Speta Legea 10/2001. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 5/
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul ales în C, bd. -, nr. 261, -.B,. 34, împotriva sentinței civile nr. 1043 din 22.09. 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții pârâți reprezentați de avocat potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 43549/28.11.2008 și intimații reclamanți reprezentați de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 3/12.01.2009.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu au cereri prealabile de formulat și nici înscrisuri de depus la dosar, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelanții pârâți, apărătorul acestora pune concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești.
Nu se află la dispoziția comisiei de aplicare a Legii 10/2001 rezerve de terenuri care să poată fi acordate în compensare, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de apel. În atare situație în care instanța de fond trebuia să dispună obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, nu în compensare cu un alt teren.
Solicită obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru intimații reclamanți, apărătorul acestora, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat întrucât nu s-au depus acele înscrisuri de care municipalitatea înțelege să se folosească în apel. Cauza a fost soluționată conform dispozițiilor legale, iar înscrisurile depuse în apel, referitoare la rezervele de teren, sunt înscrisuri care nu au fost folosite cu ocazia judecării pricinii în fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra cererii de apel;
Reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C,obligarea pârâților la restituirea în natură sau la acordarea de măsurii reparatorii în echivalent prin compensare cu un alt teren de aceeași valoare și caracteristici pentru imobilul compus din teren în suprafață de 780. și prin echivalent bănesc pentru construcția casă de locuit edificată pe acest teren,situat în C,b-dul - nr.226.
Astfel, reclamanții în calitate de moștenitori legali ai defuncților, (fostă )și,au întreprins demersul prevăzut de art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 și a notificat la data 13.08.2001,Primăria Municipiului C prin intermediul biroului executorului judecătoresc, cu solicitarea prevăzută de lege și anume măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 780. și construcție, solicitare la care entitatea juridică deținătoare a imobilului nu a răspuns în modalitatea și termenul prevăzut de legea specială.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr.10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22. 12.1989,exprimată în contextul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile săvârșite de către stat.
Conform dispozițiilor art.3 și 4 din Legea nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, sau după caz, prin echivalent,persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitori legali sau testamentari a persoanelor fizice îndreptățite.
Imobilul situat în C,b-bul - nr.226, compus din teren în suprafață de 780. și o construcție, casă de locuit a făcut obiectul decretului de expropriere și demolare nr.341/1979,în vederea construirii de locuințe,fiind menționat în tabelul anexa la poziția 121.
În cauză se reține că, reclamanții au făcut dovada calității lor de succesori ai defuncților, și, proprietarii imobilului ce a făcut obiectul decretului de expropriere și demolare, ca efect al transmiterii succesorale de la autorul comun.
Prezumția instituită prin art.22 ind.1 din Legea nr.10/2001 în sensul că imobilul situat în C,b-ul -, nr.226, compus din teren în suprafață de 780 mp și construcție,a fost proprietatea autorilor reclamanților și a făcut obiectul decretului de expropriere și demolare,act normativ calificat ca fiind abuziv prin Legea nr.10/2001,nu a fost răsturnată de către pârâți, situație în care, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art.3 din Legea nr.10/2001.
În procesul de soluționare a notificării depuse de persoanele îndreptățite, Legea nr.10/2001 impune prin art.1 alin.1, respectarea principiului prevalenței restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se va proceda la acordarea celorlalte măsuri prin echivalent.
Drept urmare, în speța de față, restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 780. nu mai este posibilă deoarece este ocupat funcțional de blocuri de locuință și căi de acces, iar unitatea deținătoare nu a făcut dovada lipsei de terenuri care pot fi acordate în compensare, instanța a obligat pârâții să acorde reclamanților, prin dispoziție, măsuri reparatorii în echivalent care vor consta în compensarea cu un alt teren de aceeași natură și valoare și măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru imobilul construcție demolat, în condițiile prevederilor speciale cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Prin sentința civilă nr. 1043 din 22.09.2008 Tribunalul Constanțaa admis ca fondată acțiunea formulată de către reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C, prin Primar și Consiliul Local
A constatat că reclamanții au calitate de persoane îndreptățite.
Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților prin emiterea unei dispoziții măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 780. și o valoare de 4.928.040 lei situat în C,- astfel cum a fost identificat și evaluat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, care vor consta în compensarea cu un alt teren de aceeași natură și valoare și măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri bănești pentru imobilul construcție în prezent demolat acordate în condițiile prevederilor speciale cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Măsurile reperatorii în echivalent vor fi stabilite prin deducerea sumei de 8.747, 0 lei care reprezintă valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru teren și respectiv pentru construcție.
A luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a tribunalului au declarat apel Municipiul C și Consiliul Local C, criticând soluția sub aspectul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul teren în suprafață de 780. și a valorii de 4.923.040 lei construcție, situat în C,-, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Se motivează că, pentru terenul și construcția ce au aparținut autorilor intimaților, conform adresei nr. 94915/24.09.2008, Comisia pentru aplicarea legii 10/2001, nu dispune de rezervă de teren pentru a fi atribuit în compensare. Aceeași situație o confirmă și adresa nr. -/10.09.2008, care atestă inexistența terenurilor disponibile a fi acordate în compensare.
Drept urmare, în cazul în care nu se pot restitui în natură bunurile pretinse, se pot lua măsuri reparatorii în echivalent de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform titlului VII din legea nr. 247/2005.
Examinând motivele de apel și verificând probele administrate, instanța constată că cererea este fondată.
Astfel, reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului proprietatea autorilor lor, care a fost expropriat prin Decretul 341/1979 și trecut în proprietatea statului pentru construirea unor blocuri.
Imobilul pretins se compune din suprafața de 780. și construcție ce forma casa de locuit.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2191 din 13.08.2001 a Biroului executorului judecătoresc s-au solicitat despăgubiri în echivalent pentru teren și casa de locuit, în cererea adresată instanței se solicită un teren în compensare de aceeași valoare și caracteristici, iar pentru construcție prețul de circulație actual.
Din probatorii rezultă că imobilul pretins nu poate fi restituit în natură, iar adresele nr. 94915/24.09.2009 și nr. -/10.09.2009, provenite de la Primăria Municipiului C, atestă lipsa terenurilor libere ce ar putea fi atribuite în compensare.
Drept urmare, dispozițiile art. 1 al.2 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că " în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent".
În acest sens, art. 26 al.1 din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie o ierarhie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Textul se referă la propunerea de acordarea de despăgubiri numai în situația în care măsura compensării nu este posibilă, iar despăgubirile se propun a fi atribuite în condițiile legii speciale.
Aceste dispoziții sunt inserate în Titlul VII al legii 247/2005, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecință, în cauză, imobilul a fost preluat abuziv, nu poate fi restituit în natură, iar pentru teren nu exista posibilitatea restituirii în compensare, astfel că se vor aplica dispozițiile art. 26 al.1 din Legea 10/2001 republicată, obligând unitatea deținătoare să aplice dispozițiile art. 26 al.1 din legea specială și să propună acordarea de măsuri reparatorii conform Titlului VII din legea nr. 247/2005.
Prin urmare, în baza art. 296 Cod pr. civilă, instanța va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâții către intimați la măsuri reparatorii în condițiile dispozițiilor art. 26 al.1 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
În baza art. 274 Cod pr. civilă va obliga intimații către apelanți la 357 de lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelanții pârâți MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul ales în C, bd. -, nr. 261, -.B,. 34, împotriva sentinței civile nr. 1043 din 22.09. 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâții către reclamanți la măsuri reparatorii în condițiile art. 26 din Legea 10/2001 modificată conform Legii 247/2005.
Obligă intimații către apelanți la 357 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
4.03.2009
Dact.gref.
7 ex./4.03.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu