Speta Legea 10/2001. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/
Ședința publică din 12 martie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți, prin, prin, cu domiciliul în C,- bis., domiciliat în Nord,- județul C, domiciliat în C,-, - 15,.A,. 8,. 38, domiciliat în C,-, -.A,. 3,. 10 și, domiciliat în C, Bd. - nr. 63,. 5A,. 1,.19, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL, prin Primar și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,- județul C, împotriva sentinței civile nr. 333 din 9.02.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 1402/2006) având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă în nume propriu și în calitate de al apelanților reclamanți și, personal, iar pentru intimații pârâți Primarul Orașului, Orașul prin Primar și Consiliul Local al Orașului, răspunde avocat în substituire, în baza delegației de substituire emisă de avocat, lipsind apelanții, a și.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apelanta reclamantă solicită cercetarea la fața locului pentru ca instanța să constate măsurile reparatorii ce se pot acorda.
Apărătorul intimaților pârâți se opune față de cercetarea la fața locului solicitată de apelanta reclamantă. Învederează că "nu se pot pune în seama intimaților pârâți ruinele."
Instanța, față de solicitarea apelantei reclamante cu privire la cercetarea la fața locului, apreciază că nu este utilă cauzei, având în vedere că la dosar există raport de expertiză și planșe foto din care rezultă care este starea bunului.
Apelanta reclamantă arată că a depus material la Inspectoratul de Stat în pentru a vedea dacă acea construcție prezintă pericol pentru cei ce îl vor prelua, dar nu a primit încă răspunsul.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apelanta reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, schimbarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților.
Face un scurt istoric al speței.
Solicită:
-ca restituirea în natură a terenului în suprafață de 600, lot 1575 parcelarea din orașul Sud,--19 să se facă liber de orice ruine;
-admiterea cererii promovată de reclamanți conform art. 6(2) din Legea nr. 10/2001 cu privire la măsuri reparatorii în echivalent bănesc la valoarea de circulație a utilajelor, cu uzura până la data naționalizării, existente în clădire la data de 11 iunie 1948;
-admiterea cererii promovată de reclamanți pentru demolarea de Primărie a clădirilor aflate în stare avansată de degradare;
-aprobarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc la valoarea de circulație a activelor - clădiri, cu luarea în considerare a uzurii de 16 ani și J de la data punerii în funcțiune - 30 decembrie 1931 până la 11 iunie 1948 - data naționalizării ais istematice cu utilajele aferente, devenite imobile prin destinație, inclusiv mansarda de peste parterul i cu destinație de dormitoare pentru muncitori, amplasate în curtea interioară pe teren de 360 și a spațiilor comerciale de la b-dul - pe teren de 240;
-obligarea la cheltuieli de judecată.
Referitor la utilaje arată că, conform art. 6(2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațile preluate odată cu imobilul.
În acest caz persoanele îndreptățite pot beneficia de măsuri reparatorii numai dacă bunurile nu au fost înlocuite, distruse sau casate; iar în acest sens unitatea deținătoare nu a făcut nici o probă că acestea ar fi fost înlocuite, casate sau distruse.
Invocă dispozițiile art. 1169 Cod civil, potrivit cu care "C ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească."
Arată că reclamanții vin în completare, dovedind conform art. 1170 cod civil existența utilajelor la data deposedării - cu procesul verbal de la naționalizare încheiat la data de 11 iunie 1948.
Învederează că la 11 iunie 1948 a fost naționalizată doar brutăria, celelalte clădiri fiind luate abuziv.
Mai arată că tatăl soțului ei a fost "ridicat", iar după două zile a fost adus decedat.
Solicită instanței să aibă în vedere și motivele pe larg dezvoltate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, admiterea acțiunii reclamanților, în sensul obligării Primarului la emiterea unei noi dispoziții pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri bănești stabilite în condițiile legii speciale, pentru toate construcțiile aferente lotului de 600, situat în Sud,--21, utilajele și instalațiile i sistematice (cu program non-stop), cu inventarul din procesul-verbal din 11 iunie 1948 la naționalizare; obligarea pârâților la dezafectarea terenului de ruine și predarea acestuia liber către reclamanți; obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință solicitată prin completarea la Notificarea înregistrată sub nr. 12058 din 14 august 2002; cu obligarea la cheltuieli de judecată în sumă de 2.633 lei.
Apelantul reclamant, având cuvântul, pune aceleași concluzii de admitere a apelului declarat de reclamanți. Arată că este de acord întru-totul cu concluziile puse de apelanta reclamantă.
Apărătorul intimaților pârâți, pune concluzii de respingere a apelului declarat de reclamanți, ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
Învederează că Legea nr. 10/2001 este destul de clară cu privire la restituirea de utilaje. Cu privire la solicitarea de demolare a clădirilor, arată că nicăieri în lege nu se prevede o asemenea obligație.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul intimaților pârâți arată că, probabil, starea clădirilor nu era aceeași la data notificării. Mai arată că nu s-a încheiat un proces verbal cu privire la starea clădirii la acel moment pentru a se putea verifica față de starea de acum a clădirii.
În replică, apelanta reclamantă, arată că, în completarea notificării, a arătat calculul estimativ al reparațiilor capitale.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 18 aprilie 2006 reclamantii, si au formulat contestație împotriva dispoziției nr.111/14.03.2006 emise de Primarul Orașului, solicitând anularea parțială a acesteia, in sensul obligării paratului la propunerea de despăgubiri pentru casa de bani, banii, produsele, utilajele si instalațiile preluate abuziv de către stat, odată cu preluarea imobilului situat in Sud,--21.
In motivare contestatorii au arătat ca imobilul sus - menționat, compus din teren in suprafață de 600 mp și construcții cu destinația de, a fost proprietatea autorilor lor si si a fost trecut in proprietatea statului in mod abuziv la data de 11 iunie 1948, preluarea vizând si utilajele si instalațiile aferente i, inclusiv o casa de bani si suma de 16.120 lei, care actualizata ar ajunge astăzi la suma de 4350 lei (RON).
In urma notificării adresate autorităților administrative locale ale Orașului in temeiul Legii nr.10/2001 le-a fost restituit in natura imobilul si li s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru utilajele si instalațiile aferente
Au susținut reclamanții ca dispoziția emisa de parat este vădit netemeinica si nelegala in ceea ce privește aceste utilaje si instalații, întrucât contravine prevederilor art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 si nu este motivata.
La termenul din 25.05.2006 reclamanții si-au completat acțiunea, in sensul ca au mai chemat in judecata si pe pârâții Orașul prin Primar si Consiliul Local al Orașului, pentru a fi obligați la demolarea construcțiilor in pericol de prăbușire,la masuri reparatorii prin evaluarea construcțiilor la vechimea de 17 ani, potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării sau la plata de despăgubiri in suma de 91.288 Euro actualizata printr-o expertiza de specialitate, pentru distrugerile cauzate de unitatea deținătoare clădirii fostei brutarii, aflate pe terenul in suprafață de 600 mp. situat in Sud,--21, lot 1575.
In motivarea cererii completatoare au învederat că, in prezent, după cum rezulta din chiar conținutul a dispoziției contestate, construcțiile se prezintă in stare de degradare existând chiar pericolul de prăbușire, iar aceasta degradare s-a produs intre data notificării si data emiterii dispoziției de restituire, din cauza faptului ca nu s-a luat nici o măsura de întreținere după plecarea chiriașilor, nici măcar de conservare a stării de la data notificării.
Au mai arătat reclamanții că, deși construcțiile există, acestea nu mai au nici o valoare economică în raport de starea in care se află și că, pentru înlăturarea pericolului de prăbușire, se impune demolarea lor, ceea ce presupune alocarea de fonduri deosebite.
Prin sentința civilă nr. 333 din 9 februarie 2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților și i-a obligat la 300 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în privința cererii de despăgubiri pentru utilajele și instalațiile preluate de stat odată cu imobilul, că măsurile reparatorii nu pot fi acordate câtă vreme aceste instalații și utilaje nu mai existau în fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Referitor la despăgubirile solicitate pentru suma de 16.120 lei și pentru produsele ce se aflau în clădirea i la momentul preluării, instanța de fond a reținut că o asemenea măsură reparatorie nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar în privința despăgubirilor solicitate pentru clădirea fostei brutării, s-a stabilit, în raport de prevederile art. 9 alin. 1 din lege, că ele nu pot fi acordate câtă vreme construcția există și ea poate fi restituită în natură, chiar dacă se află în stare de degradare.
Instanța a mei reținut că pârâții nu pot fi obligați nici la plata despăgubirilor pentru distrugerile cauzate clădirii fostei brutării după data notificării pentru că reclamanții nu au dovedit că distrugerile și degradările au survenit după momentul notificării.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, si, criticând-o pentru următoarele motive:
Se susține că instanța de fond a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la acordarea de despăgubiri pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu clădirea i, fără să manifeste rol activ în vederea stabilirii exacte a situației de fapt. Astfel, susțin apelanții, instanța nu a aplicat prevederile art.6 alin.2 din Legea nr. 10/2001 care impun deținătorului utilajelor, în speță primăria, să facă dovada casării acestora anterior intrării în vigoare a legii. În lipsa unui proces verbal de casare a utilajelor se deduce că primăria le mai are încă în patrimoniu. Situația este similară și pentru casa de bani, care are o durată de serviciu normată de 100 de ani și pe care instanța trebuia să o restituie în natură.
În privința sumei de 16.120 lei confiscată odată cu imobilul, instanța a interpretat greșit prevederile Legii nr. 10/2001, ignorând că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Codului civil referitoare la despăgubiri
Instanța de fond nu a dispus pârâților să facă dovada înregistrării în patrimoniul lor a i, a spațiilor comerciale, a spațiilor de la mansardă, a utilajelor și instalațiilor tehnologice la 31 decembrie 2000, anterior apariției Legii nr. 10/2001 și nici nu a solicitat pârâților să depună fișele acestor mijloace fixe, care puteau fi confruntate cu procesul verbal de naționalizare.
Susțin apelanții că instanța, constatând că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează acordarea de măsuri reparatorii și în cazul în care degradările și distrugerile bunului s-au produs în timp, de la data naționalizării, trebuia să aplice dispozițiile codului civil pentru a se realiza o reală despăgubire a foștilor proprietari și pentru a sancționa neglijența administratorilor imobilului.
Respingând cererea de obligare a pârâților la demolarea clădirilor aflate în stare de prăbușire instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică, ce nu ține seama de culpa Primăriei în degradările produse imobilului ca urmare a tergiversării predării imobilului din 2001 până în 2006. În temeiul art. 998 Cod civil instanța trebuia să oblige primăria să-și repare greșeala prin obligarea sa la demolarea construcției și la calcularea despăgubirilor cuvenite. Culpa primăriei în ruinarea imobilului atrage răspunderea sa pentru prejudiciul cauzat reclamanților în temeiul art. 1002 Cod civil.
În apel, instanța a încuviințat, la solicitarea reclamanților, administrarea unor probe pentru a se dovedi starea tehnică a imobilului la data predării acestuia de către locatari către primărie, respectiv în martie 2006, dovezi pe care unitatea deținătoare nu le-a depus.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de reclamanți, instanța constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat instanței restituirea utilajelor și instalațiilor aflate în clădirea i la 11 iunie 1948, data preluării de către stat prin naționalizare, restituirea unei case de bani și a sumei de 16.120 lei confiscate la aceeași dată, precum și obligarea unității deținătoare la demolarea construcției aflate într-o stare avansată de degradare ( în ruină), cu restituirea corespunzătoare a echivalentului valoric al construcției ruinate din culpa deținătorului.
Chestiunea pe care reclamanții au supus-o discuției în prezenta cauză și care vizează ambele cereri, de restituire a bunurilor mobile și de obligare a unității deținătoare la demolarea construcției degradate, se referă la incidența dispozițiilor dreptului comun și a altor acte normative speciale în cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Actul normativ în temeiul căruia reclamanții au formulat notificarea de restituire, respectiv Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație, al cărei obiect este definit prin chiar art. 1, respectiv art. 6 (în privința bunurilor mobile). Având un caracter special, derogatoriu de la normele generale, stabilirea măsurilor reparatorii se poate face numai în cazurile reglementate limitativ prin dispozițiile sale, dispoziții care sunt de strictă interpretare și aplicare.
Prin urmare, în situația formulării unei cereri de despăgubire întemeiate pe prevederile legii speciale, instanța are a analiza dacă dispozițiile acestei norme sunt aplicabile în cauză, în caz contrar acțiunea nefiind întemeiată.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele, precum și instalațiile atașate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Incidența beneficiului Legii nr. 10/2001 se apreciază în funcție de data intrării în vigoare a legii, fiind necesar ca bunurile respective să existe în patrimoniul unității deținătoare la acel moment și, totodată, se impune ca acestea să existe și să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse.
Îndeplinirea condiției pozitive ca bunurile mobile să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie dovedită de către reclamant, conform regulii generale instituite prin art. 1169 Cod civil.
În speță, reclamanții au făcut doar dovada existenței instalațiilor și a utilajelor, precum și a casei de bani la data preluării prin naționalizare a imobilului, fără să se aducă dovezi cu privire la existența acestor bunuri în patrimoniul pârâtei Primăria la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În plus, din probele administrate rezultă că, după naționalizare, imobilul a fost preluat în administrarea C în baza Deciziei nr. 137/1977 emisă de Consiliul Popular Județean C, apoi a fost ocupat de (magazin metalo-chimice) și de Alimentara (magazin de pâine), fiind preluat în anul 1995, în baza nr. 391/1995 în administrarea SC D SA. Imobilul a fost predat Primăriei în anul 2006, pentru soluționarea cererii de restituire formulată de moștenitorii foștilor proprietari, fără ca prin procesul verbal de predare să se facă vreo mențiune cu privire la existența și starea instalațiilor și utilajelor încorporate în brutăria sistematică ori cu privire la casa de bani și fără a se preda, odată cu imobilul, fișele fondurilor fixe ori procesele verbale de casare a acestora.
Situația de fapt expusă, dedusă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, formează convingerea instanței că bunurile mobile solicitate de reclamanți nu existau în patrimoniul unității deținătoare a imobilului la data apariției legii, soluția pronunțată de prima instanță fiind corectă sub acest aspect.
Instanța nu putea primi cererea de despăgubiri pentru bunurile mobile preluate odată cu imobilul naționalizat ori pentru suma de bani confiscată cu aceeași ocazie nici în temeiul art. 998 Cod civil invocat de reclamanți în apel, pe de o parte pentru considerentele expuse la început referitoare la aplicarea principiului "specialia generalibus derrogant" (norma specială derogă de la norma generală), iar pe de altă parte pentru că, în dreptul comun, o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea fără drept a unor bunuri mobile din patrimoniul autorului reclamanților este supusă termenului general de prescripție, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Soluția instanței de fond este corectă și în privința cererii de obligare a primăriei la demolarea construcției aflate într-o stare avansată de degradare, cu obligarea corespunzătoare la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată.
Din nou, acțiunea se circumscrie prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001 care, prin art. 9 alin. 1, stabilit că restituirea construcțiilor se face în natură în starea în care se află la data cererii de restituire.
Este de necontestat faptul că, după naționalizare, statul nu s-a purtat ca un bun proprietar pentru unele dintre bunurile preluate, acestea fiind date în administrarea diferitelor unități care le-au utilizat în funcție de specificul activității lor și care nu s-au preocupat de efectuarea reparațiilor normate ale acestor imobile. Dar neglijența statului în utilizarea bunurilor imobile preluate nu a fost sancționată de legiuitor prin prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, în aceste cazuri voința legiuitorului limitându-se la acordarea de despăgubiri doar pentru degradările și distrugerile aduse imobilului după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prin aceasta, așa cum corect a reținut instanța de fond, legiuitorul a urmărit "să împiedice eventualele distrugeri și degradări care ar putea fi determinate de convingerea deținătorului că trebuie să predea imobilele respective și de posibilul dezinteres sau posibilele acțiuni prejudiciabile, determinate de această convingere".
Reținând că, in speță, nu s-a întocmit un proces verbal prin care să se constate, la cererea reclamanților, care este starea imobilului la data notificării (art. 42 din lege) și că din raportul de expertiză efectuat în procedura administrării de dovezi - raportul dl. întocmit în octombrie 2006 - rezultă că degradările sau datorat lipsei efectuării reparațiilor capitale și a unor reparații curente executate cu oameni de specialitate, degradări constatate că "s-au produs în timp" și pentru că "nu se poate aprecia cât din degradări au fost produse în ultimii ani" (pg. 15 raportului de expertiză), instanța nu poate stabili dreptul reclamanților la despăgubiri pentru degradarea în întregime a construcției după data notificării, nefiind aplicabile prevederile art. 10 coroborat cu art. 42 din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, critica reclamanților este nefondată, apelul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanții reclamanți, prin, prin, cu domiciliul în C,- bis., domiciliat în Nord,- județul C, domiciliat în C,-, - 15,.A,. 8,. 38, domiciliat în C,-, -.A,. 3,. 10 și, domiciliat în C, Bd. - nr. 63,. 5A,. 1,.19, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, ORAȘUL, prin Primar și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,- județul C, împotriva sentinței civile nr. 333 din 9.02.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 1402/2006) având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, - - | Pentru judecător, aflată în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red./tehnored.dec.jud./14.07.2008
Gref.AB/12 ex./22.07.2008
Emis 10 com.
azi, 22 iulie 2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Eleonora Spiridon
