Speta Legea 10/2001. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 238/A/2008

Ședința publică 24 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

- - -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, împotrivasentinței civile nr. 294 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

De constată că la data de 23 septembrie 2008, atât reclamantul apelant cât și pârâtul intimat au depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr.5432/117 din 17.12.2007 la Tribunalul Cluj, reclamantul -, a solicitat ca prin sentința ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, să dispună anularea dispoziției nr.1969 din 26.11.2007 emisă de pârât și restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1788 mp și casă cu suprafața construită de 310 mp, înscris în CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8 a comunei.

Prin sentința civilă nr.294 din 28 mai 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr.1969/26.11.2007 emisă de pârât, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului, propunându-se acordarea de despăgubiri.

Imobilul în litigiu a fost proprietatea părinților reclamantului, defuncții și.

Reclamantul a mai formulat acțiuni întemeiate pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea imobilului, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.

Imobilul teren și construcție compusă din 7 camere și anexă având destinația de cămin cultural, face parte din domeniul public al comunei.

Potrivit art.1 din Legea nr.213/1998, dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care potrivit legii sunt de uz sau de interes public. În anexa legii, la pct.III sunt enumerate bunurile din domeniul public al comunelor, între care la pct.5 figurează și clădirile în care consiliile locale își desfășoară activitatea, instituțiile publice de interes local, etc. categorie în care intră și căminele culturale.

Așadar, a concluzionat tribunalul, nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, ci doar acordarea de măsuri repratorii prin echivalent, așa cum s-a procedat prin dispoziția atacată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii cererii introductive de instanță.

În motivarea apelului, reclamantul a criticat soluția primei instanțe, susținând că în speță sunt îndeplinite condițiile restituirii în natură a imobilului, deoarece este unicul moștenitor al defunctei sale mame, cea care a formulat notificarea în temeiul Legii nr.10/2001.

Contrar celor reținute în dispoziția primarului și în sentința primei instanțe, reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului, cu toate că afectațiunea actuală a acestuia este aceea de cămin cultural, deoarece în anexa 2 lit.a) pct.4 la Legea nr.10/2001, se precizează că se restituie și imobilele ocupate de instituții culturale.

Art.1 din Legea nr.10/2001 prevede că sunt supuse restituirii imobilele preluate abuziv de stat, iar în art.2 lit.h) se arată că se restituie orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998.

Din dispozițiile art.6 al Legii nr.213/1998 rezultă că sunt supuse restituirii în natură imobilele preluate abuziv de către stat, fără să se facă distincție între imobilele din domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Faptul că imobilul face parte din domeniul public al comunei, nu constituie o la restituirea în natură a imobilului.

Având în vedere dispozițiile deciziei nr.XX din anul 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța judecătorească dispune în mod direct restituirea imobilului preluat de stat.

Intimatul Primarul comunei prin întâmpinare depusă la dosar 9-10, a solicitat respingerea apelului reclamantului.

În motivarea poziției sale, pârâtul a susținut că în evidențele întocmite în anul 1965 de către Sfatul Popular al comunei, imobilul în litigiu era compus din 7 încăperi și a fost dobândit prin cumpărare. Între imobilul preluat de stat și cel existent în prezent, există diferențe.

Reclamantului i s-a respins o acțiune, prin decizia civilă nr.985/1997 a Curții de Apel Cluj, precum și o altă acțiune promovată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, situație în care reclamantul are dreptul doar la măsuri reparatorii.

Nu s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că imobilul a fost preluat fără titlu sau fără titlu valabil.

Chiar în situația în care s-ar dispune restituirea în natură, aceasta este condiționată de păstrarea afectațiunii pe o durată de 3 ani.

Reclamantul și pârâtul au depus concluzii scrise la dosar.

Examinând apelul reclamantului, curtea reține următoarele:

Asupra imobilului înscris în CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8 casă și grădină în suprafață de 1788 mp, au fost proprietari tabulari antecesorii reclamantului, și soția (), 27.

Prin dispoziția nr.1969 din 26 noiembrie 2007 emisă de Primarul comunei, 31, s-a respins solicitarea reclamantului - de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8, cu motivarea că prin sentința civilă nr.934/2006 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu destinația de cămin cultural și s-a propus acordarea de despăgubiri.

Este adevărat că prin sentința civilă nr.934 din 27 octombrie 2006 a Tribunalului Cluj, s-a respins capătul de cerere formulat de reclamant împotriva pârâtului privind restituirea imobilului în natură, dar aceasta s-a făcut în consiederarea faptului că i se lasă primarului posibilitatea soluției pe care urmează să o dea notificării reclamantului, însă nu s-a judecat cauza pe fond în sensul respingerii cererii de restituire în natură.

Susținerile pârâtului că imobilul ar fi fost dobândit de comuna cu titlu de cumpărare, sau că ar exista deosebiri între imobilul preluat și cel existent în prezent nu sunt dovedite cu nici un mijloc de probă. Tabelul de la fila 52, poziția 9, este nerelevant sub acest aspect.

La termenul din 17 septembrie 2008, curtea a pus în discuția reprezentantului reclamantului-apelant, necesitatea efectuării unei expertize tehnice, însă acesta nu a fost de acord cu efectuarea ei.

Decizia civilă nr.985/1997 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin care admițându-se recursul împotriva deciziei civile nr.1241/1996 și a sentinței civile nr.3874/1995, declarat de pârâtul Consiliul local al comunei și respingându-se acțiunea având ca obiect radierea dreptului de proprietate al Statului Român din CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8, nu constituie lucru judecat în cauză, deoarece prezenta acțiune este formulată în baza Legii nr.10/2001 și prin urmare nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 civ. privind tripla identitate de obiect, cauză și părți.

În ceea ce privește destinația construcții de cămin cultural și includerea lui în domeniul public al comunei prin Hotărârea Guvernului nr.969/2002, la poziția nr.13 din lista anexă, curtea reține hotărârea guvernamentală este din 5 septembrie 2002, pe când notificarea a fost formulată de anterior, la data de 25 mai 2001 prin executorul judecătoresc 25.

Potrivit art.16 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr.2 lit.a) pct.4 care face parte integrantă din lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 ani.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 pr.civ.se va admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, care va fi schimbată în sensul că se va admite apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâtul și în consecință, se va anula dispoziția nr.1969 din 26.11.2007 emisă de Primarul comunei și se va dispune restituirea în natură a imobilului casă și grădină în suprafață de 1788 mp, înscris în CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8.

Reclamantul va fi obligat să mențină afectațiunea de cămin cultural a construcției restituite, o perioadă de cinci ani.

În temeiul art.274 alin.1 pr.civ. intimatul aflat în culpă procesuală, va fi obligat să îi plătească apelantului cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 952 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.294 din 28 mai 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea intentată de reclamantul - în contradictoriu cu primarul comunei și în consecință:

Dispune anularea dispoziției nr.1969 din 26 noiembrie 2007 emisă de Primarul comunei și dispune restituirea în natură a imobilului casă și grădină în suprafață de 1788, înscris în CF nr.1580, nr.top 32/8 și 33/1/8.

Obligă reclamantul, să mențină afectațiunea de cămin cultural a construcției restituite, pe o perioadă de 5 ani.

Obligă intimatul să îi plătească apelantului cheltuieli de judecată la prima instanță, în sumă de 952 lei.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.DT:24.09.2008

Dact.CA:29.09.2008 - 4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Cluj