Speta Legea 10/2001. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 308

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Spânu

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

Grefier: - - -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul domiciliat în Dr. Tr. S, cartier, nr. 21, M împotriva sentinței civile nr. 102 din data de 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI - DR. TR. S, cu sediul în Dr. Tr. S, str. -, nr. 1, M și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S - Dr. Tr. S, M, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI - DR. TR. S, reprezentată prin consilier juridic, lipsind apelantul reclamant și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței nemotivarea apelului formulat de reclamantul, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI - DR. TR. S, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Mehedinți ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 11.07.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta DTS, solicitând să se constate că este persoană îndreptățită pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001.

A solicitat de asemenea, să fie obligată pârâta să emită decizie motivată pentru terenul notificat în suprafață de circa 200. situată în intravilanul Municipiului DTS, cartier, nr.58, cu vecinii: N - proprietate și, S - calea ferată, E- și V -.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în calitate de moștenitor al bunicii sale, a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 solicitând ca pârâta să se pronunțe cu privire la măsurile reparatorii ce i se cuvin pentru terenul în suprafață de 200. situat în nr.58.

Reclamantul a motivat că suprafața de teren notificată i-a fost preluată în mod abuziv de către pârâtă în perioada ulterioară a anului 1981, pe care a construit o cameră de aducțiune apă, necesară funcționării Combinatului Chimic.

A mai arătat că terenul notificat face parte din suprafața de 1600. care a aparținut bunicii sale, decedată la 27august 1968, teren pe care s-a aflat și o casă din chirpici demolată abuziv de autorități pentru a se introduce conducte subterane, pentru alimentarea Combinatului Chimic cu apă.

În același timp, reclamantul a indicat actele care au însoțit notificarea, susținând că prin sentința civilă nr.6757/1980 s-a stabilit, fără echivoc, faptul că bunica sa a deținut un teren în suprafață de 1626. în intravilanul comunei, din care pârâta a ocupat fără drept cei 200. notificați.

Reclamantul a făcut referire la demersurile repetate pe care le-a făcut pentru ca pârâta să-i soluționeze notificarea și a precizat că terenul notificat nu poate fi retrocedat în natură, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent in condițiile art.26 (1) din Legea nr.10/2001.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: sentința civilă nr.6757/14.11.1980 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S, copie extras din registrul de deces al autoarei, copie certificat de naștere al reclamantului, adresele nr.1050/26.07.2001 și 941/29.06.2001 eliberate de - Dr. Tr. S, certificat de moștenitor nr.63 din 28.04.1967, un borderou cu 10 înscrisuri existente la filele 49-59 dosar, precum și copia unei chitanțe, copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4413 din 27.oct.2000 și acte de stare civilă, aflate la filele 97-106 dosar.

Pârâta DTSa formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantul, care este netemeinică și nelegală.

În dovedirea acțiunii reclamantul, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice topo, care să identifice suprafața de teren de 406,5. atribuit în Lotul nr.1 reclamantului prin sentința civilă nr.6757/1980 și să se stabilească de către expert dacă suprafața de 200. notificată de reclamant aparține autorului acestuia.

Proba solicitată a fost încuviințată, fiind desemnat expert topo, înlocuit cu expert, urmare încunoștințării instanței că primul expert a fost radiat din evidența experților tehnici.

La termenul din 7decembrie 2007, la cererea pârâtei a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Primăria Municipiului DTS.

Prin încheierea de ședință din 12 octombrie 2007 fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Deoarece, după efectuarea și depunerea raportului de expertiză reclamantul prin apărător a depus la dosar acte de vânzare - cumpărare întocmite în formă autentică, instanța din oficiu a întocmit adresă la expertul să precizeze, în raport de noile înscrisuri și de schița cadastrală existentă la fila 37 din dosar, dacă terenul în litigiu în suprafață de 149. a constituit obiectul contractelor de vânzare - cumpărare, autentificate sub nr.4413/27 octombrie 2000 și nr.618/2000.

De asemenea, instanța a pus în vedere reclamantului prin apărător să depună copia contractelor de vânzare - cumpărare prin care s-a înstrăinat o parte din teren fiicei sale, copia certificatului de moștenitor nr.146/27.10.2000, privind dezbaterea succesiunii defunctului și nr.145/27.10.2000 prin care a fost dezbătută succesiunea defunctului, acte depuse la filele 110-112 dosar.

Prin sentința civilă nr.102 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele - DTS și Primăria Municipiului DTS.

În motivarea hotărârii s-a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Dr. Tr. S să emită decizie pentru terenul notificat în suprafață de 200. cu vecinătățile indicate, precizând că terenul face parte din suprafața de 1600. care a aparținut bunicii sale, decedată la 26 august 1968 și care a fost partajat prin atribuire de loturi prin sentința civilă nr.6757/1980, fiecare descendent primind suprafețe egale individualizate de câte 406,5.

Că, prin certificatul de moștenitor nr.145/27 octombrie 2000 s-a dezbătut succesiunea defunctului, decedat la 22 ianuarie 1984, în activul succesoral fiind introdusă suprafața de 406,5. dobândită prin sentința civilă nr.6757/1980, activul succesoral fiind cules în cotă de 1/2 de ( tatăl reclamantului ) și ( fostă ), în calitate de frați ai defunctului.

S-a mai reținut de asemenea, că la data de 27 octombrie 2000 prin certificatul de moștenitor nr.146 s-a dezbătut succesiunea defunctului, decedat la 15 decembrie 1986, în masa succesorală fiind introdusă suprafața de 406, 5. dobândită prin sentința civilă nr.6757/1980, precum și cota de din suprafața de 406,5 culeasă de la fratele său.

Întreg activul succesoral al defunctului a fost cules în cotă de 1/1 de, în calitate de soție supraviețuitoare ( mama reclamantului ), constatându-se că reclamantul și sunt străini de succesiune, prin renunțare expresă.

Că, alături de ( fostă ) și au vândut suprafața totală de 1219. soților și, fiica reclamantului, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 4413/27 octombrie 2000, în contract menționându-se că terenul a fost dobândit de părți în baza certificatului de moștenitor nr.145 și nr.146/2000, precum și a sentinței civile nr.16757/1980.

Cumpărătorii și, au înstrăinat la 20 noiembrie 2000 suprafața de 542. numitei, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultând că terenul notificat de reclamantul este inclus în cele două contracte de vânzare - cumpărare, acte care nu au fost anulate, iar potrivit art. 45 din Legea nr.10/2001, acțiunea în anulare trebuia introdusă în termen de un an de la data apariției legii.

Instanța de fond a mai reținut în același timp că, pe de o parte, cumpărătoarea - fiica reclamantului, parte în contractul de vânzare - cumpărare nr. 618/22 noiembrie 2000, a chemat în judecată aceeași pârâtă, solicitând obligarea acesteia la plata unei chirii lunare, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului cumpărat, făcând referire la aceeași suprafață de 200. iar pe de altă parte, prin sentința civilă nr.5836/2003 a fost obligată pârâta să plătească suma de 400 lei cu titlul de despăgubiri civile.

S-a apreciat, raportat la faptul că reclamantul este succesor al fostei proprietare, că aceasta are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, fără însă a-l motiva.

Examinând acțiunea introductivă, probele administrate și hotărârea pronunțată prin prisma dispozițiilor art. 292 Cod pr. civilă, se constată că apelul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice - proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora ( art. 3 ), precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite ( art. 4 alin. 2 ), legea fiind aplicabilă pentru bunurile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Se constată că terenul ce a aparținut autoarei, a fost împărțit prin hotărâre judecătorească, fiecare descendent primind suprafața de 406,5.

Autorul reclamantului, defunctul a deținut suprafața de 406,5. ( în baza hotărârii de partaj ) și cota de 1/2din suprafața de 406,5. în baza certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului său frate.

Reclamantul a renunțat în mod expres la succesiunea de pe urma autorului său conform certificatului de moștenitor nr. 146, iar conform art. 696 Cod civil, renunțătorul este considerat că nu a fost niciodată succesor, acesta nefiind persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

De asemenea, acesta nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nici pentru diferența de teren pe care, eventual, ar fi amplasate construcțiile pârâtei, deoarece aceste suprafețe au fost în proprietatea exclusivă a numiților și, în baza hotărârii de partaj, aceștia sau succesorii lor, putând solicita măsuri reparatorii.

În cauză, nu s-a făcut dovada că defuncta ( mama reclamantului ) în calitate de succesoare a defunctului, a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru măsuri reparatorii, pentru ca eventual, reclamantul să preia calitatea de succesor de pe urma acesteia.

Se constată că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă, a se respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 102 din data de 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte REGIA AUTONOMĂ PENTRU ACTIVITĂȚI - DR. TR. S și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./5 ex.

28.10.2008

Jud.fond

Președinte:Dan Spânu
Judecători:Dan Spânu, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Craiova