Speta Legea 10/2001. Decizia 218/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILA NR. 218/
Ședința publică din 29 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de pârâta D SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în D, str. - -, -. 8, județul V împotriva sentinței civile nr. 630 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.- -.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2008, iar discuțiile de la acea dată au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2005, la Tribunalul Vâlcea, petiționarul a formulat plângere împotriva deciziei nr.1/20.09.2005 emisă de pârâta D, solicitând modificarea deciziei în sensul acordării de despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc, pentru realizarea unei despăgubiri echitabile, cu privire la imobilele proprietatea sa, situate în Municipiul D,-, actual-, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în anul 1971, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.573/21 mai 1971, întocmit de fostul notariat de Stat D, a fost constrâns datorită condițiilor politice existente atunci, de către organele locale ale puterii de stat, în concordanță cu interesele intimatei de Consum D să înstrăineze proprietatea situată la adresa menționată, teren loc de casă și construcții cu vecinii: - proprietatea, - proprietatea -, zi - proprietatea, Mn. - str. 23 August, împreună cu cele 5 apartamente situate pe acest teren, compuse dintr-un număr de 19 camere, construite din cărămidă, acoperite cu tablă, cu beciuri sub ele și construcții anexă. Terenul aferent construcțiilor avea o întindere de 850, bunurile fiind dobândite prin actul de donație întocmit în formă autentică, înregistrat sub nr.1084/1933 la Judecătoria Mixtă Râmnicu V și transcris sub nr.4796/1933 la Tribunalul Vâlcea, iar pe acest teren, pârâta a edificat ulterior Complexul Comercial, având ca obiect activitate turistică, hotel, restaurant, cofetărie.
A mai arătat petentul că, la acea dată, a refuzat să cedeze proprietatea în condițiile atunci impuse, solicitând ca organele locale orășenești să recurgă la exproprierea pentru utilitate publică, modalitate în care în raport de dispozițiile Codului civil și declarația Universală a Drepturilor Omului la care România era parte, urma să primească o justă și dreaptă despăgubire, însă a fost constrâns să dea o serie de declarații prin care să renunțe la proprietate, context în care s-a ajuns la încheierea actului de vânzare-cumpărare nr.573/21.-, iar suma primită, respectiv prețul de 73.832 lei, a fost inferioară valorii reale a imobilelor, existând o evaluare necorespunzătoare a terenului și a construcțiilor de pe acesta.
În condițiile Legii nr.10/2001 s-a adresat unității pârâte cu notificarea nr.135/2001, la care nu a primit nici un răspuns, astfel că în urma adoptării Legii nr.247/2005, a formulat și notificarea nr.70/15.09.2005, transmisă pârâtei prin Biroul Executorului Judecătoresc, însă aceasta a fost respinsă de pârâtă prin decizia contestată nr.1/20.09.2005, fiindu-i comunicată la 30.09.2005.
Petentul consideră nelegală decizia, pretinzând că din actele prezentate la dosar rezultă fără dubiu constrângerea la care acesta a fost supus la momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, suma primită fiind derizorie în raport cu valoarea imobilelor, iar notificarea fiind depusă în termenul legal.
Ulterior, petentul a adus o serie de precizări plângerii introductive, prin cererea depusă în acest sens la filele 34-36 dosar învederând că a fost forțat să înstrăineze imobilele proprietatea sa, în drept invocând Legea nr.10/2001 cu modificările aduse prin Legea nr.247/2005 și dezvoltând motivația și argumentele formulate inițial, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul acordării de măsuri reparatorii, prin restituirea imobilului în natură, în măsura în care aceasta este posibil, sau prin echivalent, pentru realizarea unei despăgubiri echitabile.
Prin întâmpinarea de la filele 27-28 dosar, pârâta a solicitat respingerea plângerii, cu obligarea petentului la plata de cheltuieli de judecată, întrucât nu există nici un motiv de nelegalitate cu privire la Decizia atacată nr.1/29.09.2005, ținând cont că, în privința constrângerilor la care se referă reclamantul, care au determinat evaluarea pretins necorespunzătoare a imobilelor, acestea au încetat la data de 22.12.1989, petentul având posibilitatea ca în termenul de 3 ani, termen prevăzut de Decretul 167/1958, să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare sau constatarea nulității acestuia, contractul respectiv fiind unul liber consimțit de părți, iar în acest fel petentul nu mai are deschisă calea Legii nr.10/2001, astfel cum a decis și instanța supremă prin Decizia nr.1461/2002.
La data de 16.01.2006, petiționarul a formulat o altă contestație, de această dată împotriva deciziei nr.8/30.12.2005, emisă de aceeași pârâtă D - Societate Cooperativă, prin care i-a fost respinsă notificarea nr.131/2001, contestație înregistrată sub nr.192/2006, prin care a solicitat anularea deciziei, în sensul acordării de măsuri reparatorii în natură, în măsura în care este posibil, sau prin echivalent - prin acordarea de despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc - în scopul realizării unei despăgubiri echitabile pentru imobilele proprietatea sa, situate în Mun. D,-, actualmente-, județul
În motivarea contestației, petentul a arătat că prin notificarea nr.131/2001 a solicitat pârâtei despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc pentru imobilul compus dintr-un teren în suprafață de 850. și pentru construcțiile aflate pe acesta, respectiv o casă de locuit compusă din 19 camere și beciuri, edificată din cărămidă, acoperită cu tablă formând 5 apartamente, imobile care au fost preluate abuziv de către pârâtă, iar prin decizia atacată i s-a respins solicitarea apreciindu-se că nu se încadrează în dispozițiile Legii nr.10/2001, de vreme ce a înțeles să înstrăineze terenul și construcțiile printr-un act de vânzare-cumpărare.
În continuare, petentul a arătat că decizia este nelegală, susținând că în anul 1933, autorul său i-a donat nuda proprietate a cotei sale părți de din imobilul în litigiu, iar prin același act de donație autorul a donat soției sale, care este în fapt și mama petentului, uzufructul asupra cotei de din imobile, iar cealaltă cotă de din dreptul de proprietate constituind dreptul propriu al mamei, în urma decesului survenit în anul 1951, revenit petentului, în calitate de unic moștenitor acceptant al succesiunii acesteia.
Ulterior, prin captarea voinței, a fost nevoit să încheie contractul de vânzare cumpărare 573/21mai 1971 prin care a înstrăinat pârâtei bunurile menționate în actul de donație autentificat sub nr.1084/1933, transcris sub nr.4796/1933, în contract menționându-se că bunurile înstrăinate sunt cele dobândite de la autorul, fără ca acesta să-și exprime și acordul de înstrăinare a bunurilor dobândite prin succesiune legală de la defuncta-mamă, respectiv a cotei de din imobilul teren și casă în discuție.
.-și contestația pe dispozițiile art.2 alin.1 lit.h, art.21 alin.3, art.24 alin.31și art.25 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 și cele ale nr.HG498/2003, petentul a reiterat în continuare și celelalte motive invocate în plângerea formulată împotriva primei decizii, din dosarul cauzei nr.3335/2005.
Față de împrejurarea că cele două plângeri (contestații), deși vizează decizii diferite emise de către pârâtă, deoarece acestea au ca obiect acordarea de măsuri reparatorii cu privire la aceleași imobile în litigiu, iar acțiunile privesc aceleași părți, invocându-se aceleași temeiuri de drept, la data de 23.02.2006, la solicitarea petiționarului-contestator, apreciind că există raport de cauzalitate și sunt întrunite cerințele art.163-164 Cod procedură civilă, instanța a dispus reunirea cauzelor, prin conexarea dosarului nr.192/2006 la dosarul nr.3339/2005. Totodată, prin aceeași încheiere de la fila 73 dosar nr.3335/2005, pe temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a dispus și suspendarea soluționării prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a acțiunii formulate de reclamant având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.573/21.05.1971, la acea dată făcându-se dovada înregistrării acțiunii sale sub nr.607/2006, pe rolul Judecătoriei Drăgășani.
Cauza de față a fost repusă pe rol după soluționarea dosarului premenționat nr.607/2006 (înregistrat cu nr. unic -), în urma cererii formulate la 16.05.2008 (fila 74 dosar nr.3335/2005), de moștenitorii contestatorului, decedat în timpul procesului, la data de 17.05.2006, conform certificatului de deces seria - nr.-/302/18.05.2006 (fila 86 dosar), eliberat de Primăria Municipiului V, respectiv de succesorii, soție supraviețuitoare, - și -, în calitate de descendenți de gr.
În dovedirea plângerii și a contestației formulate împotriva celor două decizii emise de pârâtă, părțile au administrat proba cu înscrisuri, care au fost atașate în dosarul cauzei (filele 3-21, 40-56, 60, 62-67, 69 și 72), acte între care se află și sentința civilă nr.2055/14.09.2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr.- (nr. în format vechi 607/2006) și decizia civilă nr.642/R/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.- (filele 81-84 dosar), precum și expertizele tehnice judiciare efectuate în dosarul respectiv de expert tehnic ing. constructor și expert ing. a având specialitatea topografie, geodezie, cadastru (filele 87-104 dosar).
Totodată, instanța a dispus atașarea spre consultare a dosarului menționat nr.607/2006 (nr. unic -) al Judecătoriei Drăgășani, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 mai 1971, cu privire la imobilele în legătură cu care se solicită în prezenta cauză acordarea de măsuri reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001.
În ședința publică din 26 iunie 2008, s-a dispus unirea cu fondul a excepției invocate la acest termen de către D privind inadmisibilitatea plângerii și a contestației formulate de petentul inițial (ambele continuate de moștenitorii săi), precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta motivând respectivele excepții, prin reprezentantul său, atât oral și prin notele de ședință de la filele 110-112 dosar, în sensul că, potrivit Legii nr.10/2001, raportat la prima excepție, părțile nu se află în situația prevăzută de art.2 alin.1 lit.a-h și nici în situația prevăzută de art.2 alin.2 din același act normativ, în cauză nefiind vorba de o preluare abuzivă și/sau fără titlu valabil a imobilelor, iar moștenitorii contestatorului, în urma adoptării sentinței civile nr.2055 din 14.09.2007, au posibilitatea să continue procesul civil conform dreptului comun, la ora actuală lipsind de fapt și obiectul dedus judecății.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că aceasta a pierdut dreptul de proprietate și în urma soluției la care a făcut anterior referire, nu mai poate sta în proces, nemaifiind proprietara terenului în litigiu.
Prin sentința civilă nr.630 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile privind inadmisibilitatea contestațiilor formulate petiționarul-reclamant inițial (decedat la data de 17.05.2006), continuate de moștenitorii săi legali:, - și -, invocate de pârâta D - Societate Cooperativă.
A fost respinsă ca fiind neîntemeiată plângerea formulată împotriva deciziei nr.1/20.09.2005, astfel cum a fost precizată ulterior de contestatorul inițial la fila 34-36, în contradictoriu cu pârâta.
A fost admisă contestația formulată împotriva deciziei nr.8/30.12.2005 emisă de pârâta D, anulată această decizie și obligată pârâta să acorde petenților, - și - (moștenitorii petentului-contestator ), cu privire la imobilul casă și teren în suprafață de 850 din Municipiul D, str.23 August (actual-), măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv despăgubiri până la concurența sumei de 140.845 lei Ron - pentru teren, conform expertizei a (filele 169-176 dosar nr.607/2006 (sau nr. unic -) al Judecătoriei Drăgășani (din care se va deduce suma de 5.525 lei Rol, reactualizată la data plății) și, respectiv, despăgubiri - pentru imobilul-construcție construit în anul 1934 (în prezent demolat), compus din 19 camere de locuit și cu spații comerciale, până la concurența sumei de 182.452 lei Rol + șopron 2.540 lei Rol, reactualizată, începând cu 21.05.1971, până la zi, din care se va deduce prețul achitat efectiv de 73.832 lei Rol, reactualizat, conform expertizei din același dosar (filele 243-251), aceasta după scăderea sumei de 5.525 lei Rol pentru teren, adică suma rămasă de 68.307 Rol, reactualizată, urmărindu-se însă ca suma în cuantum de 5.525 lei Rol, să fie dedusă printr-o singură operațiune de calcul, reactualizată și anume - fie din contravaloarea construcțiilor în litigiu, demolate anterior de pârâtă, fie din plata contravalorii terenului de 850. ocupat în prezent de construcțiile pârâtei.
A fost obligată pârâta să plătească petiționarilor suma de 1.500 lei Ron cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut următoarele:
"Analizând cu precădere cele două excepții, în considerarea prevederilor art.137 alin.(1) Cod procedură civilă, text potrivit căruia: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", s-a constatat că nu sunt fondate.
Astfel, referitor la prima excepție, de vreme ce contestațiile au fost formulate împotriva celor două decizii adoptate de pârâtă cu privire la notificările emise de către autorul reclamanților (petentul-contestator ) în aplicarea prevederilor Legii nr.10/08.02.2001, respectiv după ce examinarea solicitărilor persoanei îndreptățite a parcurs deja procedura instituită de lege în faza administrativă, s-a reținut că petiționarii-reclamanți, în calitate de moștenitori legali ai celui în cauză, justifică un interes legitim în clarificarea raportului juridic dedus judecății în cadrul procesual de față și în nici un caz nu se poate susține că, în continuare, în urma soluționării definitive și irevocabile a litigiului care a făcut obiectul dosarului nr.- (nr. în format vechi 607/2006) al Judecătoriei Drăgășani, ca și efect soluției din acel dosar, cele două plângeri (contestații) - care au fost înregistrate anterior pe rolul acestui tribunal - ar fi devenit inadmisibile.
Acțiunea în valorificarea dreptului de proprietate, prin acordarea de măsuri reparatorii, în sensul restituirii în natură a bunurilor imobiliare sau despăgubirii prin echivalent, fiind intentată sub imperiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, nu este inadmisibilă, iar persoana îndreptățită nu poate fi obligată să aleagă în continuare calea dreptului comun, în urma constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.573/1971 care a stat la baza preluării bunurilor în litigiu, iar aceasta datorită faptului că prevederile art.480 și urm. cod civil sunt în vigoare și se aplică pe deplin și în contextul procedurii instituite prin reglementarea specială.
Așadar, în cazul de față, acceptarea inadmisibilității acțiunii (contestațiilor) ar echivala cu golirea de conținut a reglementărilor legale menționate, prin coroborarea acestora cu normele și principiile de drept internațional în materie, inclusiv dispozițiile art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", cele ale art.1 pct.1 - " Protecția proprietății" - din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/18.05.1994): "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", dar și afectarea substanței dreptului de acces la justiție, precum și a dreptului reclamanților la un proces echitabil, drepturi ce sunt consacrate prin art.21 alin.(1)-(3) din Constituție și art.6 pct.1 din Convenție.
De altfel, în doctrină și în practica judiciară recentă este unanim recunoscut că legea nouă (în speță - Legea nr.10/2001) trebuie să respecte suveranitatea legii vechi (normele de drept comun aplicabile - art.480 și urm. Cod civil), așa încât ea nu poate modifica sau distorsiona trecutul; invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acțiunea acesteia se instituie atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care constituie obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001, s-a observat că normele la care s-a făcut mai sus referire (Codul civil și Legea nr.10/2001) vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile în timp prin efectele lor juridice, generate și de ineficacitatea actelor de preluare.
Prin urmare, dacă nterior intrării în vigoare a Legii nr.10/08.02.2001,restitutio in integrumca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispozițiile art.480-481.civ., ulterior acestui moment, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr.10/2001, care cuprinde norme speciale de drept substanțial cât și o procedură administrativă obligatorie.
Sistemul instituit prin Legea nr.10/2001, avantajos prin accesul direct la justiție, dar rigid și conservator în câmpul său de aplicare, suprimă acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speță, și perfecționează sistemul reparator reglementat anterior prin norme de procedură speciale subordonându-le controlului instanței.
Astfel cum se prezintă situația în speță, din moment ce reclamanții-contestatori (și autorul acestora) au recurs la procedura Legii speciale nr.10/2001, care nu a fost încă finalizată, ceea ce înseamnă că ei nu puteau beneficia nici de procedura opțională prevăzută de art.46 (fost art.51) din Legea nr.10/2001, deoarece textul de referință vizează numai acțiunile de drept comun înregistrate la instanță anterior intrării în vigoare a legii nu și acelea înregistrate ulterior, acțiunea formulată nu poate fi respinsă - pe cale de excepție - ca și inadmisibilă.
Așa fiind, reținând că argumentele care stau la baza excepției de ordine publică a inadmisibilității contestațiilor nu sunt întemeiate, aceasta a fost respinsă.
De asemenea, a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, invocată de către intimata-pârâtă, fiind privită și aceasta ca neîntemeiată.
În procesul civil, prin noțiunea de "parte" se înțelege persoana fizică sau juridică ce a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acționat, cea care a intervenit sau a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una dintre calitățile procesuale ce pot fi avute, este îndreptățită și/sau obligată să participe la judecarea unei cauze, calitatea procesuală pasivă presupunând totdeauna, în mod necesar - obligatoriu, existența unei identități între persoana pârâtului și cel care are obligații în raportul juridic dedus judecății.
În speță, în ceea ce o privește pe pârâtă, fiind vorba de soluționarea unor contestații vizând la modul de soluționare a cererilor de acordare de măsuri reparatorii (de restituire în natură sau în echivalent) cu privire bunurile pretins preluate abuziv, fondate fiind pe temeiul Legii nr.10/2001, este evident că, în urma notificărilor emise în aplicarea legii speciale și după adoptarea deciziilor nr.1/20.09.2005 și nr.8/30.12.2005, se justifică legitimarea sa procesuală pasivă.
Prin urmare, în consens cu cele deja arătate la examinarea primei excepții, independent de situația juridică recent intervenită în privința actului din anul 1971, act care a condus la preluarea bunurilor imobile (teren și construcții) în patrimoniul acesteia, în aplicarea art.21, art.23 și art.24 din legea enunțată, pârâta are calitate procesuală pasivă în contestațiile adresate instanței, aceasta fiind (de fapt și de drept) deținătoarea atât a imobilului-teren, cât și dobânditoarea construcției demolate, bunuri imobile în legătură cu care se solicită despăgubiri, entitatea notificată în temeiul Legii nr.10/2001, dar și emitenta deciziilor contestate de fostul proprietar, de vreme ce moștenitorii celui în cauză au înțeles să continue acțiunea în cadrul procesual astfel creat de autor.
La momentul înregistrării plângerii, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea legii ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii.
Or, în justificarea de către petenți a calității procesuale pasive a pârâtei, în cadrul de aplicare a Legii nr.10/2001, în reglementare actualizată, sunt de observatin concretodispozițiile textelor legale sus menționate, și anume: art.21 - potrivit cărora notificarea trebuie adresată persoanei juridice deținătoare, art.23 - care instituie obligația acesteia de a emite decizie ori dispoziție motivată și de aoc omunica persoanei îndreptățite, în condițiile și termenele prescrise, cât și dispozițiile art.24 - care prevede dreptul părții de a ataca în justiție decizia emisă de persoana juridică deținătoare, toate aceste condiții și cerințe fiind îndeplinite.
Deci, contrar susținerilor pârâtei, plângerile (contestațiile) îndreptate împotriva deciziilor în discuție, fiind introduse în termenul de 30 zile impus de art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare aduse prin Legea nr.247/19.07.2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (fost art.24 alin.7), nu ar putea fi soluționate decât tot în contradictoriu cu emitentul acestora, celelalte chestiuni ridicate de parte constituind apărări conform poziției avute în proces, aspecte care vor fi însă avute în vedere la examinarea fondului pretențiilor în cele ce succed.
Referitor la plângerea formulată împotriva deciziei nr.1/2005, tribunalul a reținut că nu este întemeiată și respins-a ca atare.
Din cuprinsul respectivei decizii, atașată la fila 5 dosar nr.3339/Cv/2005, se reține că notificarea nr.70/2005 transmisă de petentul prin executorul judecătoresc și înregistrată la CONSUM COOP D sub nr.485/16.09.2005, a fost respinsă cu precădere pe cale de excepție, ca fiind tardivă, Consiliul de Administrație al unității apreciind în mod corect că în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, notificarea a fost depusă peste termenul de 6 luni prevăzut de art.21 alin.(1), prelungit succesiv la 12 luni prin nr.OUG109/2001, celelalte argumente făcând trimitere la faptul că față de existența contractului de vânzare-cumpărare liber consimțit de fostul proprietar, acordarea celor solicitate nu este deschisă nici prin Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, și nici prin art.35 din Legea 33/1994, nefiind vorba de o expropriere sau bunuri preluate în mod abuziv.
Într-adevăr, datele dosarului relevă că notificarea nr.70/2005 (filele 9-10 dosar) a fost înaintată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc abia la data de 15.09.2005, fapt rezultat și din dovada de primire și procesul - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (fila 4 dosar), situație în care, în aplicarea dispozițiilor Capitolului III "Proceduri de restituire" din Legea nr.10/2001 republicată (art.21 și urm. - fost art.20 și urm. înainte de modificarea prin Legea nr.247/2005), în mod temeinic și legal aceasta a fost respinsă pentru tardivitate, fiind evident că termenul de 12 luni prescris de art.21 din lege a fost cu mult depășit, celelalte argumente expuse de pârâtă cu privire la pretențiile petentului devenind, în această ipoteză, practic, fără obiect.
Cu toate acestea, atât restul susținerilor din plângerea ulterior precizată de petent, cât și cealaltă parte din argumentele și apărările invocate de pârâtă asupra deciziei nr.1/2005, fiind comune și/sau parțial similare cu cele utilizate de părți în raport cu Decizia nr.8/2005, vor fi avute în vedere la analiza în fond a pricinii.
În fine, interpretarea în sensul că notificarea petentului nr.70/15.09.2005 este tardivă rezultă atât din prevederile art.21 alin.5 (actual art.22 alin.5) din Legea nr.10/2001, reglementare modificată și republicată, text potrivit cu care: "Nerespectarea termenului de 6 luni (termenul fiind prelungit la 12 luni - prin UG. nr.109/2001 și nr.OUG145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent", dar și din finalitatea legii speciale reparatorii, act normativ care nu are nimic comun cu valorificarea unui drept material la acțiune, persoanele îndreptățite neavând nicidecum posibilitatea legală de a formula nici oad oua notificare (eventual numai ca și o revenire la cea inițială), termenul prescris de lege fiind unul de decădere, iar nu unul de prescripție, aspect reliefat și în practica, secția civilă și de proprietate intelectuală (decizia nr.6766/15.09. 2005).
Contestația formulată împotriva deciziei nr.8/30.12.2005 a fost privită ca întemeiată.
În baza probelor administrate și în urma atașării dosarului nr.- (607/03.02.2006), pornind de la precizările făcute pe fondul pricinii de ambele părți, în susținerea poziției lor procesuale, s-a reținut că în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pârâta a respins notificarea nr.135/07.08.2001 (filele 7-8 dosar), transmisă de petentul la data de 08.08.2001 (fila 6 dosar) prin intermediul, prin care acesta a solicitat "acordarea de despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc" asupra "unui imobil compus din teren loc de casă și construcții în suprafață de 850. și construcțiile aflate pe acesta, respectiv una casă de locuit, compusă din 19 camere din cărămidă, acoperită cu tablă, cu beciuri sub ele, formând 5 apartamente, situat în D,-, județul V, actualmente str.- -", solicitare motivată prin preluarea abuzivă din proprietatea sa, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.573/21.05.1971, prin constrângerea morală din partea pârâtei și a organelor puterii locale din D și înstrăinarea la un preț derizoriu a bunurilor, pârâta reținând că această situație nu intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și definită de Legea nr.10/2001, prin art.2 alin.1, lit. "a-h".
Conform prevederilor art.2 alin.(1) din Legea nr.10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a)-imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare; b)-imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist; c)-imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art.813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; d)-imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate; e)-imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989; f)-imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial; g)-imobilele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile; h)-orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; -i)-orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat."
De asemenea, la alin.(2) al aceluiași articol citat se prevede că: "Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
Într-adevăr, fiind o situație atipică de preluare, solicitarea petenților din prezenta cauză nu se încadrează în mod strict - absolut în litera textului de lege premenționat, însă, din ansamblul probelor produse în dosar și, îndeosebi, în urma soluționării irevocabile a litigiului generat de însăși modalitatea de preluare și încheiere a contractului de vânzare-cumpărare nr.573/1971 cu privire la bunurile imobile notificate de autorul acestora, pot fi deduse suficiente elemente de natură să conducă la concluzia că, pe fondul cererii notificate, pretențiile sunt întemeiate.
Astfel, din probatoriu se confirmă susținerile petenților în sensul că fostul proprietar a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat local D sub nr.573/21.05.1971 (fila nr.12 dosar) către unitatea pârâtă (fostă de Consum D), imobilul proprietatea sa compus dintr-un teren loc de casă construcții, în suprafață de 850. situat în intravilanul localității D, în str. 23 August, cuprins între vecinătățile: la - propr. -, la - propr., la zi - propr. și la - str. 23 August, împreună cu toate construcțiile de pe acesta, compuse dintr-un număr de 19 camere, din cărămidă, acoperite cu tablă, cu beciuri sub ele, formând 5 apartamente - în sensul reglementat de nr.142/1971, în conformitate cu certificatul nr.2976/1971 eliberat de fostul Consiliu Popular al orașului În același contract se face mențiune că prețul vânzării-cumpărării, primit de la cumpărătoare, este de 73.832 lei, ambele părți făcând mențiune că au cunoștință de situația juridică a imobilului, și anume că "imobilul descris mai sus a fost dobândit de către vânzător de la tatăl său prin donație, din anul 1933, cu actul de donație autentificat la nr.1084/1933 la Judecătoria Mixtă Rm. V, transcris la Tribunalul jud. V la nr.4796/1933, de când îl și stăpânește", fapt necontestat nici de pârâtă.
Conform actului de donație nr.1084/1933 (fila 11 dosar), în anul 1933, tatăl petentului inițial, donase fiului (minor la acea dată) nuda proprietate a părții de imobil compus din mai multe camere și trei prăvălii, precum și locul împrejmuit și vecin în întregul lui, din D, str.- - -, nr.35 bis, bunuri dobândite în indiviziune cu soția, iar donatarei-soții numai uzufructul părții sale de J din același imobil, intrarea în posesie făcându-se la data autentificării actului, ceea ce înseamnă restul de J din proprietatea imobiliară în discuție a fost dobândită de petent prin succesiune legală de la mama acestuia -.
Din celelalte înscrisuri prezentate de petenți (filele 43-52 și 54-55) a reieșit că în cadrul imobilelor în litigiu, înstrăinate apoi către unitatea pârâtă, figurau unele dependințe și anexe gospodărești, respectiv că o parte din încăperile imobilului casă erau folosite pentru locuit, iar o parte aveau destinația de spații comerciale.
În contextul celor rezultate și din actele prealabile înstrăinării (filele 13-21), precum declarația dată de în fața autorității locale de stat - Consiliul Popular oraș D, cererea nr.592/C/22.03.1971 către conducerea V, procesele - verbale înregistrate sub nr.870/27.02.1971, încheiate cu reprezentanții pârâtei și ai fostului Consiliu Popular D, în care proprietarul deja formulase și alte pretenții privind despăgubirea cuvenită pentru "expropriere", asupra preluării materialelor rezultate după demolarea construcțiilor, solicitând și "să i se acorde teren pentru construcția unui imobil în schimb", deoarece - în caz contrar - va "refuza vânzarea imobilului pentru amplasarea Complexului turistic" și nu va mai fi de acord "cu eventuala expropriere", completate cu adresele nr.8973/06.04.1971 și nr.4301/15.04.1971 din partea V și Cooperativei de Consum D, prin care i se pune în vedere proprietarului să întocmească "în termen de 5 zile dosarul cu avizele cerute de notariat" și să se prezinte la pârâtă pentru întocmirea actului de vânzare-cumpărare, care le "este cerut urgent", punându-i-se în vedere că, altfel - "se vor înainta formele de expropriere", instanța a apreciat că există destule indicii pentru a prezuma că actul de înstrăinare perfectat ulterior nu are la bază tocmai consimțământul firesc al părții obligate în astfel de împrejurări cu totul "speciale".
Numai datorită împrejurărilor și presiunilor specifice la care petentul inițial a fost supus, în graba cerută acestuia pentru întocmirea documentației prealabile, poate fi găsită și o explicație cu privire la faptul că în contractul nr.573/1971 încheiat la notariat nu se mai face vorbire nici despre situația reală de fapt asupra dobândirii cotei reprezentând moștenirea de la defuncta mamă.
De altfel, instanța este ținută în această privință și de probele și sentința civilă nr.2055/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr.- (nr. vechi 607/2006), devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.642/R/15.05.2008, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului părților autentificat sub nr.573/21.05.1971, soluția menționată reținând nulitatea actului pentru: "disproporția vădită între prețul primit pentru întregul imobil vândut (teren și construcții), de 73.832 lei și valoarea de circulație a unei părți de imobil, de 182.452 lei" (în considerentele sentinței) sau, cu alte cuvinte, pentru: "lipsa unui element esențial al vânzării și anume lipsa unui preț serios, respectiv a cauzei pentru care vânzătorul a transmis proprietatea bunului său" (în decizie).
În acest context, argumentele și apărările invocate de pârâtă, cum că imobilele notificate au fost dobândite în baza convenției părților și în condiții de deplină legalitate, nu subzistă și au fost înlăturate ca neîntemeiate, din ansamblul probelor furnizate de petenții-contestatori instanța reținând contrariul, și anume că preluarea bunurilor în cauză, în anul 1971, deci în perioada de referință la care se referă Legea nr.10/2001, s-a realizat de fapt cu ignorarea posibilității efective avute de către proprietar în regimul constituțional anterior de a-și manifesta voința sa reală în legătură cu transmiterea de bună voie sub forma vânzării-cumpărării către pârâtă, iar prin prisma principiilor și reglementărilor de drept internațional la care România era parte (Declarația Universală a Drepturilor Omului - din 10.12.1948), fiind încălcate chiar dispozițiile de drept intern existente, precum art.480-481 Cod civil sau cele ale art.36 și 37 din Constituția - din 21.08.1965, la acel moment în vigoare, aceasta echivalează cu o dobândire a bunurilor în mod abuziv.
Din această perspectivă, întrucât instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, contrar apărărilor invocate de către pârâtă, pretențiile formulate de petenți în prezenta contestație sunt justificate, ele fiind în spiritul legii speciale și, prin asimilare, încadrându-se în prevederile art.2 alin.(1) lit."i") din Legea nr.10/2001, republicată, text care vizează: "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat, prin coroborare cu art.6 alin.(2) și (3) din Legea nr.213/17.11.1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, text care statuează imperativ că: "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație -"
Or, într-o atare situație, și mai ales după pronunțarea nulității absolute a contractului de nr.573/1971, nu poate opera decăderea petenților din dreptul la acțiunea introdusă în cadrul procedurii anume instituită de legea reparatorie și nici trimiterea acestora la intentarea unei alte acțiuni imobiliare sau în acordarea de despăgubiri pentru bunurile astfel preluate de către pârâtă, pe motiv că această contestație ar fi rămas fără obiect, aplicarea unei astfel măsuri fiind excesivă și în mod vădit neproporțională în raport de scopul și natura dispozițiilor legii speciale.
De altfel, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, pentru acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent, acțiunea având acest obiect este admisibilă numai după efectuarea procedurii speciale reglementată prin lege.
În concluzie, fiind cert stabilit modul nelegal în care părțile "au contractat", fiind fără tăgadă de dubiu că vânzătorul a trebuit să se conformeze obligatoriu, sub amenințarea acțiunilor de expropriere forțată a bunurilor, măsurilor abuzive și constrângătoare ale autorităților vremii, cele existente la nivelul puterii locale de stat din anul 1971, respectiv că acesta din urmă a "cedat" în final bunurile imobile proprietatea familiei sale la un preț derizoriu, în vederea demolării și în scopul construirii unui obiectiv comercial-turistic, existent și în prezent pe terenul în litigiu de 850, denumit actualmente "COMPLEXUL ", pentru toate considerentele mai sus expuse, constatând că pretențiile formulate prin notificarea nr.135/2001 sunt pe deplin întemeiate, instanța a admis contestația împotriva deciziei nr.8/2005 emisă de pârâta, care va fi anulată.
Pe cale de consecință, reținând și faptul că imobilul nu a fost cerut în natură prin notificare, ci numai prin contestația depusă împotriva soluției dată de unitatea deținătoare, luând în considerare și rapoartele de expertiză recent efectuate în dosarul acelorași părți nr.- (nr. vechi 607/2006), de către experții ing. constructor și ing. topo a, cu privire la identificarea și evaluarea acelorași bunuri imobile (casă și teren) în discuție, lucrări tehnice prezentate de reclamanți la filele 87-95 și 96-104 din prezentul dosar și aflate în original în dosarul atașat nr.607/2006 (nr.-) - filele 169-176, 180 și, respectiv, la filele 243-25, care cuprind toate datele necesare în cauză, anulând decizia nr.8/2005 ca netemeinică și nelegală, tribunalul a obligat unitatea deținătoare să acorde petenților - moștenitori ai contestatorului inițial și proprietar notificator - măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare), cu privire la imobilul casă cu dependințe + anexe și teren.
În concret, în aplicarea prevederilor art.1 alin.(2), teza finală, din Legea nr.10/2001 și pct.9.3. alin.(1), lit."b") din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestui act normativ, aprobate prin nr.HG250/07.03.2007, luând act că, potrivit expertizei întocmite expert constructor ing., la data încheierii actului nr.573/21.05.1971, valoarea de circulație a imobilelor (teren și construcțiile aferente, inclusiv șopron, mai puțin magazia și latrina, construite în anul 1934 și ulterior demolate de pârâtă), situate în Municipiul D,-, fostă str. 23 August, se ridică la totalul sumei 182.452 lei, din care 68.624 lei, spațiile de locuit și 113.828 lei, spațiile comerciale, la care se adaugă și suma de 2.540 lei, prețul șopronului, iar potrivit expertizei topo realizate de expert ing. a prețul actual de circulație al terenului în suprafață de 850, ocupat de obiectivele pârâtei și care nu este posibil a fi restituit, identificat în schița anexă la acest raport, se ridică până la concurența sumei de 1.409.452 lei Rol (140.945 lei Ron), emitenta deciziei a fost obligată să acorde petenților despăgubiri în valoare de 140.845 lei Ron - pentru teren (din care se va deduce suma de 5.525 lei Rol, reactualizată la data plății, această ultimă sumă fiind indicată de expert la fila 3 din raport) și, respectiv, despăgubiri în sumă de 182.452 lei Rol + 2.540 lei Rol, reactualizată la zi, din care se va deduce prețul achitat pentru imobilul - construcție (și teren), de 73.832 lei Rol, reactualizat, după scăderea sumei de 5.525 lei Rol (adică suma de 68.307 Rol, reactualizată), urmărindu-se însă ca suma respectivă - în cuantum de 5.525 lei Rol, să fie dedusă printr-o singură operațiune de calcul, reactualizată, și anume - fie din c/val. construcțiilor în litigiu, fie din plata c val. terenului care nu mai poate fi restituit.
În temeiul dispozițiilor art.274 alin.(1) pr.civ. text potrivit căruia: "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", pârâta a fost obligată să achite petiționarilor suma de 1.500 lei Ron cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat - potrivit chitanței justificative de la fila 109 dosar, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina acesteia."
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel intimata D Societate Cooperativă, susținând că este nelegală și netemeinică pentru că prima instanță a respins cu ușurință cele două excepții invocate la termenul din 26.06.2008, excepția inadmisibilității contestațiilor și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Se susține că la data formulării contestațiilor de către autorul contestatorilor, contractul de vânzare-cumpărare autentic nu a fost desființat și instanța de judecată era obligată să soluționeze contestațiile având în vedere acest lucru dovedit, că obiectul Legii nr.10/2001 nu se referă și la situația în care există contracte de vânzare autentice.
În timpul procesului privind soluționarea contestației s-a judecat și acțiunea privind anularea contractului de donație, ceea ce înseamnă că persoana ce se pretinde victimă a abuzului a renunțat la judecata în baza legii speciale, optând să se judece pe dreptul comun, în cauză neputând să aibă aplicabilitate Legea nr.10/2001.
