Speta Legea 10/2001. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 37/

Ședința publică din 20 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.342 din data de 18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind petenții, domiciliat în P, cartier, str.-, -.14,.A,.4,.14, județul A și, domiciliată în P, str.-, -D6,.D,.2,.11, județul A și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, pentru apelantul-intimat Primarul Municipiului P și pentru intimata Primăria Municipiului P, în baza delegației de la dosar și avocat, pentru intimații-petenți lipsă și, în baza împuternicirii avocațiale nr.3784 din data de 20.02.2008, emisă de Baroul A-cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare, din partea intimaților-petenți.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic, pentru apelantul-intimat, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat și modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației. Arată că nu s-a făcut dovada preluării terenului în proprietatea statului. De asemenea, precizează că în anul 1949 petenții au dobândit, în baza unui testament și unui certificat de moștenitor, suprafața de 2300, din care s-a înstrăinat o parte, pentru acest teren operând și un schimb. Apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut că petenții pot beneficia de dispozițiile Legii nr.10/2001.

Apărătorul intimaților-petenți, avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr.62/1959, dovada fiind la dosarul cauzei și, într-adevăr, s-a propus acordarea unui teren în schimb, însă acest schimb nu a fost finalizat, iar părțile nu au primit nici despăgubiri. Precizează că, în prezent, terenul în litigiu este ocupat de un cartier de locuințe.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 9540 la data de 18.05.2007, reclamanți și au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 4330/29.08.2007 emisă de Primarul municipiului P solicitând anularea acesteia și obligarea Primăriei Municipiului P să înainteze documentație pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul autorității naționale, pentru restituirea proprietăților

În motivare, se arată că în calitate de moștenitori ai defunctului lor tată ( zis ) au formulat în temeiul Legii nr.10/2001 notificare solicitând restituirea terenului în suprafață de 2300 mp. imobil situat în str. -, municipiul P, jud. A, teren de care autorul lor a fost expropriat ca urmare a Decretului nr. 69/1959 și al Marii Adunări Naționale

Prin dispoziția contestată cererea notificatorilor a fost respinsă pe motiv că nu au făcut dovada preluării terenului în proprietatea statului.

În dovedirea contestației, contestatorii au depus la dosar un borderou cu înscrisuri ( filele 10-27 dosar).

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea contestației ca nefondată.

La întâmpinare, s-au atașat actele care au stat la baza emiterii dispoziției.

Prin sentința civilă nr.342/18.12.2007, Tribunalul Argeșa admis plângerea petenților, a anulat Dispoziția nr.4330/29.08.2007 și a constatat că, petenții sunt îndreptățiți la măsuri reperatorii stabilite în condițiile legii speciale pentru suprafața de 2300 mp, situată în Municipiul P, str. -.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit înscrisului aflat la fila 18, prin Decretul Marii Adunări Naționale al și Decretul nr. 69/1959, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului a fost autorizat să efectueze următorul schimb de teren: să primească în proprietatea statului suprafața de 2300 mp. situat în str. -, teren proprietatea moștenitorilor lui și să atribuie acestora în deplină proprietate și posesie suprafața de 896 mp. situat în str. -lui.

Prin decizia nr. 293 din 1959, fila 20, coroborată cu declarația autentificată ( fila 19) rezultă că, contestatorii au renunțat la terenul în suprafață de 896 mp. atribuit în schimbul terenului ce le-a aparținut în suprafață de 2300 mp.

Terenul a fost preluat de stat pentru construcția unui cartier de locuințe, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 10468/1959 ( fila 22) și memoriu tehnic economic aflat la fila 27 dosar.

Din cuprinsul acelorași memorii se mai reține că pe terenul ce a aparținut autorilor contestatorilor au fost edificate construcțiile prevăzute.

În acest context probator, instanța va reține că petiționarii au făcut pe deplin dovada preluării abuzive a terenului în litigiu în cauză fiind aplicabile disp.art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât terenul în litigiu este ocupat integral de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea în cauză, sunt aplicabile disp.art. 11 alin.4 din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, instanța va constata că plângerea este fondată urmând a fi admisă în temeiul art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 și în consecință va anula dispoziția nr. 4330 emisă la data de 29.08.2007 de către municipiul și va constata în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate că petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent stabilite în condițiile legii speciale pentru suprafața de 2300 mp. situată în municipiul P,str. -.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, Primarul Municipiului P, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie arătând următoarele:

- imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr.62/1959, oferindu-se în schimb teren, în suprafață de 896 mp, moștenitorilor lui, respectiv reclamanților;

- cererea de despăgubiri pentru întreg imobilul, construcții și teren fost respinsă pentru că, pe de parte acestea nu sunt prevăzute de lege, iar pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada preluării abuzive, preluarea făcându-se în înțelegere cu reclamanții;

- greșit s-au acordat despăgubiri pentru întregul teren în suprafață de 2300 mp, în condițiile în care autorul reclamanților a fost expropriat doar cu o parte din suprafața totală, oferindu-i-se 896 mp teren în schimb, la care moștenitorii au renunțat prin declarație autentică, declarație ce nu fost anulată.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimații petenți au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că întregul teren a fost expropriat de la autorul lor, teren pe care s-au edificat blocuri de locuințe.

Apelul este nefondat.

Tribunalul a reținut corect, potrivit probelor de la dosar, că autorului reclamanților i-a fost expropriată suprafața de 2300 mp, prin Decretul nr.69/1950, iar propunerea de a primi un alt teren, mai mic ca suprafață, nu a fost acceptată, astfel că nu se poate reține că preluarea terenului nu a fost abuzivă și că nu s-a făcut dovada acesteia.

Pe întregul teren expropriat s-au edificat blocuri de locuințe și în aceste condiții restituirea în natură a terenului este imposibilă, astfel că acordarea măsurilor reparatorii pentru întregul teren de 2300 mp, situat în P, str. - este o măsură legală și temeinică.

Față de aceste considerente, criticile formulate prin apel sunt nefondate.

În consecință, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul de față ca nefondat, iar în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga apelantul la 200 lei cheltuieli de judecată intimaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E IDE

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.342 din data de 18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind petenții, domiciliat în P, cartier, str.-, -.14,.A,.4,.14, județul A și, domiciliată în P, str.-, -D6,.D,.2,.11, județul A și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul

Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli de judecată către intimații petenți.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 20.02.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex/22.02.2008

Jud. fond:

Președinte:Irina Tănase
Judecători:Irina Tănase, Lică Togan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 37/2008. Curtea de Apel Pitesti