Speta Legea 10/2001. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 278/A/2008

Ședința publică din 24 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Livia Băldean președinte secție

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare- pentru pronunțare- apelul declarat de către pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr.375 din 11 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați G, și, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 octombrie 2008.

CURTEA

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 375/11.07.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, invocată de pârâtul Primarul municipiului C-

S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții G, și -, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N, în dosarul nr-, având ca obiect anulare dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții G și în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N, în dosarul nr-, având ca obiect anulare dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, și s-a respins acțiunea precizată înaintată de reclamantul - împotriva aceluiași pârât.

S-a anulat Dispoziția nr. 851/04.02.2008, emisă de pârâtul Primarul municipiului C-

S-a anulat în parte Dispoziția nr. 852/04.02.2008, emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, în ceea ce privește soluția cu privire la notificarea formulată de reclamanții G și, urmând să fie menținută dispoziția în privința soluției de respingere a notificării formulate de reclamantul -.

S-a stabilit dreptul reclamanților G, și - la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 -, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul teren în suprafață de 306 mp. și casă de locuit în suprafață de 45,30 mp. situat în mun. C-N,-, înscris în nr. 21023 C cu nr. top. 21658/1.

S-a stabilit dreptul reclamanților G și la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 -, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul teren în suprafață de 400 mp. și casă de locuit în suprafață de 114,65 mp. situat în mun. C-N,-, înscris în nr. 21024 C cu nr. top. 21658/2.

S-au respins capetele de cerere având ca obiect stabilirea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru cele două imobile descrise.

A fost obligat pârâtul Primarul municipiului C-N să plătească în favoarea reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.380 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că dispozițiile nr. 851 și nr. 852/04.02.2008, emise de Primarul mun. C-N, au fost respinse notificările formulate de reclamanții G, și pentru imobilele situate în C-N,- și 7, cu motivarea că revendicatorii nu fac dovada calitatății de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În cuprinsul referatului care a stat la baza soluționării notificării înregistrate la. sub nr. 616/09.08.2001, din Dispoziția nr. 851/04.02.2008, s-a reținut că imobilul înscris în CF nr. 20513 C, cu nr. top. 21758/1, casă și teren revendicat în suprafață de 306 mp. ar fi fost proprietatea tabulară a numitului și a fost preluat de la numita, conform anexei Decretului nr. 360/1977.

În realitate imobilul solicitat de către reclamanți prin notificarea examinată, situat în C-N,- este înscris în CF nr. 21023 C, cu nr. top. 21658/1, casă și curte la I-a are ca proprietar tabular pe defuncta. Conform înscrierilor de carte funciară terenul a avut suprafața de 85 stj.

p.

Potrivit tabelului anexă la Decretul de expropriere nr. 360/1977 imobilul situat pe-, teren în suprafață de 306 mp. și casă cu suprafața construită de 45,30 mp. a fost preluat de la. Prin procesul verbal al Comisiei județene de evaluare din cadrul Consiliului Popular al județului C, încheiat la data de 12.12.1977, rezultă că pentru imobilul situat la adresa administrativă menționată, înscris în CF nr. 20513 C, cu nr. top. 21758/1 s-a stabilit o despăgubire în sumă de 5.630 lei,în valoarea construcției.

În procesul verbal examinat se arată că imobilul a fost expropriat în baza Decretului Prezidențial nr. 360/07.10.1977.

Din actele comunicate de Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Tribunalul constată că imobilul situat pe-, proprietatea numitei, a fost menționat și în procesul verbal încheiat la data de 27.04.1972, încheiat de Comisia județeană de evaluare din cadrul Consiliului popular al județului C, cu mențiunea că ar fi fost expropriat în baza Decretului nr. 110/13.04.1972.

Din cele expuse rezultă că în privința imobilului situat la adresa administrativă anterior menționată există unele neconcordanțe în evidențele Consiliului local al mun. C-N, care după aprecierea instanței au fost determinate de menționarea imobilului ca fiind expropriat în baza a două decrete diferite. Este de remarcat și faptul că în cuprinsul ambelor procese verbale de evaluare imobilul este evidențiat cu date de carte funciară eronate, mai exact se indică CF nr. 20513 cu nr. top. 21758 în loc de 21023 C cu nr. top. 21658/1. Constatarea se impune având în vedere și faptul că imobilul din CF nr. 20513 Cat recut în proprietatea Statului Român în baza Ordinului Ministerului Educației și Învățământului nr. 5596/1972. În condițiile în care imobilul de pe- apare ca fiind preluat în baza a două decrete de expropriere diferite, este greu de acceptat că acesta ar fi trecut totuși în proprietatea Statului Român în baza ordinului anterior menționat.

Astfel, în baza materialului probator al cauzei instanța și-a format convingerea în sensul că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului Prezidențial nr. 360/1977 deodată cu imobilul de pe-, acestea fiind imobile alăturate, având nr. top. 21658/1 și 21658/2 și, în fapt, au reprezentat o singură gospodărie a numiților G și.

Din actele de stare civilă depuse în probațiune rezultă că reclamanții sunt moștenitorii defunctei.În ceea ce îl privește pe reclamantul -, născut la data de 07.01.1967, se constată că acesta este fiul lui, decedat la data de 20.12.1986, care a fost frate numai după mamă - - cu ceilalți reclamanți.

Pentru motivele expuse s-a constatat că este întemeiată plângerea formulată împotriva Dispoziției de respingere a notificării nr. 851/04.02.2008 a Primarului mun. C-N, deoarece reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitori după defuncta.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârât prin întâmpinare, s-a impus constatarea că față de motivul respingerii notificării, aspectele invocate în susținerea excepției se confundă cu temeinicia plângerii, motiv pentru care instanța s-a pronunțat deodată cu fondul. În altă ordine de idei, s-a constatat că beneficiarii dispoziției au întotdeauna calitatea procesuală activă pentru a contesta cele statuate în cuprinsul acesteia, calea de atac fiind conferită de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Imobilul situat în mun. C-N,-, înscris în CF nr. 21024 C cu nr. top. 21658/2 a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 360/07.10.1977 de la antecesorul reclamanților G și, defunctul Imobilul apare la poziția nr. 94 din lista anexă a decretului și este evidențiată în procesul-verbal de evaluare încheiat la data de 12.12.1977. Din procesul verbal arătat rezultă că pentru construcția neevidențiată în cartea funciară au fost stabilite despăgubiri în sumă de 11637 lei.

În CF nr. 21024 C sunt înscriși ca proprietari tabulari numiții G și soția născută.

Din declarațiile martorilor audiați instanța reține că și G aveau două imobile, situate în C-N,- și 7. Cu referire la acest din urmă imobil martorul a declarat că cel care a edificat casa a fost G, iar terenul a fost cumpărat de la doi proprietari tabulari dintre care unul se numea. Martorii au declarat de asemenea că defuncții G și au deținut cele două imobile până la expropriere, când construcțiile au fost demolate.

Din coroborarea probelor administrate cu privire la imobilul situat pe- rezultă că terenul și construcția edificată pe acesta au fost proprietatea numitului G, care de altfel este menționat ca persoană de la care s-a operat exproprierea.

În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest imobil, aceștia sunt reclamanții G și. Așa cum rezultă din cele ce preced defunctul, antecesorul reclamantului -, a fost frate numai după mamă cu ceilalți doi reclamanți. Constatarea se impune față de actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei și față de declarația martorului care a arătat că, G senior avea doi copii, G și. De altfel, din certificatul de deces al numitului rezultă că tatăl acestuia se numea. În același timp, nici un act nu atestă că acesta ar fi purtat vreodată și numele de familie sau pentru a se concluziona în sensul că ar fi fost frate și după tată cu G și.

Cele statuate cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de Primarul mun. C-N, se impun și în dosarul nr-, întrucât reclamantul este beneficiar al Dispoziției nr. 852/04.02.2008, dar în privința acestuia soluția de respingere a notificării este corectă.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel pârâtul, Primarul municipiului C-N, fără a arăta care sunt motivele acestui apel.

În aceste circumstanțe, Curtea va avea în vedere mijloacele de apărare și dovezile pe care pârâtul le-a invocat la prima instanță. Astfel, prin întâmpinarea formulată ( 96-98 dosar Tribunalul), pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților invocând în principal lipsa calității procesuale pasive, întrucât aceștia nu fac dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul prevederilor. art. 3 alin. 1 și art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Verificând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 295 raportat la art. 292 alin. 2 proc. civ. curtea apreciază că apelul pârâtului este nefondat.

Prin notificarea înregistrată cu nr. 616/09.10.2001 de executorul judecătoresc, petenții G, și, în calitate de moștenitori legali ai defunctei, au pretins acordarea unor măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, aferente imobilului situat administrativ în C-N-, reprezentând casă și teren în suprafață de 306 mp, preluat de stat prin expropriere în anul 1977 (fila 37-48 dosar nr-).

Prin dispoziția nr. 851/04.02.2008, Primarul municipiului C-N respinge notificarea nr. 616/2001, cu motivarea că cele trei persoane fizice care revendică imobilul situat în C-N,- nu fac dovada calității de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin notificarea înregistrată cu nr. 617/09.10.2001, Biroul executorului judecătoresc, G, și, în calitate de moștenitori legali al defunctului G au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat administrativ în C-N-, reprezentând casă și teren în suprafață de 400 mp. preluat de stat prin expropriere în baza Decretului nr. 110/1972 (fila 78-94 dosar nr-).

Prin dispoziția dată cu nr. 152 din 04.02.2008, Primarul municipiului C-N a respins notificarea nr. 617/2001 cu motivarea că revendicatorii nu fac dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 (fila 76-77 dosar nr-).

Cele două dispoziții motivate de respingere a notificărilor fac obiectul prezentei acțiuni civile în justiție, exercitată de reclamanți în condițiile și pe temeiul Legii nr. 10/2001.

Observă curtea că cererile în judecată au fost înregistrate sub numere diferite pe rolul Tribunalului Cluj, instanța procedând la conexarea celor două dosare,în temeiul art.164 proc.civ.

În urma unei temeinice analize și sinteze a înscrisurilor probatorii care au fost depuse la dosarul cauzei, prima instanță a stabilit cu certitudine faptul că cele două imobile cu privire la care reclamanții pretind măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, situate administrativ în C-N- și-, identificate cu nr. top. 26658/1 și 26658/2 au reprezentat o singură gospodărie, aceea a soților G și.

Imobilele evidențiate mai sus au fost preluate de stat prin expropriere, în temeiul Decretului prezindențial nr. 360/1977.

Actele de stare civilă depuse de reclamanți relevă faptul că aceștia sunt moștenitorii defunctei, în următoarele grade de rudenie: G, în calitate de fiu; (născută ), în calitate de fiică și, în calitate de fiu predecedat (decedat la data de 20.12.1986 frate uterin cu ceilalți reclamanți). Reclamantul Gaf ăcut dovada schimbării numelui de familie, din în.

În privința decendenței după defunctul G, în mod corect prima instanță a reținut că moștenitorii legali ai acestuia sunt reclamanții G și, dovedit fiind că antecesorul reclamantului a fost frate numai după mamă cu ceilalți doi reclamanți.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În art. 4 alin. 2 și alin.3 al Legii nr. 10/2001, republicată, se stipulează că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii, pentru bunurile a căror restituire se solicită.

În raport cu starea de fapt stabilită în prezenta cauză, curtea observă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a textelor normative invocate mai sus.

Atâta timp cât reclamanții au dovedit, prin actele de stare civilă depuse că sunt moștenitorii legali ai defunctei, și reclamații G și îl moștenesc și pe defunctul G, în privința imobilului situat administrativ în C-N-, apare evidentă nelegalitatea celor două dispoziții de respingere a notificărilor în integralitatea lor, emise de Primarul municipiului C-N cu nr. 616/2001 și nr. 617/2001.

Reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, prin urmare vor beneficia de aceste măsuri în limitele dovedite ale acestei calități și ale dreptului de proprietate pretins.

Cu referire la natura măsurilor reparatorii recunoscute reclamanților prin hotărârea primei instanțe, curtea observă că și sub acest aspect s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind necontestat în proces faptul că cele două imobile expropriate au fost integral demolate și, în prezent, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat. Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296 proc. civ. curtea va respinge apelul pârâtului și va păstra în tot hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului C-N împotriva sentinței civile nr. 375 din 11 iulie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.BD/dact.

6 ex./

Jud.primă instanță:

Președinte:Denisa Livia Băldean
Judecători:Denisa Livia Băldean, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Cluj