Speta Legea 10/2001. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 23/
Ședința publică din 5 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de:
- apelanții reclamanți, du domiciliul ales în C,-, -.D,. 1,. 67 (la avocat ) și, domiciliat în B, strada -. -, nr. 14 și,
- apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C,-,
în contradictoriu cu intimata pârâtă C, cu sediul în C,-, -. 18, parter,
împotriva sentinței civile nr. 1135 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 2 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru concluzii scrise, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la data de 5 februarie 2010, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 17.04.2007, reclamanții - și au chemat în judecată Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat C, Primarul Mun. C, Municipiul C și Consiliul Local C, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în C,- (fost - 8), compus din teren și construcție; în subsidiar, dacă restituirea în natură nu ar fi posibilă, s-a solicitat ca pârâții să fie obligați la restituirea unui teren în compensare egal ca valoare cu imobilul preluat abuziv; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că, prin actul de donație nr. 3776/2.10.1925, străbunicul lor, a donat soției sale acest imobil - situat în-; cei doi soți au avut trei copii, respectiv, și (căsătorită cu ); aceasta din urmă a fost bunica reclamanților și a avut o fiică, pe nume C (căsătorită ).
Reclamanții au menționat că acest imobil a fost preluat în mod abuziv, conform Decretului nr. 92/1950, pe numele doar a unuia dintre cei trei moștenitori -; reclamanții au precizat că, inițial, au formulat o cerere de restituire a imobilului pe temeiul Legii nr. 112/1995, care însă le-a fost respinsă cu motivarea că,imobilul este ocupat în întregime de chiriași cu contracte valabile de închiriere"; ulterior au adresat o notificare în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, unității deținătoare,
Reclamanții au mai arătat că, nerespectându-se principiul celerității, după șase ani de la depunerea notificării nu a fost emis nici un răspuns, nici de la entitatea menționată și nici de la Primăria C, iar prin adresa nr. R/04.06.2003 li s-a comunicat prin intermediul Prefecturii C că există un număr foarte mare de notificări sosite pe adresa primăriei.
Pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Caf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prin prisma faptului că această entitate nu este deținătorul imobilului în înțelesul dat de prevederile Legii nr. 10/2001, ci doar unitatea care administrează fondul locativ de stat. Pârâta a menționat că neavând nici o obligație de emitere a unei dispoziții, a înaintat documentația Primăriei
Prin încheierea din 23.10.2007, tribunalului a admis excepția, constatând că potrivit cap. II din Normele metodologice emise pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin nr.HG 498/2003, unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste)" și că Regia nu are, prin raportare la prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001 și la cele cuprinse în Norme, calitatea de unitate deținătoare, întrucât deși textul citat se referă și la,regii autonome", C are doar atributul administrării, gestionării imobilelor cuprinse în fondul locativ de stat, iar nu și pe cel al exercițiului dreptului de proprietate publică cu privire la aceste imobile.
Prin sentința civilă nr. 1135/14.10.2008, Tribunalului Constanțaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C și Consiliul Local să restituie reclamanților, în natură, partea neînstrăinată din imobilul - teren în suprafață de 438 mp și construcții, situat în mun. C, str. - - nr. 8, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică mobiliară efectuat de expert; de asemenea, a fost obligat pe pârâtul Primarul Mun. C să emită o dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea înstrăinată a imobilului (183,70 mp din construcție); drept consecință a admiterii excepției, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva C, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin actul de donație transcris sub nr. 3776/2.10.1925 la Tribunalul Constanța, numitul a donat soției sale (care a acceptat-o cu acordul soțului ei) imobilul - teren și construcții - situat în C,-, teren pe care donatorul l-a dobândit prin actul autentic de vânzare nr. 4347/1895 și transcris sub nr. 786/1925 și pe care a edificat,clădirile ce se află astăzi" (înscrisuri aflate la filele 6-7 dosar tribunal).
Tribunalul a observat - din actele de stare civilă depuse la dosar - că soții și au avut o fiică, care s-a căsătorit cu și care în actul de deces a fost menționată (înscrisuri aflate la filele 39-41, dosar tribunal); la rândul lor, soții () au avut o fiică, pe nume C, născută la 20.05.1907, căsătorită cu (înscrisuri aflate la filele 42-43 dosar tribunal).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 523/16.01.1995 și certificatului de moștenitor nr. 22388/28.11.1994 eliberate de fostul notariat de Stat Sect. 1 B, de pe urma def. () a rămas ca moștenitor unic - succesor legal C, iar de pe urma acesteia, după decesul acesteia -intervenit la 28.09.1994 -, succesiunea le-a fiilor săi - și (înscrisuri aflate la filele 45-46dosar tribunal).
Referitor la imobilul ce a făcut obiectul donației (în prezent situat în C,-), tribunalul a constatat că a intrat ulterior în patrimoniul statului român, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.
În calitate de moștenitori al numitei C, a inițiat un prim demers după apariția Legii nr. 112/1995, solicitând restituirea în natură a imobilului, însă prin Hotărârea nr. 658/2.03.1999 a Comisiei Județene de aplicare a legii, cererea a fost respinsă cu motivarea că acesta este ocupat integral de chiriași cu contracte valabile de închiriere.
Reclamanții au formulat, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, o notificare către C, cu același conținut; notificarea a fost înaintată administrativ către Primăria mun. C, care a confirmat primirea documentației, dar și nesoluționarea cererii până la momentul sesizării instanței (adresa nr. R 68924/18.06.2007 - fila 37).
Față de acesta, tribunalul a reținut că reclamanții au dovedit calitatea lor procesuală activă atât în ce privește succesiunea de pe urma autorului lor, cât și pe cea de persoane îndreptățite la restituire, în contextul dat de Legea nr. 10/2001 și de Normele metodologice date în aplicarea unitară a legii, aprobate prin HG498/2003.
Cu privire la situația juridică a imobilului, tribunalul a avut în vedere datele comunicate prin adresa nr. R-/24.08.2007 a Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei C, care menționează faptul că acest imobil figurează în anexa Decretului nr. 92/1950 - C, la poziția 48, ca aparținând lui.
Tribunalul a observat că, în această adresă, s-a menționat că în luna februarie 1995, era înscris, pentru suprafața construită de 41,13 mp din acest imobil, titlul de proprietate nr. 40471/12.11.1974 pentru numiții și. Aceleași date se regăsesc în fișa bunului imobil, care îi identifică pe și ca deținând cu titlu un corp de casă cu parter; prin adresa nr. 6189/16.10.2007, Caî nvederat instanței situația locativă a acestui imobil, cu contractele de închiriere aflate în evidența unității (filele 83- 93 și respectiv, filele 97-100), ulterior, fiind transmise și copile contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru acest imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 (filele 110 - 115).
Imobilul a fost identificat prin raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul imobiliar ing., ca fiind alcătuit din teren în suprafață de 438 mp și construcții, respectiv: la stradă, o construcție cu regim de înălțime demisol și parter, cu suprafața construită de 238 mp și o suprafață locativă de 169 mp, după cum rezultă și din fișa clădirii nr. 391/11.483 întocmită pentru clădirea amplasată în C, str. C-tin - nr. 8, corp 1; în curte, o construcție cu regim de înălțime parter, cu suprafața construită de 85 mp și suprafață locativă de 51 mp, astfel cum rezultă din fișa clădirii nr. 392/11.485 întocmită pentru clădirea amplasată în C,-, corp 2.
În raport de numerele de inventar mai sus-menționate, date celor două construcții ce formează corpurile de clădire, tribunalul a avut în vedere că titlul de proprietate nr. 40471/12.11.1974 al numiților și afectează corpul de clădire nr. 2, stabilind că acesta din urmă are regimul de înălțime parter (după cum reiese din fișa bunului imobil - fila 60), înstrăinarea lui fiind și motivația radierii din evidența a corpului cu acest nr. de inventar (11.485, după cum rezultă din raportul depus la filele 84 și 98).
Tribunalul a mai observat că, celelalte contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar vizează corpul nr. 1 (nr. inventar 11.483), cu regim de înălțime demisol și parter anume: contractul de vânzare-cumpărare 28353/9.07.1997 încheiat cu, pentru două camere în supr. de 41,50 mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. 27573/20.11.2006 încheiat cu - și, pentru 40,02 mp; contractul de vânzare-cumpărare 25352/2.06.1997 încheiat cu G, pentru două camere în supr. de 22,72 mp; contractul de vânzare-cumpărare 27129/30.09.2006 încheiat cu și, pentru două camere în supr. de 38,55 mp.
Considerând incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 - întrucât imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, fiind aplicat Decretul nr. 92/1950 fără a se ține seama de adevăratul proprietar al imobilului, care în fapt era autoarea reclamanților, conform actului de donație transcris -, cum textul sus-menționat instituie prevalența restituirii în natură, ca măsură statuată de Legea nr. 10/2001 față de celelalte soluții reparatorii, tribunalul a reținut că, în speță, nu vor mai putea face obiectul restituirii în natură apartamentele (spațiile locative) înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, în suprafață totală de 183,70 mp - din corpurile 1 și 2, pentru care pârâtul Primarul Mun. Caf ost obligat să emită o dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea înstrăinată a imobilului (183,70 mp din construcție).
Constatând că anumite părți din imobil nu au fost înstrăinate, tribunalul a dispus obligarea pârâților Primarul Municipiului C, Municipiul C și Consiliul Local C să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 438 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză (pentru care nu s-a făcut dovada existenței vreunui titlu de înstrăinare), precum și construcțiile (spații locative și anexe).
În ceea ce privește cererea subsidiară a acțiunii - dacă restituirea în natură nu este posibilă, pârâții să fie obligați la restituirea unui teren în compensare egal ca valoare cu cel preluat - tribunalul nu primit-o, căci aplicarea art. 20 alin. 2 și 3 din lege, presupune ca persoana îndreptățită să fi solicitat ca măsură compensatorie atribuirea de bunuri sau serviciu în compensare, iar persoana deținătoare să emită o ofertă în acest sens.
Împotriva acestei sentinței a formulat apel reclamanții - și și respectiv pârâții Primarul Mun. C, Municipiul C și Consiliul Local C, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac, pârâții au criticat hotărârea pronunțată, întrucât instanța de judecată a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, iar considerentele sentinței civile sunt străine de lucrările efectuate în cauză.
Față de argumentele reținute de instanță, pârâții apreciază că aceasta a ignorat înscrisurile aflate la dosarul cauzei de unde rezultă cum acțiunea a fost promovată de persoane care au calitatea de moștenitori și deci nu sunt "persoane îndreptățite" în sensul Legii nr. 10/2001. Astfel, instanța de judecată pentru a pronunța această soluție reține că reclamanții au dovedit calitatea lor procesuală activă atât în ce privește succesiunea de pe urma autorului lor, cât și pe cea de persoane îndreptățite la restituire, în contextul dat de Legea 10/2001.
Or, au învederat recurenții, din istoricul de rol fiscal reiese că, în registrul matricol anual din perioada 1942-1950, la matricola 83, la adresa din C,-, figurează, iar situația din situația juridică a imobilului rezultă că acesta a fost naționalizat în baza Decr. nr. 92/1950 în care este consemnat în anexa la decret la pag. 21, poziția 48, proprietar; mai mult din adresa nr. 4419/12.08.1992 emisă de "Confort " se confirmă faptul că imobilul din- a fost proprietatea numitului.
Prin urmare, recurenții au apreciat că reclamanții nu au dovedit că sunt moștenitorii lui, întrucât aceștia au depus la dosar doar înscrisuri din care rezultă că sunt moștenitorii lui, care la rândul ei este moștenitoarea numitei; este soră cu însă nu rezultă din niciun înscris că aceasta împreună cu fratele sau erau coproprietari pentru imobilul din cauză, pentru a se justifica apoi calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire.
Recurenții au precizat că, întrucât atât în decretul de naționalizare cât și din situația juridică a imobilului nu apare proprietara imobilului la data naționalizării, este foarte posibil ori ca aceasta să fi renunțat la moștenirea de pe urma lui ori aceasta din urmă să fi vândut imobilul fiului său; cu atât mai mult, pârâții au arătat că reclamanții aveau obligația care le incumba moștenitorilor pentru a putea succede să dovedească propria lor calitate, fie era vorba despre o succesiune legală, fie că era vorba despre o succesiune testamentară.
În motivarea căii lor de atac, reclamanții au arătat că, în mor eronat instanța de fond a considerat ca fiind înstrăinate porțiuni din imobil, fără a exista titlurile de proprietare (acte de vânzare-cumpărare) ale acestor construcții - deși s-a solicitat să se depună contractul de vânzare-cumpărare nr. 40471/12.11.2974,
Reclamanții mai precizează că, pentru a paraliza restituirea în natură a unui imobil, numai actul de vânzare-cumpărare al terțului ar putea face dovada imposibilității de restituire în natură; cu toate că, din adresa nr. -/24.08.2007 depusă de Primăria C rezultă că din imobilul în litigiu ar fi fost înstrăinată, în baza titlului de proprietate nr. 40471 (12.11.1974) acesta avea o suprafața construită de doar 41,13.p; de asemenea, în sentință există referiri și la alte contracte de vânzare-cumpărare către - și, G, și (încheiate în perioada 1997-2005), despre care nu se înțelege dacă intră sau nu în imobilul ce face obiectul prezentei cauze și, de aici limitele restituirii în natură; mai mult, coroborat cu adresa -/24.08.2007 a Primăriei C (ultimul alin.), se face referire la două imobile, nr. 8 și 8; este posibil ca aceste acte de vânzare-cumpărare să vizeze numărul alăturat, cu atât mai mult cu cât, la origine, chiar în Registrul de proprietăți din 1936, la nr. 1546 era lotul vechi "f" - nr. 8 bis și la nr. 1547 lotul " f 1" - nr. 8.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâți, reclamanții s-au apărat arătând că, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, au calitate de persoane îndreptățite numai moștenitorii care au făcut notificare; în cauză singurii notificatori sunt reclamanții - și, în calitate de strănepoți ai proprietarei inițiale -, conform actului de donație din 1925 - față de care, conform certificatului nr. 49705/12.11.1942 emis de Primăria Municipiului C, se certifică faptul că imobilul din str. - - este "proprietatea moștenitorilor defunctei ".
Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate de pârâți, raportat la materialul probator administrat în fața primei instanțe și în fața curții - certificat nr. 49705/12.11.1942 eliberat de Primăria Municipiului C, procură specială din 10.12.1947 autentificată sub nr. 44620/10.12.1947, estras din Registrul stării civile pentru morți pentru anul 1944, adresa nr. R-B 5344/10.04.2009 a C, titlu proprietare nr. 40471/12.11.1974, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9844/25.09.1996 la., raport de expertiză tehnică, adresele nr. 10212/23.11.2009 și nr. 7224/16.11.2009 ale C - instanța constată că apelurile sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca atare.
Astfel, cu privire la apelul pârâților care contestă calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților, Curtea constată că în mod corect și printr-o interpretare judicioasă a înscrisurilor privind trecerea imobilului în detenția statului cu certificate de stare civilă, tribunalul a stabilit că reclamanții au dreptul de a solicita, pentru imobilul situat în C,-, măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanții au dovedit - situație necontestată de pârâți - că sunt descendenții numitei C (născută ) care era fiica numiților ( trecut în actele de stare civilă și cu numele de ) și: este fiica lui și (acesta având alți doi frați și ).
Apelul pârâților - care se întemeiază pe mențiunile registrului matricol manual din perioada 1942 - 1950 și din care ar reieși că bunul a fost preluat de la ( probabil - fiul lui și ) și nu de la autoarea reclamanților numita - este neîntemeiat, situația invocată de acești apelanți fiind contrazisă de înscrisurile aflate la dosarul primei instanțe și cele administrate în calea de atac.
Potrivit art. 1 alin. 1-3 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile acestei legi.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești.
Conform art. 2 alin. 1 lit. a și i din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Rezultă că, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv și calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de moștenitor al proprietarului.
În cazul reclamanților, ambele condiții erau îndeplinite.
După cum a reținut și tribunalul, imobilul situat în C,-, format din teren lotul F careul 12 și construcțiile de pe el (edificate de ) a fost donat de acesta soției sale prin contractul autentificat sub nr. 3776/03.10.1925.
Deși nu tăgăduie această descendența reclamanților, pârâții calitatea de persoane îndreptățite a acestora din perspectiva lipsei probelor din care să rezulte că bunul a fost preluat abuziv de la autoarea reclamanților, în fapt numita ( născută la 17.02.1885, decedată la 02.01.1971).
Astfel, pentru terenul situat în- (stradă a cărei denumire a avut o evoluție continuă - -, apoi - - pentru ca, în prezent, să se numească - -) lotul F careul 12 - indicat în actul de donație - apare ca fiind înposesialui în Registrul de proprietăți pentru anii 1936 - 1938, vol I, pag. 155; de asemenea, în Anexa pentru Județul Ca D ecretului nr. 92/1950, imobilul situat în C,- - format din 8 apartamente, subsol și parter - 3 corpuri de clădire - a fost preluat tot de la.
Acestea însă nu sunt suficiente pentru a se considera că la momentul naționalizării era proprietar numitul și nu autoarea reclamanților.
Curtea constată, în primul rând, că înscrierile din Registrul de proprietăți 1936 - 1938 (în ciuda denumirii) se făceau pentru "posesori" și nu pentru proprietari; apoi, mențiunile din acest registru au caracter cel mult orientativ, având caracter public, ostensibil și cu deplină forță probantă, doar cele din registrul de transcripțiuni-inscripțiuni; or, din această perspectivă, trebuie acordată deplină încredere menționării sub nr. 2780/26.10.1925 în acest registrul de publicitate imobiliară a actului de donație autentificat sub nr. 3776/1925 la Grefa Tribunalului Constanța.
În al doilea rând, registrul ținut de autoritățile locale este contrazis de un alt document, emis tot de acestea - certificatul nr. 49705/12.11.1942 eliberat de Primăria Municipiului C -, din care rezultă că imobilul situat în- esteîn proprietatea moștenitorilor defunctei(și nu în cea a lui astfel cum se indică prin notațiile din perioada 1936 - 1938).
Cu privire la care dintre "moștenitorii lui " se face vorbire, problema este lămurită de procura specială autentificată sub nr. 44620/10.12.1947 la Secția Notariat a Tribunalului Ilfov prin care numita dădea împuternicire de administrare a imobilelorproprietateasa din C, str. - nr. 8 și- (fila 26, dosar curte).
Conținutul acestui act notarial se completează perfect cu informațiile comunicate de C prin adresa nr. 4419/12.08.1992 ( fila 18, dosar tribunal). Cu toate că acest document nu se referă expres la imobilul din str. -, confirmă totuși că celălalt bun indicat în procură (din b-dul - - fost -) a fost proprietatea numitei și a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 și a sentinței civile nr. 1831/1962.
Or, această situație creează toate premisele care să îndreptățească instanța să considere că și celălalt imobil a fost tot proprietatea lui.
Cu referire la menționarea numelui lui în anexa Decretului nr. 92/1950 ca fiind persoana de la care s-ar fi preluat bunul, curtea consideră că tribunalul a dat o dezlegare judicioasă acestei împrejurări, considerând această situație doar o dovadă a preluării fără titlu a imobilului.
Aceasta, deoarece - dată fiind amploarea procesului de trecere în proprietatea statului comunist a imobilelor cu destinație de locuință din patrimoniul particularilor -, la punerea în aplicare a decretului de naționalizare s-au produs numeroase erori fie asupra bunurilor etatizate, fie asupra persoanelor spoliate astfel.
Oricum, chiar dispozițiile decretului erau de natură a crea confuzii genul celor arătate, legea stabilind că imobilele proprietatea soțului, soției sau copiilor minori se considera ca aparținând unui singur proprietar în ce privește aplicarea decretului (art. 5); de asemenea, preluarea construcțiilor se putea face în temeiul listelor anexe ale decretului (ce puteau fi oricând modificare și completate - art. 11) sau în temeiul unor procese-verbale întocmite de comitele executive ale sfatului popular.
De aceea, și curtea consideră că împrejurarea că în anexa pentru Judecătoria Constanțaa Decretului nr. 92/1950 apare menționat numele lui ca fiind persoana de la care s-a preluat bunul și nu numele adevăratului proprietar - autoarea reclamanților - este o dovadă a situației că bunul a fost preluat fără titlu în accepțiunea acestei noțiuni astfel cum este caracterizată de art. 6 al.1 din Legea nr. 213/1998 (fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat) pentru respectarea înseși prevederilor decretului, constatare care face inutilă verificarea dacă s-ar fi respectat dispozițiile normative cu forță superioară.
Privitor la apelul reclamanților - astfel cum a fost el înregistrat la 12.01.2009 - în care se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul temeiniciei constatării că o parte din imobil este imposibil de restituit deoarece ar fi fost înstrăinat chiriașilor, curtea amintește că, în conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, e regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în naturăîn starea în care se află la data cererii de restituireși libere de orice sarcini".
Corespunzător, în temeiul art. 18, ăsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent cazurile când: imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale; imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel; imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Este și situația unei bune părți a construcțiilor preluate de la autoarea reclamanților care, a fost cumpărată de chiriașii care locuiau în imobil, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 28353/09.07.1997 -, nr. 27573/20.11.1996 - - și, nr. -/30.09.1996 - și, nr. 25352/02.06.1997 - G de la. care au primit în folosință, pe toată durata existenței construcției, terenurile aferente acestora; la acestea se adaugă titlul de proprietate nr. 40471/12.11.1974 eliberat pe numele lui și, care au vândut familiei - și -
Apartamentele înstrăinate au fost identificate în apel - din nou, la solicitarea reclamanților -, expertul învederând că cea mai mare parte a construcțiilor a fost înstrăinată cu excepția unui apartament situat la parter (spre stradă) format din 2 camere și hol ocupat de familia și a unor magazii deținute de aceștia.
De aceea, apelul reclamanților referitor la această soluție a instanței de restituire în natură a părții neînstrăinate din imobil și a terenului în suprafață de 438. este corectă.
Solicitarea reclamanților -din concluziile orale ale reprezentantului acestora- de a dispune obligarea pârâților să ofere în compensare un alt bun pentruîntregimobilul, nu poate fi analizată de instanța de apel, depășind limitele învestirii instanței de control judiciar astfel cum acestea au fost stabilite de cererile de apel.
Din analiza cuprinsului motivelor de apel, curtea constată că, în termenul legal, reclamanții au criticatdoarsoluția instanței ce privea cererea de restituire în natură, ca urmare a constatării că mai multe apartamente din clădire ar fi fost vândute: din această perspectivă, apelanții au solicitat depunerea unor înscrisuri (care se aflau la dosarul primei instanțe în mare parte).
Se impune observația că dispozitivul sentinței apelate avea un conținut complex, de admitere în parte a cererii de restituire în natură (respingere pentru restul), de obligare a pârâților de emiterea unei dispoziții de acordare de despăgubiri, de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu C pentru lipsa calității procesuale pasive.
Or, după cum a rezultat în mod evident din cuprinsul prezentului apel, acestea au fost nemulțumițidoarde limitele în care s-a dispus restituirea în natură,nuși de dispozițiile privitoare la propunerea de despăgubiri sau de soluționarea cauzei în contradictoriu cu
Din această perspectivă, curtea trebuie să facă aplicarea circumstanțiată a caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, respectiv provocarea unei noi judecăți în fond cu privire la problemele de fapt dar și cele de drept, cu posibilitatea readministrării probelor de la prima instanță și administrarea oricăror probe noi, având în vedere limitele efectului devolutiv, dintre care cea mai importantă se referă la aplicarea principiului disponibilității.
Principiul disponibilității - văzut în special în antagonism cu principiul oficialității din procesul penal, conform căruia organele judiciare trebuie să aibă inițiativa declanșării procesului, pornind din oficiu mecanismul procesual - semnifică posibilitatea părții, în limitele legii, de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale acordate de lege.
Din punct de vedere analitic, principiul disponibilității privește dreptul unei persoane de a porni sau nu un proces civil, dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată, dreptul de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa și de a face o tranzacție, dreptul de a ataca sau nu hotărârea și de a stărui sau nu în calea de atac și dreptul de a cere executarea hotărârii judecătorești.
În cuprinsul dreptului de a determina limitele acțiunii introductive intră posibilitatea părții de a stabili cadrul procesual (persoanele chemate în judecată) și obiectul (pretenția din cerere).
Astfel, în litigiile civile instanța nu poate introduce, din oficiu, altă persoană în proces, decât cele indicate de reclamant, prin cerere. Posibilitatea de a lărgi sfera subiectivă a procesului o au numai părțile - reclamantul sau pârâtul - ori chiar terțele persoane care doresc să intervină într-un procesul în curs, instanța putând cel mult (în virtutea rolului activ) să pună în discuția părților necesitatea introducerii în proces și a altor persoane de către aceste părți - prin formele prevăzute de art. 49-56 Cod pr. civ..
Referitor la obiect, instanța este ținută de cererea reclamantului, neputând să depășească limitele acesteia deoarece este ținută de obligația de a se pronunța doar cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. 6 Cod pr. civ.).
Din cauză că, și în această etapă, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța de apel nu poate proceda la această nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant: tantum devolutum quantum apellatum.
Deoarece hotărârea primei instanțe poate fi atacată doar cu privire la soluționarea unor capete de cerere sau referitor la anumite părți din proces, atunci când există un apel parțial, ceea ce nu a fost supus apelului trece (prin efectul prevederilor art. 377 alin. 1 pct.2 Cod pr. civ.) în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel nu poate modifica sub aspecte sau efecte părțile pentru care nu s-a făcut apel.
De aceea, criticile referitoare la obligarea autorității locale de a acorda un bun în compensare pentruîntreg imobilul(cu atât mai mult cu cât, dat fiind principiul restituirii în natură, soluția restituirii apartamentului ocupat de chiriașii se impunea primei instanțe) precum și cea referitoare la restituirea terenului ce ar fi grevat de un drept de folosință al proprietarilor locuințelor (situație care, în opinia curții, ar fi trebuit să conducă la o imposibilitate juridică de restituire în natură), deoarece nu au fost formulate în termenul de apel astfel încât să învestească în mod legal instanța de control judiciar, nu pot fi cercetate.
Conform art. 274 Cod pr. civ. partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată pe care partea care a câștigatva dovedică le-a făcut.
Față de situația că intimata C nu a probat că ar fi efectuat cheltuieli cu susținerea apărărilor din apelul de față (trecând peste situația că apelul nu privea această instituție), cum cerința probării suportării unor astfel de cheltuieli este prevăzută expres de textul citat, va fi respinsă cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile declarate de apelanții reclamanți, cu domiciliul ales în C,-, -.D,. 1,. 67 (la avocat ) și, domiciliat în B, strada -. -, nr. 14 și apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimata pârâtă C, cu sediul în C,-, -. 18, parter, împotriva sentinței civile nr. 1135 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de C ca neîntemeiată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
jud.fond
red. dec. jud. /14.04.2010
dact.gref./8 ex./16.04.2010
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Vanghelița Tase
