Speta Legea 10/2001. Decizia 488/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 488R
Ședința publică de la 20 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți -., G și -. - împotriva sentinței civile nr. 632/02.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin PREȘEDINTELE COMISIEI și INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B reprezentată prin PREFECTUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții - reclamanți -., G și -. - prin avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. 87179/18.11.2008, lipsind intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin PREȘEDINTELE COMISIEI și INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B reprezentată prin PREFECTUL MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenții - reclamanți nu au depus timbru judiciar și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși au fost citați cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. De asemenea, se învederează instanței că intimatul pârât STATUL ROMÂN reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin PREȘEDINTELE COMISIEI a depus la data de 19.11.2008, prin serviciul registratură, concluzii scrise și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul recurenților - reclamanți -., G și -. - depune chitanța CEC seria - nr. -/19.11.2008, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul recurenților - reclamanți -., G și -. - învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurenților - reclamanți -., G și -. - solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 632/02.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV- Civilă, în dosarul nr-, modificarea hotărârii recurate, în sensul stabilirii competenței de soluționare a capetelor de cerere 2 și 3 din cererea de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București. Continuând, arată că referitor la competența materială a secției civile a Tribunalului București de a judeca petitul 2 al cererii de chemare în judecată, instanța de fond a considerat în mod eronat că sunt aplicabile dispozițiile art.19 din titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cu privire la competența secției civile a Tribunalului București de a se pronunța asupra pretențiilor ridicate prin petitul 3 al cererii de chemare în judecată, arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art.17 Cod procedură civilă. De asemenea, arată că, în opinia sa, Tribunalul București era competent să judece toate capetele de cerere. Depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține în pronunțare cererea de recurs formulată de recurenții - reclamanți -., G și -. - împotriva sentinței civile nr. 632/02.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin PREȘEDINTELE COMISIEI și INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B reprezentată prin PREFECTUL MUNICIPIULUI
CURTEA,
Asupra recursului, constata următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 28.11.2007, reclamanții, G, -- au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, solicitând restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în B, str. -, nr. 10, sector 1, precum și a terenului în suprafață de 354 mp și situat la aceeași adresă și a garajului care nu au fost înstrăinate în temeiul legii nr. 112/1995; obligarea la acordarea de despăgubiri pentru apartamentele din imobilul situat în B, str. -, nr. 10, sector 1, precum și a terenului aferent și situat la aceeași adresă, care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 23.208 din 22.07.1927 și transcris sub nr. 11.737 din data de 22.07.1927, astfel cum a fost modificat prin actul autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 39.524 din 12.11.1928, autorul lor, a cumpărat o suprafață de teren de 354 mp, ce se află pe strada -.
Ulterior, pe acest teren s-a construit de către un imobil compus din 4 apartamente - acest lucru rezultă atât din adresa nr. - din 05 aprilie 1995 emisă de Ministerul d e Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului - Serviciul Arhive Centrale Economice, cât și din adresa nr. CM/11946 din 08.06.2001 eliberată de Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, în care se arată faptul că dl. figurează cu 4 apartamente naționalizate în B, str. -, nr. 10.
La data de 20.04.1950, prin Decretul nr. 92/1950, imobilul compus din teren în suprafață de 354 mp, precum și construcția edificată pe acest teren, compusă din patru apartamente, toate proprietatea lui, a fost naționalizat de către statul român.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a lui, prin mandatar dl., a depus la Primăria Municipiului B, prin executor judecătoresc, o notificare prin care solicita a i se restitui în natură imobilul, înregistrată sub nr. 382 din data de 29.05.2001, ce face obiectul dosarului nr.2411/30.05.2001 aflat pe rolul Primăriei Municipiului B.
Deși înregistrată încă din anul 2001, când au fost anexate și actele doveditoare, Primăria Municipiului B nu a răspuns până în prezent notificării, deși au trecut mai mult de 6 ani de la data depunerii acesteia.
În prezent, așa cum rezultă din adresa nr. CM/11946 din 08.06.2001, doar două apartamente, precum și garajul nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât ar mai putea fi restituite în natură.
Reclamanții au arătat că imobilul cade sub incidența dispozițiilor Legii 10/2001, iar ei au calitate de persoane îndreptățite, conform art. 1 alin. 1 și 2 din Lege si art. 2 alin. lit. a din Lege, întrucât imobilul, proprietatea domnului, a fost naționalizat de către statul român la data de 20.04.1950, prin Decretul nr. 92/1950, iar din adresa de rol fiscal nr. 9701/03.12.2001 emisă de Biroul Evidență și Arhivă din cadrul sector 1 B rezulta că la acest imobil figurează ca titular de rol fiscal " C și ".
Totodată, conform act. 3 alin. 1 lit. a din Lege, sunt considerate persoane îndreptățite la restituire "persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora", iar art. 4 alin. 2 din Lege prevede faptul că "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite".
Astfel, proprietar al imobilului la data preluării acestuia în mod abuziv era dl.; conform certificatului de moștenitor nr. 220/1968 (unul dintre moștenitorii domnului, decedat la data de 10.04.1958, cu ultimul domiciliu în str. -, 11f. 10, fost doamna, în calitate de soție; la rândul acesteia, doamna, decedată la data de 04.01.1991, cu ultimul domiciliu în str. -, nr. 10, avut ca și moștenitor, conform de calitate de moștenitor nr. 35/24.04.2001, pe doamna, care a formulat notificare; la data de 22.12.2001, a decedat, moștenitorii acesteia fiind reclamanții - -., G și - -. --.
De asemenea, reclamanții au mai arătat faptul că, în conformitate cu dispozițiile alin. 4 al art. 4 din Lege, de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută de lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus cererea de restituire în termen, iar conform actului normativ de preluare - Decretul 92/1950 - la poziția 7237 figurează ca proprietar a patru apartamente situate în strada -, 10, autorul lor -.
Reclamanții au susținut că au dreptul la restituirea în natură a unora dintre apartamentele și dependințele ce compun imobilul și a terenului aferent conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 si art. 7 alin. 1 din lege; cu privire la apartamentele și la cota de teren de sub imobil aferentă acestora ce s-au înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, art. 20 alin. 2 din lege prevede că urmează a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a acestora (pentru aceste bunuri, se consideră că instanța de judecată trebuie să dispună obligarea instituțiilor competente - în speță Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care stabilește cuantumul final al despăgubirilor potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii 247/2005 - la acordarea de despăgubiri).
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 2, 4, 6, 7, 20, 24 din legea nr. 10/2001, art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al legii nr. 247/2005, art. 112 și urm. pr.civ. art. 329 alin. 3 din Pr. Civ. precum și pe texte legale la care s-a tăcut referire în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecata din data de 6.02.2008, în ședință publică, reclamații, în temeiul art. 132 din Codul d e Procedură Civilă, au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecata pe aspectul cadrului procesual pasiv (solicitând introducerea în proces, în calitate de pârâți, alături de pârâtul MUNICIPIUL B, reprezentat prin Primarul General, și a STATULUI ROMÂN reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Președintele comisiei și a INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI B, reprezentată prin Prefectul Municipiului B) și pe aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând: 1. să se dispună, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în, str. -. nr. 10, sector 1, împreună cu părțile indivize comune, a terenului situat la aceeași adresă, precum și a dependințe lor (garaj) care nu au făcut obiectul înstrăinării în favoarea unor terțe persoane; 2. să se dispună obligarea Statului Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, prin care să stabilească în favoarea reclamanților contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent; 3. în cazul în care se va considera capătul 2 al cererii de chemare în judecată ca inadmisibil sau ca prematur introdus, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate, în contradictoriu cu Municipiul B, prin Primarul General, Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentată prin Președintele acesteia și Instituția Prefectului Municipiului B, reprezentată prin Prefectul Municipiului B, că reclamanții au dreptul la acordarea de despăgubiri pentru apartamentele de la adresa indicată; 4. in subsidiar, obligarea Municipiului B, să emită o dispoziție de soluționare a notificării în sensul restituirii în natură sau acordării de despăgubiri pentru motivele arătate în cuprinsul cererii introductive.
