Speta Legea 10/2001. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 28/A/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de contestatoarea și de pârâtul Primarul Comunei împotriva sentinței civile nr. 488/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 11 februarie 2010 care face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare a pronunțării din 18 februarie 2010.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Constată că prin acțiunea civilă formulată la 20.10.2006 sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei solicitând:
- obligarea pârâtului să emită dispoziție de restituire în natură sau despăgubiri pentru imobilele înscrise în: CF 16 nr. top.1308/2, 1309/2 ( casă și teren de 1674 mp);
- CF 737 nr. top 124 loc de casă cu casă și top 125 ( grădină de 140,4 mp);
- CF 16 nr. top 136 și 137 teren cu casă de lemn;
- CF 16 nr. top 1376/3/2 de 32,4 mp;
- CF 16 nr. top 151 -153 /16 în suprafață totală de 6 ha și 7075,4 mp;
- CF 16 nr. top 157 în suprafață de 612 mp și
- CF 16 nr. top123 în suprafață de 187,2 mp.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a formulat mai multe notificări ( nr. 60-66/2002) privind imobilele identificate mai sus care au aparținut tatălui său și care există fizic și în prezent (construcțiile).
Reclamanta a arătat că solicită în principal restituirea în natură și, în subsidiar, dacă aceasta nu e posibilă acordarea de despăgubiri.
În drept se invocă Legea nr.10/2001 și Legea 247/2005.
Prin întâmpinare Primarul comunei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică întrucât:
- reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât ea este moștenitoarea lui cu ultimul domiciliu în jud. M, iar fostul proprietar este conte von decedat în -Germania, deci este altă persoană.
- pe fondul cauzei se susține că au emis dispoziția nr. 241/2006 pentru imobilul înscris în CF nr. top 153/8 ( castel și grădină), singurul imobil ce se află în proprietatea primăriei și care nu face obiectul Legii nr.10/2001 întrucât a fost dobândit de comuna la 6.02.1936 prin cumpărare.
- în legătură cu celelalte imobile s-a arătat că în discuțiile purtate cu soțul și avocatul petentei s-a stabilit să se deplaseze împreună la cartea funciară pentru a consulta cărțile funciare, însă reprezentanții petentei nu au dat curs aceste invitații, astfel că reprezentanții Primăriei au procedat la verificarea cărților funciare nominalizate în notificări.
În drept s-au invocat disp. art.115 și 274 Cod pr. civ.
La dosar s-a depus copia dispoziției nr. 241/2006 emisă de Primăria ca răspuns la notificarea nr. 64/2002, foile funciare in extenso și traducerea acestora, certificatul de moștenitor nr. 127/1996 privind pe defunctul ns. stein, copiile notificărilor depuse la Primăria.
Prin sentința civilă nr. 488/2008 Tribunalul Sibiua admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de răspuns la notificările nr. 60,61,62,63,65 și 66 din 2002 și parțial la notificarea nr. 64/2002 formulată de reclamantă și referitoare la imobilele înscris în CF 737 nr. top 124, CF 16 nr. top 1308/2, 1309/2, 136, 137, 1376/3/2, 157, 123 și 151-153/16 ( mai puțin pentru imobilul din CF 16 nr. top 151/3, 151/4, 151/5 și 153/8 pentru care s-a răspuns prin dispoziția nr. 241/2006).
Au fost respinse celelalte cereri ( respectiv emiterea dispoziției privind imobilele din CF 16 nr. top 151/3, 154/4, 151/5 și 153/8) ca rămasă fără obiect și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este neîntemeiată. În primul rând se observă că există identitate de nume ( inclusiv particula " von") între persoana înscrisă în CF ca proprietar al imobilelor în litigiu și antecesorul reclamantei. Singura diferență, apare la prenume care apare în forma din limba română în certificat și în limba maghiară în CF. Având în vedere data întabulărilor ( 1925, 1936) și data emiterii certificatului de moștenitor ( 1996) este firească folosirea numelui tradus funcție de perioada respectivă. Nu se poate reține că ar fi o coincidență, între cele două nume de familie și, ca urmare, s-a considerat că reclamanta a dovedit calitatea de moștenitor după fostul proprietar de CF.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea e întemeiată.
Art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Chiar dacă aceasta nu mai e posibilă pentru că bunurile nu se mai află (sau nu s-au aflat niciodată) în patrimoniul unității notificate aceasta trebuie să răspundă motivat, respectiv să respingă notificarea sau să facă propunere de acordare de bunuri în compensare sau despăgubiri sau să indice care e unitatea deținătoare.
Ce se desprinde din analiza cărților funciare este faptul că imobilele înscrise în Cf 16 sub bis și au un alt proprietar ( B 92 și B 100), iar cele din același CF sub, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175 au fost vândute în perioada 1936 - 1946 de fostul proprietar, deci pentru toate acestea pârâtul trebuie să emită o dispoziție de respingere.
Imobilele înscrise în Cf 16 sub, au rămas pe numele fostului proprietar operând doar o preluare faptică în favoarea statului astfel încât pentru acestea trebuie emisă dispoziție de restituire ( în natură sau echivalent după situația juridică actuală).
În aceeași situație sunt imobilele înscrise în CF 16 sub 6 ( transcris în CF 2214 în favoarea lui ) și în CF 737 aflat în proprietatea lui R și CAP care trebuie restituite prin echivalent, dacă restituirea în natură nu mai e posibilă față de înstrăinarea lor înainte de apariția Legii nr.10/2001.
Ca urmare în baza art. 7, 8 și 26 Legea nr.10/2001 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva Primarului Comunei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând modificarea în parte a sentinței apelate sub aspectul obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere.
În expunerea de motive s-a arătat că se impune acordarea acestor daune cominatorii de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate pentru a evita o tergiversare suplimentară a emiterii dispoziției de către pârât, mai ales că din februarie 2002 și până în prezent pârâtul a emis doar dispoziția cu privire la imobilul-castel ce a fost proprietatea antecesorului său.
Apelul reclamantei nu a fost întemeiat în drept.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel pârâtul Primarul comunei care a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond în temeiul art. 297 cod pr. civilă, invocând următoarele motive de apel:
- 1. acțiunea a fost promovată împotriva Primarului comunei, or în speță calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială se află bunurile revendicate, respectiv orașul, comuna sau județul, primarul cu aparatul său nu sunt decât organe executive ale unității administrativ teritoriale respective.
- 2. instanța de fond a respins prea ușor excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și nu a făcut verificări temeinice pentru a vedea dacă și conte von și cum apare în unele cărți funciare este una și aceași persoană și dacă reclamanta a dat mandat pentru exercitarea acestei acțiuni.
- 3. instanța de fond reține că unitatea deținătoare este cea care, sesizată fiind printr-o notificare are, potrivit art. 25 din Legea 10/2001, obligația de a emite decizie, fie în sensul că dispune restituirea bunului, fie oferă despăgubiri. Unitatea deținătoare nu este în nici un caz Primarul, ci comuna, astfel că Primarul nu poate fi obligat să emită dispoziție, acest motiv de apel atrăgând, împreună cu cel la pct. 1, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru legarea corectă a procesului.
- 4. instanța de fond nu a identificat cine anume deține bunurile revendicate, astfel că se impune efectuarea unei expertize tehnice pentru a se determina cine sunt proprietarii actuali ai bunurilor revendicate, sau deținătorii de fapt.
Reclamanta a depus întâmpinare la apelul pârâtului solicitând respingerea acestuia pentru următoarele considerente: având în vedere art. 21 alin. 4 din Legea 10/2001 dispoziția motivată se emite de primarul unității administrativ teritoriale, astfel că în mod corect acesta a fost chemat în judecată ca pârât și nu unitatea administrativ teritorială; în privința celui de-al doilea motiv de apel reclamanta consideră că și-a dovedit pe deplin calitatea procesuală activă depunând acte doveditoare în acest sens; în ceea ce privește ultimele critici se arată că imobilele revendicate sunt situate pe raza de competență a Primăriei, fiind intimatului să identifice cui aparțin imobilele în prezent și în funcție de rezultatul verificărilor să facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobile care nu pot fi restituite în natură.
