Speta Legea 10/2001. Decizia 256/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.256/
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanții reclamanți
, domiciliată în B,--52,. A,. 4,. 17, sector 1 și domiciliat în B,-,. 36,. 53, sector 1 - declarat împotriva sentinței civile nr. 1129/C/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna greci, județ T, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții reclamanții și prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 212/08.09.2008 - Baroul T pe care o depune la dosar, lipsind intimații pârâții.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul apelantilor-pârâti, critică hotărârea instantei de fond numai în legătură cu respingerea capătului de cerere privind restituirea în natură a constructiei.Apreciază că instanta de fond a gresit atunci când a considerat că nu mai există constructia veche și că noua constructie, cea în care a funcționat brutăria nu mai păstrează nimic din elementele fostei constructii și deci, nu mai poate fi restituită.
În concluzie, solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a dispune și restituirea clădirii, cu cheltuieli de judecată.
Instanta rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra cererii de apel;
Reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâta Primăria, solicitând anularea Dispoziției primarului nr.231 din 26 iunie 2006 și obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului "Moara cu trei valțuri" și terenul aferent în suprafață de 1140 mp.
În motivarea plângerii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului lor, decedat la data de 26.08.1957, ca nepot al acestuia (este fiul lui care la rândul lui a fost fiul lui ), iar este soția supraviețuitoare a lui și mama reclamantului. În prezent este recăsătorită cu. Depune alăturat actele doveditoare: adresa nr.5297/12 sept.2006 din care rezultă data morții lui, copia certificatului de naștere a lui, copia certificatului de căsătorie a lui cu, actuala, copia certificatului de deces a lui, copia certificatului de naștere a lui, copia certificatului de căsătorie dintre și.
Autorul a deținut în com. jud.T, mai multe proprietăți, iar după anul 1945 fost categorisit drept chiabur și între anii 1945-1948 i-a fost naționalizată întreaga avere.
Așa cum rezultă din copia extras de pe indexul naționalizate și trecute în patrimoniul locale conform Consiliului de Miniștri nr.1307 și publicat în Of.nr.229/1948, numitului i-au fost naționalizate moară și darac și trecute în patrimoniul com. jud.
În cauză s-a efectuat expertiza tehnică de expert topo și din care rezultă că moara și terenul aferent se află în intravilanul com. jud.T, în tarlaua 141, parcela 3910 având o întindere de 1146,61 mp. Construcția ce se află pe teren este nefuncțională și măsoară 224 mp. are destinația de, construită de Coop.de Consum și așa cum arată reprezentantul Primăriei care a fost prezent la efectuarea expertizei, a fost amplasată pe locul fostei mori cu trei valțuri ce a aparținut lui.
Tot din raportul de expertiză rezultă că pe terenul în suprafață de 1146,61 mp. aflat în patrimoniul privat al com. se află construcția fostei brutării pe o suprafață de 224 mp. restul terenului fiind liber de construcții și care nu este afectat de utilități publice.
Potrivit art.10 al.1 din Legea nr.10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr.1129 din 29 mai 2008 respins
excepția lipsei calității procesuale pasive, ca nefondată.
A fost admisă în parte contestația formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei și Comuna prin Primar, județ
S-a modificat în parte Dispoziția nr.231 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul com.jud.T, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1146,61 mp. teren situat în intravilanul com. jud.T în 141, parcela 3910, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-au păstrat celelalte mențiuni ale dispoziției atacate, ca legale și temeinice.
S-a respins capătul de cerere cu privire la restituirea în natură a construcției "Moară", ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat apel reclamanții criticând soluția cu privire la capătul de cerere privind restituirea construcției "Moară", care nu le-a fost restituită,deși terenul în suprafață de 1146,61 mp ce formează tarlaua 141, parcela 3910 fost restituit în natură.
Astfel, greșit instanța a apreciat că nu mai există clădirea morii și că s-a construit o clădire nouă cu destinație de. Din probatorii - martori și autorizația pentru execuție de lucrări nr.3941 din 5.06.1968 a fost eliberată pentru amenajarea i, în incinta și clădirea veche a morii. Din clădire s-au scos utilajele de morărit și au fost introduse cele specifice
Prin urmare, clădirea veche exista la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, ea nu a fost demolată, ci modificată pentru reamenajarea i;construcție nefuncțională așa cum a stabilit și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert topo.
Examinând motivele de apel și verificând probele administrate, instanța de apel reține următoarele:
Reclamanții prin notificarea formulată și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, în condițiile legii, cât și de titulari ai dreptului de proprietate pretins, respectiv,Moara cu trei valțuri și terenul aferent în suprafață de 1140. situat în comuna, judetul
Expertiza topo dispusă de instanța de fond, în cererea de anulare a Dispoziției Primarului nr.231/26.06.2006, a identificat terenul și moara, ca fiind în intravilanul comunei judetul T, în tarlaua 141, parcela 3910, având o suprafață de 1146,61 mp și o constructie edificată pe suprafata de 224. care are destinație de, iar clădirea este amplasată pe locul foste mori cu trei valturi ce a apartinut autorilor apelantilor -.
Terenul este în patrimoniul privat al comunei, pe care se află amplasată construcția fostei brutării, întrucât aceasta nu mai funcționează de mai mult timp, fiind dezafectată, rămânând doar zidurile.
Aceeași situație o susțin și martorii audiați, care atestă că construcția morii vechi s-a modificat prin reamenajare în, care în prezent este nefuncțională -( fila 67-68).
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Drept urmare, prevalența restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale este o consecință și a prevederii art.52 din lege care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare, care tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.
Față de considerentele de mai sus, în baza art.296 Cod pr.civilă, instanța va admite apelul, va schimba în parte sentința, în sensul că anulează în totalitate Dispoziția nr.231/2006 a Primarului comunei și va dispune restituirea în natură și a construcției (moară) amplasată pe terenul restituit prin sentința apelată.
Va mentine celelalte dispoziții ale sentintei.
Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța le va respinge ca nedovedite, la dosar nefiind depuse probe - chitante de onorarii de avocat sau alte cheltuieli.
PENTRU ACSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de formulat de apelanții reclamanți, domiciliată în B,--52,. A,. 4,. 17, sector 1 și domiciliat în B,-,. 36,. 53, sector 1 - declarat împotriva sentinței civile nr. 1129/C/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna, județ T,
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că anulează Dispoziția nr.231/26.06.2006 emisă de Primarul comunei și dispune restituirea construcției (moara) amplasată pe terenul restituit.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedite.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2008.
Președinte Judecător
- - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.
6ex.-/28.11.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase