejurarea că reclamanta este succesoare în drepturi față de foștii proprietari.
Ca atare, Curtea constată că nu poate fi reținută vreo cauză de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței apelate din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 22 din Legea 10/2001.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către apelant hotărârii primei instanțe, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 296.pr.civ. respingerea apelului astfel susținut.
În temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. Curtea va dispune obligarea apelantului la plata către intimată a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu asistență juridică.
Văzând și dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B reprezentat de Primarul General, cu sediul în-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 934 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul în B,-,. 80, se. 2,. 4,. 27, sectorul 3, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.GS
.red.
4 ex./.
Jud Fond Secția a IV-a Civilă
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru
