Speta Legea 10/2001. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.41/A/2010
Ședința publică din 19 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitoș
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de către pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și MUNICIPIUL C-N, împotriva sentinței civile nr. 626 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimații, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 februarie 2010, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat, întâmpinare prin care solicită respingerea apelurilor ca fiind nefondate.
Curtea, pune în discuția reprezentantei reclamantului intimat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată prin motivele de apel.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea excepției de necompetență materială dedusă judecății ca nefondată, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea, în ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, se va pronunța odată cu fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar extrase de pe hotărâriile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea apelului ca fiind nefondat pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 1000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 626 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Clujs -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al municipiului C-N și Statul R prin Consiliul Local al municipiului C-N și în consecință s-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acești pârâți.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților Primarul municipiului C-N, Municipiul C-N, și în consecință:
S-a anulat Dispoziția nr. 210 din 19.01.2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-
A fost menținută Dispoziția de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 2438 din 17.07.2006 emisă de același pârât prin care s-a propus acordarea în favoarea reclamantului de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul casă și teren, situat în mun. C-N,-, jud. C, despăgubirile fiind evaluate la suma de 180.000 euro, echivalentul sumei de la cursul BNR din 16.04.2007.
Au fost obligați pârâții Primarul municipiului C-N, Municipiul C-N la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 15.10.2009, tribunalul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul R prin Consiliul Local al municipiului C-
Cu privire la cele două excepții, privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului C-N și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului C-N, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă dedusă judecății, reclamantul a înțeles să atace Dispoziția nr. 210 din 19.01.2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-N, în soluționarea notificării înregistrate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care acesta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. C-N,-, jud.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele, construcții și terenuri, preluate în mod abuziv, vor fi restituite persoanei îndreptățite prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Pentru situația imobilului din prezentul litigiu, calitatea de unitate deținătoare aparține unității administrativ-teritoriale iar potrivit textului art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, primarul este cel care emite dispoziția privind soluționarea notificării, astfel că reclamantul justifică calitatea procesuală pasivă doar față de pârâții Primarul municipiului C-N și Municipiul C-
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ. și art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al municipiului C-N și Statul R prin Consiliul Local al municipiului C-N și în consecință a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acești pârâți.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 210 din 19.01.2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-N s-a revocat Dispoziția de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 2438 din 17.07.2006 emisă inițial de același pârât prin care s-a propus acordarea în favoarea reclamantului de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul casă și teren, situat în mun. C-N,-, jud. C, cu consecința respingerii notificării înregistrată de reclamant sub nr. 2438 din 08.11.2001 la Biroul executorului judecătoresc, ce a format obiectul dosarului intern nr. 2607.
Dispoziția de propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 2438 din 17.07.2006 emisă inițial de pârât prin care s-a propus acordarea în favoarea reclamantului de despăgubiri, nu a fost atacată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel că dosarul reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în vederea calculării despăgubirilor cuvenite și plății acestora în favoarea reclamantului.
În fața Comisiei Centrale s-a întocmit un raport de evaluare în ceea ce privește imobilul situat în mun. C-N,-, jud. C, de către Turism L, despăgubirile fiind evaluate la suma de 180.000 euro, echivalentul sumei de la cursul BNR din 16.04.2007.
Ulterior întocmirii raportului de evaluare și înainte de achitarea efectivă a despăgubirilor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a restituit, cu adresa nr. 27513/CC/19.07.2007, dosarul unității deținătoare în vederea reanalizării notificării motivat de faptul că reclamantul nu face dovada proprietății cu privire la teren întrucât actul pe care își întemeiază calitatea de proprietar este nul absolut pentru lipsa formei autentice, și mai mult decât atât transferul dreptului de proprietate trebuia în accepțiunea Decretului-lege nr. 115/1938 operat în cartea funciară, înscrierea având efect constitutiv de drepturi. În ceea ce privește construcțiile s-a arătat că reclamantul trebuie să depună acte care să ateste dreptul său de proprietate, având în vedere faptul că actul sub semnătură privată, existent la dosar cu privire la teren, deși să facă dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor, nu face nici o referire la acestea.
Ca urmare a acestei solicitări Primarul municipiului C-N a emis dispoziția de revocare a dispoziției inițiale de soluționare a notificării, contestată în prezenta acțiune.
Dispoziția nr. 210 din 19.01.2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-N a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, astfel că aceasta a fost anulată, cu consecința menținerii dispoziției inițiale nr. 2438 din 17.07.2006.
