Speta Legea 10/2001. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 23

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

Grefier: - - -

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanții, domiciliată în Tg J, - -, Bl. 1,. 2,. 14, G, cu domiciliul în B, nr. 311, - 11,. C,. 77, sector 3, domiciliată în B,-, - 43,.1,.5, sector 6, pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI -,-, G și pârâta SC SA, cu sediul în,-, G împotriva sentinței civile nr.736 din 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2022/2006, în contradictoriu cu pârâtele PREFECTURA JUDEȚULUI G, cu sediul în Tg. J,--4, G, PRIMĂRIA COMUNEI BĂLEȘTI - Comuna, G și OLTENIA - Tg J, str. -, nr. 1-15, G, având ca obiect Lg. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă, în nume propriu și în calitate de procurator pentru apelanții reclamanți și, apelanta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI, prin consilier juridic, apelanta pârâtă SC SA, prin consilier juridic, lipsind intimatele pârâte PREFECTURA JUD. G, PRIMĂRIA COM. BĂLEȘTI și OLTENIA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței faptul că s-a răspuns la obiecțiunile formulate de apelanta reclamantă la raportul de expertiză, precum și cererea formulată de expert prin care solicită achitarea suplimentului de onorariu, după care;

Apelanta reclamantă depune la dosar chitanța nr. -/03.01.2008, reprezentând dovada achitării suplimentului de onorariu expert.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelurilor.

Apelanta reclamantă solicită admiterea apelului, conform motivelor scrise.

Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI, pune concluzii de admiterea apelului, așa cum a fost formulat.

Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă SC SA, solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Apelanta reclamantă solicită respingerea ca nefondate a apelurilor formulate de pârâtele PRIMĂRIA ORAȘULUI și SC SA.

Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu privire la apelul formulat de reclamanții, și, solicită respingerea acestuia ca nefondat și admiterea apelului declarat de pârâta SC SA.

Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă SC SA pune concluzii de respingerea apelului formulat de reclamanții, și și admiterea apelului declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Gorj, reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Prefectura G, Primăria orașului, Primăria comunei, SC Energetic, SC SA și Tg. J, să fie obligate pârâtele la plata despăgubirilor, conform dispoz. Lg. 10/2001, pentru imobilele preluate de la autorul.

Intimata SC a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă, deoarece modalitățile și procedura de acordare a despăgubirilor vor fi stabilite printr-o lege specială.

De asemenea, a solicitat să nu mai fie citată în cauză SC SA B, deoarece intimata a dobândit personalitate juridică prin HG 1524/2002.

Primăria și Primăria au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că reclamanții nu au notificat aceste unități, potrivit dispoz. art. 21 din Lg. 10/2001.

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 240 din 2.06.2005, a respins excepțiile invocate de Primăria și Primăria și pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

S-a reținut că reclamanții au obținut titlu de proprietate în condițiile Lg. 18/1991 pentru terenurile agricole, iar cu privire la despăgubirile bănești solicitate, instanțele nu sunt competente să le acorde, acestea urmând să fie acordate prin lege specială.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Intimata SC SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că terenurile pentru care se solicită despăgubiri sunt situate în extravilanul localității și nu fac obiectul Lg. 10/2001, care se referă numai la terenurile din intravilan.

Prin decizia civilă nr. 251 din 23.03.2006, Curtea de Apel Craiovaa admis apelul reclamanților, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, cu motivarea că tribunalul a examinat cererea de restituire a imobilelor numai în raport de terenurile agricole, cu toate că acțiunea are ca scop redobândirea, în temeiul Lg. 10/2001, a acelor imobile expropriate de stat.

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 736 din 20.12.2006, a respins excepția privind lipsa calității procesuale invocată de intimatele Primăria și SC SA.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu Prefectura G, Primăria, SC SA și s-a constatat că aceștia au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele expropriate - construcții și suprafața de 0,33 ha teren, ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII din Lg. 247/2005.

S-a respins acțiunea față de intimatele Tg. J, Primăria comunei și SC SA

S-a respins acțiunea reclamantei, pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:

Reclamanții și sunt moștenitorii legali ai autorului, în calitate de nepoți de fiu predecedat, cu actele depuse la dosar aceștia făcând dovada de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de la bunicul lor patern.

Reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Lg. 10/2001, deoarece imobilele a căror restituire se solicită au fost proprietatea autorului, iar reclamanta este soția supraviețuitoare a lui G, fiul lui și, predecedat acestora, prin urmare, reclamanta nu are vocație succesorală și nu îndeplinește condițiile prev. de art. 4, alin.2 din lege.

Din actele depuse la dosar de către Primăria și din concluziile raportului de expertiză a rezultat că terenurile în suprafață de 7,95 ha au fost ocupate în întregime de lucrări de investiții.

Din această suprafață a fost reconstituită în favoarea reclamanților și suprafața de 4,17 ha, în baza legilor fondului funciar, iar diferența de 3,78 ha este ocupată de Energetic, nefiind posibilă restituirea în natură.

În urma completării raportului de expertiză a rezultat că din suprafața expropriată doar 0,33 ha teren este situată în intravilanul localității, astfel că, potrivit dispoz. art. 8 din lege nu intră sub incidența acestei legi decât terenurile preluate de stat situate în intravilan.

În această situație, în speță, sunt incidente dispoz. art. 11, alin.3 și 4 din Lg. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întreg terenul afectat, persoanei îndreptățite i se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent.

Referitor la excepțiile invocate de pârâtele Primăria și SC, privind lipsa calității procesuale pasive, acestea nu sunt întemeiate, deoarece din probele administrate a rezultat că suprafața de teren ce face obiectul litigiului este situată pe raza administrativă a orașului și este ocupată de. De altfel, acestea au fost și unitățile notificate de către reclamanți, alături de Prefectura G, astfel că au calitatea de persoane juridice deținătoare, în sensul Lg. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și intimatele Primăria și SC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul formulat de reclamanții, se critică sentința instanței de fond, în sensul că aceasta, în mod greșit, a reținut că măsurile reparatorii în echivalent se cuvin numai pentru suprafața de 0,33 ha, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că suprafața expropriată situată în intravilanul fostei localități, a fost de 2,77 ha.

În apelul formulat de Primăria, se critică soluția instanței de fond deoarece primăria nu are calitate procesuală pasivă, iar pe fond, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Lg. 1/2000 sau li s-au dat despăgubiri, iar terenurile din extravilan nu pot face obiectul Lg. 10/2001.

În apelul formulat de SC SA, se arată că nu există nicio dovadă certă asupra ocupării de către această societate a suprafeței de 0,33 ha, pentru care instanța de fond a admis acțiunea, iar societatea nu are calitate procesuală pasivă, nefiind unitate deținătoare a acelei suprafețe.

Apelul formulat de reclamanți este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite să solicite măsuri reparatorii, potrivit Lg. 10/2001, făcând dovada că imobilele au fost preluate abuziv de la autorul lor,.

În baza Decretului 214/1965 a fost expropriată suprafața de 7,95 ha teren și construcțiile ce ulterior au fost demolate.

Din raportul de expertiză întocmit în apel d e către expert, instanța reține că pe teritoriul administrativ al comunei s-a reconstituit dreptul de proprietate și s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 1 ha pădure () și s-a eliberat proces verbal de punere în posesie pentru suprafața de 0,5575 ha teren arabil, reconstituindu-se, deci, în baza legii fondului funciar, în natură, dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,5775 ha din totalul suprafeței de 625 ha, existentă pe teritoriul comunei, rămânând nereconstituită suprafața de 4,6725 ha.

Din această suprafață numai suprafața de 0,42 ha este fost teren intravilan, situată în V satului, astfel că numai pentru această suprafață urmează să se acorde măsuri reparatorii în echivalent, deoarece fizic nu se poate restitui terenul.

Potrivit art. 8 din Lg. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localității, la data notificării sau al cărui regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

Expertiza a evidențiat în cauză că pe raza comunei s-a reconstituit 1,5775 ha, la legea fondului funciar, că rămâne de reconstituit suprafața de 4,2525 ha, fie în natură fie prin despăgubiri și că numai suprafața de 0,42 ha poate face obiectul Lg. 10/2001, astfel că numai pentru această suprafață care este în intravilan, instanța urmează să admită apelul și să dispună măsuri reparatorii în echivalent, deoarece terenul se află în interiorul perimetrului Lacului de acumulare, precum și a barajului.

Urmează, deci, ca în baza acestor considerente, să se admită apelul declarat de reclamante, să se schimbe în parte sentința instanței de fond, în sensul că se acordă măsuri reparatorii pentru suprafața de 0,42 ha teren, potrivit art. 7, alin.2 din Lg. 10/2001, coroborat cu art. 8, alin.1 din aceeași lege.

În privința apelurilor formulate de Primăria și SC SA, instanța urmează să le respingă, deoarece atât măsurile reparatorii în natură cât și în echivalent se fac în contradictoriu cu unitățile deținătoare pe raza cărora au fost construcțiile și terenurile, iar expertizele atât de la fond cât și din apel au evidențiat că terenul se află pe teritoriul administrativ al orașului, ocupat de Energetic.

Pe de altă parte, pentru măsurile reparatorii prevăzute de Lg. 10/2001, instanța a avut în vedere suprafețele de teren preluate abuziv, care fac obiectul legilor fondului funciar, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură sau pentru care au primit despăgubiri și terenurile din intravilan ce intră sub incidența Lg. 10/2001.

Având în vedere aceste considerente și în limita apelului formulat de reclamante, instanța urmează să admită apelul acestora și să respingă apelurile formulate de intimate, să fie schimbată în parte sentința civilă, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 0,42 ha, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de intimatele PRIMĂRIA, cu sediul în -, jud. G și SC SA, jud. G împotriva sentinței civile nr.736 din 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2022/2006, în contradictoriu cu pârâtele PREFECTURA JUDEȚULUI G, cu sediul în Tg. J,--4, G, PRIMĂRIA COMUNEI BĂLEȘTI - Comuna, G și OLTENIA - Tg J, str. -, nr. 1-15, G,

Admite apelul declarat de reclamanții, domiciliată în Tg J, - -, Bl. 1,. 2,. 14, jud. G, cu domiciliul în B, nr. 311, - 11,. C,. 77, sector 3, domiciliată în B,-, - 43,.1,.5, sector 6.

Schimbă în parte sentința civilă, în sensul că acordă măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 0,42 ha.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

.

10 ex/15.02.2008

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Dan Spânu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Craiova