Reclamanții au arătat că înțeleg să nu beneficieze de măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, optând exclusiv pentru acordarea de despăgubiri ce urmează a fi stabilite și valorificate în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu modificările și completările ulterioare, iar introducerea în proces, alături de pârâtul din cererea introductivă de instanță, a Instituției Prefectului Municipiului B și a Statului Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se justifică pe considerentul atribuțiilor conferite acestor două entități în procesul de stabilire și acordare a despăgubirilor.
Cât privește posibilitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești asupra fondului dreptului pretins de reclamanți, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, ar reieși că lipsa răspunsului entității învestite cu soluționarea notificării echivalează cu un refuz de restituire ce se impune a fi cenzurat, neexistând nicio dispoziție legală care să limiteze dreptul reclamantului de a se adresa instanței judecătorești competente.
De altfel, o astfel de restricție ar fi adus atingere dreptului de petiționare prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General (Decizia nr. XXI 19.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 764/12.11.2007 și obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 din Codul d e Procedură Civilă) s-a statuat cu valoare de principiu că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare părții.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea completatoare pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr.247/2005 cu modificările și completările ce i-au fost aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 81-2007, art. 112 și urm. art. 132, art. 329 alin. 3 din Codul d e Procedură Civilă.
La data de 13.03.2008, prin Serviciul Registratura, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru a depus întâmpinare, prin care a invocat:
- excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind cererea inițială de chemare în judecată și petitul 3 al cererii de completare a cererii inițiale de chemare în judecată, arătând că, potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, unitatea deținătoare a bunului imobil solicitat prin notificare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, după caz, are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu.
Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea investită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se încheie; or, entitatea investită cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului B, nu a soluționat notificarea nr. 382/29.05.2001, ca atare aceasta având calitate procesuală pasivă.
- excepția prematurității în ceea ce privește petitul 2 al cererii de completare a acțiunii introductive de instanță, întrucât urmarea procedurii prev. de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 presupune definitivarea procedurii prev. de Legea nr. 10/2001, aspect ce implică și definitivarea procedurilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
In drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG 81/2007, art. 115-119 si 242 alin. 2
La termenul de judecata din data de 19.03.2007, în ședința publică, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială și a pus în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate prin întâmpinare, excepții pe care le-a soluționat astfel:
In ceea ce privește excepția de necompetență materială a capetelor 2 și 3 ale cererii completatoare, Tribunalul a reținut că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înțeles să stabilească modalități diferite de contestare a dispozițiilor/deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, în competența de soluționare a unor organe diferite, în funcție de aspectele contestate.
Astfel, conform art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, contestația referitoare la stabilirea calității de persoana îndreptățită și la restituirea în natură a imobilului cade în competenta de soluționare a Tribunalului.
Dimpotrivă, în situația în care contestația vizează valoarea echivalentă în limita căreia urmează a fi acordate măsurile reparatorii, legiuitorul a prevăzut o procedura diferită.
In acest sens, conform art. 13, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, este competentă Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, după procedura cuprinsă în art. 6 din același act normativ, aceasta verificând în primul rând legalitatea respingerii cererii de restituire în natură; ulterior, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, va înainta dosarul evaluatorului/societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, care va stabili cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
, conform art. 19 din același act normativ, deciziile adoptate de Comisia Centrala pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr.554/2004, competenta de soluționare a acesteia revenind Secției de contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Pe de alta parte, Tribunalul a considerat că în cauză trebuie respectată decizia nr. XX pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin care, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că: " În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Coroborând considerentele de ordin procedural menționate anterior cu dispozițiile deciziei de recurs în interesul legii menționate mai sus, s-a apreciat că în cazul în care entitatea investita cu soluționarea notificării nu soluționează în termen legal notificarea, Tribunalul se va pronunța, în primă instanță și pe fond, asupra acelorași aspecte pe care le putea cenzura și pe calea contestației, respectiv restituirea în natura și calitatea de persoană îndreptățită; dimpotrivă, în cazul în care entitatea investita cu soluționarea notificării nu soluționează în termen legal notificarea privind emiterea unei decizii de către Comisia Centrala privind acordarea Despăgubirilor, în mod logic și pentru aceleași considerente care au fost dezvoltate în pronunțarea recursului în interesul legii menționat anterior, competenta să soluționeze aceasta cerere pe fond și în prima instanță este instanța judecătorească căreia legea i-a conferit dreptul de a cenzura pe calea contestației deciziile emise de Comisia Centrala privind acordarea despăgubirilor, respectiv Curtea de Apel - Secția de Contencios Administrativ.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, Tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește capătul 2 al cererii modificate, competența de soluționare în primă instanță aparține Curții de Apel - Secția de Contencios Administrativ; în ceea ce privește capătul 3 al aceleiași cereri completate, având în vedere natura acestuia de capăt de cerere accesoriu capătului 2 de cerere, conform art. 17. competența de soluționare aparține tot Curții de Apel - Secția de Contencios Administrativ.
acestei soluții, Tribunalul nu a mai luat în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind cererea inițială de chemare în judecată (întrucât această pârâtă nici nu a fost parte în cererea de chemare în judecată inițială) și petitul 3 al cererii de completare a cererii inițiale de chemare în judecată; de asemenea, Tribunalul nu a mai luat în discuție nici excepția prematurității în ceea ce privește petitul 2 al cererii de completare a acțiunii introductive de instanță, cereri care ar urma să fie soluționate de instanța competentă.
In consecință, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea capetelor 2 și 3 ale cererii completatoare și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel București.
In baza art. 165. a dispus disjungerea judecării capetelor 1 și 4 ale cererii, acordând termen pentru continuarea judecății acestora la 14.05.2008.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții -., G și - -. --, solicitând admiterea acestuia, cu consecința stabilirii competenței de soluționare a capetelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată în favoarea instanței sesizate, respectiv a Secției Civile a Tribunalului București.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții au susținut:
1. REFERITOR LA COMPETENȚA MATERIALĂ A SECȚIEI CIVILE A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI DE A JUDECA PETITUL 2 AL CERERII DE ÎN JUDECATĂ:
Prin acest petit s-a solicitat instanței să dispună obligarea Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire prin care să stabilească în favoarea reclamanților c/val pretențiilor de restituire în echivalent.
Această excepție a fost admisă pe considerentul incidenței, referitor la acest capăt de cerere, a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Astfel, au fost avute în vedere de către instanță prevederile art. 19 alin. (l) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
"Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. ".
Așadar, acest text legal stabilește în favoarea instanței de contencios administrativ - Secția Administrativă a Curții de Apel - competența de a judeca contestațiile împotriva deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenții au arătat, în susținerea recursului formulat că hotărârea pronunțată este netemeinică, că textul prevăzut la art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este o normă specială și, ca orice normă specială, nu se aplică la alte situații decât la cele la care se referă expres.
În speță, nu poate fi susținută existența unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care să facă obiectul contestației, motivația acțiunii constând tocmai în inexistența oricărei decizii/dispoziții prin care să fi fost recunoscut în favoarea reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al acțiunii sau, după caz, îndreptățirea acestora de a primi despăgubiri potrivit legii speciale de reparație.
Prin urmare, în speță nu se contestă o decizie adoptată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru a atrage incidența prevederilor speciale și a competenței materiale mai sus-invocate. Se solicită așadar obligarea Statului Român, reprezentat prin Comisia Centrală, la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, nu pot fi incidente în vederea stabilirii competenței materiale a instanței prevederile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, s-a solicitat prin acțiune restituirea în natură a apartamentelor din imobilul situat în B, str. - nr. 10, sector 1, împreună cu părțile indivize comune, a terenului situat la aceeași adresă, precum și a dependințelor (garaj)., se solicită a se dispune de către instanță această măsură în privința unităților locative din imobilul arătat care nu au făcut obiectul înstrăinării în favoarea unor terțe persoane. Situația juridică a imobilului urmează a fi clarificată pe parcursul acestui proces.
Pentru unitățile locative din imobilul notificat, care au făcut obiectul înstrăinării în favoarea unor terțe persoane, recurenții au solicitat a fi obligat Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Determinarea unităților locative imposibil de restituit în natură va fi făcută de către instanța învestită a judeca prezentul litigiu, după administrarea întregului probatoriu ce va fi propus. Numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă va putea fi obligat Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Această abordare este considerată justificată de recurenți pe considerentul că Legea nr. 10/2001, în ansamblul său, consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor notificate și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă vor fi acordate despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit și care vor fi valorificate potrivit procedurilor administrative speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Acest principiu decurge din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 1, art. 7 alin. l și art. 9 din acest act normativ. Relevante sunt, cu precădere, prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispun în sensul că dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în echivalent Prin urmare, pretenții privind acordarea despăgubirilor pot fi ridicate numai în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.
Potrivit art. 17 din Codul d e Procedură Civilă, cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Așadar, dacă reclamantul formulează mai multe capete de cerere, dintre care unele sunt accesorii, acestea vor fi rezolvate de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă în mod obișnuit ar fi competente alte instanțe. Altfel spus, în ipoteza în care cererile sunt de competența instanțelor judecătorești, prorogarea trebuie să opereze, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială sau teritorială exclusivă.
Art. 17 din Codul d e Procedură Civilă are caracter de normă specială și derogă de la dispozițiile de drept comun privind competența materială. Această prevedere specială este considerată aplicabilă și în speță deoarece soluționarea petitului 2 din cererea de chemare în judecată depinde de modul de rezolvare a primului petit al cererii, astfel cum a fost acesta modificat și completat și deci rezolvarea ce va fi dată acestuia va fi subsecventă rezolvării primului petit. Altfel spus, numai în măsura în care toate unitățile locative ce compun imobilul obiect al notificării nu pot fi restituite în natură (total sau parțial) prin hotărârea ce se va pronunța în soluționarea prezentei cereri, va putea fi obligat Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Așa fiind, solicitarea privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi de natură a atrage competența materială Secției de contencios administrativa Curții de Apel.
2. REFERITOR LA COMPETENȚA SECȚIEI CIVILE A TRIBUNALULUI BUCUREȘTI DE A SE PRONUNȚA ASUPRA PRETENȚIILOR PRIN PETITUL 3 AL CERERII DE ÎN JUDECATĂ:
Recurenții au susținut că s-a solicitat prin petitul invocat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Municipiul B reprezentat prin Primarul General și Instituția Prefectului Municipiului B, prin Prefectul Municipiului B, că reclamanții au dreptul la acordarea de despăgubiri pentru părțile locative, împreună cu cele indivize și terenul aferent acestora.
Acest capăt de cerere a fost formulat pentru ipoteza în care capătul 2 al cererii, având ca obiect obligarea Statului Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, va fi respins ca inadmisibil sau prematur introdus.
Prin urmare, cererea privind constatarea dreptului contestatorilor de a primi despăgubiri al căror cuantum urmează a fi stabilit și care urmează a fi valorificate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi considerată una accesorie petitului 2 al cererii de chemare în judecată pentru a atrage astfel incidența prevederilor art. 17 din Codul d e Procedură Civilă și, în acest fel, prorograrea legală de competență.
Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată cererii principale. În cauză, petitul 3 al cererii de chemare în judecată a fost formulat pentru ipoteza în care petitul 2 al cererii va fi respins ca prematur introdus sau inadmisibil. Așadar, acesta va fi unul subsidiar celui de-al doilea petit, iar nu unul accesoriu.
Mai mult decât atât, distinct de modul de soluționare al celui de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată, soluționarea ce va fi dată celui de-al treilea capăt de cerere va depinde de soluția ce va fi pronunțată de instanță referitor la primul capăt al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta modificată și completată. Prin urmare, numai pentru unitățile locative ce nu pot fi restituite în natură va putea fi stabilită de către instanță îndreptățirea reclamanților la despăgubiri potrivit legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Așadar, toate aceste capete de cerere vor trebui soluționate de către aceeași instanță.
Competența Secției Civile a Tribunalului București de a judeca acest capăt de cerere și de a stabili dreptul reclamanților de a primi despăgubiri pentru unitățile locative înstrăinate decurge din chiar prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, reiese că lipsa răspunsului entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu un refuz de restituire ce se impune a fi cenzurat.
Pe cale de consecință, constatând că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, instanța de judecată va putea, ea însăși, să dispună, în mod direct, restituirea în natură/echivalent a imobilului, în situația în care reclamanții au uzat de procedurile de restituire, dar entitatea implicată nu s-a pronunțat prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii, în termenul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, constatând pasivitatea Municipiului B și refuzul acestuia de soluționare pozitivă a notificării formulate și constatând că o parte din unitățile locative, împreună cu părțile indivize și terenul aferent acestora, au fost înstrăinate, recurenții au solicitat ca instanța să stabilească că au dreptul la acordarea de despăgubiri ce vor fi stabilite și valorificate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Instanța competentă a soluționa aceste pretenții nu poate fi decât cea competentă a cenzura refuzul de restituire al entității investite cu soluționarea notificării.
Cât privește acordarea de despăgubiri pentru părțile componente ale imobilului obiect al notificării, înstrăinate în favoarea unor terțe persoane, se va reține că, pentru aceste situații, restituirea în natură nu mai este posibilă și, prin urmare, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. -, cuantumul despăgubirilor și modalitatea de plată a acestora vor fi stabilite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, ulterior emiterii deciziei de către această comisie, de către Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor (potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007 prin care a fost instituită o procedură administrativă de valorificare a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire).
Recurenții au susținut astfel că prin cererea de chemare în judecată nu au solicitat decât ca instanța să constate că au dreptul la despăgubire pentru unitățile locative înstrăinate potrivit unor acte normative speciale, iar nu să stabilească instanța c/val despăgubirilor aferente unităților locative înstrăinate. Pentru aceste bunuri, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va avea sarcina de a stabili cuantumul final al despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 imobilele supuse restituirii în echivalent urmează a fi evaluate în cadrul procedurii prevăzute de legea specială, care prevede totodată, la art. 19 - 20 din acest act normativ și căile de atac împotriva deciziilor ce vor fi adoptate de către Comisia Centrală.
Prin urmare, după recunoașterea de către instanță a dreptului lor de a primi despăgubiri, contestatorii susțin că au posibilitatea valorificării drepturilor legate de restituirea în echivalent a imobilului ce a constituit proprietatea autorului lor potrivit procedurii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aceasta întrucât având în vedere acest cadru procesual, instanța de judecată sesizată pe calea plângerii, rămâne competentă să analizeze legalitatea și temeinicia actului atacat în ceea ce privește refuzul nejustificat de soluționare a cererii, limitându-se însă numai la stabilirea dreptului persoanei îndreptățite la restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și obligarea Comisiei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, fără însă a putea statua asupra valorii bunului obiect al cererii de restituire.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele pe temeiul cărora a fost formulat și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat.
În mod greșit a analizat instanța de fond obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamanți la termenul din 6.02.2008, fără a face distincțiile cuvenite între ceeace reprezintă cerere principală, cerere accesorie și cerere subsidiară.
Obiectul complex al cauzei a fost justificat, din perspectiva reclamanților recurenți, prin necesitatea ca în cadrul aceluiași proces să obțină recunoașterea dreptului lor la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și implicarea tuturor instituțiilor/entităților ale căror responsabilități sunt prevăzute prin lege, astfel încât să nu mai fie necesară urmarea unor alte proceduri, ceeace nu ar corespunde, în mod evident, intereselor lor imediate, constând în această recunoaștere și adoptarea, în consecință, a măsurilor prevăzute de lege.
Astfel cum în mod corect au susținut recurenții, cel dintâi petit al cererii cuprinde solicitarea restituirea în natură, de către Municipiul B, prin Primarul General, entitate notificată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a apartamentelor din imobilul situat în str. -, nr. 10, sector 1, împreună cu părțile indivize comune, a terenului situat la aceeași adresă și a garajului, care nu au făcut obiectul înstrăinării în favoarea unor terțe persoane.
Această cerere, pe deplin admisibilă în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XX/19.03.2007 dată de ÎCCJ în recursul în interesul legii și obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, are caracter de cerere principală, de rezolvarea ei depinzând modul de rezolvare a tuturor celorlalte cereri, astfel cum au for formulate și argumentate de către reclamanți.
Astfel cum în mod corect au argumentat recurenții, Legea nr. 10/2001, în ansamblul său, consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor notificate și numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă vor fi acordate despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit și care vor fi valorificate potrivit procedurilor administrative speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin cel de-al doilea petit al cererii s-a solicitat instanței să dispună obligarea Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire prin care să stabilească în favoarea reclamanților c/val pretențiilor de restituire în echivalent.
Tribunalul a admis excepția de necompetență materială în soluționarea acestuia pe considerentul incidenței, referitor la acest capăt de cerere, a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Astfel, au fost avute în vedere de către instanță prevederile art. 19 alin. (l) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
"Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. ".
legal avut în vedere stabilește în favoarea instanței de contencios administrativ - Secția Administrativă a Curții de Apel - competența de a judeca exclusiv contestațiile împotriva deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și are valoarea unei norme speciale care, prin urmare, nu se aplică la alte situații decât la cele la care se referă expres.
Acest al doilea petit este accesoriu celui dintâi și analiza lui se face tot prin raportare la o obligație legală, de a face, impusă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ulterior sesizării în acest sens, pe baza dispoziției emise de entitatea investită cu soluționarea notificării, în speță Municipiul B, neavând caracterul contestației reglementate prin dispozițiile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a reținut Tribunalul.
Astfel cum în mod corect au susținut recurenții, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 17 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora,Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", norma vizată instituind o prorogare legală de competență.
Tribunalul a înlăturat în mod greșit aceste dispoziții, considerând că acest al doilea petit are caracterul unei cereri principale, contrar însăși succesiunii derulării procedurilor instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost completată și modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, precum și argumentelor invocate de către reclamanți în dezvoltarea cererii formulate.
În ce privește cel de-al treilea petit al cererii, Curtea reține că, într-adevăr, anticipând asupra unei eventuale soluții pronunțate pe temeiul unei excepții, de inadmisibilitate sau prematuritate, a celui de-al doilea capăt al cererii modificate, reclamanții au solicitat, cu caracter subsidiar, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate, în contradictoriu cu Municipiul B, prin Primarul General, Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Instituția Prefectului Municipiului B, că au dreptul la acordarea de despăgubiri pentru apartamentele, părțile indivize comune și terenul aferent acestora, înstrăinate unor terțe persoane, din imobilul situat în str. - nr. 10, sector 1.
Acest capăt de cerere este unul cu caracter subsidiar, astfel cum în mod corect au subliniat recurenții reclamanți, fiind în mod evident și acesta, în competența instanței căreia îi revine spre soluționare cel de-al doilea capăt de cerere.
Curtea reține, potrivit acestor considerente, că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privitoare la competența de soluționare a cauzei de față, dispunând în mod nelegal disjungerea cauzei și declinarea de competență în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ, pe temeiul art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziții care nu sunt aplicabile în cauză, pentru capetele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și completată de către reclamanți, situație în care va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți -., G și -. - împotriva sentinței civile nr. 632/02.04.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, STATUL ROMÂN reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin PREȘEDINTELE COMISIEI și INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B reprezentată prin PREFECTUL MUNICIPIULUI
Casează sentința și trimite cauza aceleiași instanțe spre continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
RED.
.red.
2 EX./29.01.2009
Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă
Judecător -
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
