Speta Legea 10/2001. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA NR. 255/

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

Grefier - -

S-au luat în examinare apelurile civile declarate de:

-apelanții reclamanți, prin, și;

-apelanții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C,împotriva sentinței civile nr. 2134 din 07.11.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr- (nr. format vechi 1828/2005), având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanții reclamanți avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 14/2007,și pentru apelantii-pârâti se prezintă avocat, potrivit delegatiei din 2.04.2007 de substituire a av..

Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.

Apărătorul apelantilor-reclamanti solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Apărătorul apelantilor-pârâti, având cuvântul, solicită admiterea apelului și respingerea apelului formulat de apelantii-reclamanti.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată sub nr.1828/2005 la Tribunalul Constasnta, reclamantii, în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta au învestit instanta cu actiunea civilă având ca obiect constatarea ca Primarul nu a răspuns notificării în termen de 60 de zile și obligarea pârâtilor, în principal, la restituirea în natură a terenului în suprafață de 391,41 mp, situat în, lotul 9, careul 35, iar, în subsidiar, la acordarea unui teren în compensare.

În motivare, se arată că terenul în suprafață de 391,41 mp situat în lotul nr.9, careul 35, fost cumpărat de bunicul reclamantilor, în 1935.

Reclamantii, în calitate de moștenitori ai defunctului au formulat notificarea nr.1082/30.07.2001, prin BEJ, notificare ce nu a fost solutionată nici până în prezent.

În dovedirea actiunii, reclamantii au depus înscrisuri: act de vânzare-cumpărare transcris sub nr.8219/30.11.1935, certificat de calitate de moștenitor nr.5/20.01.2003, notificare nr.1082/30.07.2001, situația juridică a imobilului și au solicitat proba cu interogatoriul pârâtilor și proba cu expertiza topografică,probe administrate de instantă.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare dar și-a precizat poziția procesuală, în sensul respingerii capătului principal al actiunii ca nefondat, iar în ce priveste capătul subsidiar să se aibă în vedere ofertele pârâtilor.

Solutionând pe fond cauza, Tribunalul Constantaa pronunțat sentința civilă nr.2134 din 7 2006 prin care a admis în parte actiunea formulată de reclamantii, prin, prin în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta.

Au fost obligati pârâtii să restituie reclamantilor, în compensare, o suprafată de teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul în suprafață de 391,41. lotul 9, careul 35 din, judetul Constanta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut că autorul reclamantilor a fost proprietarul imobilului - teren în suprafață de 391,41 mp, situat în lotul 9, careul 35 din, judetul Constanta, imobil care a fost preluat abuziv, iar reclamantii au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001.

Întrucât imobilul în litigiu nu este liber de constructii,pârâtii au fost obligati să restituie reclamantilor, în compensare o suprafată de teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul în suprafată de 391,41 mp careul 35 din, judetul Constanta.

În termen legal, împotriva sentintei civile nr.2134 din 7 2006 au declarat apel reclamantii și pârâtii.

Apelul declarat de către reclamanti

Motivează apelul arătând că prin cerere introductivă au solicitat să se constate că pârâtul Primarul Municipiului nu a raspuns notificării, conform art.23 din Legea nr.10/2001și să fie obligati pârâtii în principal la restituirea în natură a terenului, iar în subsidiar, la acordarea de teren în compensare.

În cursul judecătii la fond s-a dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului în litigiu.

În urma efectuării acestei expertize s-a stabilit că terenul în litigiu este ocupat.

În aceste condiții și avându-se în vedere lista cu terenuri libere ce pot fi acordate în compensare s-a dispus efectuarea unei alte expertize pentru a se stabili valoarea terenului ce a apartinut autorului reclamantului și stabilirea valorii unui teren în zonele în care se poate acorda teren în compensare și identificarea acestuia.

Instanta a respins această probă și a obligat pârâtii să restituie reclamantilor, teren în compensare cu aceleași caracteristici urbane cu terenul din.

în continuare arătând că solutia pronunțată este nelegală pentru următoarele:

Conform principiului disponibilității instanta este obligată să se pronunțe asupra cererii deduse judecătii, astfel cum au solicitat reclamantii.Legea nr.10/2001 prevede 3 situații de acordare de măsuri reparatorii:

restituirea în natură a terenului (regula);

acordarea unui teren în compensare în situația în care terenul nu este liber;

acordarea de despăgubiri în condițiile art.26 din Legea nr.10/2001.

În raport de cele trei situații reclamantii puteau opta pentru una dintre ele în vederea satisfacerii pretentiilor lor. Ei au optat pentru restituirea terenului în natură și în subsidiar acordarea unui teren în compensare.

Stabilindu-se că terenul nu este liber instanta a obligat pârâtii să restituie reclamantilor în compensare o suprafață de teren cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul în suprafață de 391,41 mp,lotul 9, careul 35 din, judetul Constanta, dar nu s-a identificat această suprafată de teren, conform unei expertize tehnice care trebuia efectuată la fond.

În raport de cele relatate mai sus a solicitat admiterea apelului și în urma efectuării unei expertize, obligarea pârâtilor la restituirea unui teren echivalent și individualizat.

Apelul declarat de către pârâti

Motivează apelul arătând că instanta de fond nu a aplicat corect dispozițiile Legii nr.10/2001, întrucât din probele administrate rezultă că terenul în litigiu este partial ocupat și diferenta putea fi restituită.

Pentru diferenta dintre terenul în litigiu și terenul restituit partial în natură, instanta putea acorda teren în compensare (terenul ocupat).

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului cu obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel invocate, curtea constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele:

Conform art.21 din Legea nr.10/2001 reclamantii au declanșat procedura necontencioasă notificând prin BEJ, Primăria Municipiului C, conform notificării nr. 1082 din 30 iulie 2001,solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 391,41 mp situat în, lotul 9, careul 35.

Odată cu notificarea au fost depuse actele doveditoare: actul de vânzare-cumpărare nr.4159 din 30 1935 transcris sub nr.8219 din 30 1935 prin care s-a făcut dovada că autorul reclamantilor a avut în proprietate suprafata de teren în litigiu care a fost preluată abuziv conform Decretului nr.111/1951, actele de stare civilă și certificatul de moștenitor nr.110/1999 eliberat de BNP care fac dovada calității de persoane îndreptățite a reclamantilor conform art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.

Conform art.23 din Legea nr.10/2001 Primarul Municipiului Constanta nu a emis dispoziție motivată în termenul de 60 de zile.

În condițiile în care Legea nr.10/2001, nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică detinătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art.23 din lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite, dreptul de a se adresa instantei competente - tribunalul, pe considerentul că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.

Absenta raspunsului persoanei juridice detinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal, tot în condițiile acestei proceduri speciale.

legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de referință nu poate constitui o în calea persoanei îndreptățite de a-și notifica drepturile recunoscute de lege și nici un temei de aop une pe aceasta într-o situație de inferioritate față de persoanele care primesc raspuns în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care nu au nici o culpă. A considera că plângerea este prematură sau inadmisibilă și aor espinge ca atare, nu înseamnă numai a da dovadă de un formalism nejustificat dar și a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi și a obstacula persoanele îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un raspuns și să fie la discretia unor persoane juridice deloc interesate în a restitui imobilul.

Prin urmare, instanta de fond considerând lipsa raspunsului la notificare un refuz nejustificat, în mod corect a pășit la solutionarea actiunii formulate de către reclamanti.

Conform art.3 și 4 din Legea nr.10/2001 instanta în mod corect a stabilit calitatea reclamantilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv așa cum prevăd dispozițiile art.2 lit.h din aceeași lege ce a apartinut autorului. Întrucât imobilul teren în suprafață de 391,41 mp a cărui restituire în natură o solicită reclamantii, nu este liber, astfel cum a stabilit expertiza efectuată în cauză (ocupat de constructii, spatiu și trotuar), instanta a dispus acordarea de teren în compensare cu aceleași caracteristici urbanistice edilitare cu terenul în suprafață de 391,41 mp situat în, lot 9, careul 35, teren care nu a fost identificat de instanta de fond.

În această situație, instanta de apel a solicitat Primăriei Municipiului Constanta să înainteze conform art.5 din Normele Metotologice de aplicare a Legii nr.10/2001 și art.26 din aceeași lege, lista cu terenurile libere ce pot fi atribuite în compensare, urmând ulterior să fie identificată suprafata de teren ce urmează a fi atribuită în compensare.

Urmare a celor solicitate de către instanta de apel - Primăria Municipiului Constanta a comunicat că momentan Municipiul Constanta nu dispune de rezerve de teren pentru a fi atribuit în compensare. Neexistând teren liber pentru a fi acordat în compensare, instanta trebuia să oblige pârâtul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc către reclamanti, dar dispozițiile art.296 al.ultim Cod pr.civilă interzic a se crea apelantilor în propria cale de atac o situație mai grea.

În concluzie, instanta de fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr.10/2001, motiv pentru care în baza art.296 Cod pr.civilă urmează a respinge ca nefondate apelurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanții reclamanți, prin, - domiciliati în B, sector 1,-, - Râmnicu V,-...10,judetul V și - B, sector 1,- și apelanții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, - Constanta,- - împotriva sentinței civile nr. 2134 din 07.11.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția civilă, în dosarul nr- (nr. format vechi 1828/2005).

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2008.

Președinte Judecător

- - -

Grefier

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.

Tehnored.gref.

10 ex./09.12.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Constanta