Speta Legea 10/2001. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 228/
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul procesual ales în C,- la sediul " și Asociații, împotriva sentinței civile nr. 384 din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 5 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la 8 octombrie 2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2007, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiul Constanta, obligarea acestuia să restituie în natură către reclamanți, imobilul situat în mun. Constanta,-, compus din teren 200.p și construcție, imobil preluat prin decizia nr. 404/27.09.1988, condiționat de restituirea despăgubirilor primite și în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtului la restituirea prin echivalent bănesc condiționat de restituirea despăgubirilor primite, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare se arată că autorul reclamanților a dobândit imobilul prin actul de vânzare cumpărare nr. 4775/10.05.1971 și datorita faptului ca a părăsit țara definitiv, la data de 27.09.1988, s-a emis decizia de preluare a imobilului de către stat contra cost, fiind trecut în administrarea C în baza Decr. nr. 223/1974. Prin aceeași decizie, terenul aferent construcției, de 200. a trecut în proprietatea statului, fără plată conform art. 13 din Legea nr. 59/1974.
Reclamanții au formulat notificarea nr. 850/13.08.2001 prin BEJ, în baza Legii 10/2001, însă cu toate că au trecut cele 60 zile de la înregistrarea notificării, nu au primit răspuns.
Referitor la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, se arată că numele și prenumele acestora au fost schimbate din în si din Atige in, conform adreselor Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Constanta nr. 35389/24.12.2004 și nr. 35386/24.12.2004.
Reclamanții sunt descendenții autorilor decedați, iar în privința incidenței Legii 10/2001, se arată că imobilul intraă sub incidentța acestui act normativ fiind preluat prin Decr. nr. 223/1974.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamanții au depus înscrisuri - act de vânzare cumpărare nr. 4775/10.05.1971, decizia nr. 404/27.09.1988, notificarea nr. 850/13.08.2001, adresele nr. 35389 si 35386/24.12.2004 și acte de stare civilă pentru autorii reclamanților și ca probatorii solicită înscrisurile deja depuse la dosar și expertiză tehnică imobiliară care să identifice imobilul, teren și construcții, suprafețele înstrăinate, date în folosință și cele aflate în administrarea instituțiilor abilitate, să se precizeze dacă există posibilitatea restituirii terenului în natură și valoarea estimativă a imobilului, probe încuviințate și administrate.
Prin cerere precizatoare, reclamanții solicită chemarea în judecată și a Municipiului Constanta prin Primar având în vedere abilitarea primarului de a emite decizie sau dispoziție motivată, dar cu aprobarea prealabilă sau ulterioară din partea entității administrativ teritoriale care gestionează patrimonial conform Legii 215/2001.
Prin sentința civilă nr. 384/20.03.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamanților în parte și a obligat pârâtul Primarul Municipiului C să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamanților.
În baza art. 274 Cod pr. civilă prima instanță a obligat pârâții către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2295,51 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanții au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii reglementate de Legea 10/2001, conform art. 31 din lege, reclamanții fiind moștenitorii lui, fost proprietar al imobilului situat în C,-, bun preluat abuziv de către stat prin Decizia nr. 404/1988 emisă de autoritatea locală în aplicarea Decretului 223/1974.
Referitor la identitatea reclamanților, prima instanță a reținut că numele și prenumele acestora au fost schimbate, după stabilirea în Turcia, din și și respectiv din Atige în, așa cum rezultă din adresele Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei C nr. 35389/24.12.2004 și nr. 35386/24.12.2004.
Tribunalul Constanța, a mai reținut că în condițiile în care imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 200. și construcție nu mai poate fi restituit în natură, întrucât a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași G și, iar contractul nu a fost anulat, reclamanții sunt îndreptățiți exclusiv la plata unor despăgubiri acordate conform procedurii reglementate de Titlul VII din Legea 247/2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. Intimații reclamanți nu au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite a beneficia de prevederile Legii 10/2001, aceștia nedovedindu-și cu acte de stare civilă și cu certificate de moștenitor, calitatea de succesori legali ai defunctului.
2. Obligația instituită în sarcina Primarului Municipiului C de a înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor documentația necesară în vederea acordării de despăgubiri către reclamanți, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este nelegală, art. 16 din Titlul VII al actului normativ invocat neinstituind o astfel de obligație în sarcina primarului.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că autorul reclamanților a încasat despăgubiri la momentul emiterii Dispoziției nr. 404/27.09.1988 conform Decr. 223/1974 pentru construcția de locuit situată în C,- în valoare de 79014 lei, sumă ce se impunea a fi dedusă din valoarea despăgubirilor acordate conform Legii 247/2005 - Titlul VII.