În fața instanței de apel a fost administrată proba cu expertiză tehnică topografică prin care au fost identificate imobilele revendicate de reclamantă, expertiză depusă la filele 175-195.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate precum și din oficiu în limitele efectului devolutiv al apelului Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește apelul reclamantei, respectiv solicitarea acesteia de a fi obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere se constată că această cerere este nefondată întrucât textul de lege care obligă unitatea deținătoare să se pronunțe asupra notificării, respectiv art. 25 din Legea 10/2001, nu prevede o astfel de măsură pecuniară care să fie aplicabilă pârâtului. Pe de altă parte, daunele cominatorii nu sunt prevăzute de legea civilă, fiind creație a practicii judiciare, iar această instituție a fost înlocuită prin posibilitatea de a fi obligat debitorul la plata unei amenzi civile în favoarea statului în temeiul art. 580 indice 3 Cod pr. civilă. Potrivit acestui text de lege dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile în favoarea statului. În consecință, în urma rămânerii irevocabile a sentinței reclamanta poate cere aducerea la îndeplinire pe calea executării silite, dacă debitorul nu o va executa de bună voie, iar în cadrul acestei proceduri legea îi pune la dispoziție mijloacele procedurale necesare pentru a obține executarea de urgență a sentinței.
Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 296 cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 488/2008.
În ceea ce privește apelul pârâtului, Curtea constată următoarele:
Motivele de apel arătate la punctele 1, 2 și 3 sunt nefondate pentru considerentele care se vor arăta mai jos.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Primarul comunei aceasta este îndeplinită pe deplin, atâta timp cât reclamanta a solicitat prin acțiunea de față obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor care au făcut obiectul notificărilor. Potrivit art. 21 alin. 4 din Legea 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarului, chiar dacă notificarea se adresează unității administrativ-teritoriale. Susținerea apelantului în sensul că hotărârile se iau de Consiliul Local, iar primarul doar le aduce la îndeplinire, este nelegală, întrucât, obligația de a emite dispoziția motivată prin care să răspundă notificării este în sarcina primarului, organ de conducere abilitat expres de lege, căruia îi revine întreaga responsabilitate a aplicării legii. Potrivit art. 21.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 avându-se în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local ori județean, deciziile de restituire putând fi prezentate spre informare acestor foruri în vederea asigurării transparenței actului decizional.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei este nefondată susținerea apelantului în sensul că instanța de fond a respins prea ușor excepția invocată. Instanța de fond a reținut în mod corect că există identitate de nume, inclusiv particula "von" între persoana înscrisă în cartea funciară și antecesorul reclamantei, așa cum rezultă numele acestuia din certificatul de moștenitor nr. 127/1996 ( 8). Reclamanta este moștenitoare în calitate de fiică a numitului stein, decedat la data de 24.12.1971 cu ultimul domiciliu în, jud. M, în cartea funciară apărând ca proprietar contele. Singura diferență apare la prenume, care apare în limba maghiară în cartea funciară și în limba română în certificatul de moștenitor, însă având în vedere data întabulărilor și data emiterii certificatului de moștenitor este firească folosirea numelui tradus funcție de perioada respectivă.
Prin urmare, motivele de apel întemeiate pe lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului sunt nefondate și urmează a fi respinse.
În ceea ce privește însă ultimul motiv de apel referitor la aspecte ce țin de fondul cauzei se constată că acesta este fondat, întrucât prima instanță nu a efectuat verificări cu privire la imobilele revendicate de reclamantă, respectiv nu a determinat care este situația juridică actuală a acestor imobile și cine sunt proprietarii sau deținătorii de fapt ai acestor imobile.
Potrivit art. 1 din Legea 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, instanța avea obligația de a verifica, pe lângă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, dacă imobilele au fost preluate abuziv în sensul art. 2 din Legea 10/2001, dacă este posibilă restituirea în natură sau prin echivalent și să dispună în mod expres restituirea bunurilor în una din modalitățile prevăzute de lege. Instanța de fond avea această obligație în virtutea deciziei XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -. Astfel, Înalta Curte a stabilit în mod obligatoriu că, în cazul în care unitatea deținătoare investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent, se impune ca, instanța investită, să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Așadar, instanța nu poate pronunța o soluție prin care să dispună obligarea pârâtului de a emite dispoziție de restituire în natură sau prin echivalent, întrucât aceasta ar presupune parcurgerea unei noi etape administrative, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, instanța trebuie să dispună ea însăși, în mod direct, modalitatea restituirii imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
În urma raportului de expertiză efectuat în fața instanței de apel s-a constatat următoarea situație juridică a imobilelor revendicate de reclamantă:
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 123 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român. Acest imobil s-a transcris în CF 2275 cu titlu uzucapiune în favoarea lui, în baza sentinței civile nr. 781/1981 a Judecătoriei Mediaș, cu încheierea nr. 2375/7.12.1981, așa cum rezultă din înscrierea de sub B 253 ( 42 și 65-verso, dosar fond și raport de expertiză - 180, dosar C)
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 136-137 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român. Conform înscrierii de sub B 100 ( 208) dreptul de proprietate asupra acestor numere topo se întabulează în în favoarea contelui, deci imobilul nu a aparținut antecesorului reclamantei. Apoi acest imobil a fost transcris în CF 2326 în favoarea lui, cu încheierea nr. 3283/29.08.2001, așa cum rezultă din înscrierea de sub B 258 ( 46 și 159, dosar fond și raport de expertiză - 180). Din extrasul de CF nr. 2385 aflat la filele 204-205 rezultă că imobilul a făcut obiectul Legii 18/1991 fiind reconstituit în favoarea lui în baza TP 634/22//1999, fiind ulterior transmis numiților și în baza unui contract de întreținere. Deci, atâta timp cât imobilul a fost supus colectivizării, făcând obiectul Legii 18/1991, este exclus a face obiectul Legii 10/2001, având în vedere disp. art. 8 ale acestei din urmă legi care prevede că nu intră sub incidența Legii 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea 18/1991 și prin Legea 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 și Legii 169/1997.
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 157 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român. Imobilul s-a aflat în proprietatea statului din anul 1922, deci în afara perioadei de referință a legii, așa cum rezultă din înscrierile de sub B 137, apoi acest imobil a fost transcris în CF 2214 în favoarea lui cu încheierea nr. 223/28.02.1962 în baza sentinței Tribunalului. Mediaș nr. 3809/1961, așa cum rezultă din înscrierea de sub B 247 ( 46-verso, 64 verso, dosar fond).
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 1376/3/2 nu poate fi restituit deoarece imobilul nu poate face obiectul legii 10/2001, din raportul de expertiză rezultând că în cartea funciară rămâne proprietar, dar casa este demolată, zona a fost cooperativizată și s-a aplicat Legea 18/1991. Datorită suprafeței foarte mici ( 32,4 mp) și reorientării parcelarului, imobilul este imposibil de localizat. Or, atâta timp cât imobilul a fost supus colectivizării, făcând obiectul Legii 18/1991, este exclus a face obiectul Legii 10/2001, având în vedere disp. art. 8 ale acestei din urmă legi care prevede că nu intră sub incidența Legii 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea 18/1991 și prin Legea 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 și Legii 169/1997.
