Speta Legea 10/2001. Decizia 229/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 229

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL C împotriva sentinței civile nr.145 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți domiciliată în C, Cartier, - 38,.1,. 20, jud. D, domiciliată în C,-, -.1,. 12, jud. D, - domiciliată în C, Cartier, strada - -, - 43,.1,. 10, jud. D, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanții pârâți Primarul Municipiului C și Consiliul Local C și intimații reclamanți, -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de intimații reclamanți prin întâmpinare, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta reclamantă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea formulată la data de 25 noiembrie 20008, reclamantele, și - au formulat contestație împotriva deciziei nr. 5406/27 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului C, în dosarul întocmit în baza notificării nr. 937/N/2001 și au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a dispoziției, să fie obligați intimații Consiliul local și Primarul Municipiului să emită o nouă dispoziție prin care să li se acorde măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 811 (două terenuri loc de casă situate în C,--32, județul D) și construcția aferentă, să fie obligați intimații să înainteze dosarul de notificare către Comisia Centrală de Stabilire Despăgubirilor din cadrul, cu obligarea Primarului Municipiului C, în calitate de reprezentant al unității administrativ - teritoriale, deținătoare a imobilului preluat și Consiliul Local al Municipiului C în solidar la plata sumei de 20000 RON cu titlu de daune interese compensatorii, ca urmare a prejudiciului produs prin emiterea unei dispoziții după 7 ani de la depunerea notificării în baza Legii nr.10/2001 modificată și completată.

În motivarea acțiunii au arătat că prin dispoziția nr.5406/27 octombrie 2008 comunicată la data de 29 octombrie 2008 le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor expropriate ce au aparținut autorului și implicit propunerea de acordarea măsurărilor reparatorii în echivalent bănesc.

Reclamantele au mai susținut că sunt îndreptățite în calitate de moștenitoare legale ale autorului la acordarea despăgubirilor bănești prin echivalent pentru terenul de 811 și construcția aferentă ce a fost demolată în anul 1980, în baza Decretului de expropriere nr.304 /7 octombrie 1980, că pentru casă s- încasat la acel moment indemnizația de expropriere, despăgubirea pentru acest bun urmând să fie stabilită ca diferență între valoarea actualizată de circulație de la data soluționării notificării și valoarea actualizată indemnizației încasate.

În drept, au invocat dispozițiile art.1 alin.2 și 3, art.2 alin.1 lit.b, art.3 alin.1 lit.a, art.4, art.6 alin.1, art.11 alin.2 și 4 din legea nr. 10/20001 și art. 16 alin.2, Titlul VII din legea nr.247/2005, art. 998, 999 Cod Civil.

În susținerea acțiunii au depus la dosar dispoziția nr.5406/27 octombrie 2008.

La solicitarea instanței, Primăria Municipiului a înaintat actele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate (filele 19-61), respectiv titlul de proprietate nr.2946/2 decembrie 2003 emis de Comisia Județeană D pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cererea formulată de petenta în completarea dosarului de notificare nr.937/N/2001, către Primăria C, înregistrată sub nr. 28890/22 februarie 2008, acte de stare civilă, adresa nr.23755 a Primăriei Municipiului C, cererea adresată de petenta Primăriei Municipiului C la data de 22 2005, Decret de expropriere nr.304/7 octombrie 1980, tabel cu proprietarii ale căror imobile situate în județul D se expropriază și se trec în proprietatea statului, adeverința nr.1738 emisă de Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice, notificarea nr.937/N/ 13 august 2001 formulată de autorul prin executor judecătoresc, certificat eliberat de Consiliul Popular al Municipiului C -Circumscripția Financiară nr. 13013/21 aprilie 1978, certificat din 29 ianuarie 1981 eliberat de Circumscripția Financiară Municipiului C, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2604/194/9 octombrie 1959 la notariatul de Stat C, actul de vânzare din 22 noiembrie 1932, certificat de moștenitor nr.1671/ 25 1979 eliberat de Notariatul de Stat Județean D, certificatul de moștenitor nr. 45/31 martie 2006 eliberat de, schiță de amplasament imobilului.

Reclamantele au mai depus la dosar sentința civilă pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, decizia nr.481/13 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția civilă, în dosarul nr- și sentința civilă nr.5073/13 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.16218/2004 având ca obiect nulitate titlu.

Prin sentința civilă nr.145 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Dolja admis în parte contestația formulată de reclamante, dispunându-se anularea dispoziției, obligând Primarul municipiului C să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri în condițiile Titlului nr.VII din Legea nr.247/2005 pentru petentele, pentru terenul în suprafață de 700 mp situat în C--32, jud. D, imposibil de restituit în natură și construcția aferentă demolată ce au făcut obiectul notificării nr. 937/N/13-08-2001 în baza Lg. nr. 10/2001.

Primarul mun. Caf ost obligat să predea pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor B dispoziția motivată și documentația aferentă.

S-a respins cererea privind acordarea daunelor interese compensatorii, cu obligarea pârâților la 2000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pronunțându-se astfel, instanța de fond a reținut că prin două contracte de vânzare -cumpărare autentice părinții tatălui petentelor - - au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren loc de casă în suprafață de 471,35, situat "pe str. - care pornește din str. -", act de vânzare transcris sub nr.10447/22 noiembrie 1932 și un alt teren în suprafață de 340 situat în C,-, județul D, contract de vânzare-cumpărare din 9 octombrie 1959, iar ulterior, cele două suprafețe de teren ce erau învecinate, au devenit un singur corp de proprietate în suprafață totală de 811

Potrivit înscrisurilor depuse s-a constatat că autorii defunctului au fost "" și "", aceștia fiind individualizați, fie cu numele complet, fie cu porecla "".

Prin Decr. de Expropriere nr.304/7 octombrie 1980 autorul reclamantelor și mama acestuia "" au fost expropriați cu suprafața totală de 860 teren situat în C,-, județul D, iar din certificatele nr.13013 din 21 aprilie 1978 și nr.10257/29 ianuarie 1981 eliberate de Consiliul Popular al Municipiului C - Circumscripția Financiară rezultă că autorul figura înregistrat și după intrarea în vigoare a Legii nr.58/1974 de sistematizare a teritoriului din mediul și rural cu o suprafață de teren de 700 pentru care plătea impozit.

Referitor la motivarea dispoziției nr.5406/27 octombrie 2008 în sensul că pentru terenul în suprafață totală de 250 a fost emis titlul de proprietate nr. 2946 /2 decembrie 2003 confom Legii nr.18/1991, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.5073/13 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.2180/20 iunie 2006 a Curții de APEL CRAIOVA, s- constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.2946/2 decembrie 2003 emis pe numele autorului, pentru suprafața de 180, situată în C,-. județul

Instanța a mai constatat că demolarea construcției, proprietatea autorului, preluată în baza decretului de expropriere nr.304/7 octombrie 1980 a avut loc în anul 1980, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.18/1991, în cauză nefiind incidente dispozițiile acestei legi, ci ale Legii nr.10/2001.

Față de aceste considerente instanța a reținut că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în condițiile legii, ca moștenitoare legale ale autorului, situație în care contestația a fost admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe au declarat și motivat apel în termen pârâții Primarul municipiului C și Consiliul local C considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

O primă critică invocată de apelanți vizează greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată susținând că nu sunt în culpă procesuală, întrucât intimaților reclamanți le revenea sarcina depunerii tuturor actelor și a hotărârilor judecătorești cu care să dovedească dreptul solicitat.

Printr-un alt motiv se invocă faptul că în mod greșit Primarul municipiului Caf ost obligat la predarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această competență aparținând în totalitate Instituției Prefectului Județului

O ultimă critică se referă la lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local C în cauză, arătând că în litigiile care au ca obiect Legea nr.10/2001 consiliile locale nu pot figura ca pârâte, deoarece nu au atribuții în soluționarea notificărilor.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Examinând lucrările dosarului se constată că în cauză în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea reclamanților și față de pârâtul Consiliul Local C cu consecința obligării acestuia în solidar cu pârâtul Primarul mun. C la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în conformitate cu art. 21 alin.4 din Legea nr. 10 republicată, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.

Totodată, potrivit art. 62 alin.1 din Legea nr.215/2007, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

Ca atare, unitatea administrativ-teritorială prin primar are legitimare procesuală pasivă în contestația împotriva dispoziției primarului prin care s-a soluționat notificarea, rezultând deci că în asemenea litigii -având ca obiect Legea 10/2001- Consiliul Local nu are calitate procesuală pasivă și în consecință prin sentința supusă apelului a fost greșit obligat -alături de primar- la plata cheltuielor de judecată.

Existența culpei procesuale a apelantului pârât Primarul municipilui C în declanșarea prezentului litigiu este evidentă, dispozițiile art.274 cod proc. civilă potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind pe deplin aplicabile.

În acest sens, se constată că toate actele ce au stat la baza dosarului de notificare potrivit cărora s-a emis decizia contestată, s-au depus la dosarul cauzei de apelantul pârât la cererea instanței de fond, situație în care se constată că motivul vizând acest aspect este lipsit de temei legal.

Cât privește ultima critică referitoare la imposibilitatea primarului de a preda pe bază de proces verbal dosarul de notificare către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, motivându-se că dispoziția primarului trebuie verificată de prefect, sub aspectul legalității, este nejustificată, dosarul de notificare putând fi înaintat de primar către Comisia Centrală după efectuarea controlului de legalitate.

Așa fiind, constatându-se că sunt întemeiate criticile vizând lipsa calității procesuale pasive a apelantului Consiliului Local C, precum și cea referitoare la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.276 pr.civ. urmează a se admite apelul.

Se va schimba sentința, în sensul că se va respinge contestația față de Consiliul Local C, înlăturându-se mențiunea privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL C împotriva sentinței civile nr.145 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți domiciliată în C, Cartier, - 38,.1,. 20, jud. D, domiciliată în C,-, -.1,. 12, jud. D, - domiciliată în C, Cartier, strada - -, - 43,.1,. 10, jud. D, având ca obiect legea 10/2001.

Schimbă sentința în sensul că respinge contestația reclamanților față de Consiliul local C și înlătură mențiunea privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

09.10.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/7 ex.

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 229/2009. Curtea de Apel Craiova