Speta Legea 10/2001. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (1737/2009)
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 459
Ședința publică de la 05.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
GREFIER: I -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 514 din 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta - contestatoare personal, lipsind intimata - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul formulat de apelanta - contestatoare este scutit de plata taxei judiciare de timbru, cât și faptul că apelul nu este motivat.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 11.09.2009, intimata - pârâtă a depus cerere de comunicare a motivelor de apel formulate de apelanta - contestatoare.
Curtea procedează la legitimarea apelantei - contestatoare cu CI seria - nr. - CNP - eliberată de SPCLEP Pitești la data de 06.06.2007.
Apelanta - contestatoare personal, la interpelarea Curții, învederează că nu a avut cunoștință de faptul că la acest termen de judecată avea obligația depunerii motivelor de apel, dar înțelege să renunțe la judecarea apelului, așa încât nu va mai motiva apelul formulat.
Curtea, având în vedere cele menționate de apelanta - contestatoare, dată fiind împrejurarea că motivele de apel nu au fost formulate în scris, până la acest termen de judecată, apreciat a fi prima zi de înfățișare și întrucât nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, astfel încât nici apelanta nu poate invoca propria turpitudine, cu privire la nemotivarea apelului declarat, va constata decăderea apelantei - contestatoare, din dreptul de a formula motivele de apel, conform art. 287 al. 1 pct. 3 și al. 2 Cod procedură civilă, așa încât potrivit art. 292 al. 2 Cod procedură civilă, judecata se va realiza pe baza celor invocate în fața primei instanțe.
Apelanta - contestatoare precizează că de fapt, nu dorește să renunțe la judecata apelului, ci doar lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a sa. Arată în continuare că nu are alte probe sau cereri de formulat.
Constatând faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat și împrejurarea că apelanta nu înțelege de fapt, să renunțe la judecata prezentului apel, acordă cuvântul în dezbaterea sa.
Apelanta - contestatoare solicită admiterea apelului, cât și acordarea cheltuielilor de judecată, în măsura în care sunt dovedite.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. 254 din 1.09.2008, emise de intimata AVAS, solicitând anularea deciziei și obligarea AVAS de a da o decizie prin care să se stabilească despăgubirile la care este îndreptățită conform notificării formulate, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, s-a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, a fost depusă la Primăria Pitești, notificarea nr. 443/2001.
Dosarul format în urma acestei notificări a fost trimis spre competentă soluționare de Primăria Pitești, la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), unde a fost înregistrat sub nr. DJ 2/1525/22.04.2005.
Contestatoarea a arătat că decizia emisă de AVAS este motivată doar în drept, astfel încât nu cunoaște la care dintre situațiile enumerate la art. 8 din Legea nr. 10/2001, s-au referit funcționarii AVAS, învederând că proprietățile la care se referă notificarea nr. 443/2001 nu sunt terenuri extravilane și nici nu sunt imobile care să fi aparținut cultelor religioase, minorităților naționale sau patrimoniului sindical.
Prin Sentința civilă nr. 514/08.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din adresa nr. 8782/02.07.2008, emisă de Primăria Comunei, rezultă că imobilul teren a fost înscris în și ulterior a fost expropriat de la fostul CAP, la data preluării fiind amplasat pe raza administrativă a comunei.
De asemenea, din adresele atașate la fila 100 dosar, rezultă că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 961/1967, iar ulterior construcția a fost demolată.
Totodată, din adeverința nr. 20144/27.03.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești (fila 18 dosar), rezultă că autorul notificatoarei, (conform certificatului de moștenitor nr. 881/27.06.1995, emis de fostul notariat de Stat Județean al Județului A - fila 42 dosar) a figurat cu rol agricol în Pitești,-.
În consecință, Tribunalul a reținut că situația juridică a terenului reținută de intimată (cooperativizarea imobilului și preluarea lui de la CAP) este corectă, având în vedere, pe de o parte, înscrisurile menționate anterior, iar, pe de altă parte, faptul că relațiile comunicate cu adresa 18478/2009 (fila 158 dosar), conform cărora Primăria Municipiului Pitești comunică faptul că nu deține înscrisuri din care să reiasă că terenul notificat a făcut parte din perimetrul CAP, nu se coroborează cu celelalte probe.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 8.1 din Legea nr. 10/2001, republicată, se prevede că"Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completări le ulterioare".
Totodată, conform nr.HG 250/2007,"8.1. Nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților (inclusiv terenurile aflate în extravilanul localităților și evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale), indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării, și nici terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completări le ulterioare. 8.2. În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din titlul 1 din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare."
În raport de aceste dispoziții legale și de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile art. V alin.1 si 2, Titlul 1 al Legii nr. 247/2005"Notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu. se vor înainta în vederea soluționării în termen de 60 zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 republicată. "și a respins așadar, contestația.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, contestatoarea a formulat apel, fără însă a-l motiva.
Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare, conform art. 289 alin. 2 Cod de procedură civilă.
În apel, nu au fost administrate probe noi, potrivit art. 292 alin. 2 și art. 295 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 282 și urm. Cod de procedură civilă.
Verificând decizia apelată, prin prisma criticilor invocate, Curtea apreciază că apelul prezent este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul contestației formulate, apelanta critică decizia administrativă,sub un prim aspect, prin prisma nemotivării situației aferente articolului 8 din Legea nr. 10/2001, invocat de intimată.
Curtea constată în urma analizei actului administrativ, că în decizia contestată, în partea considerentelor, s-a precizat situația aferentă art. 8 din Legea nr. 10/2001, respectiv aceea a incidenței legilor funciare, ca urmare a faptului că "imobilul a fost cooperativizat și preluat de la fostul ".
