Speta Legea 10/2001. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 51

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul PRIMARUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.1137 din 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, având ca obiect

Legea 10/2001;

La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al apelului - se află la al doilea termen de judecată, se solicită judecata în lipsă.

Având în vedere că se solicită judecata în lipsa, instanța declară închise dezbaterile conform disp.art.150 Cod procedură civilă și în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL;

Asupra apelului civil de față.

Prin sentința civilă 1137 din 10.10.2007 a Tribunalului Vasluis -a admis contestația formulată de reclamantul împotriva dispoziției nr. 1069 din 23.03.2005 emisă de Prim arul Municipiului Bârlad în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad și Primăria Municipiului Bârlad. Dispune anularea parțială a dispoziției 1069 din 23.03. 2005 în sensul restituirii în natură a suprafeței de 174,94. teren situat în municipiul Bârlad- județul V, individualizat prin punctele de contur 8,11,6,7,8 din anexa 3 la raportul de expertiză efectuat de expertul. Menține dispoopzițiuile din dispoziția nr. 1069 din 23.04.2005 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de 124,6. teren și construcții cu destinație de locuință, imobil situat în municipiul Bârlad,- județul Obligă pârâții să achite reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

În baza Legii 10/2001 reclamantul în calitate de moștenitor al defunctei a formulat notificare comunicată prin intermediul executorului judecătoresc la 15.08.2001 și a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din Bârlad, str. - - nr. 8 format din locuință și suprafața de 0,299. ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 297/1987.

Din adresa nr. 8904/2004 emisă de V rezultă că autoarea reclamantului a fost despăgubită pentru imobilul expropriat cu suma de 34.778 lei.

Conform referatului comisiei de analiză a notificărilor rezultă că imobilul construcție a fost demolat iar terenul este ocupat de un bloc de locuințe și lucrări de sistematizare verticală aferente.

Prin dispoziția contestată s-a propus reclamantului acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 107.250.177 lei, deoarece construcția a fost demolată iar terenul că suprafața de 299. este ocupat de un bloc de locuințe și lucrări de sistematizare verticală aferente acestuia.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că o parte din teren este ocupată de construcții -.4 spațiu aferent acestui bloc în suprafață de 174,94. este folosită de locatarii blocurilor vecine ca parcare auto neamenajată și că nu este afectată de elemente de suprafață ale unor construcții sau instalații subterane.

Art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri.

Ca atare se va admite contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției 1069/2005 care va fi anulată în parte și se va dispune restituirea în natură a suprafeței de 174,94. teren individualizat în anexa 3 la raportul de expertiză prin punctele de contur 8,11,6,7,8 și vor fi menținute dispozițiile din sentință privind acordarea de despăgubiri privind diferența de 124,04. ocupată de construcții și pentru construcții cu destinație de locuință, demolate.

În ce privește valoarea despăgubirilor stabilite prin dispoziția contestată și modalitatea de acordare, cererea contestatorului este neîntemeiată, întrucât despăgubirile ce pot fi acordate pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură sunt reglementate de Titlul VII din Legea 247/2005 potrivit căruia competența revine societății de evaluatori desemnate de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Primarul municipiului Bârlad criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că în speță sunt incidente disp. art. 11 al. 4 din Legea 10/2001 care prevăd că "în cazul în care bunurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pe întregul imobil". Astfel, având în vedere că bunul reevedincat este ocupat de construcții -.4, de terenul aferent acestuia, de alei pietonale betonate și o parcare auto, toate acestea intrând în categoria amenajărilor de utilitate publică, în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea în natură a suprafeței de 174,94. către reclamant.

Apelul este fondat.

Verificând actele și lucrările dosarului instanța de apel reține că:

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1069 din 23.03.2005 emisă de Primarul Municipiului Bârlad întrucât valoarea despăgubirilor este derizorie și nu reprezintă valoarea reală a imobilului de care a fost deposedat, suprafața reală de teren este mai mare decât cea menționată în dispoziție. modalitatea măsurilor reparatorii nu este corectă și im posibil de pus în practică, fiind o promisiune viitoare și incertă ce nu poate fi acceptată și nu tot terenul este ocupat, o parte putând fi restituit în natură.

Prin dispoziția nr. 1069 din 23.03.2005 emisă de Primarul Municipiului Bârlad s-a propus petentului acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare norminală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital în valoare de 107.250.177 lei.

Primarul municipiului Bârlad a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii întrucât în prezent construcția este demolată iar terenul în suprafață de 299. este ocupat de blocuri de locuințe și lucrări de sistematizare verticală aferente acestora, dispoziția contestată fiind legală și temeinică.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză suprafața de teren de 299. este în prezent folosită astfel: suprafața de 20,24. este ocupată de construcție -.4; suprafața de 74,74. este ocupată de teren aferent -.4(spațiu; suprafața de 29,08. este ocupată de alei pietonale betonate; suprafața de 174, 94. este un teren folosit de locatarii blocurilor vecine ca parcare auto neamenajată.

Este evident că noile construcții nu pot ocupa în întregime terenul expropriat, dat pentru normala sa exploatare sunt necesare căi de acces, spații verzi și altele, ce constituie un tot inseparabil, astfel încât nu este posibil a se crea porțiuni libere.

Conform normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 prin sintagma "amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" se are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unei amenajări destinate a servi nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare) dotări tehnico -edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, precum și grădini publice, alei pietonale și altele.

Or în speță, așa cum reține și expertul, terenul revendicat a fi restituit în natură este dispus practic între blocurile 4 și 3 și folosit de locatarii blocurilor ca parcare auto neamenajată, nu poate conduce la ideea că nu ar intra în categoria amenajărilor de utilitate publică, mai ales că individualizarea acestor suprafețe în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor.

Prin urmare, în mod corect soluționând notificarea, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni comerciale tranzacționate pe piața de capital către petentul pentru imobilul revendicat.

Pentru toate aceste considerente, raportat la motivele de apel formulate și, care sunt fondate, urmează a se admite apelul formulat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile 1137 din 10.10.2007 a Tribunalului Vaslui pe care o va schimba în tot în sensul respingerii contestației formulate de împotriva dispoziției nr. 1069 din 23.03.2005 emisă de Primarul Municipiului Bârlad pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1137 din 10.10.2007 pronunțată de Tri9bunalul V, pe care o schimbă în tot, în sensul:

Respinge contestația formulată de împotriva dispoziției nr. 1069/23.03.2005 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, pe care o mențiune.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

14.04.2008

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Iasi