Speta Legea 10/2001. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 34/A/2008
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de reclamanții, și de intervenientul împotriva sentinței civile nr. 138/F/ 6 aprilie 2006 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr- (număr în dosar vechi 230/C/2006), privind și pe pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B, având ca obiect plângere la Legea 10/2001.
dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 138/F/06.04.2006, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului B, având ca obiect anularea dispoziției nr. 2914/29.11.2005; s-a respins pe fond, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu promovată de intervenientul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin dispoziția atacată s-a admis în parte cererea de restituire formulată de petenții și, pentru imobilul teren în suprafață de 949 mp situat în B, str. - -, cu destinația de nod stradal și scuar, înscris în CF 4764 B, nr.top. 5677/b, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil, constatându-se că nu există bunuri sau servicii care să poate fi oferite în compensare; s-a respins cererea de restituire în natură ca nefiind posibilă, întrucât imobilul are destinația de nod stradal, parte carosabilă și trotuare pietonale și spațiu, reprezentând domeniu public, din care o parte este ocupată de blocul de locuințe nr. 8, iar 6 mp sunt ocupați se stația de carburanți.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cei doi petenți au solicitat restituirea prin echivalent a acestui teren, prevalându-se de calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari și, calitate atestată de certificatul de moștenitor nr. 59/08.06.2001.
Într-adevăr, potrivit CF nr. 4764 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1544/29.11.1965, asupra imobilului cu nr.top. 5677/b, teren în suprafață de 949 mp, proprietari tabulari erau numiții, decedat la 07.09.1998 și, născută, decedată la 21.10.2000, singurii moștenitori legali ai acestora fiind petenții. Terenul a trecut în proprietatea statului în anul 1982, pentru construirea străzii - -, iar prin nr. 85/1999, însușită prin nr. 905/2002, a fost trecut în domeniul public al Municipiului B, cu ocazia preluării imobilului la stat nefiind acordate despăgubiri bănești, așa cum rezultă din declarația petenților autentificată sub nr. 2583/2004.
Datorită faptului că în prezent imobilul este parte din domeniul public, ocupat în parte de un bloc de locuințe, iar în parte de o stație de carburanți, acesta nu poate fi restituit în natură, iar compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă, întrucât Primăria municipiului B nu deține astfel de bunuri și servicii care să fie oferite în echivalent.
Printr-un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1396/06.06.2001 și prin actul adițional nr. 2685/03.07.2001, precum și prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2592/11.05.2004, petenții au cesionat cu titlu gratuit, în favoarea intervenientului, toate drepturile ce i se cuvin conform Legii nr. 10/2001, însă, intervenientul nu justifică calitatea de persoană îndreptățită conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, impunându-se deci respingerea cererii sale de intervenție.
Nu este posibilă compensarea cu un alt teren, respectiv cu o cotă parte din terenul întabulat în CF 430 B, nr.top. 2124/1/1, întrucât acest imobil nu se bucură de atributul de bun disponibil.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții și, precum și intervenientul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii cererii introductive și a cererii de intervenție și, în principal, să se dispună soluționarea notificării în sensul de a i se atribui intervenientului, ca beneficiar al contractului de cesiune autentificat sub nr. 2592/11.05.2004, o suprafață de teren din CF 430 B, de aceeași categorie cu terenul în suprafață de 949 mp înscris în CF 4764 B, iar în subsidiar să li se atribuie direct reclamanților, în compensare, teren din CF 430 B, pentru ca mai apoi aceștia să-și poată îndeplinii obligațiile asumate prin contractul de cesiune.
Este adevărat, se arată în motivarea apelului, că în sensul-/2001, intervenientul nu are calitatea de persoană îndreptățită, însă, nu există nici o dispoziție legală care să-i fi împiedicat pe reclamanți să-și transmită această calitate, prin restituirea către intervenient neaducându-se cu nimic atingere intereselor nici unei alte persoane.
Terenul înscris în CF 430 B face parte din domeniul privat al municipiului B, fiind susceptibil de atribuire în compensare, mai ales că intervenientul are un drept de superficie asupra acestui teren, nici o dispoziție a Legii nr. 422/2001 necuprinzând vreo interdicție pentru înstrăinarea unui imobil situat în zona istorică.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Primăria municipiului Bas olicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că, pe de o parte, intervenientul nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind un terț în procedura reglementată de această lege, iar pe de altă parte, imobilul din CF 430 B nu poate fi oferit în compensare, regimul juridic al acestei fiind cel prevăzut de art. 38 alin. 2 lit. c și alin. 5 din Legea nr. 215/2001, completată și modificată prin Legea nr. 286/2006, și în plus acesta este grevat de sarcini și ocupat de construcții.
Posibilitatea compensării cu un alt teren nu există, întrucât Primăria municipiului B nu deține bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Apelul este fondat în parte.
În ceea ce privește circumstanțele de fapt ale cauzei.
Inițial, asupra imobilului cu nr. top 5677/b, înscris în CF nr. 4764 B, proprietari tabulari au fost numiții și soția, născută, acest imobil fiind situat în B, - -- ( 27, 28-30 dosar fond).
a decedat la data de 07.09.1988, iar, născută, a decedat la data de 21.10.2000, așa cum rezultă din certificatele de deces aflate la filele 33 și 34 dosar fond, succesorii acestora fiind reclamanții din prezenta cauză, și, conform certificatului de moștenitor nr. 59/08.06.2001 ( 32 dosar fond).
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 16725/18.07.2001, reclamanții și au solicitat acordarea despăgubirilor, prin compensare cu alte bunuri oferite în echivalent de deținători, pentru acest imobil, teren în suprafață de 949 mp, înscris în CF 4764 B, nr.top. 5677/b, preluat în mod abuziv de către Statul Român ( 26 dosar fond), reclamanții susținând, prin declarația autentificată sub nr. 2583/11.05.2004, că nu au primit nici un fel de despăgubiri pentru acest teren, cu ocazia preluării sale de către Statul Român ( 35 dosar fond).
Prin dispoziția nr. 2914/29.11.2005, emisă de Primarul municipiului B, s-a admis în parte cererea reclamanților, în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, motivat pe faptul că nu există bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare ( 6-9 dosar fond).
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2592/11.05.2004, reclamanții și, în calitate de cedenți, au înțeles să transmită cu titlu gratuit cesionarului "toate drepturile cuvenite conform Legii nr. 10/2001, de orice natură ar fi acestea (despăgubiri bănești, titluri de valoare, suprafețe de t4eren primite în schimb, etc.), referitor la imobilul teren în suprafață de 949 mp, înscris în CF a municipiului B sub nr. 4764, având nr. top. 5677/6" ( 51-52 dosar fond).
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1396/06.06.2001, modificat apoi prin actul adițional autentificat sub nr. 2685/03.07.2001, reclamanții și, în calitate de promitenți vânzători s-au obligat să transmită promitentului cumpărător dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 949 mp, înscris în CF 476 B, nr.top. 5677/6 sau 5677/b ( 5 -57 dosar fond).
Din considerentele încheierii de carte funciară nr. 5379 din 20.06.2001, pronunțată de Judecătoria Bistrița - Biroul de carte funciară în dosar de CF nr. 5379/2001, rezultă că nr.top. corect al imobilului înscris în CF 4764 B, este 5677/b ( 40-43 dosar fond), această încheiere rămânând definitivă prin respingerea apelului reclamanților și, prin decizia civilă nr. 33/A/08.02.2002, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr. 3630/2001 ( 44-47 dosar fond).
Din xerocopia colii funciare nr. 430 B ( 74-78 dosar fond), rezultă că asupra imobilului teren cu nr.top. 2124/1/1, proprietar este Statul Român, sub, iar asupra construcțiilor amplasate pe acest număr topografic, proprietar este Casa de Cultură a Sindicatelor B, sub 19, însă, asupra terenului s-a întabulat dreptul de superficie în favoarea mai multor beneficiari, după cum urmează: asupra cotei de 1947/3343 parte în favoarea Uniunii Județene a Sindicatelor Libere Frăția; asupra cotei de 1396/3343 parte, sub, în favoarea lui SC SRL B, transformată apoi în SC SRL în baza actului adițional autentificat sub nr. 8747/2002, dreptul de superficie al SC SRL fiind înscris sub.
Mai apoi, SC SRL rămâne cu o cotă reală de 698 mp drept de superficie, ca urmare a parcelării dispuse în temeiul contractului de parcelare autentificat sub nr. 4718/2005, sub și, în timp ce cota de 79, 23/698 părți din dreptul de superficie asupra cotei de parte din cota de 1396/3343 părți, este transmis sub în favoarea SC SRL B, iar cota de 618,77/698 părți din cota de din cota de 1396/3343 parte se întabulează în favoarea lui, intervenientul din prezenta cauză, sub, ca urmare a faptului că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6819/08.12.2005 acesta a cumpărat de la SC SRL corpul B de clădire înscris sub în CF nr. 430/S/1/II B cu nr.top. nou 224/1/1/S/1/2 cu nr. cadastral 6648/3/2 ( 49-51 dosar apel, 72 dosar fond).
În final, asupra terenului în suprafață totală de 3343 mp, proprietatea Statului Român, Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere Frăția are un drept de superficie asupra a 1947 mp teren, SC SRL are un drept de superficie pe 698 mp teren, SC SRL are un drept de superficie pe o cotă de 79,23 mp teren, iar intervenientul are un drept de superficie pe 618,77 mp teren.
Prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe pârâtul Primarul municipiului Baî nvederat instanței faptul că terenul cu nr.top. 2124/1/1 din CF 430 B, proprietatea Statului Român, face parte din domeniul privat al municipiului B ( 93 dosar fond) însă, acest teren nu este susceptibil de a fi atribuit în compensare, pentru simplul motiv că pârâta nu a întocmit tabelul impus de art. 5 alin. 1 din nr.OUG 209/2005, care să cuprindă bunurile disponibile ce ar putea fi acordate în compensare, întrucât astfel de bunuri nu există ( 86 dosar fond).
Prin expertiza întocmită în fața instanței de apel d e expert tehnic ( 76-81,. 113-114, 149-150) s-a evidențiat faptul că terenul înscris în CF 4764 B, nr.top. 5677/1, în suprafață de 949 mp, este în prezent ocupat de - -, fiind nod stradal, confirmând astfel motivele care au stat la baza emiterii dispoziției nr. 2914/29.11.2005, respectiv faptul că terenul revendicat de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 are destinația de nod stradal, parte carosabilă și trotuare pietonale, spațiu, făcând parte din domeniul public, o parte fiind ocupată de blocul de locuințe nr. 8, iar 6 mp fiind ocupați de stația de carburanți.
Expertul arată că din terenul cu nr.top. 2124/1/1 ar fi liberă o suprafață de 244 mp, susceptibilă de a fi restituită în natură ( 149 dosar apel).
Pentru a se vedea dacă este posibilă acordarea în compensare, pentru terenul cu nr.top. 5677/b din CF 4764 B, a unui teren echivalent din CF 403 B,nr.top. 2124/1/1, s-a procedat la efectuarea unei expertize de evaluare de către expert evaluator ing. ( 121-128, 151-161 dosar apel), acesta arătând că 1 mp din terenul cu nr.top. 5677/b are valoarea de 819 lei, în timp ce 1 mp din CF 430 ar valora 708 lei, diferența de valoare fiind justificată prin aceea că terenul din CF 430 B, amplasat pe-, chiar dacă este amplasat în zona istorică a orașului, este mai puțin valoros fiind afectat de sarcini, respectiv de dreptul de superficie conform celor mai sus menționate.
Este adevărat că expertul nu a evaluat distinct metrul pătrat de teren liber de construcții, respectiv metrul pătrat de teren de sub construcții, însă, aceasta nu este de natură să împieteze asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauză, dat fiind că expertul a folosit, pentru ambele terenuri, aceleași metode și criterii de evaluare, reușind astfel, în opinia expertului, să se asigure o echivalență a valorii celor două terenuri.
Corespunzător suprafeței de 949 mp teren din CF 4764 B, preluat abuziv de Statul Român de la antecesorii reclamanților, la valoarea de 819 lei mp, reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri în valoare de 777.231 lei. Corespunzător valorii de 777.231 lei, din cartea funciară 430, unde este înscris terenul ce se solicită a fi atribuit în compensare, care are valoarea de 708 lei/mp, reclamanților le-ar reveni o suprafață de 1097,78 mp.
Curtea constată însă că nu este posibilă acordarea în compensare a suprafeței de 1097,78 mp din CF 430, întrucât acest teren nu are natură juridică de bun disponibil în sensul Legii nr. 10/2001, câtă vreme, este grevat de o sarcină, respectiv, de dreptul de superficie în favoarea mai multor titulari.
Singura posibilitate de acordare în compensare ar viza situația în care compensarea ar urma să opereze direct în persoana intervenientului, în baza contractului de cesiune despre care s-a făcut vorbire anterior, întrucât, suprafața de 618,77 mp teren, asupra căreia intervenientul are deja un drept de superficie înscris sub în CF 430, ar fi susceptibilă de a fi atribuită în compensare în favoarea intervenientului, prin această variantă nefiind afectate drepturile de superficie ale celorlalți titulari asupra aceluiași teren din CF 430.
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță.
Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în timp ce alin. 3 al aceluiași articol precizează că măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, acă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibila sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Art. 1.7 din nr.HG 250/2007, prevede că măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute la art. 1 alin. 2 și 3 din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta.
Raportat la aceste dispoziții legale mai sus citate, se pune însă problema dacă, în condițiile în care terenul din CF 430 nr.top. 2124/1/1 este afectat de un drept de superficie în favoarea mai multor titulari, acesta poate fi considerat ca fiind teren disponibil, deținut de pârâtă și susceptibil de a fi acordat în compensare, după cum, se pune problema dacă pârâtul poate fi considerat ca fiind deținător al acestui teren în condițiile în care, deși proprietatea aparține Statului Român, terenul este afectat de dreptul de superficie în favoarea mai multor titulari.
Curtea apreciază că aceste teren poate fi acordat în compensare, cel puțin în parte, având în vedere că se găsește în proprietatea Statului Român, în domeniul privat al municipiului B, și că pârâtul poate dispune de proprietatea asupra acestui teren, chiar dacă terenul este afectat de o sarcină, respectiv de un drept de superficie, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, conform căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, câtă vreme în cauza de față nu este vorba despre o restituire în natură a terenului preluat abuziv - care să impusă restituirea sa liberă de orice sarcini -, ci este vorba despre acordarea în compensare a unui alt imobil.
Un argument în plus în sensul că acest teren poate fi acordat în compensare chiar dacă este afectat de o sarcină, respectiv de un drept de superficie, este conferit de chiar terminologia utilizată de legiuitor în art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, care se referă la "posesia", iar nu la proprietatea imobilelor ce fac obiectul acestei legi.
Curtea apreciază însă că este susceptibilă de acordare în compensare doar suprafața de 618,77 mp teren, aceasta fiind suprafața de teren asupra căreia intervenientul are întabulat un drept de superficie sub din CF 430, în acest mod dându-se eficiență contractului de cesiune încheiat între reclamanți și intervenient, corespunzătoare valorii de 438.089,16 lei (618,77 mp x 708 lei/mp) în timp ce pentru diferența de valoare, corespunzătoare sumei de 339.141,84 lei (777.231 lei corespunzătoare suprafeței de 1097,78 mp - 438.089,16 lei corespunzătoare suprafeței de 618,77 mp) reclamanții sau direct intervenientul ar urma să beneficieze de despăgubiri în condițiile legii speciale, dat fiind că dispoziția atacată a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectându-se astfel dispozițiile deciziei în interesul legii, nr. LII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În nici un caz nu se poate atribui acest teren în compensare direct reclamanților, chiar dacăstricto sensureclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, având în vedere că acest teren de 618,77 mp este grevat de un drept de superficie în favoarea intervenientului. Or, câtă vreme este afectat de un drept de superficie, acest teren nu poate fi considerat ca teren disponibil și deci nu este susceptibil de a fi atribuit în compensare. Dacă însă, se dă eficiență contractului de cesiune dintre reclamanți și intervenient și se atribuie direct în favoarea intervenientului, în compensare suprafața de 618,77 mp, asupra căreia deja intervenientul are un drept de superficie, nu se aduce cu nimic atingere dreptului de superficie al altor titulari, iar acest teren de 618,77 mp, sub acest aspect și strict în aceste limite poate fi apreciat ca fiind teren disponibil.
Pentru o mai bună înțelegere a modului de calcul se impun a fi făcute următoarele precizări: corespunzător suprafeței de 949 mp din CF 4764 B, preluată abuziv de la antecesorii reclamanților, suprafață care a fost evaluată la 819 lei/mp, deci în valoare totală de 777.231 lei, ar reveni, din CF 430, o suprafață de teren de 1097,78 mp ce ar trebui acordată în compensare, la valoarea de 708 lei/mp. Având însă în vedere că este susceptibilă de atribuire în compensare doar suprafața de 618,77 mp, pentru argumentele anterior expuse, a cărei valoare totală este de 438.089,16 lei, mai rămâne o diferență de 339.141,84 lei (777.231 lei - 438.089,16 lei) cu privire la care se impune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
O altă problemă care se impune a fi analizată în prezentul litigiu este aceea dacă este susceptibilă acordarea unui teren în compensare, respectiv despăgubiri în condițiile legii speciale, direct în persoana intervenientului, dat fiind că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul strict impus de art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, o atare calitate revenind, conform acestor texte legale, foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv, sau moștenitorilor acestora.
Curtea constată că, deși intervenientul este un terț față de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și deși nu are calitatea cerută de art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, aceea de fost proprietar al imobilului preluat abuziv, sau de moștenitor al acestui fost proprietar, totuși, intervenientului i se poate recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la a primi măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF 476 B, în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr. 2592/11.05.2004.
În baza acestui contract de cesiune intervenientul se în toate drepturile cuvenite reclamanților în baza Legii nr. 10/2001 pentru acest imobil, deci inclusiv în dreptul de acordare a măsurilor reparatorii, cesiunea fiind încheiată cu respectarea condițiilor cerute de art. 1391-1398. civ.
Este știut faptul că cesiunea de creanță reprezintă un contract prin intermediul căruia se pot realiza și alte operații juridice, vânzare-cumpărare, dare în plată, donație, etc. putând face obiectul unei cesiuni orice fel de creanțe indiferent de obiectul acestora. Un argument în plus în sprijinul acestei idei îl constituie și faptul că legea însăși, în art. 1402-1404. civ. recunoaște valabilitatea retractului litigios, care permite ca titularul unui drept aflat în litigiu să vândă acest drept înainte de soluționarea litigiului; prin urmare, dacă nimic nu se opune la vânzarea unui drept aflat în litigiu mai înainte de tranșarea definitivă a litigiului, nu vedem ce impediment ar exista la vânzarea unui eventual drept litigios, anterior declanșării litigiului.
Esențial este ca respectiva creanță, care face obiectul cesiunii de creanță, să fie certă, lichidă și exigibilă.
Or, în cauză, dreptul de creanță al reclamanților, care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță încheiat cu intervenientul, este cert, lichid și exigibil, fiind consfințit prin chiar dispoziția nr. 2914/29.11.2005.
Este adevărat că intervenientul este un terț față de procedura la Legea nr. 10/2001 și că, dacă s-ar admite cererea sa de intervenție ar însemna implicit să se anuleze dispoziția nr. 2914/29.11.2005, însă, o atare posibilitate în nici un caz nu este inadmisibilă, așa cum neîntemeiat susține pârâta, dat fiind că, față de calitatea sa de terț vis-a-vis de procedura la Legea nr. 10/2001, intervenientul putea contesta această dispoziție pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun.
Un argument în plus în sensul că este posibilă acordarea în compensare, respectiv despăgubiri, direct în persoana intervenientului este conferit și de faptul că singura suprafață de teren de care se poate efectiv dispune sub aspectul atribuirii în compensare, fără ca prin această atribuire în compensare să fie lezate drepturile de superficie ale celorlalți titulari, este suprafața de 618,77 mp asupra căreia intervenientul are deja înscris în CF un drept de superficie.
Dacă s-ar atribui reclamanților în compensare această suprafață de teren, ar însemna să se încalce dreptul de superficie al intervenientului, ceea ce evident nu ar fi admisibil.
O altă problemă care se impune a fi lămurită în cauză este aceea dacă poate fi obligat pârâtul, respectiv Primăria municipiului B-N, la acordarea în compensare a unor bunuri, respectiv dacă instanța se poate substitui unității deținătoare a unui bun care este susceptibil de acordare în compensare, și dacă instanța poate obliga unitatea deținătoare să dispună acordarea în compensare a unui bun oarecare.
Curtea apreciază că o atare posibilitate subzistă, fiind dedusă din chiar textul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care, atunci când face vorbire despre măsurile reparatorii constând în acordarea de bunuri în compensare, se referă doar la "acordul persoanei îndreptățite" la a primi astfel de bunuri, subînțelegându-se implicit că unitatea deținătoare, în măsura în care dispune de bunuri susceptibile de a fi acordate în compensare, este obligată sau poate fi obligată la un atare demers, dacă persoana îndreptățită își dă acordul la o astfel de măsură.
În ceea ce privește susținerea intimatei, în sensul că acest teren nu poate fi atribuit în compensare, întrucât la o atare finalitate se opune art. 9 și 10 din Legea nr-, Curtea constată că aceasta este nefondată, urmând să fie înlăturată, motivat pe următoarele considerente:
Art. 9 din Legea nr. 422/2001 republicată, prevede că:
"(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea integrată și punerea în valoare a monumentului istoric și a cadrului său construit sau.
(2) Delimitarea și instituirea zonei de protecție se realizează, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condițiile legii.
(3) Autoritățile publice locale competente vor include în planurile urbanistice și în regulamentele aferente zonele de protecție delimitate conform alin. (2).
(4) În zona de protecție pot fi instituite servituți de utilitate publică și reglementări speciale de construire prin planurile și regulamentele de urbanism aprobate și avizate conform legii.
(5) În zonele de protecție a monumentelor istorice care sunt lăcașuri de cult este interzisă desfășurarea în aer liber, în perioada în care în cadrul acestora se desfășoară serviciu religios, a unor manifestări care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot impieta asupra desfășurării serviciului religios.
(6) Prin excepție, se pot organiza manifestări de genul celor prevăzute la alin. (5), cu acordul autorității religioase care administrează lăcașul, în condiții care să nu împieteze asupra desfășurării serviciului religios."
Art. 10 din aceeași lege arată că:
"(1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare.
(2) Protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică și de amenajare a teritoriului, la nivel național și local.
(3) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice și a zonelor de protecție a acestora sau instituirea unor servituți poate fi inițiată și aplicată numai cu avizul Ministerului Culturii și cultelor.
(4) Aplicarea de servituți care au drept consecință desființarea, distrugerea parțială sau degradarea monumentelor istorice și a zonelor lor de protecție este interzisă."
În nici un caz nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea nr. 422/2001, actualizată și republicată, având în vedere că pentru atare finalitate ar fi necesar ca terenul din CF 430 să aibă categoria juridică de monument istoric, în sensul pe care art. 3 din aceeași lege îl definește precis.
Astfel, potrivit art. 3 din această lege sunt monumente istorice următoarele categorii de bunuri imobile situate suprateran, subteran și subacvatic:
"a) monument - construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;
b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcții urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic;
c) - teren delimitat topografic cuprinzând acele creații umane în cadru care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural."
Or, nu s-a dovedit cu nimic în cauză, de către pârâtul intimat, că terenul din CF 430 B ar avea natura juridică de monument istoric, în sensul definiției pe care art. 3 din Legea nr. 422/2001, republicată o dă acestuia.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295-296.pr.civ. Curtea constată că apelul este fondat în parte, urmând să fie admis, conform dispozitivului prezentei decizii.
Reclamanții și intervenientul, apelanți în prezenta cauză, nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanții și și de intervenientul în interes propriu, împotriva sentinței civile nr. 138/06.04.2006 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr. 230/2006, pe care o schimbă, astfel:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Primarul municipiului
Admite în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenientul.
Constată că intervenientul, în baza contractului de cesiune autentificat sub nr. 2592/11.05.2004 de Biroul Notarilor Publici Asociați, este titularul dreptului de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în CF 4764 B, nr.top. 5677/b, teren în suprafață de 949 mp, situat în B, - -.
Anulează dispoziția nr. 2914/29.11.2005, emisă de pârât.
Dispune acordarea în compensare, în favoarea intervenientului, a cotei reale de 618,77/3343 parte din terenul situat în B, str. -. - nr. 3, aferent nr.top. 2124/1/1 din CF 430 B, deținută în prezent de intervenient cu titlu de superficie, evidențiată în CF nr. 430 B, nr.top. 2124/1/1, sub, cotă parte corespunzătoare valorii de 438.089,16 lei.
Propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în favoarea intervenientului, corespunzător valorii de 339.141,84 lei.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red./dact.
7 ex./24.01.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Alexandrina Angela AlbJudecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