Mai întâi este de menționat faptul că Dispoziția nr. 2438 din 17.07.2006 nu a fost atacată, astfel că după expirarea termenului legal de atacare, aceasta a intrat în circuitul civil producând efecte juridice, calificarea juridică a dispoziției de propunere privind acordarea de despăgubiri fiind similară celei prin care se dispune restituirea în natură a imobilului și ale cărei caractere juridice rezultă din economia dispozițiilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată. Ca atare, primarul nu mai poate reveni asupra măsurii luate inițial și să emită o nouă dispoziție prin care să o revoce pe cea emisă inițial.
Pe de altă parte reclamantul face dovada proprietății asupra imobilului din litigiu astfel că el este persoană îndreptățită, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de Stat în mod abuziv.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive" iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Textul legal citat instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei de la care s-a preluat imobilul, prin derogare de la dreptul comun, în scopul facilitării probațiunii pentru acele situații în care persoana îndreptățită nu deține acte cu care să facă, în afară de orice îndoială, dovada proprietății.
Prezumția are un caracter relativ și produce efecte până la proba contrară, ori o atare probă nu s-a produs în cauză astfel că, în ceea cel privește pe reclamant, își găsește pe deplin aplicare prezumția legală.
Astfel cu privire la imobilul expropriat situat în mun. C-N,-, jud. C, constând din teren în suprafață de 560. și construcții având suprafața construită de 136,50. și suprafața utilă de 118,80. figurează la poziția 63 din anexa la decretul de expropriere și în procesul verbal din data de 16.05.1981 reclamantul împreună cu.
Prin urmare, în favoarea reclamantului operează prezumția instituită prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, prezumție întărită și prin împrejurarea că reclamantul deține un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren, încheiat la data de 11.08.1965 cu proprietarul de carte funciară, act care chiar dacă nu este de a transfera proprietatea asupra imobilului a creat în persoana reclamantului calitatea de creditor al unei astfel de obligații, dreptul său de creanță putând fi valorificat pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte astfel cum rezultă din anexa la decretul de expropriere de la reclamant s-a preluat odată cu terenul și construcțiile existente, despre care reclamantul a susținut că le-a edificat anterior preluării fără forme legale, susținerile sale fiind confirmate prin Procesul-verbal de contravenție nr. 171/14.08.1969 și din încheierea nr. 171/14.08.1969 emisă de Consiliul Popular C, prin care a fost sancționat contravențional.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 raportat la art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, tribunalul a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții municipiul C-N și Primarul mun. C-N, solicitarea și considerentele pe care se întemeiază ambele căi de atac fiind identice.
Ambii pârâți au solicitat în principal anularea sentinței, iar în subsidiar schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelurilor declarate, ambii pârâți au invocat următoarele:
Ambii pârâți au invocat excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului Cluj în soluționarea cauzei.
În susținerea acestei excepții pârâții au arătat că dispoziția contestată s-a emis în scopul revocării unei dispoziții anterioare, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 215/2001.
Acestei dispoziții nu îi este aplicabil regimul derogator prev. de Legea nr.10/2001, ci regimul stabilit de Legea nr. 554/2004, consecința fiind aceea că instanța competentă în soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției nr. 210/2009 a Primarului mun. C-N este cea de contencios administrativ.
Revocarea dispoziției inițiale nr. 2438/17.07.2006 prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile legii, s-a produs ca urmare a restituirii dosarului de către Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, cu mențiunea de a reanaliza notificarea, întrucât reclamantul nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului revendicat.
În urma reanalizării dosarului format în urma depunerii notificării de către reclamant, s-a constatat că într-adevăr, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat în baza Legii nr.10/2001, întrucât actul pe care își întemeiază calitatea de proprietar asupra terenului este nul.
În ce privește construcția edificată de petent, nici cu privire la aceasta nu au fost depuse acte din care să rezulte dovada dreptului de proprietate.
Dispoziția revocată chiar dacă a intrat în circuitul civil, nu a produs efecte juridice, iar potrivit disp. art. 25.7 din HG nr. 250/2007 până la efectuarea "formalităților de publicitate imobiliară", dispoziția de recunoaștere a dreptului de proprietate a notificatorului asupra imobilului în litigiu poate fi revocată de entitatea care a dispus-
Apelanții arată că prin asimilarea acestei dispoziții legale cu situația din speță, acestea sunt aplicabile, întrucât decizia de despăgubiri nu a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, despăgubirile nefiind încasate.
Dacă în situația restituirii în natură opozabilitatea față de terți se realizează prin publicitate imobiliară, în situația propunerii de despăgubiri, publicitatea față de terți se realizează prin emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și încasarea efectivă a acestora, în caz contrar, dispoziția de propunere de acordare a despăgubirilor rămânând doar la acest stadiu, de propunere.
Prin întâmpinarea formulată ( 15-17), intimatul a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, atât sub aspectul excepției necompetenței materiale a Secției civile a tribunalului, cât și pe fond.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului Cluj, întemeiată pe argumentul conform căruia dispoziția contestată a fost emisă în baza exercitării atribuțiilor prev. de Legea nr. 215/2001, aceasta nu este întemeiată.
Într-adevăr, dispoziția nr. 210/19.01.2009 emisă de Primarul mun. C-N, conține două puncte: cel privind revocarea dispoziției nr. 2438/17.07.2006 și cel privind soluționarea notificării formulată de reclamantul pentru imobilul casă și teren situat în mun. C-N,-.
Împrejurarea că una dintre dispoziții vizează revocarea actului emis anterior - dispoziția nr. 2438/17.07.2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 petentului, pentru imobilul arătat anterior - nu atrage competența soluționării contestației de către instanța de contencios administrativ.
Aceasta întrucât prin aceeași dispoziție ce face obiectul contestației se soluționează pe fond notificarea, în sensul respingerii pe considerentul că revendicatorul nu face dovada calității de proprietar al imobilului revendicat.
Această modalitate de soluționare a notificării pe fondul său, atrage competența materială de judecare a contestației formulate împotriva dispoziției reglementată de legea specială în materia regimului de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv sau fără titlu, adică art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, respectiv Secția civilă a Tribunalului Cluj.
Această instanță este de fapt menționată ca fiind cea la care dispoziția poate fi contestată, chiar în punctul 3 al actului ce face obiectul prezentei judecăți - dispoziția nr. 210/19.01.2009 a Primarului mun. C-
În ce privește criticile invocate pe fondul cauzei, nici acestea nu sunt întemeiate.
Pârâții invocă faptul că revocarea dispoziției inițiale s-a făcut în urma restituirii dosarului de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu mențiunea de a reanaliza notificarea, întrucât petentul nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
În ce privește procedura revocării dispoziției inițiale prin care s-a propus acordarea despăgubirilor, așa cum corect reținut prima instanță, aceasta este nelegală.
Dispoziția nr. 210/19.01.2009, emisă de pârât, prin care se revocă dispoziția nr. 2438/17.07.2006, curtea constată că aceasta este nelegală și nu produce efecte, deoarece pârâtul nu mai putea emite încă o decizie în soluționarea aceleași notificări atâta timp cât prima decizie încă își produce efectele. Aceste efecte se produc până la anularea deciziei de către instanță în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului ". O dispoziție mai poate înceta să producă efectele în cazul prevăzut de art. 25 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, anume când în cazul restituirii în natură persoana îndreptățită nu a pus în executare decizia de restituire în natură în termen de 3 ani de la data primirii ei, dar această ipoteză nu este incidentă în cauză.
Ori, cât timp prin decizia nr. 2438/17.07.2006 se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru imobilul revendicat, casă și teren, situat în-, în favoarea lui este evident că este incidentă doar procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă este emis de o autoritate publică, pentru cenzurarea legalității dispoziției se prevede o procedură specială prin care actul poate fi atacat, anume cea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, iar nu cea prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Prin urmare deciziei sau dispoziției emise în condițiile Legii nr. 10/2001 nu îi sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nefiind posibilă revocarea sa în nici o situație.
O dispoziție nu poate fi revocată dat fiind că s-ar putea naște nenumărate situații nelegale și contradictorii, susceptibile să afecteze stabilitatea raporturilor civile. În concluzie, pentru soluționarea unei notificări se poate emite doar o singură decizie/dispoziție, oricare ar fi soluția, de admitere sau respingere.
Acolo unde legiuitorul a dorit, a prevăzut în mod expres posibilitatea revocării actului emis în procedura de retrocedare, cum este cazul prevăzut de art. 27 alin. 22din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 247/2005. Aceste dispoziții însă, pe de o parte nici nu sunt incidente în cauză, iar pe de altă parte, normele de aplicare a unei legi nu pot adăuga dispoziții suplimentare celor prevăzute în conținutul actului normativ în aplicarea căruia sunt date, întrucât acestea sunt probate printr-o hotărâre de guvern care are o putere normativă inferioară legii.
În concluzie, o dispoziție nu mai poate fi revocată în nici o ipoteză odată ce a fost emisă, singurul mod de cenzură fiind cel dedus instanței de judecată, procedura fiind exclusivă.
Prin urmare, decizia nr. 210/19.01.2009, care a revocat decizia nr. 2438/17.07.2006 nu produce nici un efect dat fiind că dacă am accepta că produce efecte s-ar ajunge la situația în care pârâtul poate emite multiple decizii cu varii soluții asupra notificării care vor fi atacate și nu se mai poate decela care produc efecte sau care dintre soluțiile instanțelor judecătorești trebuie luate în considerare în procedura plângerii cu privire la multiplele, prezumtive, decizii/dispoziții.
De altfel nu există nici un criteriu după care să se aprecieze când emitentul poate să revoce decizia/dispoziția sau când poate emite două sau mai multe dispoziții/decizii. Neexistând aceste criterii intrăm în domeniul arbitrariului.
Motivul vizând aplicarea prin similitudine a disp. art. 25 pct. 7 din HG nr. 250/2007 nu este fondat.
O astfel de similitudine nu este posibilă, întrucât dispoziția invocată face referire strict la dispozițiile prin care se propune restituirea în natură a unui imobil revendicat în temeiul Legii nr.10/2001, or, în speță, prin dispoziția revocată se propune acordarea de despăgubiri.
Similitudinea în astfel de situații nu este admisibilă, dispoziția fiind de strictă interpretare și aplicabilitate.
Între propunerea de restituire în natură, urmată de îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară pentru opozabilitatea față de terți și propunerea de acordare de despăgubiri urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și încasarea efectivă a acestora, nu poate exista nici o similitudine.
Dreptul de proprietate asupra unui imobil supus publicității imobiliare este opozabil terților, pe când încasarea unor despăgubiri nu are nici un efect de opozabilitate față de terțe persoane, fiind un aspect care îl privește strict pe creditorul sumei reprezentând despăgubiri.
În ce privește critica vizând împrejurarea că reclamantul nu face dovada calității de proprietar asupra imobilului revendicat, întrucât asupra terenului nu este intabulat, iar asupra construcției nu a depus actele din care să rezulte dreptul său de proprietate, nici aceasta nu este fondată.
În anexa Decretului de expropriere nr. 100/1981 poziția 63 și în procesul verbal de evaluare imobilelor expropriate ( 78, 80 dosar fond), reclamantul și soția sa figurează ca fiind persoanele de la care s-a expropriat imobilul situat în C-N,-, construcție și teren în suprafață de 560 mp.
Art. 24 alin. 2 din Legea nr.10/2001 prevede în mod expres că în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Reiese că însuși actul normativ care reglementează regimul imobilelor de natura celui în litigiu, a consacrat o prevedere expresă în sensul că una din modalitățile prin care se poate face dovada dreptului de proprietate, este aceea a actului de preluare abuzivă sau de punere în executare a acestei măsuri, dacă unul din acestea menționează numele revendicatorului ca fiind persoana de la care s-a făcut preluarea.
În speță, reclamantul se încadrează perfect în această dispoziție legală, el și soția sa fiind menționați în anexa decretului de expropriere ca fiind persoanele de la care s-a preluat imobilul.
În plus, nu numai că prezumția legală nu a fost răsturnată prin proba contrară, dar reclamantul a prezentat și antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul CF ( 9 dosar fond).
Reiese că și în urma reanalizării dosarului restituit de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, concluzia la care trebuia să ajungă emitentul dispoziției era în sensul că autorul notificării a făcut dovada dreptului de proprietate prin prisma cerințelor legale.
Pentru toate aceste considerente, curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, motivele invocate de către pârâții apelanți nefondate, astfel încât în baza art. 296 Cod proc.civ. va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. apelanții vor fi obligați să plătească intimatului, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat ( 22).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții Municipiul C-N și Primarul municipiului C-N împotriva sentinței civile nr. 626 din 15.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții apelanți să plătească intimatului, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- --- - - -
Red. dact. GC
7 ex/9.03.2010
Jud.primă instanță:
Președinte:Marta Carmen VitoșJudecători:Marta Carmen Vitoș, Ioan Daniel Chiș