4. Cheltuielile de judecată acordate reclamanților sunt foarte mari și se impunea reducerea cuantumului lor.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile pârâților se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.2989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de către stat.
Conform art. 3 și 4 din Legea 10/2001 sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.
Conform art. 25 al. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar potrivit al. (2) în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă a deține imobilul sub nume de proprietar.
În speță din înscrisurile depuse la dosar - contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4775/10.05.1971 de către notariatul de Stat Județean C ( fila 9 dosar fond) și Decizia nr. 404/1988 emisă de Consiliul Popular al Județului C în baza Decr. Nr. 223/1974 (fila 10) rezultă că autorul reclamanților, numitul a fost proprietarul imobilului situat în C,- compus din 200. teren și construcție cu o suprafață utilă de 108,58. și magazie cu o suprafață utilă de 9,76. și un garaj cu o suprafață utilă de 18,48.
Identitatea dintre fostul proprietar al imobilului - și autorul reclamanților - este dovedită cu actele de stare civilă și adresa nr. 35386/24.12.2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din care rezultă că după stabilirea în Turcia, numitul, fiul lui și, născut la 20.01.1936 în comuna, satul Movilița, județul C și-a schimbat numele și prenumele în " " (filele 13, 180 - 186 dosar fond).
Conform certificatului de deces seria - nr. -, autorul reclamanților a decedat la data de 6.04.2006.
Reclamanții și s-au legitimat ca descendenți direcți ai defunctului conform certificatului de naștere seria - nr. -, precum și prin certificatul de nume depus în traducere legalizată, prin care se dovedește că numele reclamantei a fost schimbat pe cale administrativă ( filele 147,151,152 dosar fond).
La rândul său reclamanta s-a legitimat ca soție supraviețuitoare a fostului proprietar al imobilului prin certificatul de căsătorie seria - nr. - / fila 12 dosar fond), iar prin adresa nr. 35389/24.12.2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor se confirmă faptul că numele și prenumele reclamantei a fost schimbat din Atige în, de către autoritățile din Turcia ( fila 13).
În raport de aceste înscrisuri, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanții s-au legitimat ca succesori legali ai notificatorului ( ), calitate în care sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru imobilul preluat de stat în mod abuziv din proprietatea autorului lor.
2. Se reține a fi vădit nefondată și critica pârâților ce vizează obligația pârâtului Primarul Municipiului C, ca reprezentant al unității deținătoare a imobilului notificat, de a înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția cu propunere de despăgubiri și întreaga documentație aferentă notificării cu privire la imobilul situat în C,-.
Prima instanță a soluționat în mod judicios și problema calității reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedând la soluționarea pe fond a notificării acestora, în situația în care notificarea adresată Municipiului C nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții motivate conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, restituirea în natură a bunului notificat și în subsidiar obligarea pârâților Municipiului C și Primarul Municipiului C să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform legii speciale, pentru imobilul situat în C,- - bun ce nu mai poate fi restituit în natură ca urmare a vânzării acestuia chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995.
Deși termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanței, pârâtul Primarului Municipiului C nu emisese o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților.
Conform disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din lege să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio referire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare sau entitatea investită conform legii cu soluționarea notificării nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de textul de lege mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe motiv că plângerea este prematură sau este inadmisibilă.
În această privință absența răspunsului persoanei deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să își valorifice drepturile și nici nu o pot pune într-o situație de inferioritate față de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, și în ipoteza în care nu există o dispoziție cu privire la notificarea persoanei îndreptățite, refuzul celui notificat de a se pronunța se contestă la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că - în aplicarea dispozițiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 - "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În cauză se reține că pârâtul Municipiul C prin Primar încălcând disp. art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 a refuzat să răspundă în termenul legal notificării formulate de reclamanți, iar temporizarea cererii reclamanților, fără un temei legal a deschis celor vătămați accesul la justiție, în condițiile art. 6 din CEDO.
Prima instanță a dat o interpretare corectă dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia XX din 19.03.2007. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru a face distincție între persoanele care au solicitat restituirea în natură a bunului și cele care au solicitat recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, în cazul în care unitatea notificată își încalcă obligația legală de a răspunde în termenul legal de 60 zile.
În considerentele deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat în mod expres că "în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii,ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60de zilede la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 al. 1 Cod pr.civilă."
Prin urmare, și în ipoteza în care persoanele îndreptățite au solicitat să li se atribuie măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau să li se propună despăgubiri bănești conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar unitatea notificată nu a soluționat în termen legal această notificare, acestea sunt îndreptățite să sesizeze instanța judecătorească, pentru stabilirea dreptului lor la măsuri reparatorii în echivalent.
Este real faptul că după modificarea legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanța de judecată nu are atribuția de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești (aceasta fiind atribuția exclusivă a Comisiei Centrale), dar instanța poate analiza temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției de "persoană îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
Al. (2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 al. 21, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziția entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziției, de imediată aplicare.
Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozițiile cuprinse în legea în vigoare la data soluționării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 primarul unității administrativ teritoriale investită cu soluționarea notificării este obligat, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
3. Și critica ce vizează deducerea despăgubirilor încasate de autorul reclamanților la preluarea bunului de către stat din cuantumul măsurii reparatorii se reține a fi vădit nefondată.
Conform disp. art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005 instanța de judecată nu are atribuția de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite, aceasta fiind atribuția exclusivă a Comisiei Centrale.
Instanța de judecată, investită cu soluționarea notificării statuează asupra calității notificatorului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii conform Legii 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului notificat cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun, în natură, în ipoteza în care bunul nu poate fi restituit constată dreptul reclamantului exclusiv la măsuri reparatorii.
Cuantumul despăgubirilor nu este stabilit însă de instanța de judecată investită cu soluționarea notificării, ci va fi determinat în cadrul procedurii ce se va desfășura în fața Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În acest sens, prin decizia nr. 52/4.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în termenul prevăzut de Legea 10/201, astfel cum a fost modificat prin Legea 247/2005.
Cum în speță notificarea reclamanților nu fusese soluționată până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, fără îndoială că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea 247/2005 este pe deplin aplicabilă în prezenta cauză, competența Tribunalului Constanța fiind limitată în procedura judiciară de față numai la analiza dreptului reclamanților la beneficiul Legii 10/2001.
Conform art. 22 din Titlul VII al Legii 247/2005, în cazul încasării unor despăgubiri de către persoana îndreptățită, în temeiul unor acte normative anterioare, Comisia Centrală este instituția abilitată ca, în urma evaluărilor efectuate de către evaluatorul agreat, să deducă din cuantumul despăgubirilor stabilite cuantumul indemnizației încasate anterior.
Pentru considerentele expuse, se reține că soluția primei instanțe nu poate fi schimbată în sensul solicitat de către apelanți, instanța de judecată nefiind abilitată în această procedură să stabilească cuantumul despăgubirilor și implicit nici să deducă din acest cuantum despăgubirea încasată la preluare.
Se reține însă că în mod corect Tribunalul Constanțaa obligat pârâții să înainteze Comisiei Centrale întreaga documentație aferentă notificării, aceasta incluzând și înscrisurile din care rezultă încasarea despăgubirilor ce urmează a fi deduse de Comisia Centrală în procedura desfășurată conform Titlului VII din Legea 247/2005.
4. Nici critica ce vizează acordarea tuturor cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării cauzei în fața primei instanțe nu poate fi reținută ca nefondată.
Conform disp. art. 274 Cod pr. civilă " Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".La baza principiului care rezultă din aceste dispoziții stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și despăgubirea martorilor. Totodată, ele vor cuprinde orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat.
Referitor la cuantumul onorariului de avocat se reține că în conf. cu disp. art. 274 al.(3) Cod pr. civilă instanța de judecată este competentă să reducă acest onorariu, atunci când constată că valoarea lui este disproporționată în raport de amplitudinea și complexitatea activității depuse. În speță se reține că onorariul de avocat în valoare de 119 lei nu este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și activitatea apărătorului în prezenta cauză (fila 132 dosar fond).
Nu poate fi reținută nici susținerea pârâților privind inutilitatea administrării probei cu expertiză tehnică imobiliară întrucât, chiar dacă stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezintă o atribuție exclusivă a Comisiei Centrale, identificarea imobilului care a făcut obiectul notificării era absolut necesară pentru soluționarea cauzei, instanța urmând să se pronunțe cu privire la situația juridică a acestui imobil, posibilitatea restituirii în natură, existența vreunei suprafețe de teren libere ce excede terenului aferent locuinței înstrăinate chiriașilor.
Constatându-se că pârâții s-au aflat în culpă procesuală, aceștia neînțelegând ca timp de mai bine de 8 ani să soluționeze notificarea reclamanților, în mod corect prima instanță, soluționând pe fond notificarea a înțeles să administreze toate probele necesare, cu consecința obligării pârâților la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de dezlegarea raportului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul procesual ales în C,- la sediul " și Asociații, împotriva sentinței civile nr. 384 din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă apelanții pârâți la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
20.10.2009
Dact.gref.
7 ex./23.10.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Mihaela Popoacă