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 151/1 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român. În baza încheierii nr. 1458/16.10.1958 imobilul se sub A +151, cu nr. top 151/1 se dezmembrează în parcele noi care se renotează în aceeași carte funciară sub -218, în favoarea proprietarului de sub B 115, antecesorul reclamantei, înscrieri efectuate sub B 243 ( 64-verso). În baza înscrierilor de sub B 244-246 se observă că aceste imobile se transcriu astfel: A + 215 se transcrie în CF 2205 în favoarea lui Gh. Și soția -, A+ 216 se transcrie în CF 2206 în favoarea lui și A + 217 se transcrie în CF 2204 în favoarea lui și soția. După cum se observă din aceste înscrieri de sub 243, 244, 245 și 246 ( 64-verso), imobilele nu au fost preluate abuziv, dezmembrările, renotările și transcrierile în alte cărți funciare având loc în temeiul sentințelor civile nr. 2546-2548/1958 a Tribunalului popular al raionului Mediaș și schiței anexate. De asemenea, se observă înscrierea de sub B 251 ( 65 - verso), efectuată în anul 1978 în baza sentinței civile nr. 2552/1977 a Judecătoriei Mediaș, de unde rezultă că imobilul de sub A+ 214 se dezmembrează în noi parcele și se înscriu în favoarea proprietarului de până acum ( ), după care imobilele se transcriu în alte cărți funciare și în favoarea altor proprietari.
- imobilul din CF 16, nr. top 151/2, este înscris în cartea funciară la nr. de ordine cu destinația inițială de "drum", fără să se facă nicio trimitere la foaia B cu privire la dreptul de proprietate. Prin, urmare, atâta timp cât acest imobil nu a fost proprietatea antecesorului reclamantei, având destinația de drum, adică domeniu public destinat accesului tuturor cetățenilor, el nu poate fi restituit în natură, neexistând nicio dovadă că a aparținut vreodată antecesorului reclamantei și că a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada de referință a Legii 10/2001.
- imobilul înscris în CF 16 nr. top 151/3, 151/4, 151/5 și 153/8 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român, ci de un imobil cumpărat în anul 1936, deci și în afara perioadei de referință a legii. În baza încheierii nr. 2016/29.07.1936 s-a întabulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria și imobilul s-a transcris în favoarea cumpărătorului, în CF 2046, așa cum rezultă din înscrierea de sub B 206. De altfel, cu privire la aceste imobile pârâtul Primarul comunei s-a pronunțat în sensul emiterii Dispoziției nr. 241/2006, care nu formează obiectul dosarului și prin urmare cererea de restituire a acestor imobile a fost considerată rămasă fără obiect de instanța de fond.
- imobilul înscris în CF 16 nr. top 151/6, nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind vorba de un imobil preluat în mod abuziv de Statul Român, ci de un imobil vândut în anul 1942 de fostul proprietar, ieșind din patrimoniul său în afara perioadei de referință a legii. Conform înscrierilor de sub B 240-242, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 47/1942 imobilul cu nr. top 151/6 se dezmembrează în 3 corpuri funciare care se retranscriu în noi cărți funciare individuale, după cum urmează: 151/6/1 în favoarea lui Gh. în CF 2163, 151/6/2 în favoarea și soția în CF 2164 și nr. top 151/6/3 în favoarea lui al, în CF 2165. (A se vedea filele 48, 63-64, dosar fond și fila 180 dosar apel-raportul de expertiză).
- imobilele înscrise în CF 16, nr. top 151/7, 151/8, 151/9 și 151/10, aflate la -160 nu pot fi restituite întrucât nu fac obiectul Legii 10/2001, nefiind preluate abuziv de Statul Român, fiind vorba de imobile care au ieșit din patrimoniul fostului proprietar în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în afara perioadei de referință a Legii 10/2001. Conform înscrierilor de sub B 216-217, la data de 10.12.1937, în baza contractelor de vânzare-cumpărare din 1.11.1937 imobilele de sub -159 se transcriu în CF 2080 în favoarea lui măr., iar imobilul de sub se transcrie în CF 2081 în favoarea lui și soției. ( 48, fila 62)
- imobilele înscrise în CF 16 nr. top 151/11, 152 și 153/1 nu pot fi restituite întrucât nu fac obiectul Legii 10/2001, nefiind preluate abuziv de Statul Român, fiind vorba de imobile care au ieșit din patrimoniul fostului proprietar în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în afara perioadei de referință a Legii 10/2001. Conform înscrierii de sub B 195 la data de 22.03.1935, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14.10.1930, imobilele de sub -162 se transcriu în CF 1989 în favoarea lui, și. ( 48, 60-verso, dosar fond și fila 181- raport de expertiză, dosar apel)
- imobilul înscris în CF 16, nr. top 153/2 nu poate fi restituit întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind preluat abuziv de Statul Român, fiind vorba de un imobil care a ieșit din patrimoniul proprietarului în anul 1935, deci în afara perioadei de referință a Legii 10/2001. Conform înscrierii de sub B 199 la data de 9.11.1935, în baza procesului verbal dresat la 7.11.1935, imobilul de sub se transcriu în CF 2015 în favoarea lui și soția. ( 48, 60-verso, dosar fond și fila 181- raport de expertiză, dosar apel)
- imobilele înscrise în CF 16 nr. top 153/3, 153/4, 153/5, 153/6, 153/7, 153/9, 153/10, 153/11, 153/12, 153/13, 153/14 nu pot fi restituite întrucât nu fac obiectul Legii 10/2001, nefiind preluate abuziv de Statul Român, fiind vorba de imobile care au ieșit din patrimoniul fostului proprietar în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în afara perioadei de referință a Legii 10/2001. Conform înscrierii de sub B 236 la data de 1.08.1939, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 22.07.1939, imobilele de sub -168 și A +170-175 se transcriu în CF 2116 în favoarea lui și soția. ( 49, 63-verso, dosar fond și fila 181- raport de expertiză, dosar apel).
- imobilul înscris în CF 16 nr. top 156/1/10 ( ) nu poate fi restituit în natură întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, nefiind preluat abuziv de Statul Român. Conform înscrierilor de sub B 254-255, la data de 7.06.1984, în baza sentinței civile nr. 924/1984 a Judecătoriei Mediaș, acest imobil se dezmembrează în două parcele noi, care se reînscriu sub -218, în favoarea proprietarului de până acum, după care imobilele se transmit în favoarea altor proprietari și se înscriu în alte cărți funciare.
- imobilele înscrise în CF 737, nr. top 124-125 nu pot fi restituite în natură deoarece nu fac obiectul legii 10/2001, conform înscrierii de sub B 10 dreptul de proprietate transcriindu-se în CF 2326 în favoarea CAP-ului, proprietarul din prezent fiind care a primit imobilul în baza Legii 18/1991. Or, atâta timp cât imobilul a fost supus colectivizării, făcând obiectul Legii 18/1991, este exclus a face obiectul Legii 10/2001, având în vedere disp. art. 8 ale acestei din urmă legi care prevede că nu intră sub incidența Legii 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea 18/1991 și prin Legea 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 și Legii 169/1997 ( 84-86).
- reclamanta face referire în acțiune la imobilele înscrise în CF 16 nr. top 151/12 și 153/16, însă din analiza părții Iac ărții funciare 16 se constată că aceste numere top nu există și probabil au fost trecute din eroare în acțiunea reclamantei ( 48-49), astfel că asupra lor instanța nu se va pronunța.
- instanța s-a pronunțat doar cu privire la imobilele care fac obiectul cererii de chemare în judecată nu și cu privire la imobilele care apar în notificări, dar care nu sunt reluate în acțiune, întrucât instanța nu se poate pronunța decât cu privire la imobilele care au format obiectul cererii de chemare în judecată și obiect de analiză pentru instanța de fond. Astfel, în notificarea nr. 64/2001 ( 9) apar imobilele înscrise în CF 16, nr. top 4, 5, 6, 7, 8, 42, 45, 56, 151, 214, 215, 216, 217 și 218. Este de observat însă că CF 16 nu conține o mare parte din aceste numere top și probabil că reclamanta nu se referea la numărul topo al parcelei, ci la numărul de ordine așa cum este înscris în partea a cărții funciare, motiv pentru care în cererea de chemare în judecată nu mai apar toate aceste numere topo.
În ceea ce privește imobilele care pot fi restituite în natură, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză se constată că singurele imobile care pot fi restituite sunt cele înscrise în CF 16 nr. top 1308/2 și 1309/2, înscrise sub nr. de ordine și. Conform mențiunilor de sub B 145 ( 55), în baza încheierii cu nr. 433/1925 se rectifică înscrisul cu privire la proprietar în favoarea lui, iar prin încheierea nr. 979/1529 rămâne proprietar. Aceste imobile au rămas pe numele fostului proprietar, operând doar o preluare faptică în favoarea statului, existând deci o preluare abuzivă în sensul art. 2 lit. i din Legea 10/2001. Având în vedere principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, consacrat de art. 7 din Legea 10/2001 precum și faptul că nu există nici un impediment care să împiedice restituirea în natură, imobilul fiind liber în sensul Legii 10/2001, conform raportului de expertiză efectuat în cauză și necontestat de niciuna din părți, în temeiul art. 1, 7 și 21 alin. 4 din Legea 10/2001, pârâtul va fi obligat să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a acestor imobile.
Având în vedere considerentele reținute mai sus și în temeiul art. 296 cod pr. civilă, Curtea va respinge apelul reclamantei și va admite apelul declarat de pârâtul Primarul comunei, va schimba în parte sentința atacată sub aspectul obligării primarului de a emite dispoziție motivată și, rejudecând în aceste limite:
- pârâtul va fi obligat să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilele înscrise în CF 16 nr. top 1308/2 și 1309/2
- pârâtul va fi obligat să emită dispoziție de respingere a notificării și respectiv a cererii de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor înscrise în CF 16, nr. top123, 136, 137, 157, 1376/3/2, 151/1, 151/2, 151/1/1, 151/1/2, 151/6, 151/7, 151/8, 151/9, 151/10, 151/11, 152, 153/1, 153/2, 153/3, 153/4, 153/5, 153/6, 153/7, 153/9, 153/10, 153/11, 153/12, 153/13, 153/14 și a imobilelor înscrise în CF 737, nr. top 124, 125.
Se vor menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea ca rămasă fără obiect a cererii privind emiterea dispoziției cu privire la imobilul înscris în CF 16, nr. top 151/3, 151/4, 151/5 și 153/8, întrucât pe parcursul
(continuarea deciziei civile 28/A/2010 dată în dosar -)
procesului a fost emisă dispoziția nr. 241/2006 care nu a fost atacată în prezentul dosar.
Se vor menține și dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, acțiunea reclamantei fiind admisă în parte.
Fiind parte căzută în pretenții căreia i s-a respins apelul, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului Primarul comunei suma de 6.600 lei, cheltuieli de judecată efectuate de acesta în apel. Aceste cheltuieli reprezintă onorariu de avocat ( 5.100 lei - 46-47) și onorariu de expert (1.500 lei - 100 și 144).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul comunei împotriva sentinței civile nr. 488/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în ceea ce privește obligația pârâtului de a emite dispoziție motivată și, rejudecând în aceste limite:
Obligă pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei imobilelor înscrise în CF 16, pozițiile și, nr. top 1308/2 în suprafață de 108 mp și nr. top 1309/2 în suprafață de 1674 mp.
Obligă pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să dispună respingerea cererii de restituire în natură sau prin echivalent a următoarelor imobile: imobile înscrise în CF 16, nr. top123, 136, 137, 157, 1376/3/2, 151/1, 151/2, 151/1/1, 151/1/2, 151/6, 151/7, 151/8, 151/9, 151/10, 151/11, 152, 153/1, 153/2, 153/3, 153/4, 153/5, 153/6, 153/7, 153/9, 153/10, 153/11, 153/12, 153/13, 153/14 și a imobile înscrise în CF 737, nr. top 124, 125.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea ca rămasă fără obiect a cererii privind emiterea dispoziției cu privire la imobilul înscris în CF 16, nr. top 151/3, 151/4, 151/5 și 153/8, și dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 488/2008 a Tribunalului Sibiu.
Obligă apelanta să plătească intimatului pârât Primarul comunei suma de 6.600 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red./Tehn.
5 ex/03.03.2010; - -
Președinte:Carla Maria CojocaruJudecători:Carla Maria Cojocaru, Anca Neamțiu
