Speta Legea 10/2001. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 318/A/2008

Ședința publică 19 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

- - -

JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului împotrivasentinței civile nr. 640/F din 29 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe reclamantul precum și pe intervenienții în numele altei persoane și, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001

Se constată depuse la dosar, la data de 18 noiembrie 2008, concluzii scrise, din partea intervenienților intimați și.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de12 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 640/F/2007 din data de 29 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul, împotriva dispoziției nr. 405/12.03.2007 emisă de Primarul municipiului B în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului B și în consecință: a fost anulată ca nelegală și netemeinică dispoziția nr. 405/12.03.2007 atacată; s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 997. situat în B,-/A, înscris în cartea funciară nr. 2435 B topografic 1877/18; s-a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat în suprafață de 162. fiind obligat Primarul municipiului B să acorde contestatorului bunuri sau servicii în compensare, respectiv să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu există acordul contestatorului în acest sens; s-a respins ca neîntemeiată cererea de sancționare contravențională a Primarului municipiului B și a fost obligat intimatul Primarul municipiului B să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 405 din 12 martie 2007 emisă de Primarul municipiului B ( 5) s-a respins cererea contestatorului de restituire a imobilului teren în suprafață de 1.159. situat în intravilanul municipiului B,-/A, motivat de faptul că terenul a format obiectul Legii nr. 1/2000.

Din cuprinsul notificării formulate, a rezultat faptul că s-a solicitat de contestator restituirea în natură sau prin acordare de măsuri reparatorii prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 1.159. situat în-/Terenul în cauză a fost identificat nu numai prin indicarea locului situării (strada - - nr. 36/A), ci și prin arătarea proprietarului deposedat - defuncta.

Din conținutul notificării, precum și din toate adresele contestatorului formulate în vederea soluționării cererii sale de restituire ( 38, 58, 59, 67) a rezultat faptul că cererea de restituire a privit terenul în suprafață de 1.159. situat în intravilanul municipiului B,-/A, la momentul notificării proprietate a soților - și ca efect al ordinelor Prefectului județului B-N nr. 72/24 iulie 1992 și nr. 189/29 mai 1997, proprietate tabulară a numitei.

Așadar, este cert și indubitabil faptul că obiectul cererii de restituire l-a constituit imobilul teren situat în B,-/A, atribuit soților - și prin ordin al prefectului județului.

Acest imobil a fost avut în vedere și de intimat la emiterea dispoziției, împrejurare care rezultă din faptul că dispoziția face trimitere la Hotărârea nr. 488/2000 a Comisiei județene B-N pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre care se referă tocmai la terenul atribuit prin ordin soților și, așa cum a rezultat din plângerea obiect al dosarului nr. 8241/2000 al Judecătoriei Bistrița acvirat.

Ca atare, sub aspectul restituirii nu are relevanță faptul că în mod eronat în cuprinsul notificării s-a indicat greșit faptul că imobilul se identifică în cartea funciară nr. 2434 B topografic 1877.

Indicarea greșită a colii funciare în care se identifică imobilul nu poate determina prin ea însăși respingerea cererii de restituire, atâta timp cât din datele indicate în cererea de restituire și în adresele formulate a rezultat posibilitatea identificării exacte a imobilului, iar intimatul Primarul municipiului Bai dentificat exact acest teren pe baza datelor furnizate în notificarea care i-a fost adresată.

Cu certitudine, așa cum s-a subliniat, cererea de restituire a vizat imobilul teren în suprafață de 1.159. situat în B,-/A, fostă proprietate a numitei, atribuit prin ordin al prefectului soților - și și obiect al Hotărârii nr. 488/2000 contestată pe calea plângerii adresată instanței în dosarul nr. 8241/2000.

În aceste condiții nu a existat nicio îndoială asupra faptului că restituirea a vizat terenul înscris în cartea funciară nr. 2435 B topografic 1877/18 ( 96, 97).

În nici un caz nu a putut fi vorba de imobilul teren din cartea funciară nr. 2434 B topografic 1877, deoarece așa cum a rezultat din Hotărârea nr. 147/4 iunie 1997 depusă la dosar acesta este situat pe strada - - la nr. 36 și a fost restituit contestatorului sub formă de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995. Pe acest teren se află o construcție pentru care contestatorul a fost de asemenea despăgubit, construcție în privința căreia s-a reținut faptul că este ocupată în temeiul unui contract de închiriere, astfel că aceasta este alta decât locuința proprietate a soților - și amplasată pe terenul obiect al cererii de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Așa cum a rezultat din cuprinsul colii funciare nr. 2435 B imobilul solicitat spre restituire a fost preluat de la numita, dreptul de proprietate al statului fiind înscris în cartea funciară sub B2 în anul 1982 în baza adresei nr. 12005/1982 a fostului Consiliul popular al municipiului B și a adeverinței cu același număr, cu titlu de trecere conform art. III din decretul nr. 218/1960 și 712/1966 ( 97).

Decretul nr. 218/1960 și nr. 712/1966 au fost acte normative profund neconstituționale și care contraveneau flagrant art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ratificată de România în decembrie 1955, astfel că titlul statului nu a fost valabil, preluarea bunului fiind considerată abuzivă și intrând sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contestatorul este urmașul proprietarului deposedat, împrejurare care rezultă din actele depuse la dosar ( 94, 95, 109, 110). Astfel, contestatorul este fiul lui născut la 5 iulie 1906 în S M și decedat la 16 februarie 1969 ( 94, 95).

La data de 11 iulie 1906 în fața ofițerului de stare civilă din SMs -au prezentat soții și născută care au declarat nașterea la data de 5 iulie 1906 copilului lor, tatăl contestatorului.

Prin urmare, s-a dovedit cu certitudine că proprietarul deposedat a fost bunica paternă contestatorului, numele de fată al proprietarei deposedate figurând și în cartea funciară nr. 2434 B în foaia C ( 50 - în limba maghiară este ).

În condițiile dovedirii de către contestator a legăturii sale de rudenie cu proprietarul tabular deposedat, contestatorul este persoană îndreptățită la restituire în temeiul art. 4 alin. 2 și 3 raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Imobilul solicitat, înscris în cartea funciară nr. 2435 B topografic 1877/18 nu putea fi retrocedat contestatorului în temeiul legilor fondului funciar, neintrând sub incidența dispozițiilor art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată și nici a art. 34 din Legea nr. 1/2000.

Legile fondului funciar dădeau dreptul la restituirea în natură a terenurilor fără construcții, neprevăzând pentru terenul în litigiu posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imposibilitatea restituirii în natură.

Nu a existat nicio dispoziție în cuprinsul legilor fondului funciar care să permită restituirea în natură a terenului obiect al notificării ori acordarea de despăgubiri, astfel că acest teren nu a intrat și nici nu putea legal intra sub incidența legilor fondului funciar.

acestor dispoziții legale a fost recunoscută chiar de Primarul municipiului B în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar în cadrul plângerii promovate în dosarul nr. 8241/2000 al Judecătoriei Bistrița, unde se subliniază faptul că prevederile Legii nr. 1/2000 s-a referit doar la restituirea în natură a terenurilor libere de construcții, neafectate de lucrări de investiții, condiție neîndeplinită de terenul solicitat pentru care legea fondului funciar nu prevede nici posibilitatea acordării de despăgubiri.

Pe de altă parte, așa cum s-a subliniat în literatura juridică, prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementată și situația juridică a terenurilor prevăzute de art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată și art. 34 din Legea nr. 1/2000, astfel încât aceste din urmă dispoziții au rămas fără obiect și trebuie considerate abrogate.

Totodată, la data emiterii dispoziției atacate - 12 martie 2007 și implicit a soluționării cererii de restituire erau în vigoare dispozițiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, care la pct. 8.1 statuau faptul că restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) situate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).

Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea și nerestituite cuprinsă în art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare a legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

S-a putut constata faptul că Hotărârea nr. 488/2000 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate al contestatorului și s-a dispus înscrierea petentului în anexa 39 B cu suprafața de 1.159. în vederea acordării de despăgubiri a fost atacată în dosarul nr. 8241/2000 al Judecătoriei Bistrița, hotărârea pronunțată în acest dosar fiind emisă la data de 19 septembrie 2003, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Ca atare, la momentul intrării în vigoare a legii reparatorii speciale nu există o hotărâre definitivă de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea contestatorului, astfel că imobilul în litigiu se circumscrie categoriei imobilelor nerestituite menționate la pct. 8.1 din Normele metodologice în redactarea în vigoare la momentul soluționării cererii de restituire. acestei dispoziții legale a fost reținută și în considerentele deciziei civile nr. 1904/R/2005 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 12181/2005 aflat în dosarul nr. 3102/C/2005 al Tribunalului Bistrița -

Faptul că există Hotărârea nr. 488/2000 a Comisiei județene B-N pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în prezent definitivă ca urmare a constatării perimării plângerii îndreptate împotriva acestui act administrativ jurisdicțional nu împiedică restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât imobilul nu intra sub incidența Legii fondului funciar, dispozițiile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 34 din Legea nr. 1/2000 nefiind aplicabile, aspect relevat chiar de intimat în dosarul nr. 8241/2000.

Mai mult, acea hotărâre a conferit o simplă speranță iluzorie, nerealizabilă faptic, dovadă fiind faptul că de la data emiterii acesteia au trecut circa 7 ani fără ca și contestatorul să fi beneficiat de dispozițiile ei. Nimic nu a împiedicat primarul să promoveze o acțiune în constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 488/2000 în temeiul dispozițiilor art. III din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La momentul soluționării notificării, precum și în prezent, imobilul înscris în cartea funciară nr. 2435 B topografic 1877/18, cu excepția celui de 100. ocupat de casa soților - și, era și este deținut de municipiul B (proprietatea fiind a defunctei, deoarece fiind vorba de o preluare abuzivă persoana deposedată își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, conform art. 2 alin. 2 din legea specială reparatorie) ca urmare a constatării nulității absolute a Ordinelor Prefectului județului B-N nr. 72/1992 și nr. 189/1997 prin decizia civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului Bistrița -N, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1059/R/2006 a Curții de Apel Cluj. Legea reparatorie instituie principiul restituirii în natură a imobilelor, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, indiferent în posesia cui se află în prezent (art. 1 alin. 2, art. 7 alin. 1, art. 9). Conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, restituirea în natură privește terenurile pe care nu sunt amplasate construcții noi edificate, autorizate, terenurile pe care sunt construcții neautorizate ori construcții demontabile sau ușoare. Suprafețele ocupate de construcții noi, cele afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale nu se restituie în natură, ci numai prin acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Din întreaga suprafață de 1.159. la a cărei restituire este îndreptățit contestatorul, suprafața de 162. este ocupată de imobilul casă în regim proprietate a soților - și, așa cum rezultă din memoriul justificativ depus la fila 9 din dosarul nr- al Curții de Apel Cluj aflat în dosarul nr. 3102/C/2005 al Tribunalului Bistrița -

Chiar dacă prin decizia civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului Bistrița -N s-a reținut îndreptățirea proprietarilor construcției la atribuirea suprafeței de 100. atribuită în folosință, sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată are relevanță suprafața efectiv ocupată, care potrivit memoriului justificativ amintit este de 162.

În cauză contestatorul nu s-a depus nicio dovadă contrară în sensul că suprafața ocupată de imobilul casă de locuit ar avea o întindere mai mică, de doar 100.

Prin urmare suprafața liberă este de 997. (1.159. din care se deduce suprafața ocupată de 162.), aceasta putând fi restituită în natură.

Așa cum a rezultat din poziția contestatorului exprimată în cuprinsul adresei nr. 29982/2006 ( 38) și a prezentei contestații ( 2), contestatorul a fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața ocupată de construcția proprietate a familiei în condițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri.

În ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent la care este îndreptățit contestatorul, s-a constatat că potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a acorda persoanei îndreptățite în compensare bunuri sau servicii, iar dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de cel îndreptățit se vor propune despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, textul legii a instituit în sarcina entității învestite cu soluționarea notificării obligația imperativă de a acorda persoanei îndreptățite, al cărui bun nu a ptut fi restituit în natură, bunuri sau servicii în compensare. Numai în subsidiar, în cazul în care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită se vor propune despăgubiri în condițiile legii speciale.

S-a putut constata faptul că însăși legea stabilește o ierarhie a măsurilor reparatorii prin echivalent care se pot acorda, obligatoriu de respectat de entitatea învestită cu soluționarea notificării, precum și de instanța de judecată în procedura judiciară.

Chiar dacă pe terenul în litigiu s-a relevat existența unei anexe gospodărești care ocupă suprafața de 20. respectiv a unei filigorii din lemn care se întinde pe suprafața de 9. (conform memoriului justificativ depus la fila 9 din dosarul nr- al Curții de Apel Cluj ), în lipsa dovezii existenței vreunei servituți legale sau a unor amenajări de utilitate publică, probă care revenea intimatului, aceste suprafețe de teren pot fi restituite în natură în temeiul prevederilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât pe de o parte, la dosarul cauzei nu a existat dovada existenței vreunei autorizații de construcție emisă anterior soluționării notificării, iar pe de altă parte, este vorba de construcții ușoare, chiar demontabile (filigoria).

Necesitatea verificării accesului la calea publică relevată de intimat prin notele de ședință depuse la dosar la fila 79 nu are relevanță în cauză atâta timp cât legea specială reparatorie prevede restituirea în natură a terenurilor libere fără a deosebi după cum au sau nu ieșire la calea publică.

În plus, din moment ce s-a dispus restituirea întregii suprafețe de teren cu excepția terenului de sub casa proprietate a familiei, accesul este asigurat din strada - -, așa cum rezultă din schița depusă la dosar la fila 85.

Cererea contestatorului de sancționare contravențională a Primarului municipiului B în condițiile art. 38 alin. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării, s-a respins ca neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, în cazul autorităților administrației publice locale constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau prefectului județului ori persoanelor desemnate din cadrul instituției prefectului.

În baza art. 274.proc.civilă, s-a reținut culpa procesuală a intimatului față de modalitatea în care s-a soluționat notificarea și faptul că întreaga apărare a vizat anularea dispoziției atacate cu consecința restituirii în natură a terenului liber, tribunalul a obligat Primarul municipiului B, în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării, la plata în favoarea contestatorului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. -/2007 aflată la dosar la fila 77.

Împotriva acestei hotărâri formulat apel Primarul municipiului B solicitând, modificare sentinței civile în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea apelului, pârâtul arătat că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, terenul solicitat de reclamant prin notificare în suprafață de 1.159 mp, situat în B, str. - nr.12 apartamentul 8, făcut obiectul Legii nr. 1/2000 și pârâtul primit despăgubiri prin Hotărârea Comisiei Județene nr.488/2000, ori imobilul pentru care s-a dispus restituirea în natură prin sentința apelată este înscris în CF: nr.2435.

Apelantul a arătat că în ipoteza în care ar fi formulat o acțiune de constatarea nulității hotărârii comisiei județene, aceasta ar fi fost respinsă ca tardivă, și în al doilea rând ca nefondată, nefiind întrunite condițiile prev. de Legea nr. 169/1997.

doua critică vizează faptul că, instanța dispus restituirea în natură terenului, fără a exista la dosar o expertiză de identificare topografică, care să identifice construcțiile existente, să stabilească dacă terenul are acces la calea publică sau dacă pe teren s-au efectuat alte investiții. S- solicitat în consecință efectuarea unei expertize de specialitate.

Prin întâmpinare (49), reclamantul solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că greșeala privind nr. CF nu are relevanță și nu poate constitui motiv de respingerea notificării. Numărul topografic fiind stabil și definitoriu și fost corect indicat. În ceea ce privește efectuarea unui raport de expertiză, apreciază că nu este necesar, această expertiză trebuia efectuată de către apelant, după ce reclamantul revendicat imobilul prin notificarea depusă, solicitarea efectuării expertizei ar amâna doar judecarea cauzei.

și au formulat cerere de intervenție în interesul Primarului municipiului B, înregistrată în 14.10.2008. Au solicitat admiterea cererii în principiu și pe fond și, în consecință, admiterea apelului declarat de Primarul municipiului Au invocat faptul că notificarea formulată de reclamant a avut în vedere alt teren, decât terenul restituit. Apoi s-a invocat faptul că prin Hotărârea nr.480/2000 s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, hotărârea dată de Comisia Județeană pentru soluționarea contestațiilor formulate în baza Legii nr. 18/1991, au caracter jurisdicțional, în sensul că soluționează cu putere de adevăr legal, un conflict juridic stabilit în sarcina sa. Prin urmare, aserțiunile privind situația juridică a terenului în cauză, potrivit cărora, acesta nu putea face obiectul legii fondului funciar sunt fără relevanță.

S- invocat faptul că sentința este nefondată sub aspectul suprafeței de teren cu privire la care s-a dispus restituirea, făcându-se greșita aplicare a art.10 și 11 din Legea nr.10/2001, deoarece configurația terenului și amplasamentul construcțiilor necesitau o suprafață de teren mai mare de 162 mp, care se află strict sub casa de locuit.

Reclamantul solicitat respingerea cererii de intervenție, deoarece intervenienții nu au interes legitim în promovarea cererii. Aceștia dețin 100 mp din terenul în suprafață de 1560 mp, care formează obiectul prezentului dosar și pentru care au obținut, prin maniere dolosive, acte de proprietate. Aceste acte au fost anulate prin decizia civilă nr. 206/A/2005 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N. Se apreciază că motivele de apel invocate de primar nu au legătură cu argumentele invocate în cererea petenților.

În ședința publică din 12.11.2008, curtea admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienții și, potrivit art.51 și 52 Cod proc.civ. apreciind că aceștia au interes de interveni în favoarea primarului, deoarece au edificat o casă pe terenul în litigiu și dețin în proprietate o suprafață de 100 mp din acest teren.

Analizând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate, în temeiul art.292 și 295 Cod proc.civ. curtea reține următoarele:

Motivele invocate de pârâtul apelant vizează faptul că imobilul restituit în natură prin sentință este alt imobil decât cel aflat în notificare, respectiv imobilul cu nr.top 1877, CF: 2434 și a doua critică vizează aptul că nu s-a efectuat raport de expertiză pentru identificarea suprafeței de teren liberă, din terenul aflat în litigiu.

Prima critică formulată de pârât este nefondată pentru următoarele considerente:Prin notificarea formulată, reclamantul solicitat restituirea în natură suprafeței de 1159 mp situată în municipiul B, str. - nr.4. intabulată în CF: 2434 nr.top 1877. S-a arătat că acest teren fost proprietatea defunctei și a fost preluat după 6 martie 1945 (7). Rezultă că reclamantul identificat terenul din punct de vedere administrativ, cât și persoana de la care fost preluat terenul.

Prin dispoziția nr.405/12.03.2007 contestată prin prezenta acțiune, fost respinsă cererea reclamantului și pentru terenul în suprafață de 1159 mp situat în municipiul B, str. - nr.4. întrucât terenul făcut obiectul Legii nr. 1/2000 (5-6).

Corect a reținut prima instanță că în adresele formulate de reclamant după notificare menționat că terenul notificat era la data formulării notificării proprietatea intervenienților - și -, ca efect la ordinelor Prefectului jud. B-N nt.72/24 iulie 1992 și 189/29 mai 1997, proprietatea tabulară a numitei.

Asupra obiectului notificării nu există dubii, reclamantul solicitat terenul în suprafață de 1159 mp situat în str. - nr.4. care aparținut defunctei. Acest fapt rezultă și din dispoziția de respingere, primarul nu respins cererea reclamantului pentru că solicita imobilul înscris în alt CF, ci pentru faptul că primit despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000. CF: 2434 cu nr.top 1877 vizează imobilul situat în B, str. - nr.36, însă din dispoziția primarului rezultă fără echivoc că obiectul notificării avut în vedere imobilul situat în B, str. - nr.4. pentru care emis dispoziția. Acest teren, din punct de vedere topografic, se află înscris în CF: 2435, nr.top 1877/18 și fost proprietatea tabulară lui, antecesoarea reclamantului. Calitatea de persoană îndreptățită reclamantului nu a fost contestată de către pârât.Prin urmare, în mod corect s-a analizat de către Tribunalul Bistrița - situația imobilului situat în str. - nr.4.

Imobilul situat în B, str. - nr.4. este înscris în CF 2435 B, nr.top 1877/18/1 potrivit raportului de expertiză efectuat în apel (58-62).

Din raportul de expertiză a rezultat că suprafața de 1073 mp este folosită de intervenienții - și -. Din acest teren parcela cu nr.top 1877/18/2 în suprafață de 100 mp aparține intervenienților și aceștia mai folosesc și suprafața de 973 mp din nr.top 1877/18/1, iar suprafața de 86 mp din nr.top 1877/18/1 este folosită de vecinii din partea estică terenului în litigiu. Imobilul este situat în intravilanul municipiului și la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 nu exista o hotărâre irevocabilă de stabilire despăgubiri în baza Legii nr. 18/1991, deoarece Hotărârea Comisiei Județene nr. 488/2000 era contestată în instanță. Legea nr.10/2001 este o lege reparatorie, cu caracter complinitor, iar pentru imobilul în litigiu erau incidente dispozițiile art.8.1 HG nr.250/2007, acestuia nu i se aplică disp.art.36 alin.5 din Legea nr. 18/1991 și disp.art.34 din Legea nr. 1/2000.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond verificat dacă imobilul în litigiu putea fi restitui în natură. Este real că în fața instanței de fond nu s-a efectuat un raport de expertiză, însă soluția instanței s-a bazat pe expertiza extrajudiciară depusă în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj de către și, dosar în care s- respins recursul acestora împotriva deciziei civile nr. 206/S/2005 a Tribunalului Bistrița -N, prin care s- constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului B nr.72/1992, în sensul radierii suprafeței de 441 mp și nulitatea absolută a Ordinului Prefectului B N nr.189/29.05.1997 emise în favoarea lui și.

Pentru verifica situația terenului, având în vedere caracterul extrajudiciar al memoriului avut în vedere de către tribunal, în apel s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru se verifica care este suprafața terenului liber și dacă se poate restitui în natură. Din raportul de expertiză efectuat rezultă că terenul ocupat cu construcții cu caracter definitiv - este de 145 mp și pe acesta este edificată casa intervenienților. Această casă este construită în baza autorizației de construire iar pentru terenul în suprafață de 100 mp, intervenienții dețin titlul de proprietate: Ordinul prefectului nr.72/1992, care fost anulat parțial.

Este real că pe planul de situație a raportului de expertiză (60) nu este evidențiată și suprafața de teren situat în fața casei (de la drumul public și până la casă), însă a fost comparat planul de situație (60) cu raportul de expertiză extrajudiciară (9 dosar nr- al Curții de Apel Cluj ) și s- constatat că ambele planuri prezintă aceeași situație.

În ședința publică din 12.11.2008 s-au solicitat lămuriri intervenientului, care confirmat în fața curții că imobilul în litigiu are un front la stradă de 15,50 ml, iar distanța de la alea pietonală și casă este de 6,20 ml, așa cum era prezentat și în raportul de expertiză dosar nr- a Curtea de Apel Cluj.

S-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză de către pârât și intervenienți și s-a solicitat stabilirea suprafeței de teren necesar accesului din stradă la construcție, dar s-a respins deoarece această împrejurare a fost lămurită în ședința publică din 12.11.2008.

Prin urmare, terenul necesar pentru a fi asigurat accesul de la stradă la casa intervenienților este de 96,10 mp.

Casa edificată pe terenul în litigiu ocupă suprafața de 145 mp, iar pentru a asigura accesul la stradă mai este nevoie de 96,10 mp. curtea constată împrejurarea potrivit căreia, construcția edificată și calea de acces la aceasta ocupă 241,10 mp, rotunjit 242 mp.

S-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, vizând împrejurarea că nu s- răspuns la obiectivul dat: de se identifica terenul pentru care apelantului i s-au acordat despăgubiri. Este real că nu s-a răspuns la acest obiectiv de către expert, însă curtea a apreciat raportat la faptul că pârâtul apelant (prin adresa înregistrată în 12.12.2007) confirmat că nu s-a efectuat nici o plată în temeiul Hotărârii nr.488/2000, că nu se mai impune să se răspundă la acest obiectiv. Clarificarea situației s-a făcut după stabilirea obiectivelor la expertiză, așa încât și aceste obiecțiuni sunt nefondate.

În obiecțiunile formulate de primar s-a mai invocat faptul că nu au fost stabilite amenajări subterane, dar intervenientul precizat că sub de acces auto există canalizarea și conducta de alimentare cu apă care depășeau construcția și care deserveau grădina avută în posesie.

Prin urmare, această conductă subterană nu are semnificația amenajărilor subterane de mare calibru prevăzute de art.10.3 din HG nr.250/2007, care se circumscriu sintagmei "amenajări de utilitate publică" și care nu permit restituirea terenului afectat de acestea și fost considerată neavenită și această obiecție la raportul de expertiză.

Este de remarcat că primarul în cadrul procedurilor administrative avea obligația să efectueze un raport de expertiză care să stabilească dacă există teren liber și care poate fi restituit în natură. Apelantul nu a efectuat raport de expertiză de individualizarea terenului nici în procedura administrativă, nu solicitat nici la instanța de fond această probă, însă această probă a fost administrată în apel deoarece era necesară pentru justa soluționare a cauzei, însă prin obiecțiunile formulate la acest raport de expertiză s- urmărit efectul dilatoriu al procesului. Având în vedere probele administrate, curtea respins obiecțiunile formulate de părți ca nefondate.

Obiecțiunile reclamanților vizând terasa de la etaj construcției intervenienților este nefondată, deoarece construcția fost edificată în baza autorizației de construcție.

Din raportul de expertiză efectuat, rezultă că anexele magazie pe fundați din beton, și nu au autorizație de construire, fapt confirmat de intervenient în ședința publică din 12.11.2008.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 86 mp, intervenientul a arătat că înainte de 1989 dat acest teren la schimb vecinilor din est, respectiv numitei și acest teren nu este ocupat de construcții, ci pe el este construit un trotuar. Prin urmare, și acest teren este liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Având în vedere raportul de expertiză coroborat cu probele administrate, curtea constată că terenul ocupat de construcții și calea de acces este de 242 mp.

Prin urmare, suprafața liberă care poate fi restituită în natură este de 917 mp. (1159 mp, din care se scade suprafața de 242 mp), potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, coroborat cu art.10.3 din HG nr.250/2007.

Așadar, curtea constată că apelul pârâtului este parțial fondat, cu privire la suprafața de teren care este liberă potrivit disp.art.10 alin.2 raportat la at.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, precum și la disp.art.10.3 din HG nr.250/2007.

În temeiul art.296 Cod proc.civ. curtea va admite în parte apelul pârâtului Primarul Municipiului B în sensul va schimba în parte sentinței civilă nr. 640/ din 29 iunie 2007 Tribunalului Bistrița - N, pronunțată în dosar nr-, în sensul că va dispune restituirea în natură terenului în suprafață de 917 mp situat în B, înscris în CF 2435 B și va stabili măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat în suprafață de 242 mp, obligând Primarul Municipiului B să acorde contestatorului, bunuri sau servicii în compensare, respectiv să propună măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu există acordul contestatorului în acest sens.

Intervenienții nu pot invoca un drept propriu în procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, însă având în vedere faptul că pe terenul preluat de stat aceștia și-au edificat o construcție autorizată, justifică interesul de a formula o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului apelant. Cu toate acestea, cererea de intervenție accesorie este o simplă apărare și argumentele invocate în cererea de intervenție nu pot să fie diferite de motivele de apel formulate de pârât și cererea a fost admisă în parte deoarece și apelul pârâtului a fost admis în parte. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului B și admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de și, împotriva sentinței civile nr. 640/ din 29 iunie 2007 Tribunalului Bistrița - N, pronunțată în dosar nr- pe care o schimbă în parte, în sensul că dispune restituirea în natură terenului în suprafață de 917 mp situat în B, înscris în CF 2435 B și stabilește măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat în suprafață de 242 mp, obligând Primarul Municipiului B să acorde contestatorului, bunuri sau servicii în compensare, respectiv să propună măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu există acordul contestatorului în acest sens.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

RED., DACT.

4EX/25.11.2008

Jud.fond:.

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Cluj