Speta Legea 10/2001. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 38
Ședința publică din data de: 19.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE împotriva sentinței civile nr. 1464/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - contestatoare -.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE, reprezentat de consilier juridic, care depune, în ședință publică, delegație și intimata - contestatoare -, reprezentată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/18.02.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată au fost comunicate motivele de apel, iar la data de 02.02.2009, prin compartimentul registratură, intimata - contestatoare - a depus, în două exemplare, întâmpinare, ce nu a fost comunicată.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de către intimata - contestatoare - către reprezentantul apelantului - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE.
Reprezentantul apelantului - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE învederează că nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi.
Reprezentantul intimatei - contestatoare - depune dovada cheltuielilor efectuate parcursul judecății de către partea pe care o reprezintă, respectiv factura nr. 1574/17.09.2008.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul apelantului - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE învederează că principalul motiv de apel avut în vedere de către partea pe care o reprezintă se referă la împrejurarea că nu există identitate între imobilul notificat și cel administrat în prezent de către apelantul - intimat, în sensul că terenul menționat în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1946 nu este unul și același cu terenul deținut de către apelantul - intimat și naționalizat de stat în 1950 de la numita.
Mai arată că, din planurile de situație actuale, reiese că actualul drum poartă denumirea de Strada -, iar la poziția 4063 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, se menționează că numitului, autorul intimatei - contestatoare, i s-a naționalizat imobilul situat în -, str. - -.
De asemenea, precizează că din raportul de expertiză, referitor la vecinătățile de la nivelul anului 1950, rezultă că vecinătățile imobilului administrat de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE nu sunt aceleași cu ale imobilului ce a fost naționalizat de la.
Subliniază că str. - - nu este una și aceeași cu str. -, iar str. - este aceeași care era și la nivelul anului 1950.
Totodată, învederează că partea adversă a depus la dosar o serie de înscrisuri, dar pe baza acestora nu poate fi identificat cu precizie care este imobilul ce a aparținut lui.
Cu privire la susținerile intimatei - contestatoare, în sensul că s-a făcut o naționalizare greșită, arată că, în realitate, este vorba despre două naționalizări, pe două nume diferite.
Concluzionând, solicită admiterea apelului promovat de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE, schimbare în tot a sentinței apelante ș respingerea ca neîntemeiată a contestație formulate de către partea adversă.
Reprezentantul intimatei - contestatoare - formulează concluzii de respingere ca nefondat a apelului promovat de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE.
Totodată, învederează că partea adversă nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, iar din expertiza topo administrată în cauză rezultă, în proporție de 95%, că există identitate între cele două imobile.
Cu privire la susținerile părții adverse, în sensul că nu există identitate de vecinătăți, apreciază că nu poate exista o astfel de identitate, dat fiind timpul scurs.
De asemenea, apreciază că instanța de fond a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare este cea obligată să emită decizie motivată prin care să se dispună restituirea imobilului.
Concluzionând, solicită respingerea apelului promovat de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul apelantului - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE învederează că nu a făcut referire la identitatea dintre vecinii actuali și cei din anul 1950, ci a menționat că nu există identitate între vecinătăți la nivelul anului 1950.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE împotriva sentinței civile nr. 1464/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - contestatoare -.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 19.05.2005, sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul de Informații Externe, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de respingere a notificării nr. 20789/26.04.2005 pronunțată de Serviciul de Informații Externe ca nelegală și neîntemeiată și pe cale de consecință să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în -, județul I, alcătuit din teren în suprafață de 2581,432. și construcție, imobil care a aparținut tatălui său.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în baza Legii 10/2001 a depus două notificări (una la Primăria - și una la RA APPS), prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren și construcție, situat în -, județul I, proprietatea tatălui său,.
Ulterior, atât RA APPS, cât și Primăria - au trimis notificările sale împreună cu toate actele depuse, Serviciului de Informații Externe, imobilul aflându-se în administrarea acestuia.
În data de 26.04.2005, Serviciul de Informații Externe a emis decizia nr. 20789, prin care i s-au respins notificările pe motiv că nu s-a făcut dovada identității imobilului cumpărat de cu imobilul administrat de Serviciul de Informații Externe și că 46 fost construită în anul 1996 și face parte dintr-un complex unitar cu destinație specială.
A mai arătat contestatoarea că, în preambulul deciziei de respingere s-a susținut că nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat, la data preluării de către stat.
Prin actele depuse în completarea notificărilor se evidențiază, în mod clar, netemeinicia și nelegalitatea deciziei de respingere, încălcându-se principiile expres prevăzute de Legea nr. 10/2001 și de Normele Metodologice, cât și dispozițiile legale ale acestora.
Se solicită a se observa că prin notificarea nr. 388/5.11.2001 înregistrată la Primăria Comunei - s-a solicitat restituirea în natură a imobilului alcătuit din teren și construcție, situat în județul I, -, pe care tatăl sau l-a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 26520/13.06.1946 transcris de Tribunalul Ilfov sub nr. 13451/1946, de la.
Mai arată că naționalizarea imobilului s-a făcut pe un nume greșit, astfel imobilul a fost preluat de la persoana care îl vânduse tatălui său, respectiv de la.
Identificarea imobilului tatălui său ca fiind nr. 46 este făcută ca urmare a adreselor primite de la Primăria Comunei - (nr. 7781/11.09.2002), a Anexei la decretul pentru naționalizarea unor imobile cuprinzând tabelul imobilelor naționalizate în județul I - poziția 71 și adeverinței eliberată de Primăria Comune - (nr. 5057/7.10.2003).
O identificare exactă a imobilului se poate face de către reclamantă numai în baza unei expertize tehnice, expertiză ce nu a putut fi efectuată deoarece pârâta s-a opus, în mod constant, nejustificat, cererilor sale.
Mai arată contestatoare că, ceea ce a solicitat să i se restituie în natură, este imobilul care a aparținut tatălui său și nu nr. 46, astfel cum rezultă din actul de proprietate aflat la dosar și încheiat în anul 1946.
Astfel, susținerea intimatei că 46 fost construită ulterior nu are nici o relevanță, întrucât contestatoarea a solicitat restituirea a ceea ce i se cuvine.
În lumina disp. art. 25 și 26 din Legea 10/2001, republicată, pârâta avea obligația să îi comunice fie că imobilul nu este deținut de aceasta, fie să-i permită, ca urmare a cererii sale, identificarea imobilului tatălui său.
Reaua credință a intimatei reiese și din faptul că, în data de 8.02.2005, prin adresa nr. 19129, Serviciul de Informații Externe i-a solicitat să depună înscrisuri pentru dovedirea identității imobilului dobândit de tatăl său cu imobilul naționalizat de la acesta și cu imobilul cumpărat de el de la.
Ca urmare, a depus la dosarul cauzei actele anterioare contractului prin care imobilul a fost cumpărat de tatăl său, conținând schițe plan, pentru o mai ușoară identificare, ba mai mult, a solicitat accesul în incintă pentru efectuarea unei expertize tehnice de identificare.
În ceea ce privește imobilul său, atât terenul cât și construcția, pârâta nu a făcut vorbire despre ceea ce s-a întâmplat cu aceasta, respectiv dacă a fost demolată clădirea, sau dacă se regăsește în administrarea acesteia.
Contestatoarea mai arată că, doar presupune că imobilul său se află în administrarea, față de împrejurarea că au fost două instituții care au îndreptat-o către aceasta, iar pârâta, dând prezenta decizie, nu ar fi fost competentă să o facă dacă imobilul nu era în administrarea sa.
Tatăl său, este moștenit, conform certificatului de moștenitor nr. 303/23.03.1995 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 B, de fiica acestuia.
Practic, imobilul a fost preluat fără nici un fel de titlu, deoarece în anexa de Ba D ecretului nr. 92/1950, se menționează că i se naționalizează un imobil din -, fără a fi trecută nici o adresă, deci nu îi poate fi opozabil, iar în anexa județului I, naționalizarea s-a făcut pe numele fostului proprietar.
Având în vedere faptul că este de notorietate împrejurarea că imobilele din - sunt folosite drept case de vacanță, nu își pot găsi aplicare în speță disp. art. 16 din Legea 10/2001.
Prin urmare, contestatoare a solicitat anularea Deciziei de respingere a notificării nr. 20789/26.04.2005 pronunțată de ca nelegală și neîntemeiată și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în județul I, -, alcătuit din teren în suprafață de 2581,432. și construcție, imobil care a aparținut tatălui său.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1, art. 3, art. 7, art. 9, art. 20, art. 22, art. 25, art. 26, art. 55 și pe disp. nr. 498/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâtă la data de 21.06.2005 s-a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu există suficiente elemente de identificare a imobilului din care să rezulte că face obiectul contractului dintre și, autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr. 26520/13.06.1946.
Imobilul aferent 46 face parte dintr-un complex unitar cu destinație specială, ce cuprinde și alte construcții, iar adresa actuală a imobilului este intr. -, com. -, 4, construcția fiind edificată în anul 1996.
Intimata a mai arătat că nu s-a făcut dovada că imobilul a fost proprietatea autorului reclamantei și că imobilul a aparținut lui, de la care s-a și preluat de către stat.
Imobilul vândut de în anul 1946 și naționalizat ulterior pe numele - poz. 4063 din Anexa Decretului nr. 92/1950 nu este unul și același cu cel administrat în prezent de și naționalizat în 1950-poz. 71 din Anexa Decretului nr. 92/1950.
Contestatoarea recunoaște lipsa de identitate dintre imobilul ce a aparținut autorului său și cel administrat de deoarece solicită efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească acest aspect.
Contestatoare a solicitat a i se restituie imobilul ce a aparținut tatălui său, nu 46 din administrarea sa.
Lipsa de identitate dintre cele două imobile rezultă și din faptul că 46 fost construită în anul 1996, pe când imobilul solicitat de contestatoare are o vechime de peste 50 de ani.
Terenul revendicat este afectat de construcții definitive, făcând parte dintr-un complex ce a fost realizat din fondurile alocate de la bugetul de stat. Terenul în cauză face parte din domeniul public al statului, urmând situația juridica prevăzută în art. 5 al. 2 din legea nr. 18/1991. Potrivit art. 22 al. 2 din legea nr. 1/1998 "terenurile și clădirile unde își desfășoară activitatea Serviciul de Informații Externe sunt bunuri proprietate publică a statului".
Respingerea notificării contestatoarei a avut în vedere faptul că imobilul este ocupat de o instituție publică, fiind necesar în vederea continuării activităților de interes public, imobilul încadrându-se în art. 16 al. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare s-a solicitat în baza art. 12 al. 34 și 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 64. introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului asupra imobilului care face obiectul cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 28.06.2005 s-a dispus citarea Ministerului Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar la data de 20.07.2005 prin care a arătat că intimata este unitate deținătoare a imobilului, iar conform art. 20 din legea nr. 10/2001 este competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite, indiferent dacă este proprietara imobilului sau numai detentor precar.
Pe fondul cauzei, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea contestației și menținerea Deciziei emise de, întrucât imobilul deținut de nu a aparținut autorului contestatoarei ci numitei, fiind naționalizat de stat de la aceasta - poz. 71.
S-a mai arătat că imobilul a fost construit în anul 1996 și se află în administrarea, fiind evidențiat în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al statului conform RO nr. 2060/2004. Intimatul a susținut că devin incidente dispozițiile art. 16 din legea nr. 10/2001 potrivit cu care în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social culturale sau de instituții publice, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii.
În ședința publică din data de 20.09.2005 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Finanțelor Publice.
La data de 09.09.2008, contestatoarea și-a precizat cererea în sensul că solicită anularea Deciziei nr. 20789/26.04.2005 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 1464 din 30.09.2008, Tribunalul a admis cererea contestatoarei, a dispus anularea deciziei emise de intimată și emiterea unei decizii prin care să-i fie acordate contestatoarei despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aferente imobilului teren și construcție demolată situat în- G, com. -, jud. I, în suprafață de 2581,432 mp ce a aparținut autorului său, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 20789/26.04.2005 emisă de intimată s-au respins notificările nr. 388/05.11.2001 și nr. 2405/27.11.2002 prin care petenta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în com. -, sat -- 46, jud. I, cu motivarea că nu există elemente esențiale care să identifice terenul și construcția revendicate cu imobilul administrat de și că nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat la data preluării de către stat.
Din probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată susținerea faptului că nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului, întrucât imobilul în litigiu a fost dobândit de tatăl contestatoarei de la, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr. 26520/13.06.1946 și transcris sub nr. 13451/13.06.1946, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 la poziția nr. 71, din eroare pe numele altei persoane.
Astfel, conform titlului de proprietate autentificat sub nr. 26520/13.06.1946-fila 11 vol. 1, a vândut lui un teren în suprafață de 2581,432 mp situat în com., jud. I, împreună cu toate construcțiile.
Terenul a fost deținut de în baza actului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 31190/1933-fi1a 24 și transcris sub nr. 16723/1933 și a actului de împărțeală autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 9276/1934 - fila 30 și transcris sub nr. 5550/1934.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 31190/1933-fila 24 și transcris sub nr. 16723/1933 a dobândit împreună cu terenul în suprafață de 5162,864 mp situat în com., jud.
Prin actul de împărțeală autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 9276/1934 - fila 30 și transcris sub nr. 5550/1934 s-a procedat la împărțirea în două loturi egale a terenului în suprafață de 5162,864 mp situat în com., jud. I, iar lui i-a revenit un teren în suprafață de 2581,432 mp. Terenul ce a revenit lui era învecinat cu proprietatea.
Contestatoarea a făcut dovada că este moștenitoarea defunctului, cel care a deținut cu titlu de proprietate terenul în suprafață de 2581,432 mp situat în com., jud. I, împreună cu toate construcțiile de pe el, acest aspect rezultând din certificatul de moștenitor nr. 303/23.03.1995-fila 17.
Prin adresa nr. 7781/11.09.2002 emisă de Primăria Comunei --fila 20 s-a comunicat situația juridica a imobilului, fostă proprietate a lui. Din această adresă rezultă că imobilul fosta proprietate a lui a intrat în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, fiind înscris la poziția nr. 71 la numele, iar in prezent este 46 din localitatea -.
Conform adresei nr. 5057/07.10.2003 emisă de Primăria Comunei --fila 21, 46 se află în satul -,-G, comuna -, jud.
La dosar s-au depus o parte din Anexa la Decretul nr. 92/1950 din care rezultă că la poz. 4063 figurează pe lângă alte imobile și cu cel din-, -.
Contestatoarea a dovedit că imobilul ce a făcut obiectul notificărilor a fost naționalizat conform poziției 71 în mod eronat de la, fiind identic cu cel ce se află în prezent în administrarea intimatei și pe care există 46. Aceste aspecte reies din actele din dosar menționate mai sus, respectiv situația juridică ce a fost comunicată de Primăria com. - și din expertiza topografică dispusă și efectuată în cauză.
Tribunalul a înlăturat susținerile intimatei în sensul că imobilul care a fost naționalizat de la a fost cel din - str. -, întrucât nu s-a făcut nicio probă în acest sens, probă care să contrazică cele comunicate de Primăria - referitor la situația juridică. Mai mult afirmațiile referitoare la localizarea terenului ce face obiectul dosarului, în sensul că expertiza nu a stabilit în mod corect poziționarea acestuia în funcție de vecinătăți, au fost respinse ca nedovedite. Tribunalul a apreciat că vecinătățile actuale ale terenului pot să nu coincidă cu vecinătățile terenului de la momentul achiziționării, aspect datorat schimbărilor produse de-a lungul timpului. Susținerile intimatei au rămas neprobate, expertiza efectuată în cauză dovedind contrariul.
Nu era necesară depunerea unui istoric de arteră sau de rol poștal, din moment ce chiar Primăria - a comunicat situația juridică a imobilului, arătând adresa actuală a acestuia. În cazul în care intimata a afirmat că imobilul deținut de autorul contestatoarei nu este cel din str. -, comuna -, cvartal 4, așa cum a comunicat Primăria, trebuia să dovedească contrariul, aspect care nu s-a întâmplat, astfel că afirmațiile neprobate rămân fără relevanță juridică. Nu s-a dovedit de intimata pârâtă faptul că imobilul naționalizat de la si cumpărat de la, a avut numărul poștal nr. 21 pe str. -, -
Analizând raportul de expertiza construcții efectuat în cauză, Tribunalul a reținut că nu există identitate între construcțiile deținute de defunctul și construcțiile existente în prezent pe teren, trăgând astfel concluzia ca nu mai există vechile clădiri deținute de, care au fost demolate. S-a mai reținut de către Tribunal ca fiind corectă afirmația intimatei în sensul că nu sunt identificate construcțiile în actul de vânzare cumpărare dintre și, însă acest aspect s-a apreciat că urmează a fi avut în vedere la propunerea sumei ce va reprezenta despăgubirile ce se vor acorda. Existența construcțiilor este dovedită cu actele de proprietate, însă componența, suprafața și valoarea acestora interesează Comisia de stabilire a despăgubirilor la momentul fixării sumei cu care va despăgubi pe contestatoare.
Chiar intimata in concluziile sale scrise, a menționat că este de acord cu acordarea de despăgubiri către contestatoare, aspect ce denotă faptul că i se recunoaște acesteia calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Față de faptul că s-a dovedit identitatea între imobilul deținut de și imobilul administrat de, tribunalul a constatat că s-a reținut greșit în Decizia nr. 20789/26.04.2005 aspectul contrar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul Serviciul de Informații Externe, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației promovate de reclamanta - împotriva Deciziei nr. 20789/26.04.2005 de respingere a notificării, astfel cum a fost precizată de contestatoare la termenul din 09.09.2008, în sensul de a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a susținut următoarele:
Principalul motiv de apel privește lipsa de identitate dintre imobilul notificat și cel administrat în prezent de, în sensul că terenul menționat în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1946 (titlul de proprietate al petentei) nu este unul și același cu terenul deținut de și naționalizat de stat în 1950 (poziția 71 din Anexa Decretului nr.92/1950) de la numita.
1. Petenta afirmă că imobilul care a aparținut tatălui domniei sale, a fost dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 1946 de la numita și că naționalizarea acestuia s-a făcut pe un nume greșit ( ).
În realitate, naționalizarea asupra imobilului administrat de s-a făcut pe numele corect de, pentru că aceasta era proprietara imobilului la data preluării de către stat, iar naționalizarea asupra imobilului care a aparținut numitului s-a făcut de asemenea, pe numele corect, întrucât acesta era proprietarul real (în baza vânzării-cumpărării din anul 1946) la data preluării de către stat.
Cu alte cuvinte, imobilul vândut de în anul 1946 și naționalizat ulterior pe numele de (poziția 4063 din Anexa la Decretului nr. 92/1950) nu este unul și același cu cel administrat în prezent de și naționalizat în 1950 (poziția 71 din Anexa Decretului nr. 92/1950). a vândut alt imobil decât cel care a existat în locația administrată de și, în mod firesc, preluarea de către stat s-a făcut de la noul proprietar.
2. Chiar petenta menționează categoric: "ce am solicitat să mi se restituie în natură este imobilul care a aparținut tatălui meu și nu nr. 46". Deci, nr. 46 nu este unul și același imobil cu cel notificat, adică cel al lui și naționalizat corect la poziția 4063. Afirmația că "numărul. nu este un element de identificare putând fi schimbat în mod discreționar. " este total eronată, mai ales că numărul poștal este elementul esențial de identificare a unui imobil, iar dacă petenta "presupune că imobilul se află în administrare ", dar în același timp solicită "ce i se cuvine" ar fi fost mai util soluționării cauzei să precizeze concret unde există fizic acel imobil.
3. Construcțiile și îmbunătățirile menționate în Actul de Vânzare Cumpărare nr. 26520/13.06.1946, nu beneficiază de nici un fel de descriere, oricât de sumară ar fi fost aceasta și nu se poate stabili dacă clădirea din lemn cu un etaj (existentă în 1982, conform concluziilor expertului în construcții Cost ) este una și aceeași cu construcția cumpărată de în 1946.
De asemenea, nu se poate determina în nici un fel dacă aceeași clădire din lemn cu un etaj, existentă în 1982, fost construită după sau anterior naționalizării din anul 1950. Chiar expertul în construcții a relevat că imobilul-construcție administrat în prezent de apelant nu este unul și același cu imobilul arătat în notificare.
II. Tot pe aspectul neidentității dintre imobilul notificat și cel administrat de, apelantul a reiterat Obiecțiunile formulate la termenul din 06.06.2008, pe care instanța le-a încuviințat, dar asupra cărora d-na expert, prin răspunsul depus la 05.09.2008, consideră că nu a oferit nicio clarificare, ci dimpotrivă:
1. Expertul concluzionează în chiar preambulul răspunsului că identitatea din cele două imobile în discuție a rezultat din materialul probatoriu administrat în cauză, din înscrisurile existente la dosar, fără a nominaliza concret care anume dintre acestea. Concluzia nu este numai generală, dar contrazice întreg probatoriul administrat, întrucât dacă, într-adevăr, înscrisurile existente la dosar ar fi fost pe deplin edificatoare, chiar primul expert desemnat în cauză, ar fi putut oferi un răspuns cert, pozitiv sau negativ, asupra identității puse în discuție.
Mai mult, înseși părțile ar fi putut constata această identitate, ceea ce ar fi dus, mai mult ca sigur, la emiterea unei decizii cu ofertă, iar nu de respingere, și, deci, litigiul nu ar fi existat. În realitate, toate demersurile părților și toate înscrisurile depuse de părți, inclusiv cele depuse de reclamantă pentru termenul din 28.02.2006 (răspunsurile negative de la nu mai puțin de 8 instituții), duc, mai degrabă, la concluzia că nu există identitate dintre imobilul notificat și cel administrat de.
2. Expertul apreciază ca element determinant în stabilirea identității, investigațiile pe care le-a efectuat personal, relațiile și informațiile sigure pe care le-a obținut de la colegii săi, fără a aduce vreun document în susținere.
Dincolo de faptul că aceste verificări pur verbale nu au nicio relevanță juridică, apelantul precizează că imobilul 43, situată la nod-est de 46, nu a aparținut fam., cum menționează expertul, ci numitului, astfel cum rezultă din Decretul de naționalizare nr. 92/1950, unde la poziția nr. 70 din Anexa cuprinzând tabelul imobilelor naționalizate din județul I, figurează numele fostului proprietar.
În aceeași anexă, depusă de ambele părți la dosar și înmânată și d-nei expert pe bază de proces-verbal, figurează la poziția nr. 71 și numita, ca proprietar al unui apartament în -, județul O minimă atenție în examinarea acestei anexe (Anexa nr. 6 la înscrisurile depuse de intimată pentru termenul din 20.09.2005), ar fi scutit Răspunsul depus la 05.09.2008, de concluzia că 43 aparținut fam. și, deci, există identitate dintre imobilul notificat și cel administrat de.
3. Din planurile de situație - anexe la Actul de vânzare-cumpărare nr. 31190/13.03.1933 și Actul de împărțeală nr. 9276/04.04.1934, rezultă că terenul cumpărat de și se învecina la sud-est cu numitul iar din schițele actuale, atașate și de expert, reiese că la sud-est există un drum public, nicidecum proprietate particulară, iar conform adresei Primăriei - nr. 5057/07.10.2003 (Anexa nr. 9 la înscrisurile depuse de intimată pentru termenul din 20.09.2005), adresa actuală a imobilului - 46 este Strada -, Comuna -, 4.
Fără existența a cel puțin istoricului de arteră al actualei Străzi -, deși această sarcină revenea reclamantei, este imposibil să se afirme că actualul drum ar fi putut fi realizat exact de la limita sud-estică a fostei proprietăți, în speță din fostul teren al lui.
4. De asemenea, din planurile de situație actuale și din adresa nr. 5057/07.10.2003, reiese că actualul drum poartă denumirea de Strada -, ar, poziția 4063 din Anexa la Decretului nr. 92/1950 (Anexa nr. 7 la înscrisurile depuse de intimată pentru termenul din 20.09.2005), arată foarte clar că numitului, autorul unicei moștenitoare, fiica sa --, i s-a naționalizat imobilul situat în -, - -, deci nu Strada -.
5. În concluzie, din patru vecinătăți existente și aferente actualei 46, trei nu se confirmă sub nicio formă ca fiind aceleași cu fostele vecinătăți ale imobilului care a aparținut defunctului, iar cea de a patra, situată la nord-vest, adică Lacul - (întins din punct de vedere geografic, în lungime) nu poate constitui unicul și determinantul element de identitate, dat fiind fie și numai numărul forte mare de proprietăți vecine cu Lacul -.
În atare situație, întrucât nu există suficiente elemente de reper care să permită, cel puțin pe baza vecinătăților, localizarea vechiului amplasament în raport cu situația existentă pe teren în acest moment, apelantul apreciază concluzia expertului topograf (terenul deținut de este, în proporție de 95% același cu terenul ce a făcut obiectul notificării) ca nefundamentată, iar soluția instanței de fond ca netemeinică, solicitarea reclamantei de a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent fiind neîntemeiată.
III. În subsidiar, apelantul susține ca motiv de apel și nelegalitatea sentinței prin neintroducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor.
1. În considerarea dispoziției instanței de fond privind emiterea unei decizii de către intimata pârâtă, prin care să acorde reclamantei despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, și având în vedere că aceste despăgubiri se propun de unitatea deținătoare prin decizie motivată, dar se cuantifică, se acordă și se execută de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, prin Fondul "Proprietatea", conform legislației în vigoare amintite chiar de instanța de fond, apelantul consideră că statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, trebuia să aibă calitate în această cauză, susțineri în raport de care a și solicitat introducerea în cauză a în calitate de reprezentant al statului, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului care face obiectul cauzei, față de prevederile art.12 alin.(4) și (5) din Legea nr. 213/1998, raportate la art. 554 cod civil și în temeiul art. 64 Cod. Proc. civ.
2. Potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr, 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ".. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă. În litigiile prevăzute la alin. (4) statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor".
În consecință, cererea a derivat dintr-o obligație majoră impusă explicit de lege, aceea de a arăta cine este titularul dreptului de proprietate, indiferent de opțiunea petenților de a se judeca sau nu cu acesta, și indiferent de soluțiile pe care instanțele le pot pronunța.
Legea nr. 213/1998 instituie această obligație, dar stipulează și sancțiunea nerespectării ei ". titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea aceste obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare." (art. 12 alin. (4), teza finală).
Prin conținutul art. 12, legiuitorul nu a făcut decât să reitereze un principiu de drept civil, universal valabil în relațiile dintre proprietari și titularii dreptului de folosință. Astfel, potrivit arte 554 din Codul Civil "dacă în cursul uzufructului, oat reia persoană face vreo uzurpare asupra fondului,. uzufructuarul este ținut al denunța proprietarului, căci la din contră uzufructuarul rămâne răspunzător pentru toate daunele. "
Cele două texte de lege amintite ( alin. (4) și (5) ale art. 12 din Legea nr. 213/1998), raportate la art.554 civ. au fost utilizate pe calea dreptului procesual civil, în conformitate cu arte 64. proc. civ. pentru că cel,care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept. va putea arăta pe acela. dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului."
3) Dacă, în drept, obiectul dosarului de fond l-a constituit contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001, în fapt, obiectul îl constituie însăși revendicarea imobilului (restituirea acestuia).
Obligația "arătării titularului dreptului de proprietate" a fost determinată, în mod indirect, de însuși conținutul notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, prin care se solicită "restituirea în natură", ceea ce echivalează, în esență, cu o revendicare imobiliară și, deci, o nouă stabilire a titularului dreptului de proprietate.
Tot ca o revendicare imobiliară se prezintă, în fond, și principalul capăt de cerere al contestației formulată împotriva Deciziei și prin care se solicita,restituirea în natură a imobilului teren și construcție", iar precizarea făcută de contestatoare la termenul din 09.09.2008, în sensul de a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu atât mai mult impunea introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Contestatoarea intimată a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat, susținând că expertiza efectuată în cauză a lămurit pe deplin situația imobilului, la fel ca și adresa Primăriei - nr. 7781/11.09.2002.
În ce privește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, intimata a susținut că prima instanță a procedat corect, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare este cea obligată să emită decizie motivată de restituire sau să propună măsuri reparatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată apelul ca nefiind fondat, potrivit celor ce urmează:
Curtea reține că deși apelantul a formulat mai multe motive de apel, structurate sub mai multe puncte, critica hotărârii vizează exclusiv aspectul de fapt al identificării imobilului cu privire la care s-a pronunțat prin decizia contestată și stabilirea legăturii dintre imobilul astfel identificat și autorul intimatei, sens în care face o serie de speculații din punct de vedere logic, în a argumenta lipsa de identitate a imobilului care actualmente este denumit prin nr. 46 cu cel preluat de la autorul intimatei.
În sensul susținerilor sale, apelantul se folosește de mai multe elemente care, potrivit opiniei sale, conduc la teza pe baza căreia s-a respins notificarea.
Nici unul dintre acestea nu pot fi considerate ca fiind concludente, astfel încât să-i poată fi opuse intimatei, după cum urmează:
Susținând teza preluării corecte a imobilului, pe numele autorului intimatei, - la poz. 4063 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, respectiv a preluării corecte, pe numele, a imobilului pe care îl deține și care s-ar identifica prin nr. 46, - la poziția 71 din Anexa la același act normativ, apelanta nu face nici o dovadă pertinentă, menită să contrazică actul emis de Primăria Comunei - (fila 20), act care prin el însuși face legătura necesară între actul de preluare de către stat a imobilului și actuala nr. 46, aflată în administrarea apelantului.
Tot Primăria Comunei - a comunicat intimatei, prin adresa din 14.12.2005(fila 185) că în ce privește imobilul fostă proprietatea domnului, din satul -, preluat prin Decretul nr.92/1950 de la fostul proprietar, nu deține procesul verbal de naționalizare întocmit în baza decretului și nici alte acte cu privire la imobil.
Demersuri repetate ale intimatei, menite să conducă la o mai facilă identificare a imobilului ce a aparținut autorului său, cumpărat de acesta de la, au rămas fără un rezultat pozitiv, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 186-209.
În cauză nu s-a făcut vreo dovadă, fie și indirectă, a faptului că la data punerii în aplicare a Decretului nr. 92/1950, fosta proprietară mai deținea în proprietate, în comuna -, un imobil, distinct de cel pe care îl înstrăinase prin act autentic autorului intimatei sau că acesta din urmă ar mai fi deținut în proprietate, distinct de imobilul cumpărat de la, și un alt imobil.
Susținând identitatea imobilului preluat de la cu nr. 46, apelantul numai susținerile formulate în sens contrar de către intimat, fără nici un supot probatoriu, fie acesta și indirect astfel cum s-a arătata și anterior.
Este reală susținerea apelantului, în sensul că, potrivit actului de preluare, imobilul preluat de la s-ar fi aflat pe-.
Lipsa identității dintre această stradă și actuala stradă -, pe care se identifică imobilul aflat în administrarea apelantului, nu este prin ea însăși un element care să conducă la schimbarea soluției și constatarea legalității dispoziției de respingere a notificării. Însăși apelantul a arătat, în dezvoltarea argumentelor legate de această neconcordanță, faptul că denumirea de Strada - este actuala denumire, fără însă a stabili vreo legătură cu strada -, pe care s-ar fi aflat imobilul preluat de la autorul intimatei.
de relațiile comunicate de către Primăria Comunei -, cele două expertize topografice efectuate în cauză nu lasă nici o îndoială cu privire la identificarea imobilului pretins de către intimată.
Expertizele științifice efectuate în cauză nu au fost cu nimic contrazise prin motivele de apel.
Atât expertul, care a efectuat prima expertiză în cauză, cât și, cea de a doua expertă, au stabilit fără nici o urmă de îndoială identitatea imobilului, iar pentru efectuarea acestora, experții au avut ca material de comparație planuri mai vechi și noi ale zonei, procentul stabilit în cuantificarea acestei identități, de către cea de a doua expertă, fiind de 95 % (fila 46).
Chiar dacă cea dintâi expertiză nu a fost omologată de prima instanță, Curtea reține că potrivit expunerii expertului, identificarea imobilului, corespunzător planului existent la nivelul anului 1982, s-a făcut de acesta prin compararea cu schițele de teren anexă la contractele de vânzare-cumpărare din anii 1933 și 1934, pe bază de ridicare topografică, întocmirea unei schițe a acesteia și scanarea planului topo și a schițelor anexă la contractele din 1933 și 1934.
Aceste măsurători efectuate de primul expert au fost avute în vedere de cea de a doua expertă, la întocmirea propriului act de expertiză (fila 45) care, în plus, a efectuat și o proprie documentare în privința vecinătăților, fiind evidentă și încercarea experților de a răspunde cererii instanței, de identificare a imobilului și stabilirea corespondenței acestuia cu imobilul preluat de la autorul intimatei, fără urmă de îndoială.
Desigur că aceste demersuri ale expertei chemată să efectueze în cauză expertiza nu au o proprie relevanță, ceeace are relevanță în cauză fiind exclusiv concluzia la care a ajuns experta.
Curtea reține, cu referire la propriile considerații ale expertei, contrazise de apelantă prin motivele de apel, că într-adevăr, la momentul la care între și proprietari ai terenului în suprafață totală de 5162,864.p a intervenit actul partaj (fila 30 și urm.), terenul ce a intrat în proprietatea exclusivă a celei dintâi, vândut ulterior autorului intimatei, se învecina, în partea de nord - est cu proprietatea numitului, identificat ca atare în schița anexă actului de împărțeală, fila 33, cu numele de.
Afirmația apelantei, potrivit căreia actuala nr. 43, învecinată la nord est cu 46 ar fi aparținut numitului este de asemenea una neprobată, concluzia fiind că de fapt experta, astfel cum a și subliniat, a urmărit ca rezultatul expertizei sale să fie unul corect și nu să creeze confuzie pentru părți sau instanță.
Oricum, toate actele pe baza cărora a fost efectuată expertiza de experta și care au fost avute în vedere de prima instanță au fost depuse de aceasta odată cu răspunsul la obiecțiunile formulate de intimata apelantă, pentru a se elimina orice dubiu în privința acelor acte care au stat la baza ei (fila 58 și urm.)
În ce privește vecinătatea sud-estică a imobilului, identificată potrivit schiței din momentul partajului ca fiind proprietatea numitei, Curtea reține că trasarea unei străzi care să permită accesul la actuala 46, ca și la celelalte, alăturate acesteia, reprezintă, pentru perioada de timp scursă de la data întocmirii acelui act de partaj, până în prezent, o măsură pe care autoritățile locale puteau să o ia oricând, de natură să explice existența actualei străzi - - (denumire nouă) pe care se află la acest moment 46.
În acest context, susținerile apelantului, în sensul că nu se confirmă 3 din cele patru vecinătăți ale imobilului, prin raportare însă la vecinătățile existente la nivelul anului 1934, sunt în mod evident simple speculații.
Ceea ce este important și omis a fi analizat de către apelant este cea de a patra vecinătate, constituită din Lacul - și care corespunde, din punct de vedere topografic, astfel cum au arătat experții, topografiei terenului care a aparținut inițial numitei, înstrăinat ulterior autorului intimatei,.
Este adevărat că numărul proprietăților vecine Lacului - este mare, așa cum susține apelantul, dar expertul nu a fost chemat să identifice imobilul din totalul acestor proprietăți ci să stabilească o corespondență necesară soluționării prezentei cauze, între imobilul ce i-a aparținut autorului intimatei și imobilul aflat în proprietatea apelantului.
In ce privește susținerea apelantului, potrivit căreia imobilul ce a aparținut autorului intimatei nu este același cu nr. 46 susținere bazată pe însăși declarația intimatei, Curtea apreciază că argumentul este de asemenea unul speculativ, sensul afirmației intimatei fiind susceptibil de o serie de alte înțelesuri, ce nu se impun a fi analizate, câtă vreme nu prezintă relevanță din punct de vedere juridic.
Cu privire la lipsa identității dintre construcția ce s-a aflat pe teren la momentul preluării și actuala, Curtea reține, astfel cum a apreciat și prima instanță, că această chestiune nu interesează cauza de față ci, exclusiv modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru vechea construcție, în procedura de acordare a acestora, de către Comisia special constituită.
Concluzionând pe aspectele ținând de modul de interpretare a probelor administrate în cauză, Curtea reține că prima instanță a fost preocupată de stabilirea identității imobilului determinat ca fiind actuala 46 cu imobilul preluat de la autorul intimatei, raționamentul logic ce se regăsește în sentință neputând fi răsturnat prin nici unul din argumentele folosite de către apelant și care nu conduc la o altă identificare ci au numai menirea de a induce dubii, nejustificate, cu privire la identificarea imobilului, astfel cum a fost făcută de prima instanță.
In ce privește motivul susținut în subsidiar, acesta este nefondat, prima instanță admițând în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în considerarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, dispoziții de natură să înlăture dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 213/1998, pe temeiul căreia a fost susținut acest motiv de apel.
Cauza de fața are ca obiect contestația îndreptată împotriva dispoziției de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 iar din probele administrate a rezultat în mod clar calitatea apelantei de unitate deținătoare a imobilului, în sensul dispozițiilor art. 21 alin.1 din acest normativ, iar încercarea apelantului de a plasa obiectul cererii în categoria acțiunilor în revendicare este în mod evident greșită și contrară actului normativ de a cărui aplicare acesta este ținut.
În raport de aceste considerente, Curtea, găsind neîntemeiate criticile aduse sentinței prin motivele de apel, va respinge apelul ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea, constatând a apelantul este căzut în pretenții, va dispune obligarea acestuia, potrivit cererii intimatei, la plata cheltuielilor de judecată în suma de 14.597, 60 lei, potrivit facturii aflate la fila 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE, cu sediul în B, Șos. B - P nr. 280 - 284, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1464 din 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata -, cu domiciliul ales la &,-,. 3, sect. 1 B.
Obligă apelantul la 14.597,60 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Th. Red. /4 ex.
26.04.2009
Tribunalul București S. a IV-
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
