Speta Legea 10/2001. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 39/
Ședința publică din 23 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -A,.A,. 20, împotriva sentinței civile nr. 1071 din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 22 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru concluzii scrise, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelului la 23 februarie 2010, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C reprezentat prin Primar, pentru a se dispune obligarea acestora la acordarea în compensare a unui teren echivalent valoric pentru terenul expropriat în suprafață de 380. situat în C,- și despăgubiri bănești pentru construcția demolată. În subsidiar, în măsura în care nu este posibilă acordarea unui teren în compensare, s- solicitat acordarea de despăgubiri bănești și pentru acesta.
S-a susținut în considerentele cererii de chemare în judecată, că imobilul compus din teren în suprafață de 380. a fost cumpărat de către reclamantă împreună cu soțul său, în prezent decedat, în anul 1966. Pe acest teren a fost edificată o construcție în suprafață de 84. și o anexă de 9. Imobilul a fost expropriat de către stat în anul 1984 în vederea edificării unor construcții noi.
Reclamanta a mai arătat că s-a adresat pârâților cu notificare în vederea acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă pârâții nu au răspuns solicitării.
A apreciat reclamanta că îndeplinește toate condițiile pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, iar în drept au fost indicate disp. art. 25 și 26 din Legea 10/2001.
La cererea de chemare în judecată au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: notificare, completare la notificare, adresa nr. 1904/1983 a Grupului Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă C, adresa Agenției fiscale nr. 4 din cadrul Primăriei
Procedând la soluționarea cauzei instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de specialitate. Au fost depuse la dosar: situația juridică, istoricul de rol fiscal al bunului și lista cu bunurile și serviciile disponibile a fi acordate în compensare în procedura Legii 10/2001.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 1071 din 26.10.2009, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar.
Au fost obligați pârâții să propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei și să înainteze dosarul aferent notificării autorității competente, în condițiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de 380. situată în constanța,- și un corp de casă demolat, compus din construcție din chirpic în suprafață construită de 84. și anexă de 9. imobil ce nu poate fi restituit în natură.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, proprietatea sa, preluat în mod abuziv, conform legii speciale de reparație.
Întrucât imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură au fost obligați pârâții să propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei și să înainteze notificarea autorității competente, în condițiile legii speciale.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1071 din 26.10.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța au declarat apel Municipiul C reprezentat prin Primar și Primarul Municipiului C ca fiind nelegală și netemeinică.
Critica soluției se referă la următoarele:
1) Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul situat în C,-, județul C, compus din teren în suprafață de 380. și corp de construcție care a fost demolat, imobil pentru care a solicitat măsuri reparatorii conform Legii 10/2001.
2) Reclamanta nu a prezentat instanței Decretul nr. 15/1984 în baza căruia pretinde că a fost expropriat imobilul în litigiu.
Instanța în cuprinsul motivării nu a reținut dacă intimata a depus certificatul de căsătorie și cel de deces, pentru a justifica calitatea de persoană îndreptățită.
3) Pârâtul Municipiul C reprezentat prin Primar nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pentru motivele invocate, apelanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
1) Reclamanta, în baza Legii 10/2001 a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, preluat în mod abuziv.
Pentru a beneficia de măsuri reparatorii trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să facă dovada dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu, drept pe care apelanții îl contestă și constituie unul din motivele de apel.
Din disp. art. 1 al.(1) din Legea 10/2001 rezultă că obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie măsurile reparatorii ce se acordă pentru imobilele în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 130/1940 asupra rechizițiilor.
Potrivit disp.at. 3 al.(1) lit.a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar art. 4 al.(2) din același act normativ stipulează că de prevederile Legii 10/2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
În urma modificării Legii 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 24 al.(1) și al. (2) din actul normativ menționat statuează că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive și că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul în nume de proprietar.
Instanța de fond a motivat, având în vedere disp.art. 23 al.1 lit.d) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, că materialul probator administrat în cauză atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat și preluat de stat în mod abuziv în perioada de referință a legii, cât și calitatea de persoană îndreptățită.
Prin urmare acest drept de proprietate, s-a dovedit, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, cu următoarele înscrisuri:
- istoricul de rol fiscal evidențiat în adresa nr. - din 28.07.2008 a Serviciului Public de Impozite și Taxe C, de unde rezultă că reclamanta și soțul figurează în registrul matricol cu imobil compus din construcție și teren în suprafață de 380. în C,-, începând din anul 1960;
- adresa cu nr. 85455 din 28.06.2001 a 4 din cadrul Primăriei C, care reliefează același fapt;
- adresa nr. 1904/1983 a fostului Grup de Întreprinderi de Gospodărie Comunală și Locativă C, în baza căreia soțul reclamantei este invitat în vederea întocmirii formelor de expropriere pentru imobilul în litigiu.
În concluzie, s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu, astfel cum a reținut și instanța de fond, drept de proprietate ce a aparținut atât reclamantei intimate, cât și soțului acesteia.
Referitor la susținerea apelanților că instanța nu a precizat în motivarea hotărârii dacă reclamanta a depus certificatul de căsătorie și certificatul de deces al soțului pentru a justifica calitatea de persoană îndreptățită, instanța reține:
Odată cu cererea de chemare în judecată reclamanta a depus la dosarul cauzei actele de stare civilă: certificat de naștere, de căsătorie, certificatul de deces, precum și cel de moștenitor cu nr. 1279 din 16.06.1995 eliberat de fostul notariat de Stat C, acte care atestă pe lângă dreptul de proprietate, calitatea sa de moștenitoare de pe urma soțului și de proprietar pentru cota de din imobil, implicit calitatea de persoană îndreptățită.
2) Printre categoriile de imobile trecute în proprietatea statului în mod abuziv, art. 2 din Legea nr. 10/2001 menționează la lit.f) pe cele " preluate în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I sau în Buletinul Oficial".
În speță, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în baza Decr. nr. 15/1984, care nu a fost publicat în Buletinul Oficial.
Susținerea apelanților că reclamanta nu a prezentat instanței Decr. nr. 15/1984 în baza căruia se pretinde că preluarea a fost una abuzivă este înlăturată întrucât din înscrisurile existente la dosar rezultă acest fapt, nu cum susțin apelanții ( adresa nr. 85455 din 28.06.2001 eliberată de Agenția fiscală nr. 6 din cadrul Primăriei C; adresa nr. 93934 din 2.07.2008 eliberată de Serviciul Patrimoniu din Cadrul Primăriei Municipiului C din care rezultă că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decr. nr. 15/1984).
3) Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată - pârâtul și subiectul pasiv al raportului obligațional dedus judecății. Cu alte cuvinte, analizarea calității procesuale pasive se va realiza implicit și prin raportare la obiectul pretențiilor și specificul acțiunii.
Cererea care a format obiectul dosarului de față a vizat o acțiune întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii 10/2001, ea urmărind repararea prejudiciului suferit ca urmare a preluării abuzive.
Legea 10/2001 în capitolul III instituie, pentru exercitarea dreptului la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, două etape: una necontencioasă și una contencioasă.
Această lege, în art. 21 stabilește și părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume: persoana îndreptățită la restituire și persoana juridică deținătoare a imobilului.
În art. 20 și 21 din aceeași lege sunt prevăzute categoriile de persoane care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite, prin dispoziția motivată a organelor de conducere.
În art. 21 al.(4) din Legea 10/2001 se menționează ca unitate deținătoare unitatea administrativ - teritorială; în speță Municipiul C, ca unitate administrativ-teritorială în al cărui patrimoniu se află bunul, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces.
Susținerea apelanților în sensul că Municipiul C nu ar avea legitimare procesuală deoarece, potrivit disp.art. 21 al.(4) din Legea 10/2001, emiterea dispoziției se face de către primar este greșită, întrucât acesta acționează nu în nume propriu, ci ca reprezentant al unității administrativ teritoriale ( în speță Municipiul C).
În concluzie, Municipiul C are calitate procesuală de a sta în proces.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 296 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat apelul.
Va lua act că intimata reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de apelanții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -A,.A,. 20, împotriva sentinței civile nr. 1071 din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Ia act că intimata reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
23.03.2010
Dact.gref.
5 ex./24.03.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase