Speta Legea 10/2001. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 290/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă G, domiciliată în comuna, județul T - declarat împotriva sentinței civile nr. 2210 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr- (nr. în format vechi 4367/2006), în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA și PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în comuna, județul T, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta reclamantă G, personal și asistată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 51668/13.03.2008, lipsind intimații pârâții Comuna și Primăria Comunei, prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul expune referatul cauze, după care;
Instanța pune în discuția apărătorului apelantei reclamante cererea de majorare a onorariului formulată de expertul, conform decontului anexat la raportul de expertiză.
Având cuvântul, apărătorul apelantei reclamante susține că nu se opune la suplimentarea onorariului, astfel cum s-a solicitat de către expert. Totodată, precizează că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în apel și arată că din punctul său de vedere cauza este în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile apărătorului apelantei reclamante, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, cu consecința modificării hotărârii apelate în sensul obligării pârâtelor la restituirea imobilului în natură - teren în suprafață de 1000 mp, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește suprafața de teren solicitată de apelantă urmează a se observa că s-a dovedit prin probele administrate la fond și în apel că, în culpă sunt intimații pârâții Comuna și Primăria Comunei, prin Primar, întrucât deși știau că terenul a fost preluat în mod abuziv de către stat au avut o atitudine pasivă, astfel încât persoane învecinate au beneficiat de folosința terenului ce a aparținut apelantei, respectiv și.
Din raportul de expertiză rezultă că vecinul deține în baza titlului de proprietate suprafața de 920 mp, și în plus suprafața de 149, 66 mp, care a fost identificată ca făcând parte din suprafața de 1000 mp revendicată de apelanta G, acesta arătându-și disponibilitatea de a ceda apelantei respectiva suprafață. De asemenea, din suprafața împrejmuită în prezent de vecinul, suprafața de 137,30 mp se suprapune peste terenul revendicat de apelantă.
Concluzionând, față de cele susținute, apreciază că restituirea în natură a suprafeței de 1000 mp către apelanta reclamantă G este posibilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanta Gac hemat în judecată Primăria comunei, județul T, solicitând anularea Dispoziției nr.130/25.09.2006 cu consecința obligării la restituirea imobilului prin compensare cu teren în intravilanul comunei.
În motivare, reclamanta a arătat că dispoziția atacată este netemeinică și nelegală, întrucât părinții săi au dobândit în proprietate un imobil situat în comuna, compus din teren în suprafață de 1000 mp și un samalâc cu lungimea de 9 și lățimea de 5, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare aut. de Tribunalul Tulcea sub nr.123/20.01.1947.
S-a mai arătat că, prin notificări repetate a solicitat restituirea în natură a imobilului pentru suprafața de teren rămasă liberă după construirea cultural și măsuri reparatorii pentru terenul ocupat prin construcții edificate de autoritățile administrative.
A mai precizat reclamanta că acest imobil a fost preluat de stat fără titlu și autoritățile locale l-au folosit în interesul lor. În dispoziția atacată se recunoaște faptul construirii cultural pe suprafața de 530 mp, dar prin art.2 al dispoziției se acordă despăgubiri doar pentru 350 mp fără a se pronunța însă și cu privire la diferența de teren de până la 1000 mp.
La termenul de judecată din 15 noiembrie 2006, reclamanta a făcut precizări arătând că, urmare a anulării dispoziției contestate, solicită restituirea terenului în natură, fiind vorba de un teren preluat abuziv, iar în subsidiar arătând că solicită despăgubiri.
S-a invocat faptul că, în realitate, căminul cultural existent pe terenul în litigiu a fost ridicat fără autorizație de construcție și nu îi poate fi opusă această situație de fapt.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 10/2001, iar în dovedire s-au depus la dosarul cauzei în copie o serie de adrese, procesul verbal din 18 mai 1952, actul de vânzare aut.de Grefa Tribunalului Tulcea prin procesul verbal nr.123/20.01.1947, raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr.2704/2005 al Tribunalului Tulcea, s-a solicitat încuviințarea audierii martorilor și și efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.
În apărare, pârâta Primăria Comunei a formulat întâmpinare arătând că nu există nici o probă că terenul pe care s-a construit căminul cultural a fost preluat abuziv, ci dimpotrivă, din procesul verbal din 18 mai 1952 depus de reclamantă la comisie, rezultă că terenul respectiv a fost un teren viran.
S-a mai susținut că din procesul verbal semnat și ștampilat rezultă că autoritatea locală de atunci a aprobat construirea pe locul viran din mijlocul satului a cultural.
În susținerea întâmpinării, pârâta a depus la dosar în copie: dispoziția nr.130/25.09.2006, adrese, cereri ale reclamantei, raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul nr.1351/2002 al județului T, procesul verbal din 18 mai 1952, adeverința nr.363/27.02.2003, certificatul de calitate de moștenitor nr.3/12.02.2002, notificarea nr.329/18.12.2001, actul de vânzare aut.nr.123/20.01.1947 de Tribunalul Tulcea, acte de stare civilă ale reclamantei, referatul nr.1742/2006 și a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 2210/21.11.2007 Tribunalul Tulceaa admis în parte plângerea formulată de reclamanta G în contradictoriu cu pârâtele Comuna - prin Primar și Primăria Comunei și a anulat dispoziția nr.130/25.09.2006 emisă de Primăria comunei, jud. T, ca netemeinică și nelegală.
Au fost obligați pârâții, prin Primar, să propună, prin dispoziție, motivată reclamantei, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul pe care l-au deținut autorii acesteia în localitatea, județul T, compus din suprafața de 1000 mp teren situat între vecinii: N-proprietatea, S-drum județean T - M, V-drumul și E-proprietatea, conform expertizei tehnice imobiliare și a schiței anexă întocmite de expert care face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobil care a fost preluat abuziv de către stat.
S-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, ca nefondată.
În baza art. 274 Cod proc. civilă au fost obligați pârâții la 802,4 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta s-a legitimat ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001în calitate de succesoare a defuncților și, foști proprietari ai imobilului situat în comuna, în prezent comuna, județ T, compus din 1000 mp și samalâc construit din lut.
S-a mai reținut că acest imobil a fost preluat în anul 1952 în mod abuziv și fără plata vreunei despăgubiri din proprietatea autorilor reclamantei de către autoritățile locale administrative în scopul realizării unui cămin cultural - obiectiv de interes public.
Caracterul abuziv al preluării imobilului a fost recunoscut de unitatea deținătoare notificată, Comuna dispunând acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 numai pentru o suprafață de teren de 350 mp, ocupată în prezent de construcția Cultural (fila 4 dosar fond).
Prima instanță a mai reținut că restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren de 1000 mp preluată abuziv de Comuna.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta G care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1.Apelanta reclamantă a susținut că prima instanță a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 care impun principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că terenul afectat de construcția cultural nu poate fi restituit în natură, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care această construcție a fost realizată anterior anului 1990, fără autorizație de construire. Primăria comunei nu a dobândit niciodată proprietatea asupra terenului în litigiu.
2.Admițând că interpretarea dată de instanță dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este corectă, prima instanță nu a făcut o corectă aplicare a legii față de constatările expertizei efectuată în cauză și din care rezultă că o suprafață de teren de aproximativ 200 mp este ocupată fără temei de o persoană fizică - și poate fi restituită în natură reclamantei.
Prin întâmpinare Primăria comunei a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că reclamant a solicitat prin notificare despăgubiri bănești exclusiv pentru suprafața de teren ocupată de căminul cultural, iar nu pentru întreaga suprafață de 1000 mp ce a aparținut autorilor săi.
S-a mai susținut că terenul deținut de numitul nu are legătură cu cauza aflată pe rol, fiind poziționat într-o altă zonă a localității.
La solicitarea pârâților, conform art. 295 Cod proc. civilă instanța de apel a încuviințat completarea probatoriului administrat la instanța de fond cu proba cu înscrisuri: inventarul bunurilor care aparțin domeniului public a comunei; adresa nr. 1625/13.05.2008 emisă de Primăria comunei, titlul de proprietate nr. 34/37/26.04.1994 emis de Comisia Județeană T de aplicare a Legii nr. 18/1991 în beneficiul numitului, supliment la expertiza și declarații de martor.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport de criticile reclamantei și față de probatoriul administrat în cauză se rețin următoarele:
1.Critica reclamantei ce vizează greșita aplicare la speță a dispozițiilor art. 10 alin. (3) cu referire la terenul ocupat de construcția Cultural și de piața pietonală din jurul acestuia se reține a fi nefondată și urmează a fi respinsă.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite (art. 10 alin. (1) și consacră principiul restituirii în natură.
Ca urmare, numai în situațiile în care ea interzice restituirea în natură prin dispoziții exprese sau prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai prin echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.
Potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată de expert, cât și înscrisurile depuse la dosar, o suprafață de 530 mp reprezintă amprenta în plan a construcției "Cămin Cultural" și "Biblioteca comunală", iar suprafața de 183,14 mp reprezintă terenul aferent " Cultural" și "Bibliotecii comunale", - necesar pentru buna funcționare a instituțiilor publice - dispus în partea dinspre drumul județean T și în fața construcției spre Drumul.(fila 131 dosar apel).
Față de această destinație a terenului se constată că în mod corect Tribunalul Tulceaa apreciat că este afectat de amenajări de utilitate publică și că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1-3 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit disp. art. 10 alin. (2) din lege, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața de construcții noi, cea afectată servituțiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatori se stabilesc în echivalent.
Art. 10 alin. (3) prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
Prin urmare, chiar legea care constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10, iar instanța de fond nu putea ignora aceste dispoziții legale.
Soluția privitoare la terenul de 713 mp afectat de construcția " Cultural", bibliotecă și cel afectat accesului pietonal la aceste instituții publice nu încalcă principiul restituirii în natură consacrat de legea specială cum în mod eronat susține reclamanta, deoarece tribunalul a constatat justificat că terenul nu este liber în sensul art. 10 alin. (1) din lege și că, pe cale de consecință, nu poate fi restituit în natură, iar în acest context singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei în cadrul Legii nr. 10/2001 era acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Imposibilitatea restituirii în natură a fost corect apreciată pentru că actuala destinație a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei "amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale", astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; astfel din adresa nr. 1625/13.05.2008 emisă de Primăria Comunei (filele 43-45 dosar apel) și raportul de expertiză efectuat de expert la instanța de fond, necontestat de reclamantă reiese că suprafața de teren de 713,14 mp a fost înscrisă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, ca fiind "piață civică" și teren afectat de construcțiile "Căminul Cultural" și "Bibliotecă" și că a fost inclus în domeniul public de interes local al unității administrativ-teritoriale cu această destinație, fiind atestat cu acest caracter prin nr.HG 1360/27.12.2001 (filele 31, 52-54 și 79-81 din dosarul de apel).
Este reală susținerea reclamantei conform căreia încadrarea terenului mai sus menționat în domeniul public de interes local al comunei, județ T nu are relevanță în aprecierea posibilității de restituire în natură a acestuia pentru că statul nu a avut un titlu valabil asupra bunului și pe cale de consecință, caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al proprietății publice nu i se aplică, însă această imposibilitate rezultă din destinația actuală a terenului - aceea de teren aferent unor instituții ce servesc interesul public - "Cămin Cultural" și "Bibliotecă", stabilită ca atare în documentația de amenajare a comunei (filele 79-81 dosar apel) - ori potrivit art. 10 alin. (2) din lege coroborat cu art. 10.3 din normele ei de aplicare, terenurile cu o asemenea destinație nu pot fi restituite în natură.
Din declarațiile martorilor și rezultă că cele două construcții "Căminul Cultural" și "biblioteca" sunt folosite în prezent de locuitorii comunei pentru organizarea unor petreceri de revelion, organizare de nunți, iar o parte din imobil are destinația de bibliotecă. Deși reclamanta a solicitat să i se restituie în natură terenul și cele două construcții care îl afectează, în condițiile art. 10 alin. (5)din Legea nr. 10/2001, se reține că cererea acesteia este nefondată, nefiind îndeplinite condițiile impuse de textul de lege mai sus menționat.
Astfel unitatea deținătoare - Comuna - a susținut că imobilul în litigiu îi este încă necesar, deservind locuitorii comunei conform destinației stabilite la momentul edificării lor, terenul și clădirile fiind incluse în domeniul public de interes local al comunei.
2.Instanța de fond a făcut însă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr.10/2001 cu privire la terenul în suprafață de 149,66 mp - teren liber de construcții și folosit fără titlu legal de vecinul.
Conform suplimentului de expertiză efectuat de expert în apel, o suprafață de 149,66 mp (reprezentând figura S3 din schița anexă la expertiză - fila 131 dosar apel) din totalul de 1000 mp, fostă proprietatea autorilor reclamantei, nu a fost afectată de detaliile de sistematizare ale Cultural și ale Pieții civice, ci a fost împrejmuită de proprietarul lotului învecinat -, fără un titlu legal.
Conform titlului de proprietate nr. 34137/26.04.1994 emis în baza Legii nr. 18/1991 numitului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 921 mp teren intravilan (fila 100 dosar apel).
Prin expertiza - supliment, realizat în apel s-a reținut că terenul deținut în prezent de numitul măsoară 1070,66 mp, suprafața de 149,66 mp ce excede titlului de proprietate-identificat S4 în schița anexă la expertiză - se identifică cu terenul revendicat de reclamantă. În condițiile în care acest teren este liber de construcții, iar terțul nu a invocat un drept asupra acestui teren, - cu ocazia efectuării expertizei conformând faptul că s-a extins asupra terenului învecinat, proprietatea comunei, care la rândul său l-a preluat fără un titlu valabil de la autorul reclamantei -, Curtea reține că cererea reclamantei de restituire a acestui teren este întemeiată, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apelul reclamantei fiind întemeiat sub acest aspect.
Referitor la terenul în suprafață de 136,20 mp stăpânit în prezent de numitul se reține că acesta nu poate fi restituit reclamantului în procedura Legii nr. 10/2001, terțul deținător al bunului legitimându-se ca proprietar al unui teren în suprafață de 525 mp, cu act de vânzare-cumpărare autentificat de BNP sub nr. 1263/10.09.1996 (fila 31 dosar apel) teren care este inclusă suprafața revendicată de reclamantă.
Din analiza actului de vânzare-cumpărare mai sus invocat se reține că numitul a cumpărat de la vânzătorul o suprafață de teren de 525 mp și o casă de locuit, învecinată la vest cu Căminul Cultural, bun pe care vânzătorul l-a dobândit prin succesiune de la autoarea, care l-a rândul ei, prin succesiuni succesive la dobândit de la primi proprietari - și în baza actului de vânzare-cumpărare sub nr. 2348/29 1934 și transcris la grefa Tribunalului Județean T sub nr. 5161/29.10.1934.
Din expertiza efectuată de ing. și schița anexă rezultă că în prezent stăpânește o suprafață mai mică decât cea menționată în titlul său de proprietate, respectiv o suprafață de 507,63 mp față de 525 mp, cât e menționată în acte (fila 131 dosar apel).
Prin urmare, nu se poate reține că terenul deținut de poate fi restituit în natură reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001, nefăcându-se dovada că terțul dobânditor, a ocupat fără titlu o porțiune din fosta proprietate a autorilor reclamantei, după preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
Față de considerentele ce preced, se reține că din totalul suprafeței de 1000 mp, fosta proprietate a autorului reclamantei, poate fi restituită în natură numai o suprafață de 149,99 mp reprezentând figura S4 în schița anexă la expertiză, diferența de teren de 850,44 mp fiind afectată de construcții de interes public și alte detalii de sistematizare, situație în care în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform art. 296 Cod procedură civilă se va admite apelul reclamantei și se va schimba în parte hotărârea apelată în sensul celor menționate.
Constatându-se că expertul a solicitat o suplimentare a onorariului de expertiză, iar apelanta reclamantă în raport de devizul depus la doar a arătat că este de acord să îl plătească, instanța va obliga apelanta reclamantă la 1024 lei către Biroul de Expertize T, în beneficiul expertei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă G, domiciliată în comuna, județul T - împotriva sentinței civile nr. 2210 din 21 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA și PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în comuna, județul T,
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că dispune restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de teren de 149,66 mp reprezentând figura S4 identificată în raportul de expertiză, realizat în apel.
Menține obligația pârâților de a propune despăgubiri pentru diferența de 850,44 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.
Obligă apelanta reclamantă la plata către expert a sumei de 1024 lei către expert, reprezentând diferență onorariu de expertiză.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red.dec.jud./17.12.2009
Tehnored.gref./7ex./21.12.2009
Emis 3com./21.12.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