Or, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "Nu intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Este evident așadar, că intimata a reliefat în cuprinsul deciziei administrative, ipoteza articolului pe care a avut-o în vedere, respectiv cea enunțată în alineatul 1 teza secundă.
Sub un al doilea aspect, contestatoarea a arătat că imobilul nu este teren extravilan.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată la fel ca și tribunalul, împrejurarea că terenul care a fost solicitat prin notificare, identificat a fi în prezent, în-, Pitești, a fost unul arabil, atât la momentul preluării sale de către agricolă de producție cât și mai apoi, în baza Decretului de expropriere nr. 961/1967, de către stat.
Curtea constată faptul că preluarea abuzivă a acestui imobil, de la autorul contestatoarei, s-a realizat prin cooperativizare. Ca urmare, exproprierea imobilului în continuare, prin trecerea imobilului din patrimoniul cooperativei agricole, în cel al statului, pentru edificarea de obiective industriale, rămâne fără incidență.
Din cuprinsul tuturor actelor de vânzare - cumpărare depuse la dosar în copie, rezultă că întreg terenul dobândit de către autorul apelantei, a fost arabil, contractele de vânzare - cumpărare existente la filele 19 - 90 dosar fond, atestând achiziționarea unor loturi de teren obținute prin împroprietărire în 1931 sau în baza legii agrare din 1921, menționându-se în cuprinsul unora chiar expres: teren arabil, teren rural.
Caracterul arabil al terenului, este confirmat și de evidențele agricole: potrivit adeverinței nr. 20144 din 27 martie 2008, Primăria Municipiului Pitești comunică faptul că autorul a deținut la adresa indicată,-, rol agricol, cu menționarea de teren arabil și alte terenuri (referindu-se la curți și clădiri). Din partea finală a adeverinței, rezultă faptul că toate parcelele aferente terenului său, au fost arabile și au fost trecute în
Nu mai puțin, spre aceeași concluzie, a caracterului arabil și deci supus legilor funciare, al imobilului în litigiu, conduce și adresa nr. 8785 din 02 iulie 2008 Primăriei comunei, din care rezultă că imobilul a fost mai întâi cooperativizat (fila 17 dosar fond).
Contestatoarea - apelantă a contestat cooperativizarea prealabilă, făcând trimitere la adresa nr. 18478 din 25 martie 2009 (fila 158 dosar fond), înscris din care rezultă că Primăria Municipiului Pitești atestă faptul că nu deține înscrisuri sau alte documente din care să reiasă că terenul ar face parte din perimetrul.
Tribunalul a apreciat corect, în baza principiului coroborării probelor administrate, că această probă nu se coroborează cu ansamblul celorlalte administrate, anterior enunțate, care conduc la o concluzie contrară.
Chiar dacă am aprecia, cu ignorarea tuturor acestor probe evidențiate anterior, că exproprierea nu a fost precedată de cooperativizare, astfel cum ar rezulta din cuprinsul adreselor nr. 1125 din 20 noiembrie 1968 Consiliului Popular al Municipiului Pitești (fila 95 doar fond) și nr. 159 din 21 decembrie 1967 al Combinatului de Articole Tehnice din - Pitești (fila 96 dosar fond),acest fapt nu ar fi de natură să înlăture caracterul arabil al imobilului, astfel cum a fost el stabilit prin probele anterior dezvoltate, caracter care atrage incidența Legii nr. 18/1991 și celorlalte legi privind proprietatea funciară.
De altfel, înseși demersurile anterioare ale contestatoarei s-au axat pe prevederile legilor speciale funciare menționate, potrivit conținutul adresei nr. 8782 din 02 iulie 2008 Primăriei comunei (fila 17 dosar fond) și al adeverinței nr. 40 din 13 ianuarie 1992 Comisiei Comunale (fila 92 dosar fond).
Împrejurarea că pe acest teren arabil, a fost edificată și o construcție - casă de locuit, nu atrage neincidența legilor funciare speciale, deoarece acestea includ în domeniul lor de aplicare, și aceste imobile-construcții, laolaltă cu terenul aferent lor, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor acestor legi: în acest sens, art. 23 alin. 2 din Lege nr. 18/1991 conform căruia:"Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în agricolă de producție" sau art. 24 din aceeași lege, conform căruia: "(1)Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
(1^1) Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.
(2) proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri".
Așadar, regimul juridic al acestor imobile - construcții sau terenuri, componente ale unuia singur, este și trebuie să fie unul unitar.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 modificată,"(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
(2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite".
Stabilind caracterul arabil al imobilului obiect al notificării, Curtea apreciază în consecință, incidența regimului juridic al legilor funciare, potrivit tezei secunde a art. 8 din Legea 10/2001:"(1) Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Concomitent, art. V alin. 2 din Legea nr. 247/2005 impune:"(1) Notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploataților agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru terenurile prevăzute laart. 8alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată".
Cum în baza probatoriului administrat, s-a concluzionat în sensul că imobilul în litigiu, este un imobil arabil, preluat de agricolă, fapt care atrage incidența regimului juridic al legilor funciare, rezultă așadar, incidența tezei secunde a alineatului prim al art.8 din Legea nr. 10/2001. În consecință, în mod corect a fost declinată în virtutea art. V alin. 2 din Legea nr. 247/2005, competența materială de soluționare a notificării, către Primăria Municipiului B, evident Comisia înființată în baza Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, hotărârea primei instanțe fiind așadar, una legală și temeinică.
În consecință, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge prezentul apel, ca nefondat. Conform art. 274 Cod procedură civilă, constată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul formulat de apelanta-contestatoare, domiciliată în Pitești, str. -, --7,. A,.30, județ A, împotriva Sentinței civile nr.514/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - I -
Red. /20.10.2009
Tehnodact. / 4 ex./04.11.2009/
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena