Speta Legea 10/2001. Decizia 294/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 294/A/2008
Ședința publică din 10 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotrivasentinței civile nr. 872 din 16 octombrie 2007 Tribunalului Bistrița -, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, având ca obiectplângere la Legea nr.10/2001.
La apelul nominal, se prezintă se prezintă reprezentanta apelantei reclamante, din Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatelor pârâte, cons. jur., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâților intimați depune la dosar copia CF nr. 1888 B și concluzii scrise.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită, în probațiune, efectuarea unei expertize topografice, prin care să se identifice suprafața reală a terenului din cele două CF-uri și dacă aceste suprafețe de teren sunt ocupate de utilități publice, în sensul Legii nr. 10/2001, precum și propuneri de dezemembrare în favoarea apelantei reclamante.
Curtea pune în discuția reprezentantei apelantei împrejurarea că nu se contestă că terenul solicitat este o curte a creșei, iar aceasta arată că suprafața care a reieșit în urma expertizei efectuate în cauză este cu totul alta decât cea care este trecută în CF, sens în care depune, în probațiune, două fotografii cu suprafețele de teren a creșei și grădiniței.
Instanța, în urma deliberării, respinge proba ca neconcludentă, apreciind că au fost administrate suficiente probe în fața primei instanțe pentru aflarea adevărului, închide faza probatorie, constată prezentul apel în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei apelante susține apelul așa cum este formulat, solicită admiterea lui, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii și anulării dispoziției nr.1346/2006, emisă de intimat în parte, în privința punctelor nr. 2, 3, înlocuirea măsurii reparatorii ce s-a stabilit cu cea a compensării cu alt teren, respectiv suprafața de 1121 mp din terenurile înscrise în CF 3414 B, top.nr. 60/2/2/2, în întindere de 518 mp și în 1888, B, top. nr. 59/2, în suprafață de 603 mp. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței pe care depune la dosar.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea apelului ca nefondat, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 872 din 16.10.2007 Tribunalului Bistrița -N, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamanta împotriva Dispoziției nr.1346 din 31.08.2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, prin dispoziția contestată, a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafață de 1121 mp. situat în municipiul B, înscris în CF nr. 4160 B. nr. top. 61/a, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind respinsă cererea de restituire în natură, precum și cea de compensare cu alte bunuri sau servicii sau de acordare de despăgubiri bănești, întrucât excede prevederilor Legii 10/2001 care nu prevede acordarea de asemenea măsuri reparatorii.
Terenul reclamantei a fost preluat fără titlu valabil, în temeiul Decretelor de expropriere nr. 631/1973, nr. 167/1977 și nr. 314/1981, fiind ocupat 220 mp. Bl. 10 din str. - -, 200 mp. Bl. 4 din I, 200 mp. spațiu și alei și 921 mp. teren aferent Grădiniței nr. 12 și nr. 4.
Din probele administrate, instanța a constatat că restituirea în natură nu este posibilă, nici în totalitate, nici în parte, expertiza efectuată în cauză concluzionând în sensul că terenul solicitat este ocupat de Clădirea Grădiniței de copii nr. 11 și a, diferența de teren la care face referire petiționara susținând că este liber fiind îngrădită, constituind teren de joacă, fapt constatat și de instanță cu ocazia cercetării la fața locului.
In același timp Financiar al nr. 11 B, confirmă destinația clădirilor aflate pe terenul din litigiu, ca fiind grădiniță și creșă și invocând dispozițiile Ordonanței nr.1955/95 privind aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, a concluzionat că întreg terenul-îngrădit -aferent celor două construcții este necesar pentru cei 190 de copii în vedere derulării procesului de învățământ preșcolar. Aserțiunea este corectă în raport de disp. art.3 al.3 din Ordinul amintit.
Deciziile nr. 97/a/2003 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr. 3392/2001 și nr. 1055/2001 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 2641/2001, rețin imposibilitatea restituirii în natură a terenului, tocmai datorită destinațiilor pe care le au.
Nu este admisibilă cererea de acordare în compensare de alte bunuri sau servicii, întrucât, deși această obligație este în sarcina unităților deținătoare, ea nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Așa cum a rezultat din enunțurile pârâtului efectuate în respectarea disp. art. 1 alin. 5, precum și din răspunsurile la interogator, acesta nu deține alte terenuri care să poată fi dată în compensare în raport cu exigențele reclamantei.
Prin adresa nr. 5129 din 19.02.2007, îi face, totuși, cunoscut reclamantei că au disponibilitate de la ADS terenuri ce pot fi restituite în natură, solicitându- să-și exprime în termen de 15 zile opțiunea cu privire la terenurile menționate, însă reclamanta nu a manifestat interes, solicitând pârâtului prezentarea regimului juridic al unor terenuri care o interesau, apreciind că doar acestea ar reprezenta o compensare corespunzătoare, însă, din răspunsurile la interogator ale pârâtului, rezultă că ele aparțin altor proprietari cu titluri necontestate.
Poziția reclamantei în alegerea măsurii nu este în acord cu dispozițiile art. 1 alin.1 respectiv alin.2 teza II-a din Legea 10/2001, întrucât posibilitatea acordată persoanelor îndreptățite de opta pentru un anumit tip de despăgubiri, expres menționate, nu echivalează cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniul deținătorului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul anulării dispoziției contestate în privința punctelor 2 și 3, în sensul indicat în subsidiar, respectiv înlocuirea măsurilor reparatorii stabilite în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu cea compensării cu alt teren în suprafață de 1121 mp, constând în suprafața de 518 mp din parcela cu nr. top 60/2/2/2 din CF 3414 și suprafața de 603 mp din parcela cu nr. top 59/2 din CF nr. 1888 B, obligarea pârâtului intimat să emită dispoziție de restituire în natură cu privire la acestea.
În motivarea apelului ei, reclamanta învederează că greșit a reținut prima instanță că terenul solicitat în compensare nu poate fi restituit, fiind necesar celor 190 de copii în considerarea calității de teren de joacă, întrucât terenul respectiv nu este folosit și nici nu a fost folosit de grădiniță, fiind situat în spatele acesteia, locul de joacă fiind amenajat în fața clădirii.
Terenul nu face parte din domeniul public, așa cum susține pârâtul, terenul domeniu public fiind cel învecinat, înscris în CF 5247
Cercetarea la fața locului a relevat că terenul solicitat în compensare nu este amenajat ca loc de joacă, nefiind ocupat de vreo clădire, iar așa-zisul "nucleu financiar", Cămin nr. 11, având amenajate alte locuri de joacă.
În realitate, terenul solicitat este bine delimitat, nu a fost solicitat spre restituire de foștii proprietari, este liber, fiind la dispoziția pârâtului, susținerea acestuia că în viitor urmează să fie afectat unei amenajări de interes public fiind irelevantă, câtă vreme, în prezent, terenul nu constituie domeniu public.
Pârâtul este de rea credință atunci când susține că nu are teren disponibil, în condițiile în care înstrăinează terenuri, iar persoana care solicită terenuri în compensare este obligată să facă o adevărată probațiune diabolică pentru identifica cele libere.
Chiar și terenurile domeniu public pot fi restituite în natură, cu condiția păstrării afectațiunii pe timp de 3 ani, așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005, însă reclamanta nu a cerut căminul și creșa, ci terenul liber.
Nu este reală susținerea că reclamanta ar fi respins propunerea de compensare cu alte terenuri, adresa reținută de prima instanță făcând referire la cu totul alte persoane, reclamanta neinsistând în acordarea în compensare doar a celor două terenuri indicate, ci solicitând orice alte terenuri din intravilan sau chiar extravilan de o valoare egală.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere și probele noi administrate în apel, raportat la disp. art. 292 alin. 1 și 295 Cod proc. civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, apelul se reduce la verificarea împrejurării dacă cele două terenuri solicitate de reclamantă sunt sau nu libere pentru a putea fi oferite în compensare în temeiul art. 1 alin. 2, art. 7 alin. 2 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, nefiind contestate alte împrejurări de fapt referitoare la calitatea ei de persoană îndreptățită, imposibilitatea restituirii în natură a terenului preluat de stat abuziv, precum și statuări în drept privind posibilitatea instanței investite cu soluționarea unei plângeri în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 de a cenzura refuzul oferirii unor bunuri în compensare (pentru o argumentare detaliată în sensul admisibilității controlului judiciar pe această cale, a se vedea decizia civilă nr. 246 din 1 octombrie 2008 Curții de Apel Cluj, dosar nr-).
În ceea ce privește cele două parcele solicitate în compensare, relevante sunt, așa cum corect a apreciat prima instanță, concluziile raportului de expertiză, ce identifică cu date de carte funciară parcelele solicitate în compensare ( 109-113 dosar tribunal), instanța de apel verificând că și parcela cu nr. top. 59/2 din CF 1888 B, proprietatea tabulară a unor persoane fizice ( 74-75 dosar curte) a fost preluată de stat prin expropriere (f 29-33 dosar curte), precum și împrejurarea că terenurile cerute în compensare nu au fost solicitate de foștii lor proprietari sau moștenitorii acestora ( 22 din același dosar); cercetarea la fața locului, ce constată starea faptică a terenului din spatele creșei și, respectiv că este vorba de un teren îngrădit cu gard de fier, cu acces dinspre - ( 122 dosar tribunal) și răspunsul ui financiar contabil al nr. 11 B, la solicitarea instanței, raportat la împrejurarea că părțile au avut poziții contradictorii în ceea ce privește destinația terenului din spate, reclamanta susținând că este liber, iar pârâtul că este vorba de loc de joacă, acest răspuns confirmând că întregul teren este necesar derulării procesului de învățământ raportat la numărul copiilor, 170 fiind înscriși la cămin și 20 la creșă (136 din același dosar).
Terenul ce poate fi oferit în compensare are un regim juridic diferit de cel restituibil în natură persoanei îndreptățite, întrucât, în măsura în care foștii proprietari sau moștenitorii acestora ar fi solicitat restituirea în natură, aceasta ar fi fost posibilă raportat la redactarea actuală a art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicat în urma modificării intervenite prin Legea nr. 247/2005, în timp ce oferta de compensare presupune ca unitatea deținătoare să nu aibă nevoie de bunul respectiv pentru desfășurarea activității sale.
Reclamanta a susținut că terenul solicitat nu face parte din domeniul public, însă calificarea unui imobil ca făcând parte sau nu din domeniul public al unității administrativ teritoriale se face după cum acesta este sau nu de uz sau interes public (local), așa cum rezultă din disp. art. 1 și 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenul solicitat de reclamantă fiind de interes public, câtă vreme este necesar desfășurării activității unor unități publice de învățământ ( a se vedea anexele legii).
În temeiul art. 296.pr.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 872 din 16 octombrie 2007 Tribunalului Bistrița -, pronunțată în dosarul nr- pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/9.12.2008
Jud. primă instanță:
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu
