Speta Legea 10/2001. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 390
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanta, cu domiciliul în C,-, jud. D, și pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPILUI C împotriva sentinței civile nr. 150 din 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanta reclamantă, asistată de avocat, și consilier juridic, reprezentând apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C și PRIMĂRIA MUNICIPILUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelul declarat de pârâți nu a fost motivat.
Consilier juridic pentru apelanții pârâți, a solicitat acordarea unui nou termen, pentru pregătirea apărării, față de motivele de apel depuse de apelanta reclamantă.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, s-a opus cererii de amânare.
Curtea a apreciat că, în raport de data comunicării motivelor de apel formulate de apelanta reclamantă, apelanții pârâți au avut suficient timp pentru pregătirea apărării, astfel încât cererea de amânare nu este întemeiată față de dispozițiile art.156 pr.civ. și a respins-
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul asupra apelurilor.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, arătând că exproprierea a fost făcută abuziv și autorului reclamantei nu i-au fost acordate despăgubiri. Terenul fiind preluat fără titlu, proprietarul își păstrează dreptul de proprietate. A susținut că terenul este solicitat în compensare, face parte din domeniul privat al Primăriei și nu a fost revendicat. A pus concluzii de admitere a apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul restituirii suprafețelor S2, S6, S7.1, S7.2, așa cum au fost identificate de expert, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru apelanții pârâți, a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 292. Astfel, la fond instanța a fost învestită cu o acțiune în obligația de a face. Prin raportare la Dispoziția Primarului mun. C, pe care reclamanta nu a înțeles să o conteste, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect. Primarul mun. Cae mis deja o dispoziție la notificarea formulată de reclamantă și ar trebui să emită o nouă dispoziție în situația actuală.
A mai arătat că terenul pe care reclamanta îl solicită în compensare nu face parte din lista cu bunurile ce pot face obiectul compensării, ce este afișată periodic de către Primărie, iar instanțele nu pot face compensare decât cu bunurile afișate de Primărie. A precizat că nu se pot formula cereri de compensare pentru alte terenuri. A pus concluzii de admitere a apelului declarat de pârâți și a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, a arătat că prin dispoziția Primarului s-a dispus decât înaintarea dosarului către Prefectură, nefiind soluționată notificarea pe fond. Reclamanta nu a fost prejudiciată prin această dispoziție și nu avea interesul să o conteste. A solicitat respingerea apelului declarat de pârâți.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
La data de 10 mai 2007,reclamanta chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului C și Primăria Municipiului C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să stabilească faptul că reclamanta este persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii și să dispună restituirea în natură a imobilului, ce a fost situat în C,- 136 (136 bis), nr. nou 138, în măsura în care această restituire mai este posibilă, pentru terenul în suprafață de aproximativ 200.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la stabilirea de măsuri reparatorii în cuantum estimat de 200.000 lei RON pentru diferența de teren până la 405, preluată de stat, precum și la întocmirea documentației necesare acordării măsurilor reparatorii și înaintarea sa către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S- solicitat, de asemenea, în situația în care va exista și acordul Primăriei, măsura compensării, în sensul de a se acorda în compensare o suprafață de teren învecinată cu cea preluată de stat.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare autorilor săi și, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din C,-.
Imobilul în cauză a devenit proprietatea părinților reclamantei prin actul de vânzare nr.970/31 mai 1943, fiind compus din teren în suprafață de 580. din care curți 36.grădină 500 și suprafață construită de 44
Din întregul teren de 580. a fost preluată suprafața de 405, fără plată, în baza Decretului de expropriere nr.1035/24 1965, nepublicat.
Prin certificatul de moștenitor nr.726 din 13 februarie 1968 s-a dezbătut succesiunea autoarei, reclamanta fiind singura moștenitoare care a depus notificare pentru terenul preluat de stat.
Reclamanta mai arată că există posibilitatea de rezolvare a litigiului conform art. 26 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, în sensul că i se poate acorda în compensare un teren de 130. învecinat cu suprafața de 148. a cărei proprietară este, situat la vest de terenul său.
Acest teren face parte din domeniul privat al Primăriei, este situat tot pe-, iar reclamanta l- avut închiriat de la Primărie și l- stăpânit până în anul 2005.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.2 lit. f și, art. 9, art. 10 alin.1, art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată și practica judiciară constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin sentința nr.150 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta, domiciliată în C,-, județul D,în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Primăria Municipiului
S-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru cota de 6/8 din terenul în suprafață de 432 mp situat în C,-.
Au fost obligați pârâții să înainteze dosarul reclamantei către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor -
A fost obligată pârâta către reclamantă în solidar la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că imobilul din C str.- nr.136 a fost proprietatea părinților reclamantei, și, fiind dobândit de aceștia în baza actului de vânzare cumpărare din 29 mai 1943.
La dezbaterea succesiunii autoarei, decedată la 18 iulie 1958, s-a reținut la masa succesorală cota de din terenul de 532,60 mp. și construcțiile de pe acesta, iar ca moștenitori, în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de, și, în calitate de fiice, cu cote de .
Prin Decretul de expropriere nr.1035/1966, a fost expropriată suprafața de 405 mp. în tabelul anexă la decret, la poziția 55 figurând ca proprietari cei 4 moștenitori menționați.
a decedat la 21 iunie 1997, iar din cele 3 descendente, doar reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, ea fiind îndreptățită să invoce drepturile succesorale ale autorului său (5/8 din imobil) dar și dreptul cules din moștenirea mamei ei, predecedată (1/8), având în vedere că, la expropriere, imobilul era deținut în coproprietate.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din legea nr.10/2001, reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege, în limita cotei de 6/8 din imobil, ea nefiind beneficiara dreptului de acrescământ la care se referă dispozițiile art.4 alin.4, dată fiind situația juridică a imobilului la data preluării de către stat.
Referitor la cererea de restituire în natură a imobilului, instanța a apreciat că, îndreptățirea la o cotă parte din bun nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, dar imobilului în litigiu îi sunt incidente dispozițiile art.11 alin.4 din lege, întregul teren ce a aparținut autorilor reclamantei fiind afectat de construcțiile blocurilor și spațiile necesare unei normale folosințe a acestora.
S-a concluzionat că, potrivit normei legale citate, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în despăgubiri, pentru cota de 6/8 din suprafața de teren de 432 mp.
Solicitarea reclamantei, de a i se acorda în compensare o suprafață învecinată cu proprietatea sa, și pe care a deținut-o în baza unui contract de închiriere cu Primăria C, a fost apreciată ca nejustificată, cu motivarea că măsura reparatorie a compensării reprezintă o veritabilă dare în plată, ceea ce implică efectuarea unui act de dispoziție juridică a deținătorului cu privire la un bun din patrimoniul său, astfel că aprecierea asupra oportunității acordării aparține exclusiv deținătorului, titularului dreptului de proprietate, care în speță este unitatea administrativ teritorială.
Chiar art.26 din lege se referă la necesitatea unui acord de voință între persoana îndreptățită și deținător, rațiunea și finalitatea normei respective constând în realizarea unui act juridic bilateral.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamanta și pârâtul Primarul Municipiului
În apelul reclamantei s-a susținut că potrivit situației rezultată din expertiza efectuată în cauză terenurile situate între blocurile de locuințe nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților și deci pot fi restituite în natură.
Exproprierea terenului a constituit o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei și în condițiile în care acesteia nu i s-a acordat o justă despăgubire, dreptul de proprietate garantat de dispozițiile art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, i-a fost încălcat.
În subsidiar, reclamanta a cerut să-i fie atribuit terenul învecinat cu proprietatea sa, situat în str.- nr.136 bis, în suprafață de 144 mp. din măsurători și 130 mp. din acte, chiar dacă nu există acordul Primăriei.
Această suprafață nu a fost solicitată de nici o persoană pentru retrocedare, se află în domeniul privat al Primăriei, are aceeași valoare și aceleași caracteristici urbanistice cu terenul revendicat de reclamantă, iar legea nu impune acordul entității deținătoare pentru ipoteza bunurilor în compensare.
Pârâtul nu a motivat apelul, nu și-a formulat apărări nici la fond și nici în calea de atac exercitată, urmând ca apelul să fie examinat în baza rolului devolutiv, conform art.292 alin.2 Cod pr.civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacată, în raport de criticile formulate, se constată nefondat apelul pârâtului și fondat apelul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Imobilul - teren și construcții din C str. - nr.136 - a aparținut părinților reclamantei, și, care l-au cumpărat prin actul încheiat la 29 mai 1943.
La data exproprierii bunului prin Decretul nr.1035/1966 (expropriere survenită după decesul autoarei ), acesta se afla în coproprietate după cum urmează:, cu cota de 5/8, și, cu cota de 1/8, coproprietarii fiind înscriși în listele anexă la decret.
Notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001 a fost formulată numai de reclamanta, care conform dispozițiilor art.3 alin.1, lit.a și art.4 alin.2 din lege are calitate de persoană îndreptățită, cu privire la cota de 6/8, respectiv 5/8 reprezentând drepturile succesorale culese de pe urma autorului, decedat la 21 iunie 1997 și 1/8 dreptul propriu deținut în patrimoniu de reclamantă la momentul preluării imobilului.
Din terenul de 432 mp. deținut în proprietate la data exproprierii, suprafața corespunzătoare cotei de 6/8 ce revine reclamantei, este de 324 mp, cu privire la care aceasta a cerut restituirea în natură sau, în subsidiar, atribuirea în compensare a terenului aflat în vecinătatea celui preluat abuziv.
actuală a terenului, așa cum rezultă din constatările expertizei efectuată în cauză, nu permite restituirea în natură, conform art.11 alin.1 din Legea nr.10/2001, suprafața expropriată fiind ocupată de construcțiile blocurilor de locuințe, căi de acces, spații verzi și parcări, identificate în schița anexă la raportul de expertiză, ceea ce atrage incidența prevederilor art.11 alin.3 din lege, text care exceptează de la restituirea în natură suprafețele afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.
Greșit a apreciat instanța de fond că reclamanta nu poate beneficia de teren în compensare, considerând că deținătorul bunului este singurul în măsură a dispune în acest sens și că prevederile din art.26 implică existența acordului de voință între persoana îndreptățită și deținător.
Conform dispozițiilor art.26 alin.1 din legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Din redactarea textului rezultă că deținătorul imobilului sau entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, nu latitudinea de a acorda în compensare alte bunuri sau servicii persoanei îndreptățite, și numai în lipsa acordului acesteia sau în cazul imposibilității aplicării măsurii reparatorii prin compensare, propune acordarea de despăgubiri.
Legea nu conferă deținătorului imobilului competența de a aprecia asupra oportunității acordării bunurilor sau serviciilor în compensare, ci îl obligă la o astfel de măsură, prioritar față de cea a despăgubirilor, persoana îndreptățită fiind singura căreia legiuitorul îi recunoaște facultatea de a-și exprima sau nu acordul pentru astfel de măsuri reparatorii.
Tribunalul a interpretat eronat dispozițiile art.26, concluzionând că este necesar un acord de voință al părților pentru stabilirea măsurilor compensatorii, atâta timp cât legea le condiționează numai de consimțământul persoanei îndreptățite, obligând, corelativ, persoana deținătoare la această măsură reparatorie.
Expertiza efectuată de expert a stabilit că alăturat proprietății reclamantei, pe str. - nr.138, se află o suprafață de 144 mp, cu următoarele învecinări: N - strada - -, E -, S - domeniu public, V -, teren liber, pe care anterior reclamanta l-a deținut în baza unui contract de închiriere cu Primăria.
Cu adresa nr.58187/22.04.2008, Primăria Caf ăcut cunoscut instanței că terenul de la adresa menționată figurează în acte cu suprafața de 130 mp. și aparține domeniului privat al municipiului, conform Hotărârii Consiliului Local nr.552/2007, poziția 956, iar din adresa nr.76506/29.05.2008 (fila 116) rezultă că terenul nu a făcut obiectul vreunei cereri de restituire în baza Legii nr.10/2001 sau a legii nr.247/2005.
În consecință, suprafața de 130 mp, care este înscrisă în evidențele domeniului privat al Primăriei, poate face obiectul atribuirii prin compensare, în condițiile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Față de considerentele expuse, se apreciază întemeiat apelul reclamantei și urmează ca în baza art.296 Cod pr.civilă să fie admis, să se schimbe sentința, în sensul obligării pârâtului de a atribui reclamantei în compensare, terenul de 130 mp. situat în C str.- nr.138.
Se va constata că pentru diferența de teren de 194 mp. reclamanta este îndreptățită la despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Apelul declarat de pârât va fi respins, cu obligarea, conform art.274 Cod pr.civilă, la 800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPILUI C împotriva sentinței civile nr. 150 din 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Admite apelul declarat de reclamanta, cu domiciliul în C,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 150 din 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Schimbă sentința în sensul că obligă pârâtele să-i atribuie reclamantei, în compensare, terenul de 130 mp. situat în C-.
Constată că pentru diferența de teren de 194 mp. reclamanta este îndreptățită la despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pârâtele la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.5 ex
16.12.2007
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț
