Speta Legea 10/2001. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 52A
Ședința publică de la 16 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr.561/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B, PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - pârât MUNICIPIUL B, PRIN PRIMAR GENERAL, reprezentat de consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind apelanta - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de judecată anterior s-a amânat cauza, pentru a se comunica motivele de apel către intimatul - pârâtă.
Reprezentantul intimatului - pârât MUNICIPIUL B învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul intimatului - pârât MUNICIPIUL B solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.561/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și menținerea hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de apel.
CURTEA,
Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr.42025/3/6.11.2008 reclamanta () a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art. 103 alin. 2.pr.civ, repunerea sa în termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 21 alin. 1 (în prezent art. 22 alin. 1) din Legea nr. 10/2001; în temeiul art. 111 Cod de procedură civilă, să se constate existența în patrimoniul său a dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001 de a obține restituirea în natură a imobilului situat în B, cartierul Militari, (fost comuna Militari județul I, în suprafață de 400. având următoarele vecinătăți: la pe o latură de 16,67. proprietățile dlor și, la pe o latură de 16,67. str. -, la MN pe o latură de 24. proprietatea soților și la MZ pe aceiași latură proprietatea ori acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii,reclamanta a arătat că imobilul revendicat a aparținut părinților săi, și, așa cum rezultă din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3295/24.03.1949 de Tribunalul Ilfov - Secția I Civilă-Comercială.
Părinții reclamantei au decedat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 11.04.1993 tatăl, și la data de 16.08.1994 mama,.
Terenul a fost preluat pentru sistematizarea teritoriului, iar părinții reclamantei nu au primit despăgubiri pentru acesta.
Reclamanta a mai arătat că a plecat din România în Australia în urmă cu aproape 20 de ani și nu a mai venit în România până în prezent.
La data de 15.10.2008,reclamanta a împuternicit-o pe fiica acesteia să o reprezinte în România în legătură cu dezbaterea succesiunii părinților săi și în legătură cu bunurile care au aparținut acestora, în vederea identificării bunurilor și reglementării oricărei probleme legate de dreptul de proprietate asupra acestora, conform procurii speciale apostilate sub nr.U-/18.10.2008.
La data de 20.10.2008,fiica reclamantei a intrat în România. După intrarea în țară,fiica reclamantei a luat contact cu legislația românească și a constatat că părinții reclamantei au deținut dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în petitul acțiunii,precum și faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv de Statul Român.
S-a menționat de către reclamantă că solicită repunerea în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 privind dreptul persoanelor de a solicita retrocedarea imobilelor preluate abuziv de către Statul Român sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,întrucât până în prezent nu a putut avea cunoștință despre legislația românească în acest domeniu,abia în octombrie 2008 având posibilitatea să ia contact cu legile proprietății prin intermediul mandatarei sale.
În dovedirea cererii,reclamanta a solicitat și i s-a încuviințat proba cu înscrisuri și cu un martor, declarația acestuia luată sub prestare de jurământ fiind consemnată în scris și atașată la dosar(fila 34).
În cadrul probei cu înscrisuri,reclamanta a depus la dosar,în copie, următoarele: act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3295/24.03.1949 de Tribunalul Ilfov -Secția I-a Civilă Comercială(fila 9),certificat de deces al numitului (fila 10), certificat de deces al numitei (fila 11),certificatul său de căsătorie(fila 12), procură specială(fila 13),pașaportul numitei (fila 14), notificarea nr.818/05.11.2008 și dovada de comunicare a acesteia(filele 17-19),pașaportul său(filele 22-28),certificat medical(filele 29,35).
Prin sentinta civila nr. 561/15.04.2009 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a V- Civila a fost admisa excepția inadmisibilității cererii având ca obiect constatare, a fost respinsa cererea având ca obiect constatare ca inadmisibilă, a fost respinsa cererea având ca obiect repunerea termenului de formulare a notificării ca neîntemeiată.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
"Prin notificarea nr.818/05.11.2008 comunicată Primăriei Municipiului B prin intermediul BEJ, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului-loc de casă(lotul nr.67) situat în B, cartierul Militari (fost în comuna suburbană Militari, Jud. I), în suprafață de 400 mp.
Reclamanta a învestit tribunalul cu o cerere având ca obiect repunerea în termenul de depunere a notificării prevăzute de art. 22 alin. 1 din Legea nr.10/2001-capătul 1 de cerere- și constatarea existenței în patrimoniul său a dreptului prevăzut de Legea nr.10/2001 de a obține restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat mai sus-capătul 2 de cerere-.
La termenul de judecată din data de 08.04.2009,tribunalul a pus în discuția părților excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, excepție de fond, peremptorie și absolută, pe care tribunalul o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 111.pr.civ, "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului."
Din acest text de lege rezultă că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare, neputând fi primită dacă partea poate să ceară realizarea dreptului a cărui constatare se solicită.
În speță,tribunalul constată că reclamanta are la îndemână o acțiune în realizare a dreptului de a obține restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu și anume cea prevăzută de disp. art. 26 alin 3 din Legea nr.10/2001.
În acest sens,tribunalul reține că prin Decizia nr. XX din 19.03.2007, pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin 3.pr.civ s- decis că, în aplicarea disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecata poate sa dispună în mod direct restituirea în natura a imobilului, atât în cazul în care constata nelegalitatea sau netemeinicia deciziei data de unitatea deținătoare, cat si în cazul în care unitatea deținătoare a bunului nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege cu privire la notificarea formulata.
Având în vedere că până în prezent Primăria Municipiului B nu a soluționat notificarea formulată de reclamantă, rezultă că în temeiul dispoziției legale citate mai sus și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în realizare, prin care să solicite soluționarea notificării de către instanță, în sensul restituirii în natură sau acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
Astfel fiind, tribunalul va admite excepția inadmisibilității capătului doi de cerere și va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.
În ceea ce privește capătul unu de cerere, privind repunerea reclamantei în termenul de formulare a notificării, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Potrivit disp.art. 22 alin 1 din Legea nr. 10/2001, "Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", iar potrivit disp. art. 22 alin. 5 din același act normativ, "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Termenul de 6 luni în care putea fi formulată notificarea a fost prelungit succesiv prin OUG nr.191/2001 și OUG nr.145/2001,împlinindu-se la data de 14.02.2002.
În conformitate cu disp. art. 103 alin. 1.pr.civ "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurarea mai presus de voința ei".
În literatura de specialitate și practica judiciară s-a arătat că, în sensul art.103 alin 1.pr.civ, împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către parte.
Reclamanta a invocat drept motiv pentru repunerea în termen faptul că are domiciliul în străinătate și că nu a avut cunoștință de legislația românească în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Din declarația martorului a rezultat că reclamanta a plecat din România în Australia, în anul 1984, împreună cu cei 2 copii, urmându-și soțul care plecase acolo din 1982. Martorul a mai arătat că reclamanta a mai revenit în țară doar o dată, prin anul 1990, iar ulterior au mai venit în țară și alți membri ai familiei reclamantei, ultima dată când unul din aceștia a fost în România fiind prin 1998-1999. S-a menționat de către martor că soțul reclamantei are probleme de sănătate, care s-au agravat în ultimii 6 ani, reclamanta fiind nevoită să renunțe la o parte din orele de serviciu pentru a-l îngriji.
Tribunalul apreciază că motivele invocate de reclamantă nu constituie împrejurări mai presus de voința acesteia, care să justifice repunerea în termenul legal de formulare a notificării.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta are dublă cetățenie, română și australiană, având obligația, în calitate de cetățean R să cunoască legislația acestei țări, neputând invoca în apărarea sa necunoașterea legii, așa cum arată și un cunoscut principiu de drept "nemo censetur ignorare legem".
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta locuiește în străinătate nu era de natură să o împiedice pe aceasta să formuleze notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001. Astfel,chiar dacă reclamanta nu avea posibilitatea să se deplaseze personal în țară pentru a urma procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 datorită stării precare a sănătății soțului său sau din alte cauze, aceasta putea să împuternicească în acest sens un mandatar, avocat sau neavocat.
Dacă s-ar aprecia că împrejurarea că reclamanta are domiciliul în străinătate reprezintă o situație mai presus de voința părții pentru care nu a putut depune notificare în termenul legal ar însemna să i se recunoască reclamantei un regim mai favorabil decât cel al multor cetățeni români aflați în aceeași situație și care au respectat termenul prevăzut de lege pentru depunerea notificării.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul,văzând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 103 alin 1.pr.civ. va respinge capătul unu de cerere ca neîntemeiat."
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, formuland urmatoarele motive:
"Sentința civilă apelată este netemeinică și nelegală.
Astfel, potrivit art. 103.proc.civ.,(1) Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mal presus de voința ei. (2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării",
Instanța a apreciat că această împrejurare trebuie asimilată forței majore și a considerat că faptul că reclamanta a locuit în Australia din anul 1984, că nu a mai venit în România din 1994 (și alți membri ai familiei au fost ultima dată în România în 1998 sau 1999), că soțul său este grav bolnav și necesită îngrijire permanentă din partea reclamantei nu constituie o împiedicare temeinică. A mai invocat faptul că are cetățenia română și, deci, trebuia să cunoască legea română și că putea să împuternicească o altă persoană să facă notificarea în numele său!
Prima instanță s-a aflat într-o profundă eroare cu privire la "împrejurarea mai presus de voința" părții.
Chiar dacă în doctrină și jurisprudență se menționează că această împrejurare trebuie să fie asimilată forței majore, totuși situația trebuie apreciată de la caz la caz și analizată în funcție de persoana concretă care o invocă. Numai în acest mod s-ar putea ajunge la o concluzie temeinică în privința încadrării motivelor invocate de parte în noțiunea de "împrejurare mai presus de voința ei".
Iar în speța de față motivele invocate de reclamantă reprezintă o asemenea împrejurare!
Astfel, din toate probele dosarului rezultă fără nici un dubiu că reclamanta nu s-a mai deplasat pe teritoriul României din 1994. Rezultă că soțul său, dl., este grav bolnav, medicul curant interzicându-i să mai efectueze călătorii pe distanțe lungi, indiferent de modalitatea de transport (pe mare sau prin aer). Rezultă că reclamanta trebuie să îi acorde zilnic soțului său toate îngrijirile de care are nevoie (soțul a suferit o operație de bypass).
Înscrisurile sunt întărite de declarația martorului audiat în cauză.
Martor care a declarat toate cele de mai sus precum și faptul că niciodată nu a vorbit la telefon cu rudele reclamantei despre legislația românească.
Prima instanță a mai invocat cetățenia reclamantei (aceasta are dublă cetățenie) și a considerat că este aplicabil principiul nemo censetur ignorare legem. Tribunalul a aplicat greșit acest principiu imuabil de drept. Principiul are o aplicare teritorială, nu personală!
Este adevărat că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, dar această obligație de cunoaște toată legislația unei țări (o utopie} evident) subzistă în funcție de teritoriul pe care se află o persoană la un moment dat. Reclamanta nu avea obligația de a cunoaște legislația românească în condițiile în care locuia de peste 20 de ani în Australia!!!
În cazul d-nei principiul invocat de prima instanță presupune că aceasta nu poate invoca necunoașterea legilor australiene. Dacă s-ar fi deplasat pe teritoriul unui alt stat (fie el România sau nu), atunci nu ar fi putut invoca necunoașterea legislației respective în apărarea sa de eventuale acuzații de încălcare a legislației statului în care se află.
Aceasta este aplicabilitatea principiului nemo censetur ignorare legem, iar nu cea a primei instanțe.
În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere, susținerea motivelor de apel cu privire la înlăturarea acestei excepții are un caracter accesoriu admiterii primului capăt din cererea introductivă de instanță.
Considerăm că cel de-al doilea capăt de cerere nu poate fi respins ca inadmisibil în contextul în care în prezenta cauză nu ne aflăm în situația tranșată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reclamanta nu a formulat această cerere întrucât nu i-ar fi fost soluționată notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ci ca accesoriu cererii sale de repunere în termenul de formulare a notificării.
Reclamanta nu a invocat în susținerea acestui capăt de cerere faptul că pârâtul nu i-a soluționat notificarea, ci faptul că în art. 103 alin. 2.proc.civ. se menționează că actul de procedură trebuie îndeplinit în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și că, respectând acest termen procedural, s-a născut în patrimoniul său dreptul invocat în cererea de chemare în judecată, respectiv de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 în privința reparării prejudiciului creat prin preluarea abuzivă a proprietății părinților săi.
Pentru toate aceste motive solicităm admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată."
Deliberand asupra apelului de fata in raport cu motivele de apel invocate, curtea constata urmatoarele:
In mod corect prima instanta a apreciat ca in cauza nu se poate dispune repunerea reclamantei in termenul de a formula notificare in baza Legii nr. 10/2001 intucat depasirea termenului legal este o imprejurare imputabila reclamantei, care, fiind cetatean R si avand interese legate de bunuri ce se afla sau s-au aflat pe teritoriul Romaniei, trebuia sa depuna diligente pentru a cunoaste reglementarile nationale in legatura cu bunurile respective.
Imprejurarea ca nu s-a aflat in tara un interval de timp indelungat si ca starea de sanatate a sotului nu ii permite nici reclamantei deplasarea in tara nu constituie motiv temeinic pentru a aprecia ca ar fi existat o imprejurare mai presus de vointa partilor, cu atat mai mult cu cat mijloacele de comunicare moderne sunt accesibile in Australia si in Romania, problema retrocedarii bunurilor preluate de stat a facut obiectul dezbaterilor publice in societatea si in presa romaneasca ani de zile si nimic nu a impiedicat-o pe reclamanta sa imputerniceasca o persoana din Romania sa ii gestioneze interesele in legatura cu bunurile imobile pretinse.
Atitudinea de ignorare a reglementarilor interne intr-o materie care ar fi trebuit sa prezinte interes pentru reclamanta ii este imputabila acesteia si, ca atare, nu poate determina aprecierea ca reclamanta s-ar fi aflat intr-o situatie mai presus de vointa sa, situatie care sa o fi impiedicat sa formuleze notificarea in termenul legal.
De asemenea, in mod corect prima instanta a apreciat ca cererea in constatarea dreptului este inadmisibila in raport de dispozitiile art. 111.proc.civ. avand in vedere ca dreptul pretins ar fi putut fi realizat in cadrul unei actiuni in realizare. Imprejurarea ca reclamanta nu a formulat notificarea in termenul prevazut de lege si, ca atare, actiunea in realizarea dreptului exercitat prin formularea notificarii nu mai este una efectiva, nu inlatura inadmisibilitatea prevazuta de art. 111.proc.civ. intrucat pierderea termenului in care actiunea in realizare putea fi exercitata sau respingerea acesteia nu schimba cu nimic conditia prevazuta de textul mentionat, respectiv aceea ca partea sa fi avut la dispozitie actiunea in realizare.
Chiar daca apare intemeiat motivul de apel vizand caracterul subsidiar al capatului al doilea de cerere in raport cu primul capat de cerere, curtea constata ca apelanta nu are nici un interes in invocarea acestui aspect intrucat solutionarea capatului al doilea de cerere in raport de solutia data primului capat de cerere ar fi condus oricum la aplicarea dispozitiilor art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 si, deci, la respingerea pe fond a celui de-al doilea capat de cerere.
In consecinta, curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - reclamantă prin mandatar, cu domiciliul ales la av. în B,-, apartament 1, sector 2 împotriva sentinței civile nr.561/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârâtMUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERALcu sediul în B,-, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică astazi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. MS
Tehnored. AP
4 ex. / 7.04.2010
Secția a V-a civilă
Jud. fond:
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Silvia Pană