În cauza de față, instanța de fond nu putea să mai judece contestațiile, fiind inadmisibile, deoarece autorul a obținut pe cale judecătorească, pe dreptul comun, anularea contractului de vânzare autentic și sfera de aplicare a Legii nr.10/2001 nu se referă la contracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată sau autentice.
Apelanta nu are nici calitate procesuală pasivă în cauza de față și contestatorii aveau dreptul legitim să continue acțiunea pe dreptul comun, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare autentic a fost constatat că este lovit de nulitate absolută, ceea ce înseamnă că în drept proprietarii sunt moștenitorii contestatori și continuând acțiunea pe dreptul comun câștigau și proprietatea în fapt sau puteau să vândă cu prețul corect bunurile imobile care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Se susține că prima instanță invocă norme europene și motivații care adaugă la Legea nr.10/2001, precum și texte din această lege și din Legea nr.247/2005 care nu au nici o legătură cu motivele prezentate în contestație, neavându-se în vedere faptul că la data soluționării contestațiilor actul de vânzare-cumpărare era în ființă, ceea ce înseamnă că, D avea calitatea de proprietar.
Se mai pretinde că atâta timp cât s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi vorba de despăgubiri, că situația imobilelor are rezolvare numai pe dreptul comun și anume prin încheierea unui act de vânzare-cumpărare între moștenitorii contestatori și apelantă, la un preț corect, dat fiind că instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, invocând prețul neserios.
S-a mai susținut că instanța de fond a acordat despăgubiri care sunt preluate dintr-un raport de expertiză realizat în alt dosar, căruia nu i s-a dat eficiență, întrucât s-a constatat numai nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nefiind omologat nici un raport de expertiză.
Examinând sentința apelată sub aspectul motivelor de apel invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins.
Prima instanță a soluționat corect cele două excepții invocate de către intimată, în sensul respingerii acestora ca fiind neîntemeiate și nu se impune schimbarea soluției sub acest aspect.
Cele două contestații au fost formulate împotriva a două decizii adoptate de apelantă cu privire la notificările formulate de autorul reclamanților în baza prevederilor Legii nr.10/2001, respectiv după ce s-au examinat solicitările acestuia în baza procedurii instituită de lege în faza administrativă.
Reclamanții, - și, în calitate de moștenitori legali ai autorului, justifică un interes legitim în cadrul procesual de față, situație în care în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității contestațiilor formulate de apelantă.
Din moment ce autorul contestatorilor a recurs la procedura Legii speciale nr.10/2001 și apelanta-intimată a emis deciziile cu privire la notificările formulate de către acesta, acțiunea continuată de către moștenitori nu putea fi respinsă pe cale de excepție, ca inadmisibilă.
Este adevărat că în cursul desfășurării acestei proceduri speciale s-a obținut o hotărâre, sentința civilă nr.2055/14.09.2007 a Judecătoriei Drăgășani, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.573 din 21 mai 1971, ce a stat la baza preluării bunurilor în litigiu, dar persoanele îndreptățite nu pot fi obligate să aleagă în continuare calea dreptului comun.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata-apelantă, se constată că prima instanță a procedat corect la respingerea acesteia, având în vedere că este vorba de soluționarea unor contestații împotriva a două decizii emise de această entitate juridică prin care au fost respinse notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001 și aceasta este și deținătorul bunurilor preluate abuziv.
Celelalte motive de apel care vizează fondul cauzei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, întrucât în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001 republicată, text care vizează "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale sau ale administrației de stat".
Din probele administrate în cauză, rezultă că în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, apelanta a respins notificarea nr.135/2001, făcută de autorul reclamanților, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc pentru imobilele preluate abuziv din proprietatea sa de către pârâtă, fiind obligat prin constrângere morală să încheie contractul de vânzare-cumpărare nr.573/1971 la un preț derizoriu.
Dat fiind faptul că prin sentința civilă nr.2055/2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.573/1971, argumentele și apărările invocate de către apelantă, cum că imobilele notificate au fost dobândite în baza unei convenții legale, sunt nejustificate, rezultând contrariul din probatoriul administrat în cauză.
Referitor la susținerea apelantei a faptului că prima instanță a acordat despăgubiri ce au fost preluate dintr-un raport de expertiză realizat dintr-un alt dosar, căruia nu i s-a dat eficiență, Curtea constată că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, având în vedere că această expertiză a fost analizată și luată în considerație la pronunțarea sentinței civile nr.2055 din 14.09.2007 a Judecătoriei Drăgășani, deci i s-a dat eficiență, așa cum rezultă din considerentele acestei sentințe (fila 3), precum și faptul că intimata-apelantă s-a opus cererii de efectuare în cauză a unei expertize solicitată de către reclamanți, cu motivarea că evaluările respective au fost făcute tocmai în dosarul nr- în care s-a pronunțat sentința sus-menționată (fila 107).
În consecință, prima instanță a stabilit corect situația de fapt privind imobilul din litigiu, situație căreia i s-au aplicat corespunzător dispozițiile Legii nr.10/2001.
Ca urmare, în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-intimată D SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în D, str.- -, - 8, județul V, împotriva sentinței civile nr.630 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimați fiind, domiciliată în municipiul D, str.- - nr.20, - 3,.A, etaj 2,.11, județul V, domiciliat ă în Râmnicu V,-, -.F, etaj 2, județul V și, domiciliat în orașul Câmpulung,-, bloc 1,.C, etaj 1,.3, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.6/06.11.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă
