Speta Legea 10/2001. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 339
Ședința publică de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
Grefier: - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS împotriva sentinței civile nr. 142 din 10 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna C,-, jud. P, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea prin serviciul arhivă a întâmpinării formulate de intimatul reclamant, concluziile scrise formulate de apelanta pârâtă și cererea de judecare în lipsă formulată de apelanta pârâtă prin motivele de apel.
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de apelanta pârâtă și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Intimatul reclamant arată că terenul nu a fost niciodată vândut, a trecut în proprietatea statului și în calitate de moștenitor testamentar s-a prevalat de dispozițiile Legii 10/2001.
Pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la 29.10.2007 reclamantul a chemat în judecată Primăria Municipiului D Tr.S pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata c/val. terenului și diferenței de valoare a clădirilor demolate aflate în municipiului D Tr. S pe-, imobile notificate prin executorul judecătoresc.
A arătat că deși revenit în repetate rânduri solicitând soluționarea notificării de către pârâtă, aceasta nu analizat dosarul și nu i-a soluționat notificarea.
In dovedirea cererii s-a depus la dosar: copie proces verbal nr.1338 din 39 iulie 1927, copie act de vânzare nr.360, autorizațiune, testament, copie certificat de căsătorie, certificat de deces, copie contract de vânzare -cumpărare din anul 1927, proces verbal din 20 mai 1986 și au fost audiați martorii: Plasă și Plasă.
La termenul din 23 nov.2007 reclamantul precizat acțiunea solicitând restituirea în natură a terenului din- și diferența de valoare recalculată clădirilor demolate în mod abuziv.
Pentru indetificarea terenului situat în Tr S,- și pentru lămurirea regimului juridic al acestuia, respectiv posibilitatea restituirii în natură, instanța din oficiu dispus efectuarea unei expertize topo și au fost solicitate relații de la SC SA, SC SA și SC - ROMAG Tr
Prin sentința civilă nr. 142 din 10 iulie 2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantului, constatând îndreptățirea sa la restituirea în natură a terenului în suprafață de 377. situat în DTS,-, delimitată pe schița anexă la raportul de expertiză prin punctele 1,2,3,5,6,7,8,9.
S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 73. precum și pentru construcțiile demolate identificate conform procesului verbal din 20 mai 1986 potrivit dispoziției titlului VII Lg.247/2005, pârâta fiind obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțându-se astfel, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.22 din Legea nr.10/2001 referitoare la actele doveditoare privind dreptul de proprietate al autoarei petentului, precum și calitatea de moștenitor a reclamantului în baza certificatelor de moștenitor nr.833/1977 și 175/1985.
A reținut instanța că din adresa nr.6367/7.11.2004 emisă de SC SA rezultă că imobilul în litigiu compus din teren în suprafață de 450 mp, construcții -locuință 137,23 mp, anexe și împrejmuire au fost expropriate de la autoarea reclamantei în baza Decretului nr.67/1985, iar din raportul de expertiză topo și schița anexa la acesta efectuate în cauză reiese că suprafața de 377 mp este liberă, diferența de 73 mp fiind ocupată de imobilul din-, terenul aflându-se la o distanță de 5,50 mp de blocul KA 6 de pe str. - și neocupând din spațiul aflat în spatele acestuia.
Totodată, Tribunalul având în vedere adresele nr.1583/17.03.2001 și nr. 1732/17.03.2008 emise de Sucursala Romag și SC SA din care rezultă că limita rețelei de termoficare se situează la o distanță de 3 ml de blocul de locuințe rețeaua dezvoltându-se pe o lungime de 12,5 ml față de fațada estică a blocului, spre terenul din- și respectiv faptul că, pe amplasament trece o conductă de apă potabilă DN 75 care alimentează blocurile din zonă la aproximativ 1 m din interiorul proprietății solicitat expertului să ia act de conținutul acestor adrese și să reprezinte grafic pe schiță detaliile de sistematizare existente pe teren.
Prin răspunsul și schița efectuată expertul a precizat că traseul rețelei de termoficare nu afectează terenul fiind la o distanță d e 0,5 față de acesta, iar în ceea ce privește existența unei conducte de apă potabilă DN 75 care ar subtraversa terenul la aproximativ 1 pe latura de est nu se poate confirma avându-se în vedere faptul că pe latura de sud, respectiv în- există o construcție, care ar fi traversat pe la J această conductă.
Expertul precizat că poziția cablului pretins a trece la aproximativ 3 de latura de nord a terenului în interiorul acestuia de către SC Distribuție SA nu este reală, întrucât traseul acestuia nu poate continua și la estul terenului unde este executată o construcție și o rampă de acces.
În atare situație, instanța a constatat că sunt neîntemeiate susținerile SC SA, SC Distribuție SA și SC SA a dispus restituirea în natură terenului în suprafață de 377 mp, acordând despăgubiri pentru diferența de teren, precum și pentru construcțiile demolate potrivit disp. titlului VII din leg.247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen Primăria municipiului DTS considerând-o ca fiind nelegală, susținând că în mod eronat instanța de fond a constatat îndreptățirea reclamantului la reconstituire, din certificatele de moștenitor nr.833/1977 și 175/1985 rezultând că reclamantului și soției sale le-a revenit cota de pentru fiecare din construcțiile situate în T S,-, iar terenul în suprafață de 450 mp. a trecut în proprietatea statului, conform art.30 din Legea 58/1974.
Se susține că terenul nu a fost dobândit prin moștenire legală, situație în care cu ocazia înstrăinării construcțiilor a trecut în proprietatea statului și că după 1989 legiuitorul a tranșat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând doar cumpărătorilor dreptul de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcțiilor cumpărate.
Apelul este nefondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că prima instanță a dat o judicioasă rezolvare pricinii deduse judecății, fiind lipsite de temei legal criticile invocate de apelanta pârâtă.
Se constată astfel că apelanta nu aduce critici sentinței sub aspectul modalității în care s-a dispus restituirea către intimatul reclamant -în natură pentru terenul în suprafață de 377 mp. așa cum a fost delimitat prin schița anexă la raportul de expertiză, constatându-se îndreptățirea sa la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 73 mp. precum și pentru construcțiile demolate conform procesului verbal din 20 mai 1986- motivele de apel referindu-se strict la calitatea intimatului reclamant de persoană îndreptățită la restituirea suprafeței de teren de 450 mp.
Astfel, prin dispoz.art.1 alin.1, art.7 alin.1, art.9, art.11 și art.26 din Lg.10/2001, s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența acestei legi, art.1 alin.2 din acest act normativ arătând că, numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată, prin dispozițiile art.4 alin.2 din Lg.10/2001 se statuează că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Calitatea intimatului reclamant de persoană îndreptățită la restituire, moștenitor al autoarei, este neechivocă, acest aspect rezultând cu certitudine din actele anexate cauzei și fiind corect reținut prin sentința instanței de fond.
Incidența articolelor 30 și 31 din Lg.58/1974 invocată de apelanta pârâtă în cadrul motivelor de apel, nu se regăsește în speță.
Astfel, prin testamentele autentificate sub nr.3771/1971 și 3772/1971, de notariatul de Stat M, autorii și au dispus ca după încetarea din viață, intimatul reclamant și soția acestuia, - în prezent decedată - să primească în deplină proprietate imobilul casă de locuit și anexe, precum și terenul aferent în suprafață de 390 mp. diferența până la 450 mp. pe care cei doi autori au avut-o în proprietate, respectiv suprafața de 60 mp. fiind testată în favoarea numitului.
Din certificatele de moștenitor nr.833/1977 și 175/1985, eliberate în baza celor două testamente, întocmite anterior apariției Legii 58/1974, rezultă că intimatul reclamant și soția sa au acceptat succesiunile autorilor, devenind moștenitori testamentari ai acestora.
Așadar, construcțiile și terenul aferent acestora nu au fost înstrăinate prin vânzare-cumpărare, ci și-au schimbat doar proprietarii în baza unei transmiteri testamentare legale, intimatul reclamant fiind persoană îndreptățită, în sensul Legii nr.10/2001, la restituirea în natură și, în măsura în care nu este posibil, în echivalent, a terenului aferent construcțiilor.
De altfel, însăși apelanta pârâtă arată că, după 1989 s-a recunoscut dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate în favoarea dobânditorilor acesteia, neputându-se interpreta însă în sensul că scopul urmărit de legiuitor ar fi fost de a fi îndepărtați de la acest beneficiu, moștenitorii testamentari.
Întrucât numai intimatul reclamant a solicitat restituirea terenului aferent imobilului, se constată că sunt aplicabile dispoz.art.4 alin.1 din Lg.10/2001, fiind îndreptățit la restituirea întregii suprafețe de teren de 450 mp. numitul în favoarea căruia testatorii au dispus pentru suprafața de 60 mp. nefăcând nici un demers din care să rezulte că ar fi acceptat succesiunile autorilor, și ar fi dat eficiență testamentelor întocmite.
Așa fiind, constatându-se că soluția primei instanțe este legală și temeinică, urmează ca, potrivit art.296 pr.civ. apelul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS împotriva sentinței civile nr. 142 din 10 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna C,-, jud. P, având ca obiect legea 10/2001.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
6.11.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Maria Cumpănașu