Speta Legea 10/2001. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 257/A/2009
Ședința publică din 9 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitos
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
GREFIER: - -
-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N precum și apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 131/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- C, consilier juridic, cu delegație la dosar, reprezentanta reclamantului intimat, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 1 septembrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, un exemplar comunicându-se cu partea prezentă.
Reprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- C, învederează instanței că raportul de expertiză întocmit de d-nul inginer, în fața primei instanței, nu a fost comunicat.
În urma verificărilor dosarului de fond, se constată că această susținere este reală.
Reprezentanta reclamantului intimat, arată că se opune comunicării raportului de expertiză la acest termen de judecată întrucât acesta a fost depus la Tribunalul Cluj la data de 10.12.2008, Ministerul Finanțelor Publice, având suficient timp pentru a solicita comunicarea acestuia.
Față de cele învederate cu privire la raportul de expertiză, Curtea dispune descoaserea unui exemplar de la dosar, respectiv filele 229-320 din dosarul nr- și renumerotarea paginilor, acest exemplar comunicându-se cu eprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-
Reprezentanta pârâtului apelant solicită acordarea unui termen pentru studierea raportului de expertiză, înmânat la acest termen și formularea eventualelor obiecțiuni, și de ași preciza motivele de apel.
Reprezentanta reclamantului intimat se opune încuviințării acestor cereri întrucât partea avea timp suficient pentru studierea raportului de expertiză și formularea de obiecțiuni.
Curtea, în urma deliberării respinge cererea de amânare a cauzei pentru studierea și formularea unor eventuale obiecțiuni, întrucât raportul de expertiză este o probă administrată în fața primei instanțe în urmă cu 10 luni, iar potrivit art.129 alin. 1.proc. civ. părțile au obligația de a urmări cursul dosarului în litigiu, pentru a asigura derularea procedurii judiciare în timp rezonabil. Aceste solicitări depășesc limitele unui termen rezonabil, iar instanța de apel nu este ținută să acorde termen asupra unei probe administrate de o altă instanță.
Totodată, respinge solicitarea de a se acorda termen pentru studierea raportului de expertiză și pe motivul că necomunicarea raportului de expertiză nu a fost invocată ca motiv de apel.
Reprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- C depune la dosar delegația de reprezentare a Ministerului Finanțelor Publice, precum și decizia nr. 2 pronunțată în dosar nr- al ÎCCJ, decizia nr. 187 pronunțată în dosar nr- al ÎCCJ, decizia civilă nr. 103/A/2009 pronunțată în dosar nr- al Curții de APEL CLUJ, ca si practică judiciară.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- C solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemiată, fără cheltuieli de judecată. În ce privește apelul declarat de către pârâtul Primarul Municipiului C-N, solicită admiterea acestuia.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea apelurilor ca nefondate, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată.
În ce privește pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice solicită a se constata că acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 131/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâților Primarul Municipiului C-N, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
S-a dispus anularea Dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din 24.03.2003 emisă de pârâtul Primarul municipiului C-
S-a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. C-N,--31, înscris în CF nr. 34707 C, nr. top 14125/2, în suprafață de 7129. după cum urmează:
S-a restituit în natură în favoarea reclamantului imobilul teren în suprafață de 1385. identificat prin nr. top nou 14125/2/1 potrivit completării la raportul de expertiză intitulată "Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară", întocmit de expert.
S-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în sumă de 3.159.200 euro, pentru diferența de teren de 5744. aceasta neputând fi restituită în natură.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului suma de 3.159.200 euro cu titlu de despăgubiri.
S-a dispus intabularea în cartea funciară, a dreptului de proprietate al reclamantului, astfel dobândit cu titlu de lege, asupra terenului în suprafață de 1385. identificat prin nr. top nou 14125/2/1, potrivit tabelului de mișcare parcelară - varianta II, anexă la completarea la raportul de expertiză intitulată "Răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară", întocmit de expert, cu corectivul adus de instanță în sensul că înscrierea se va face "cu titlu de lege", în loc de "cu titlu de moștenire".
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 6.680,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministrul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 pr.civ. a respins-o pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Este adevărat că dispoziția atacată este emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, acesta reprezentând persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, dar de aici nu se poate accepta concluzia conform căreia Statul Român prin Ministrul Economiei și Finanțelor, nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Pârâtul a invocat în sprijinul apărărilor sale dispoziții legale în conformitate cu care calitatea procesuală în vederea stabilirii și modalității de plată a despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor instituție care acționează în numele și pe seama Statului Român. Este de observat faptul că alături de această instituție, Statului Român prin Ministrul Finanțelor Publice îi sunt conferite atribuții speciale în cea de a doua etapă a procedurii administrative, prin mai multe dispoziții legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care justifică calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta statul R ca acționar al Fondului "Proprietatea" și va exercita toate drepturile care decurg din aceasta calitate. Totodată potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 3 din același act normativ capitalul social inițial al Fondului "Proprietatea" este împărțit în acțiuni deținute de Ministerul Finanțelor Publice, iar potrivit dispozițiilor art. 141alin. 4 sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor se asigură, până la listarea Fondul Proprietatea -, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Prin urmare aplicarea dispozițiilor cuprinse în Titlul VII - din Legea nr. 247/2005, privind acordarea despăgubirilor în favoarea persoanei îndreptățite presupune asigurarea fondurilor necesare din partea Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, acesta având astfel calitate procesuală pasivă în litigiile ce decurg din aplicarea procedurii administrative reglementată prin dispozițiile legale speciale în materie.
Este adevărat că atribuțiile prevăzute în sarcina pârâtului se referă la cea de a doua etapă a aplicării procedurii administrative, însă atât timp cât se recunoaște instanței, potrivit jurisprudenței actuale, pentru celeritatea finalizării procedurii în vederea respectării duratei rezonabile de finalizare a litigiului în înțelesul prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, posibilitatea de a se substitui entității investite cu soluționarea notificării, atunci când se constată o tergiversare din partea acesteia, în vederea stabilirii îndreptățirii persoanei de a beneficia de măsuri reparatorii în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și totodată, plecând de la aceleași rațiuni, posibilitatea determinării cuantumului despăgubirilor, situație în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează doar să procedeze doar la actualizarea acestora, este evident că și în această etapă de desfășurare a procedurii devin incidente dispozițiile cuprinse în Titlul VII - din Legea nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din 24.03.2003 emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că imobilul situat în-, înscris în CF nr. 34707 C, nr. top 14125, nu face obiectul acestui act normativ.
Potrivit poziției exprimate de pârâtul Primarul municipiului C-N, prin întâmpinarea depusă la dosar, imobilul nu a fost preluat de Statul Român neexistând acte de preluare, aoa stfel de concluzie reieșind și din poziția reclamantului precum și din răspunsul depus la dosar prin adresa nr. 663/16.04.2008 de către Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania, în calitate de deținător faptic, potrivit căruia funcționează la adresa imobilului din litigiu din anul 1968 și nu dețin acte justificative privind preluarea terenului.
Mai mult decât atât, din actele depuse la dosar a reieșit faptul că a fost aprobată construirea unui campus universitar care, potrivit amplasamentului, urmează să cuprindă și o parte a imobilului din litigiu.
Prin urmare nu se poate susține că nu a avut loc o preluare, din moment ce terenul este ocupat de unități ce desfășoară activități de învățământ, și nicidecum nu se află în posesia proprietarilor tabulari înscriși în cartea funciară sau a moștenitorilor acestora.
Dacă în mod constant se recunoaște preluarea în favoarea Statului, chiar și atunci când dreptul acestuia nu a fost înscris în cartea funciară, și dacă se recunoaște caracterul abuziv al preluărilor realizate în temeiul actelor normative calificate ca atare în temeiul dispozițiilor legale speciale, cu atât mai mult trebuie să se admită că a avut loc o preluare abuzivă în absența unui act administrativ de preluare și în absența unui temei legal, adică o preluare faptică care nu are la bază nici o justificare nici cel puțin formală.
Dispoziția atacată a fost emisă în soluționarea notificării înregistrate de reclamant sub nr. 1582/2001, prin executor judecătoresc, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 34707 C în suprafață de 7129. ocupat de grupul școlar de transporturi, cu precizarea că terenul a aparținut antecesorului său tată și soției acestuia, proprietari tabulari, iar din întreaga suprafață înscrisă în cartea funciară se află în posesia sa suprafața de 1542.p, pentru diferența de 7129. solicitând măsuri reparatorii.
Deși reclamantul pretins că este fiul proprietarilor tabulari, din actele depuse la dosar ar reieși faptul că este nepotul de fiu al acestora, respectiv fiul lui decedat în anul 1999, potrivit certificatului de moștenitor nr. 73/15.06.1999 eliberat de BNP iar este fiul soților, decedați în anul 1964, respectiv 1969, cu ultimul domiciliu pe-.
Din actele dosarului nu reiese că ceilalți moștenitori ai proprietarilor tabulari ar fi înregistrat notificare prin care să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că devin incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din acest act normativ potrivit cărora, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au formulat notificare în termen.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice de către expert din concluziile căreia a reieșit faptul că din suprafața totală a nr. top inițial 14125, de 8671. din CF nr. 34707 C, proprietatea tabulară a lui și, terenul identificat prin nr. top 14125/1 în suprafață de 1542. s-a aflat în posesia reclamantului, acest teren fiind înstrăinat, iar diferența de teren de 7129. identificată prin nr. top 14125/2, ce formează obiectul prezentului litigiu este ocupată astfel: 6023. de către Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania iar suprafața de 1106. este ocupată de Universitar.
Expertul a concluzionat inițial că din suprafața de teren de 6023. ocupată de Colegiul Tehnic poate fi restituită în natură suprafața de 1450. întocmind prin completarea la raportul de expertiză, potrivit solicitării pârâtului și o variantă de propunere privind restituirea în natură a suprafeței de 1385. ce s-ar identifica potrivit propunerii expertului prin nr. top nou 14125/2/1, reclamantul fiind de acord cu această din urmă variantă.
În ceea ce privește valoarea terenului, aceasta a fost determinată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert, ca fiind de 550 euro/, urmând ca pentru diferența de teren de 5744. ce nu poate fi restituită în natură să se stabilească despăgubiri în funcție de această valoare.
Din economia dispozițiilor art. 1 alin. 2 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 reiese faptul că măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ se stabilesc de regulă sub forma restituirii în natură iar în situația în care o astfel de măsură nu este posibilă, imobilul fiind afectat unei activități de interes public și fiind ocupat de edificate, măsurile reparatorii să fie stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor.
În ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 52/2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauza de față se atacă dispoziția emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N anterior intrării în vigoare Legii nr. 247/2005, respectiv Dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură nr. 1212 din 24.03.2003, astfel că ar deveni incidente dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, potrivit cărora persoanele îndreptățite ar urma să beneficieze de itluri de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice.
În prezent Ministerul Finanțelor Publice nu mai emite astfel de titluri, acestea fiind înlocuite de titlurile de despăgubire emise în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii dispoziției atacate și în acord cu decizia de recurs în interesul legii, ar urma ca Ministerul Finanțelor Publice să emită în continuare titluri de valoare nominală, însă în condițiile actuale acestea ar rămâne fără finalitate din punctul de vedere al obținerii efective a unei despăgubiri.
Totuși Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român rămâne în mod direct răspunzător de acordarea în favoarea persoanelor îndreptățite măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.
Și în actuala procedură administrativă privind acordarea despăgubirilor, respectiv în cea de a doua etapă, reglementată prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost stabilite în sarcina Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român, ca acționar al Fondului "Proprietatea" o serie de atribuții, astfel cum am arătat mai sus, printre care și aceea de asigurare a fondurilor necesare acordării despăgubirilor.
Actuala reglementare cuprinsă în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede acordarea în favoarea persoanelor îndreptățite de titluri de despăgubiri la Fondul "Proprietatea", acesta fiind constituit potrivit art. 6 și 7 din acest act normativ ca organism de plasament colectiv, sub forma unei societăți de investiții de tip închis, deținută inițial în întregime de Statul Român în calitate de acționar unic, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii având posibilitatea de a opta, ca urmare a modificărilor aduse prin OUG 81/2007, potrivit art. 18 alin. 2, pentru despăgubiri în numerar.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat în sprijinul apărărilor sale această procedură specială care ar trebui să fie urmată de orice persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, însă omite să aibă în vedere faptul că este principalul responsabil în asigurarea fondurilor necesare acordării de despăgubiri, potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate.
Statul Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție și pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța europeană statuând în sensul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri efective (Hotărârea din 21.02.2008 în cauza Johanna împotriva României; Hotărârea din 14.02.2008 în cauza Dumitrescu împotriva României; Hotărârea din 07.02.2008 în cauza Silimon și împotriva României; Hotărârea din 13.01.2009 în cauza Faimblat împotriva României).
În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deși Legea nr. 10/2001 le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Tribunalul a constatat că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu se poate concluziona decât în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Satului Român, să fie obligat în mod direct la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite, ca echivalent al imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.
Așa fiind, în raport cu considerentele enunțate, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acțiunea.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C-N și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin apelul declarat de pârâtul Primarul mun. C-N, s- solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului pârâtul invocat faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care reclamantul solicitat instanței ca aceasta să dispună obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură, respectiv acordare de despăgubiri.
În mod greșit instanța a stabilit direct restituirea în natură și acordare de despăgubiri cuantificate, în acest mod acordând ceea ce nu s- cerut.
Legea nr.10/2001 ca lege specială prevede o procedură specială de restituire imobilelor ce intră sub incidența sa, parcurgerea fazei administrative fiind obligatorie fără să încalce disp. art. 21 din Constituție.
Prin modalitatea în care a soluționat acțiunea, instanța a ignorat și prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Art. 16 din acest act normativ prevede procedura specială și obligatorie privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, procedura judiciară neputând suplini procedura administrativă de acordare a despăgubirilor.
Stabilirea de către instanță dreptului reclamanților la măsuri reparatorii cuantificate s- făcut cu ignorarea prevederilor Legii nr. 247/2005.
Instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor prin procedura prev. de art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 și nu în contradictoriu cu instituția în sarcina căreia legiuitorul a stabilit obligația de calculare cuantumului despăgubirilor - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
În ceea ce privește dispoziția de restituire în natură a suprafeței de 1385 mp, aceasta este nelegală, întrucât bunul respectiv face parte din domeniul public al municipiului C-N, aprobat prin HG nr. 193/2006, fiind potrivit art. 10 alin. 2 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998 inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Toate clădirile, aleile, spațiile verzi, terenurile de sport, poligonul auto, restituite în natură de instanță realizează un tot indivizibil, fiind necesar procesului de instruire a elevilor.
Suprafața nu poate fi considerată teren liber în sensul Legii nr.10/2001, potrivit disp. art. 10 alin. 2, fiind exceptată de la restituire.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin apelul declarat solicitat modificarea sentinței, invocând următoarele:
Hotărârea instanței de fond este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale, precum și a preluării considerentelor din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, fără să verifice situația de fapt concretă.
Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.159.200 Euro fără a se analiza cine este autoritatea statului implicată în procedura de restituire, este nelegală.
Invocând prev. art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 13, art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și art. 1, 2 din HG nr. 361/2005, pârâtul invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în litigiile de natura celui prezent, legile speciale stabilesc alte entități care reprezintă statul și nu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor și Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților.
Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio atribuție în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al Statului Român.
Un alt motiv de apel vizează inadmisibilitatea dispoziției de acordare de despăgubiri, în lipsa probelor din care să rezulte că reclamantul s-ar fi adresat autorității competente cu cerere pentru acordare de despăgubiri.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că suma acordată cu titlu de despăgubiri este exagerată, la baza stabilirii ei fiind un raport de expertiză efectuat de un expert care nu face parte din cei agreați.
Referitor la considerentele primei instanțe, potrivit cărora acțiunile Fondului Proprietatea nu ar fi cotate la bursă, apelantul arată că aproximativ J din acțiunile acestuia sunt listate la Bursa de valori B din noiembrie 2007, iar acțiunile vor putea fi tranzacționate în mod liber pe piețe reglementate.
Prin ocolirea procedurii prev. de Legea nr.10/2001 și acordarea de despăgubiri în numerar pe calea unor hotărâri judecătorești care ar îndreptăți viitorii creditori să încaseze dintr-o dată și nu eșalonat drepturile ce li se cuvin, în condițiile în care este de notorietate că veniturile ce se colectează la buget datorită scăderii activităților economice sunt tot mai mici, ar duce la colaps economic, adică la prăbușirea întregului sistem economic și bugetar, fără posibilitatea de plată a pensiilor, salariilor bugetarilor și a celorlalte categorii sociale, nu s-ar mai putea susține echilibrul și ordinea, deci, cu alte cuvinte, s-ar instala falimentul și implicit haosul economic și social.
Prin întâmpinările formulate ( 7, 8, 25), reclamantul solicitat respingerea ca nefondată a ambelor apeluri.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
În primul rând, referitor la solicitarea pârâtului Statul Român prin MFP ca în ipoteza în care se va aprecia că apelul este promovat peste termenul legal, instanța să califice calea de atac ca fiind aderare la apelul declarat de pârâtul Primarul mun. C-N în condițiile art. 293 Cod proc.civ. curtea constată că raportat la data comunicării hotărârii acestui pârât, apelul este declarat în termen, urmând să fie analizat ca apel propriu-zis, promovat de această parte.
Este adevărat că după cum reiese din dovada de comunicare hotărârii la data de 27.04.2009, sentința tribunalului a fost comunicată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, însă, procedura de comunicare nu este conformă cu disp. art. 921Cod proc.civ. întrucât, nu este evidențiată pe dovadă modalitatea de comunicare, iar în ipoteza în care am presupune că aceasta ar fi fost prin afișare, aceasta nu era legală, în lipsa mențiunii că se refuză primirea sau că se constată lipsa oricărei persoane la sediul instituției.
Prin urmare, constatându-se că la data de 27.04.2009 comunicarea hotărârii fondului nu s- făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materia comunicării actelor de procedură, această nelegalitate echivalează cu lipsa comunicării. Termenul de promovare a apelului începe să curgă de la data la care în baza cererii înregistrate de pârât la 15.07.2009 (11), sentința a fost comunicată. În raport de această dată, calea de atac promovată la data de 17.07.2009 este declarată în termenul prev. de art. 284 alin. 1 Cod proc.civ.
Pe fondul apelurilor, curtea reține următoarele:
1. Apelul pârâtului Primarul mun. C-N:
Critica vizând acordarea a mai mult decât s-a cerut prin acordarea măsurilor reparatorii - în natură și prin echivalent - direct de către instanță, în condițiile în care reclamantul solicitat doar obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură sau echivalent, aceasta este total nefondată.
Prin decizia nr. XX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție statuat cu titlu obligatoriu potrivit disp. art. 329 alin. 3 Teza a II- Cod proc.civ. că în aplicarea disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei / dispoziției de respingere cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de răspunde la notificarea părții interesate.
Reiese din cele arătate că în conformitate cu disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 și cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție evocată anterior, în cadrul contestației formulate împotriva dispoziției de respingere notificării, instanța investită are competența de analiza și soluționa pretențiile persoanei îndreptățite pe fond, fără mai obliga entitatea investită cu soluționarea notificării să emită o nouă dispoziție.
Această abilitare conferită instanței este în perfectă concordanță cu prev. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul soluționării cererii în termen rezonabil.
Prin soluționarea direct de către instanță fondului cererii formulate prin notificare, se evită tergiversarea finalizării procedurii de restituire care, în ipoteza în care instanța, cu ocazia soluționării plângerilor succesive formulate împotriva dispozițiilor emise pe cale administrativă, ar trimite de fiecare dată notificarea spre a fi soluționată de unitatea deținătoare, ar avea ca și consecință prelungirea pe o perioadă de timp nepermis de lungă a soluționării notificării.
Critica vizând soluționarea plângerii cu ignorarea disp. art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu este la rândul său fondată.
Așa cum corect reținut prima instanță, făcând trimitere la o altă decizie pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Decizia nr. LII/4.06.2007 - prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor / dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare legii, contestate în termenul prev. de Legea nr.10/2001.
S-a statuat prin această decizie că, deciziile sau dispozițiile emise anterior adoptării Legii nr. 247/2005 nu mai pot fi trimise secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prev. art. 26 din Legea nr.10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
În speță, dispoziția ce face obiectul litigiului a fost emisă la data de 24 martie 2003, fiind supusă căii de atac și modalității de soluționare a acesteia, prevăzută la acea dată în lege.
Potrivit art. 24 alin.3 din Legea nr.10/2001 (numerotarea articolelor de la epoca emiterii dispoziției), instanța era abilitată să soluționeze plângerea pe fond, în sensul că în ipoteza în care restituirea în natură nu era posibilă, instanța acorda despăgubiri bănești stabilite prin expertiză.
În acest sens, corect procedat prima instanță administrând proba cu expertiza de evaluare, a terenului cu privire la care s- constatat că nu este susceptibil de a fi restituit în natură.
Critica vizând nelegala restituire în natură suprafeței de 1385 mp, pe considerentul că aceasta aparține domeniului public și face parte din arealul destinat instruirii elevilor Colegiului Tehnic de Transporturi, nu este fondată. Așa cum reiese din raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe și planurile de situație și de încadrare în zonă ( 128-140, 163-168, 226-233 dosar fond), suprafața cu privire la care instanța a dispus restituirea în natură este liberă de construcții și nu împiedică procesul de învățământ, respectiva porțiune de teren fiind în prezent în stare de degradare, neîntreținută și nefolosită de către Colegiul de Transporturi.
Afirmația potrivit căreia terenul face parte din domeniul public nu a fost dovedită, nici în fața primei instanțe și nici la fond.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 Cod proc.civ. apelul pârâtului Primarul mun. C-N urmează a fi respins ca nefondat.
2. Apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât reiterată în apel nu este fondată.
Pe lângă considerentele pertinente reținute de prima instanță cu ocazia analizării acestei excepții și soluționării ei în sensul respingerii, curtea adaugă următoarele argumente care înlătură excepția invocată:
Așa cum s-a arătat anterior, dispoziția contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de 24.03.2003, anterior adoptării Legii nr. 247/2005.
Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. LII/4.06.2007 - prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor / dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare legii, contestate în termenul prev. de Legea nr.10/2001.
Întrucât în prezentul litigiu nu sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea contestației urmează să fie făcută prin prisma prevederilor legale în vigoare la data emiterii dispoziției nr. 1212/24.03.2003.
Aceste dispoziții sunt cele care la momentul respectiv erau cuprinse în art. 24 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora în esență, instanța investită cu soluționarea plângerii în ipoteza în care stabilea că persoana este îndreptățită la măsuri reparatorii prev. de Legea nr.10/2001, îi acorda acesteia fie restituirea în natură, când și în măsura în care aceasta era posibilă, fie despăgubiri bănești, fie compensarea cu alte bunuri sau servicii.
Despăgubirile bănești se stabileau prin expertiză, iar plata acestora se făcea prin Ministerul Finanțelor Publice.
Întrucât în cazul reclamantului, în raport de data emiterii dispoziției contestate, aplicabilitatea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu este incidentă, pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură urmează a se acorda despăgubiri, plata acestora fiind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care deține calitatea procesuală pasivă.
Pentru aceleași considerente, motivul vizând inadmisibilitatea dispoziției de acordare de despăgubiri este nefondat, întrucât autoritatea competentă de soluționa cererea pentru acordarea de despăgubiri - Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - fost înființată ulterior soluționării notificării reclamantului prin dispoziția contestată, la momentul soluționării neexistând o astfel de autoritate.
Pe considerentul lipsei incidenței art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, toate referirile vizând funcționalitatea Fondului Proprietatea sunt nefondate în cauză.
În ce privește aprecierile recurentului potrivit cărora, acordarea de despăgubiri în numerar pe calea unor hotărâri judecătorești care ar îndreptăți viitorii creditori să încaseze dintr-o dată și nu eșalonat drepturile ce li se cuvin, în condițiile în care este de notorietate că veniturile ce se colectează la buget datorită scăderii activităților economice sunt tot mai mici, ar duce la colaps economic, adică la prăbușirea întregului sistem economic și bugetar, fără posibilitatea de plată a pensiilor, salariilor bugetarilor și a celorlalte categorii sociale, nu s-ar mai putea susține echilibrul și ordinea, deci, cu alte cuvinte, s-ar instala falimentul și implicit haosul economic și social, aceste aspecte nu constituie motive de apel, fiind total străine de natura cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod proc.civ. apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274, 277 Cod proc.civ. pârâții apelanți vor fi obligați să plătească intimatului suma de câte 1487,5 lei fiecare, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat ( 38).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 131 din 05 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții apelanți să plătească intimatului suma de câte 1487,5 lei fiecare, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red. MV dact. GC
5 ex/20.10.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Marta VitosJudecători:Carmen Marta Vitos, Ioan Daniel Chiș
