Speta Legea 10/2001. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 228
Ședința publică din data de: 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER -- -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.832/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar și intimatele reclamante și prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/17.09.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Curtea constată că la fila 51 din dosarul de fond se regăsește înscrisul legalizat.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelantului pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în raport de motivele de apel detaliate în scris.
Reprezentantul intimatelor reclamante și solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că la termenul anterior a depus concluzii scrise pe care solicită a fi avute în vedere. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.832/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți și.
CURTEA
Princerereaînregistrată sub nr- la data de 23.04.2008 la Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, SC SA și, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.1531/2.12.1996 încheiat între SC SA și, să se restituie în natură imobilul situat în B,-, sector 2, iar în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să se acorde despăgubiri în echivalent în temeiul disp.art.26 din Lg. 10/2001.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul de la adresa sus-menționată este compus din construcție de locuit cu două camere, în suprafață totală de 84 mp, suprafață utilă de 41 mp, și terenul aferent și că întregul imobil a fost achiziționat în anul 1912 de către conform ordinului de adjudecare nr. 7705/1912 al Tribunalului Ilfov și lăsat prin testament în anul 1948 autoarei reclamantelor,.
S-a mai arătat că în anul 1948, în baza Decretului 303/1948, cinematograful din B de pe-, a fost naționalizat integral, trecându-se în proprietatea statului și construcția anexa cinematografului care în acel moment avea nr.25 pe str. - -, iar în anul 1953 Sfatul Popular al Municipiului B prin decizia nr.654/1953 în baza Decretului 111/1951 a dispus trecerea în proprietatea statului și în administrarea Sfatului Popular al Raionului,23 august", a imobilului situat în B pe-, care deja fusese naționalizat în baza Decretului 303/1998.
Reclamantele au formulat notificare conform Lg. 10/2001, dar aceasta nu a fost soluționată.
Cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1531/1996 prin care SC SA a vândut lui Comisi, în baza Lg.112/1995, apartamentul ce a aparținut autoarei reclamantelor s-a arătat că Statul Român nu a avut nici un titlu valabil, astfel că nu putea înstrăina un imobil ce nu-i aparținea. Cu privire la restituirea în natură a imobilului, reclamantele au arătat că acesta a aparținut, prin testament, autoarei comune și anume, transmis de către adevăratul proprietar al imobilului, că reclamantele sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură potrivit art.4 alin.2 și 3 din Lg. 10/2001, fapt atestat de certificatul de moștenitor 2140 din 13.10.1995.
S-a mai susținut că au notificat în termenul prevăzut de art.22 din Lg. 10/2001 Primăria municipiului B, solicitând restituirea în natură și formându-se dosarul nr.16594/2001 care nu a fost soluționat nici până în prezent, iar în lipsa acestui răspuns au înțeles să se adreseze instanței de judecată pentru a dispune direct fie restituirea în natură, fie despăgubiri bănești pentru imobil.
La termenul din 24.10.2008 reclamantele au formulat cerere precizatoare, renunțând la primele două capete de cerere și solicitând exclusiv admiterea capătului 3 de cerere, respectiv pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii (despăgubiri bănești) pentru imobilul situat în B,-, sector 2, în condițiile prevăzute de titlul VII din Lg.247/2005.
Prinsentința civilă nr. 832 din 29.05.2009pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea reclamantelor, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, așa cum a fost precizată și l-a obligat pe acesta să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii (despăgubiri bănești) pentru imobilul situat în B,-, sector 2, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că s-a făcut dovada că imobilul care a aparținut prin act de adjudecare lui a fost transmis prin succesiune testamentară către, iar aceasta la rândul său, prin certificatul de moștenitor din 18.10.1995 al notariatului de Stat Sector 2 B, către fiicele sale și, reclamantele din prezenta cauză, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar.
Întrucât, reclamantele au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, potrivit art.4 din Lg. 10/2001, în temeiul disp. cap. VII din Lg.247/2005, s-a stabilit că acestea au dreptul al despăgubiri prin echivalent pentru imobilul ce a aparținut autoarei comune și care a trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
La data de 01.09.2009 Municipiul B, reprezentat legal de către Primarul General, a declaratapelîmpotriva sentinței civile anterior menționată, considerând-o netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantelor și a obligat instituția să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii privitor la imobilul în litigiu, în condițiile Legii nr.247/2005, Titlul VII, întrucât termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare și depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
A mai susținut apelantul că, în conformitate cu art.22 din Lg. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, respectiv înscrisuri, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art.22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 se prevede ca "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate. pot fi depuse până la data soluționării notificării".
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate în raport de dispozițiile legale, ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că reclamantele au făcut dovada că au urmat procedura administrativă stabilită de Legea 10/2001 și pe aceea că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, potrivit art. 4 din actul normativ mai sus-menționat.
De asemenea, a reținut că notificarea a fost însoțită de acte doveditoare, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificare la care apelantul pârât nu a formulat nici un răspuns până în prezent.
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 23 și art. 25 din Legea 10/2001, în sensul că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe prin decizie / dispoziție motivată.
Legea specială prevede că înscrisurile atașate notificării să fie depuse până la data soluționării acesteia. Această dispoziție legală nu exclude aplicabilitatea termenului de 60 de zile stabilit de lege, termen în care apelantul-pârât era dator a da un răspuns notificării, favorabil sau nu, doar pe baza actelor deja depuse de reclamante.
Nedepunerea unor acte suplimentare cade în sarcina reclamantelor și nu le poate prejudicia decât pe acestea.
Față de conținutul art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile nu este unul de recomandare, ci are un caracter imperativ.
Apelantul contestă natura acestui termen, susținând că este un termen de recomandare, însă această teză nu poate fi primită pentru că astfel s-ar nesocoti intenția legiuitorului dedusă din întreaga economie a Legii 10/2001, aceea de soluționare cu celeritate a cererilor de restituire ce intră sub incidența acestei legi, ceea ce a impus și stabilirea unui termen imperativ scurt de rezolvare a procedurii administrative de restituire.
A admite că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, ar însemna să se lase la latitudinea unității deținătoare a imobilului durata soluționării cererilor, putându-se astfel ajunge să fie grav afectate interesele persoanelor îndreptățite la restituire.
Pe de altă parte, sancțiunea pentru nedepunerea actelor doveditoare constă în respingerea notificării, obligarea răspunsului la aceasta devenind exigibilă la împlinirea termenului prevăzut de lege, moment din care notificatorul poate cere îndeplinirea ei.
Față de aceste considerente, constatând legală și temeinică sentința, conform art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat apelul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulată de către apelantul pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.832/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți și ambele cum domiciliul ales în B,-, sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red. / Tehnored. AP/ 5 ex.
Secția a IV-a civilă
Jud. fond:
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu
